Disfuncția olfactivă post-COVID-19: prevalență, modele și posibile legături cu funcția cognitivă

Pierderea sau modificarea mirosului reprezintă un simptom caracteristic al infecției cu SARS-CoV-2, prezent la aproximativ 80% dintre pacienții cu forme acute în valurile inițiale ale pandemiei. Persistența acestei disfuncții, chiar și în lipsa conștientizării de către pacient, ridică întrebări importante privind impactul neurologic al virusului.
Disfuncția olfactivă postvirală este asociată cu scăderea calității vieții și riscuri pentru siguranță, iar cercetările epidemiologice au sugerat o legătură între pierderea mirosului și bolile neurodegenerative. SARS-CoV-2 are tropism pentru regiunile cerebrale olfactive, putând induce inflamație și degenerare neuronală. Cu toate acestea, studiile obiective asupra mirosului și relației acestuia cu disfuncția cognitivă sunt încă limitate.

Despre studiu

Folosind date din studiul RECOVER (finanțat de NIH), autorii au evaluat funcția olfactivă prin UPSIT (University of Pennsylvania Smell Identification Test) la 3.525 de participanți adulți. Obiectivele principale:

• Evaluarea concordanței dintre pierderea mirosului auto-raportată și testarea obiectivă.
• Identificarea pierderii olfactive neconștientizate (occultă).
• Caracterizarea modelelor de disfuncție olfactivă.
• Explorarea asocierii dintre disfuncția olfactivă și simptomele cognitive auto-raportate ("ceață cerebrală").

Metodologie

• Populație: 3.525 participanți, dintre care 2.956 cu istoric de infecție SARS-CoV-2 și 569 fără infecție.
• Instrument principal: UPSIT – test cu 40 de itemi olfactivi cu alegere multiplă.
• Evaluare cognitivă: Neuro-QoL Short Form la participanții care raportau probleme cognitive.
• Analize: scoruri brute, percentile ajustate după vârstă și sex, clustering K-means pentru modele de pierdere.

Rezultate principale

1. Prevalența disfuncției olfactive

• 79,8% dintre persoanele infectate care raportau pierderea mirosului aveau scor UPSIT anormal (hiposmie).
• 66,0% dintre persoanele infectate care nu raportau pierderea mirosului aveau totuși hiposmie.
• 60,0% dintre participanții neinfectați și fără simptome raportate aveau scoruri anormale.
• Scorurile UPSIT au fost cele mai scăzute la femeile sub 45 de ani, cu istoric de infecție și pierdere raportată.

2. Modele de pierdere olfactivă

Prin clustering K-means, participanții infectați cu pierdere raportată și scor UPSIT anormal au fost grupați în 4 clustere distincte:

• Cluster 1: pierdere izolată pentru arome citrice (lămâie, lime).
• Cluster 2: pierdere focală pentru terebentină.
• Cluster 3: pierdere moderată, în special pentru arome precum pepene, lemn de cedru, pizza.
• Cluster 4: pierdere extinsă, cu cele mai mari deficite pentru arome plăcute (ex. fructe, gumă).

Această heterogenitate sugerează afectarea selectivă a anumitor circuite cerebrale. De exemplu, pierderea aromelor plăcute ar putea indica afectarea cortexului orbitofrontal și a striatului ventral, în timp ce în boala Parkinson predomină pierderea pentru mirosuri neplăcute.

3. Asociarea cu simptome cognitive

• 66,1% dintre cei infectați cu pierdere olfactivă auto-raportată au raportat și dificultăți cognitive („ceață mentală”).
• Scorurile Neuro-QoL au fost semnificativ sub normă la cei cu disfuncție olfactivă și simptome cognitive (T score ≈ 38-39, percentila 12-14).
• Chiar și la cei fără pierdere raportată, UPSIT anormal s-a corelat cu scoruri cognitive mai slabe.

Interpretare și implicații clinice

Studiul sugerează că disfuncția olfactivă post-COVID-19 este frecventă, persistentă și adesea nediagnosticată. Pierderea mirosului, chiar nesesizată de pacient, este prezentă în două treimi dintre cei infectați. Corelațiile cu scorurile cognitive indică o posibilă legătură între afectarea sistemului olfactiv și disfuncția neurologică.

Testarea formală a mirosului (ex. UPSIT) ar trebui considerată în evaluările post-COVID, mai ales la pacienții cu simptome cognitive sau modificări subtile în comportament.

Limitări

• Studiul nu a inclus evaluarea gustului sau a fantozmiilor.
• Evaluarea cognitivă a fost limitată la persoanele care raportau probleme.
• Posibilă clasificare greșită a statusului infecțios din cauza infecțiilor asimptomatice.
• UPSIT evaluează doar identificarea mirosurilor, nu și pragul sau discriminarea olfactivă.

Perspective terapeutice

Reabilitarea olfactivă, prin antrenament olfactiv, este promițătoare și este inclusă deja în ghiduri. Alte terapii în curs de studiu includ plasma bogată în trombocite, corticosteroizi intranazali și vitamina A. În plus, reabilitarea cognitivă ar putea sprijini pacienții care subestimează pierderea mirosului din cauza afectării cognitive.

Concluzie

Disfuncția olfactivă persistentă după infecția cu SARS-CoV-2 este larg răspândită și se asociază cu simptome cognitive, chiar și în absența conștientizării pierderii mirosului. Aceste descoperiri subliniază importanța screeningului olfactiv post-COVID și justifică cercetări suplimentare privind relația dintre olfacție și declinul cognitiv.