Consumul de ciocolată poate îmbunătăți funcția cognitivă

Studii realizate în ultimii ani au remarcat o serie de efecte pozitive asupra sistemului cardiovascular, implicit beneficii neurocognitive, ale consumului de ciocolată și cacao. Beneficiile cardiovasculare și metabolice asociate aportului de ciocolată sunt reprezentate de îmbunătățirea sensibilității la insulină, reducerea valorilor tensiunii arteriale și ameliorarea funcției endoteliale, implicit a perfuziei cerebrale. La polul opus, efectele consumului de cacao și ciocolată asupra funcției cognitive nu sunt complet elucidate.
În cadrul studiului au fost incluși 968 de adulți, înscriși între anii 2001- 2006, reprezentând al șaselea ciclu de studiu. Aceștia au fost evaluați din prisma obiceiurilor alimentare, inclusiv a aportului dietetic de ciocolată (cantitate și frecvență). În acest scop au fost administrate chestionare privind aportul alimentar, evaluarea funcției cognitive și a componentelor stilului de viață.
Rezultatele studiului au evidențiat o asociere pozitivă între consumul de ciocolată și ameliorarea performanței cognitive. Asocierea a fost mai puternică în rândul persoanelor care au consumat cel puțin o dată pe săptămână ciocolată. De asemenea, efectele benefice manifestate asupra funcției cognitive au fost înregistrate independent de alte obiceiuri alimentare sau comportamente ale stilului de viață, pozitive și negative.
În acest studiu nu s-a realizat și o analiză calitativă a consumului de ciocolată, prin urmare, este dificil de stabilit consumul cărui tip de ciocolată a fost cel mai puternic asociat cu ameliorarea funcției neurocognitive (ciocolata cu lapte, ciocolata neagră sau ciocolata albă). Având în vedere conținutul bogat de flavonoizi (substanțe biologic active, asociate cu multiple beneficii asupra sănătății), se poate presupune că aportul de ciocolată neagră, secundar aportului de ciocolată cu lapte, ar putea influența pozitiv funcția cognitivă.
Merrill Elias, unul dintre coordonatorii studiului, încercând să clarifice posibile interpretări referitoare la frecvența și consumul de ciocolată, susține includerea în cadrul unei diete echilibrate a ciocolatei, de preferat neagră și conform porției recomandate pentru o alimentație sănătoasă.
(2) Chocolate intake is associated with better cognitive function: The Maine-Syracuse Longitudinal Study, link: http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0195666316300459
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- O uniformizare a dietei la nivel global aduce cu sine beneficii, dar și probleme
- Postul intermitent este benefic pentru persoanele cu risc de diabet sau boli de inimă
- Studiu ce explorează legătura dintre comportamentul alimentar care promovează obezitatea și IMC ridicat
- Forme ascunse de zahăr în alimentația copiilor
- Manac zilnic cate o ciocolata si daca nu mananc simt nevoia
- Ciocolata ingrasa?
- Nisip la rinichi si consumul de ciocolata, produse proteice
- Nevoie de ciocolata?
- Cioco neagra