Durere în călcâi în timpul mersului

Durere în călcâi în timpul mersului
Conform datelor din literatura de specialitate, calcaneul (călcâiul) este cel mai mare os din corpul uman, cu rol de a asigura susținerea greutății corporale prin intermediul unei structuri osoase rigide și stabile.
În timpul mersului sau a alergării, calcaneul are rolul de a diminua impactul pe care îl are membrul inferior la atingerea solului. Conform studiilor efectuate în acest sens, presiunea exercitată asupra calcaneului în timpul mersului este de aproximativ 1,25 de ori mai mare față de greutatea corpului uman. Astfel, calcaneul este foarte expus diferitelor traumatisme și leziuni, care pot determina durere.
Durerea de călcâi este un simptom frecvent întâlnit în practica medicală. În majoritatea cazurilor, durerea de călcâi este de intensitate ușoară sau moderată și se remite spontan. Există însă și cazuri de durere calcaneană severă, care persistă timp îndelungat.
De cele mai multe ori, durerea de călcâi este determinată de o cauză mecanică, secundară unor traumatisme apărute pe fond autoimun, unei infecții, unei artrite, unei boli sistemice sau unei afecțiuni neurologice. [1], [2]

Cauze și factori de risc

Durerea calcaneană este consecința stresului repetitiv și a unei acumulări de factori favorizanți.

 

Cele mai frecvente cauze care duc la apariția durerii de călcâi sunt reprezentate de următoarele afecțiuni sau condiții patologice:
• Fasciita plantară
Sindromul de tunel tarsian
Bursita de călcâi
Tendinita achiliană
Fractura de stres
• Edemele datorate purtării încălțămintei cu toc sau a încălțămintei cu talpă plată
Chistul osos
• Ruptura tendonului achilan
Osteomielita
• Poliartrita reumatoidă
Neuropatia periferică
• Neuromul
• Probleme legate de mers
Guta. [3], [4], [5]

Semne și simptome clinice

Durerea de călcâi poate apărea treptat, în absența vreunui traumatism sau a unei afecțiuni locale. De cele mai multe ori, durerea de călcâi este de instensitate redusă sau moderată și dispare sponatn. Există însă și cazuri de durere calcaneană severă, care persistă timp îndelungat. Episoadele de durere la nivelul călcâiului apar deseori dimineața, după scularea din pat sau după o anumită perioadă de repaus fizic în timpul zilei (manifestare clinică cunoscută sub denumirea de diskinezie post-statică).

 

În continuare vom prezenta cele mai frecvente afecțiuni sau condiții patologice care pot determina durere de călcâi și tabloul clinic care le caracterizează:

 

Fasceita plantară este o afecțiune inflamatorie a fasciei plantare, determinată de diferiți factori de risc biologici și mecanici, care determină durere de călcâi dimineața sau după o anumită perioadă de odihnă, care se accentuează în timpul urcării scărilor sau a ridicării pe vârfurile degetelor de la picioare, cedează în timpul efectuării unor exerciții fizice, dar reapare imediat după terminarea acestora. În cazurile în care inflamația fasciei plantare este prea întinsă, sunt cuprins în cadrul procesului inflamator numeroase fibre ale țesuturilor moi. Această durere mai poate fi percepută de către bolnavi și ca o senzație de tensiune la nivelul călcâiului și mai pot apărea crampe musculare la nivelul mebrului inferior, datorită strângerii tendonului achilean.

 

Bursita calcaneană este o afecțiune inflamatorie a bursei aflate în vecinătatea călcâiului (mai exact în spatele călcâiului). Această afecțiune se caracterizează din punct de vedere clinic prin apariția unei dureri în interiorul calcaneului sau posterior de acesta și este însoțită de edem localizat în zone de proiecție a tendonului achilean.

 

Sindromul de tunel tarsian este o afecțiune neurologică datorată compresiunii nervului tibial în zona gleznei. Boala se caracterizează clinic prin durere la nivelul călcâiului și a gleznei care apare insidios, progresiv, iradiază spre planta piciorului și uneori spre gambă și coapsă. Această durere poate fi însoțită de parestezii și amorțeli locale. Aceste simptome sunt agravate de mersul sau ortostatismul prelungit și cedează în repaus sau în urma menținerii membrului inferior într-o poziție elevată.

 

Tendinita achiliană este o afecțiune inflamatorie a tendonului lui Achile caracterizată, din punct de vedere clinic, prin durere localizată la nivelul călcâiului și de-a lungul zonei de proiecție a tendonului lui Achile, însoțită de tumefacția tendonului achilian, rigiditate și crepitații locale, decelarea unui nodul la nivelul tendonului achilian prin palpare și durere la flexia dorsală a membrului inferior. Bolnavul resimte această senzație dureroasă ca o tăietură sau ca o lovitură în regiunea posterioară și inferioară a gambei, deasupra călcâiului. Această durere este accentuată de mersul prelungit, alergare sau ridicarea pe vârfurile degetelor de la picioare și cedează în repaus. După o lungă perioadă de evoluție a bolii, simptomatologia caracteristică poate fi prezentă chiar și în repaus.

 

Chistul osos calcanean este o formațiune dezvoltată la nivelul osului, de etiologie benignă, cu conținut chistic, caracterizată din punct de vedere clinic prin durere la nivelul călcâiului, scăderea mobilității călcâiului, deformare locală, slăbiciune musculară la nivelul membrului afectat, căldură locală, redoare și decelarea prin palpare a unei formațiuni tumorale locale.

 

Osteomielita este o infecție localizată a osului într-o anumită regiune. Această afecțiune este secundară infecției cu stafilococ auriu, streptococ de grup A sau B, enterobacter sau Haemophilus influenzae și poate interesa osul calcaneu, determinând durere locală instalată spontan, însoțită de tumefiere și căldură locală, eritem local, sensibilitate crescută la atingere, febră, frisoane, oboseală, stare generală alterată, cefalee, grețuri, vărsături, tahicardie, anxietate, iritabilitate.

 

Ruptura tendonului lui Achile apare frecvent în rândul persoanelor sportive, ca efect al unor traumatizări repetitive a tendonului achilian sau în contextul căderilor de la înălțime. Ruptura tendonului lui Achile se caracterizează din punct de vedere clinic prin durere severe și tumefierea călcâiului, însoțite de impotență funcțională. La examinarea clinică a membrului afectat se poate observa împingerea piciorului în timpul mersului, imposibilitatea realizării flexiei plantare și incapacitatea bolnavului de a sta pe vârful degetelor de la nivelul membrului inferior afectat.

 

Durerea de călcâi apărută în cazul purtării încălțămintei cu toc se datorează imaturității osului; aceast încălțăminte poate exercita presiune crescută asupra osului calcaneu. Se recomandă purtarea încălțămintei cu toc doar când se ajunge la maturitate osoasă și nu în timpul perioadei de creștere a oaselor. De asemenea, durerea de călcâi apărută în urma purtării încălțămintei cu talpă plată se datorează întinderii excesive a fasciei plantare, astfel încât aceasta devine inflamată și edemațiată. [1], [2], [3], [4], [5]

Diagnostic. Investigații utile

Pentru identificarea bolii de fond care a dus la apariția durerilor de călcâi este necesară efectuarea unei anamneze, a examinării clinice a bolnavului și a unei serii de investigații paraclinice.
Anamneza trebuie să cuprindă simptomele acuzate de bolnav și momentul apariției lor, modul în care acestea au apărut-posibili factori declanșatori, antecedente patologice personale și familiale, condiții de viață și muncă a bolnavului, dacă fumează sau consumă alcool.
În timpul examinării clinice poate fi decelată cu exactitate zona dureroasă și apariția anumitor caractere patologice (precum apariția unui nodul localsau a unei formațiuni tumorale de consistență variată, a edemului local, căldură locală, deformare locală, modificarea culorii pielii etc. ).
Dintre investigațiile paraclinice recomandate în acest context amintim radiografia osoasă de gambă și plantă, tomografia computerizată de membru inferior, rezonanța magnetică nucleară, puncția-biopsie și examenul histopatologic. [1], [2], [5]

Tratament

Tratamentul adminstrat în cazul durerilor de călcâi poate fi simptomatic, tratament ce urmărește diminuarea și combaterea acestei etiologii sau/și etiologic, care urmărește îndepărtarea cauzei care a dus la apariția durerii de călcâi.
Cel mai corect mod de combatere și îndepărtare a durerii calcaneene este reprezentat atât de administrarea tratamentului simptomatic, cât și al celui etiologic.

 

Tratamentul simptomatic

vizează diminuarea și chiar combaterea durerii prin următoarele metode non-chirurgicale:
- Respectarea regulată a unui program de exerciții fizice de întindere
- Aplicarea de gheață la nivelul călcâiului și mențierea acesteia pe loc timp de 20 de minute
- Renunțarea la încălțămintea care provoacă durere de călcâi și purtarea unei încălțăminte comode, medicinale
- Administrarea de antialgice (precum Algocalmin) sau antiinflamatoare nonsteroidiene pe cale orală sau cu aplicare topică (precum Diclofenac, Ibuprofen) pentru reducerea inflamației locale și combaterea durerii
- Aplicarea în ineriorul încălțămintei a tampoanelor din bumbac. Acestea pot fi strâns legate de piciorpentru a diminua impactul acestuia cu solul în timpul mersului.
- Utilizarea unui dispozitiv special conceput pentru această situație denumit, , dispozitivul Orthotic”
- Frecventarea regulată a ședințelor de fizioterapie
- Utilizarea unei atele pe timpul nopții, cu rol de a menține facia plantară în extensie pe perioada nopții, ceea ce va duce la scăderea durerii calcaneene dimineața la trezirea din somn.
- Administrarea injecțiilor cu corticosteroizi.


În lipsa ameliorării durerii locale prin inermediul acestor metode terapeutice, se poate apela la tratamentul chirurgical.

 

Tratamentul etiologic

presupune corectarea bolii de fond care a dus la apariția durerii de călcâi.

 

Astfel, tratamentul de combatere a bursitei calcaneene constă în administrarea de antibiotice pe cale orală sau injectabilă, a antiinflamatoarelor non-steroidiene (precum Ibuprofen, Diclofenac, Movalis etc. ) și a injecțiilor cu corticosteroizi.

 

Tratamentul administrat în cazul fasceitei plantare poate fi medicamentos sau chirurgical. Tratamentul medicamentos constă în administrarea de antiinflamatoare nonsteroidiene (precum Ibuprofen, Naproxen, Aspirină) sau injecții cu corticosteroizi. Tratamentul chirurgical presupune detensionarea fasciei plantare sau mobilizarea unor nervi de la nivel plantar. De asemenea, fizioterapia și terapia cu unde șoc extracorporeale pot fi eficiente.


Tratamentul de corectare a sindromului de tunel tarsian poate fi medicamentos sau chirurgical. Tratamentul medicamentos Trataentul medicamentos constă în administrarea de antiinflamatoare non-steroidiene (precum Ibuprofen, Diclofenac etc. ), efectuarea infiltrațiilor cu corticosteroizi, fizioterapie și kinetoterapie. Tratamentul chirurgical este recomandat în cazul lipsei de răspuns la tratamentul medicamentos și efectuarea unei incidii în zona cuprinsă dintre maleolă și tendonul lui Achile, disecția țesutului subcutanat, a nervului tibial posterior și a ramurilor sale de bifurcație de la acest nivel, iar mai apoi, decomprimarea zonei prin îndepărtarea chirurgicală a septului fibros central și excizia zonelor de fibroză.


Tratamentul tendinitei achiliene constă în repaus fizic, administrarea de antiinflamatoare nonsteroidiene (precum Ibuprofen, Aspirină etc. ) pentru reducerea inflamației și a durerii locale, fiziokinetoterapie. În cazul lipsei de răspuns la tratamentul medicamentos (atunci când simptomatologia persistă între 6 și 12 luni), se recomandă tratament chirurgical. Acesta din urmă constă în îndepărtarea chirurgicală a adeziunilor fibroase și a nodulilor prezenți la nivelul tendonului achilian, decomprimarea tendonului, îndepărtarea chirurgicală a osteofitelor și a porțiunilor degenerate de tendon.


Tratamentul chistului osos calcanean
este chirurgical și constă în excizia largă sau în bloc a acestuia. Această metodă este cea mai eficientă. Celelalte metode terapeutice, precum injectarea intralezională a unor substanțe medicamentoase (precum polimetilmetacrilat, fenol sau nitrogen lichid), nu sunt la fel de eficiente, deoarece formațiunea chistică se poate reface prin lăsarea pe loc a cămășii chistului.


Tratamentul osteomielitei constă în administrarea de antibiotice conform antibiogramei, timp de patru sau șase săptămâni, în funcție de gravitatea bolii. În formele severe de boală, fără răspuns la tratamentul medicamentos, se recurge la tratamentul chirurgical, cu îndepărtarea țesuturilor osoase devitalizate.


Tratamentul rupturii tendonului lui Achile poate fi conservator sau chirurgical. Tratamentul conservator presupune imobilizarea într-un aparat gipsat sau într-o gheată ortopedică special concepută de mers. Tratamentul chirurgical constă în refacerea integrității tendonului afectat; în cazul în care acest lucru nu este posibil, se recomandă înlocuirea tendonului lezat cu o proteză mecanică. [1], [2], [3], [4], [5]

Caută un semn/simptom de boală:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Dureri în talpă - ce ar putea fi?
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.