Efectele unui ultramaraton asupra corpului

Un studiu realizat la University Hospital Ulm și publicat în Nutrients la data de 4 decembrie 2025 a analizat relația dintre distanța parcursă într-un ultramaraton non-stop și modificările metabolice, endocrine și musculare observate la sportivi participanți la probele de 100 km, 160,9 km și 230 km ale competiției TorTour de Ruhr 2024. Cercetarea arată că ultramaratonul induce perturbări majore ale homeostaziei energetice și ale integrității musculare, indiferent de distanță, însă modificările sunt mai pronunțate pe măsură ce crește durata efortului.

Context

Ultramaratonul reprezintă una dintre cele mai solicitante forme de efort fizic continuu, depășind nivelul de stres metabolic caracteristic maratonului clasic. Literatura anterioară descrie frecvent:

• deficite energetice severe,

• catabolism muscular accentuat,

• alterări hormonale ce reglează apetitul și metabolismul,

• răspuns inflamator sistemic,

• tulburări gastrointestinale și neuromusculare.

Totuși, majoritatea studiilor s-au concentrat pe schimbări punctuale – variații în greutatea corporală, performanță sau electroliți – fără integrarea simultană a nutriției reale din timpul cursei, a biomarkerilor endocrini, a markerilor de afectare musculară și a datelor obținute din monitorizarea continuă a glucozei. De asemenea, informațiile despre modul în care răspunsul fiziologic diferă în funcție de distanța parcursă sunt limitate.

Studiul actual răspunde acestor lacune printr-o analiză complexă, desfășurată în condiții de cursă reală, cu evaluări pre- și post-eveniment, incluzând intake nutrițional, markerii afectării tisulare și scoruri validate pentru simptome subiective.

Despre studiul actual

Designul studiului

Cercetarea a fost un studiu observațional prospectiv desfășurat pe participanții la TorTour de Ruhr® 2024, pe trei distanțe:

• 100 km,

• 160,9 km,

• 230 km.

În total au fost incluși 43 de alergători (16 femei și 27 bărbați), dintre care 39 au terminat cursa și au fost incluși în analiza finală.

Colectarea probelor și parametrii analizați

Toți participanții au fost evaluați:

• înainte de cursă (cu 2 ore înainte pentru cursele de 100 km și 160,9 km, și în seara precedentă pentru cursa de 230 km),

• imediat la final, în punctul de sosire.

Au fost analizate:

• compoziția corporală prin bioimpedanță,

• aportul nutrițional în timpul cursei,

• consumul energetic estimat prin ritm cardiac măsurat pe dispozitive Garmin,

• biomarkeri metabolici și endocrini: leptină, grelină, insulină, glucagon, irisină, GLP-1,

• markeri ai afectării musculare: creatinkinază musculară (CKM), lactat-dehidrogenază (LDH),

• monitorizare glicemică continuă,

• simptome fizice și psihologice prin chestionarul validat GASE.

Metodologia de laborator

Probele de sânge au fost recoltate pe EDTA, centrifugate și stocate la −20°C până la transportul către laborator, unde au fost prelucrate prin teste ELISA sau multiplex electrochemiluminiscență. Probele au fost păstrate la −80°C până la analiză.

Aportul nutrițional și cheltuiala energetică

Alergătorii au raportat fiecare masă, tipul alimentelor, cantitățile, mărcile produselor și detalii referitoare la suplimente. Analiza aportului caloric și a distribuției macronutrienților a fost realizată cu aplicația FDDB. Cheltuiala energetică a fost derivată din datele de ritm cardiac furnizate de wearables Garmin.

Monitorizarea glucozei

17 participanți au purtat senzori CGM FreeStyle Libre 3. Monitorizarea a surprins dinamica glicemiei în timp real, evidențiind stabilitatea glicemiei chiar și în condițiile unui deficit energetic sever.

Evaluarea simptomelor

Chestionarul GASE a fost administrat înainte și după cursă. A cuantificat intensitatea a 24 de simptome somatice (de la greață, dureri abdominale și cefalee până la durere musculară, epuizare și amețeală).

Rezultate

Caracteristicile grupului

• 39 de ultramaratoniști au finalizat cursa:

  • 19 în proba de 100 km,

  • 8 în proba de 160,9 km,

  • 16 în proba de 230 km.

• Participanții aveau în medie 37 de ultramaratoane finalizate anterior, indicând o populație foarte experimentată.

Deficit energetic și aport nutrițional

Toți participanții au înregistrat deficite calorice semnificative, care au crescut odată cu distanța parcursă:

• deficit mediu total: 6797 kcal,

• intervalul a variat între 417 și 18.364 kcal,

• aportul energetic nu a acoperit necesarul pentru niciun sportiv.

Distribuția macronutrienților a fost similară între grupuri:

• carbohidrați: ~79% din aportul energetic,

• grăsimi: ~12,5%,

• proteine: ~9%.

Aportul marcat de carbohidrați reflectă dependența energetică de surse rapide (geluri, băuturi izotonice, batoane energizante), însă acest profil nu a împiedicat apariția unui deficit caloric major.

Monitorizare glicemică

Valorile glicemice medii au rămas în limite normale:

• 100 km: 120,4 ± 15,2 mg/dL,

• 160,9 km: 108,3 ± 10,9 mg/dL,

• 230 km: 113,4 ± 5,7 mg/dL.

Nu s-au înregistrat episoade de hipoglicemie (<70 mg/dL), demonstrând robustețea mecanismelor de reglare metabolică în condiții extreme.

Modificări endocrine

În întreg grupul:

• Leptina ↓ semnificativ (p < 0.0001)

• Grelina ↑ (p = 0.0083)

• Insulina ↓ (p = 0.0033)

• Glucagonul ↑ (p = 0.0139)

• Irisina ↑ (p = 0.0160)

• GLP-1: fără modificări semnificative

Aceste modificări demonstrează o perturbare profundă a homeostaziei energetice, cu scăderea semnalelor de sațietate și activarea căilor de mobilizare a substraturilor energetice.

În funcție de distanță:

• Leptina a scăzut semnificativ doar la 230 km (p = 0.0289).

• Celelalte markere nu au prezentat diferențe semnificative pe subgrupuri, probabil din cauza variabilității interindividuale ridicate și a eșantioanelor mici.

Afectarea musculară

La nivelul întregului lot:

• CKM ↑ semnificativ (p < 0.0001)

• LDH ↑ semnificativ (p < 0.0001)

Subanaliza pe distanțe:

• CKM ↑ la toate distanțele, inclusiv 100 km (p < 0.0001), 160,9 km (p = 0.0278) și 230 km (p < 0.0001).

• LDH ↑ la 100 km și 230 km, dar nu și la 160,9 km.

Aceste date confirmă stres muscular sever indiferent de distanță, dar cu creșteri accentuate la cursele mai lungi.

Simptome raportate (GASE)

Simptomatologia totală a crescut în mod semnificativ:

• 100 km: 7,8 → 13,1 (p = 0.0202)

• 160,9 km: 5,3 → 15,9 (p = 0.003)

• 230 km: 6,4 → 18,3 (p < 0.001)

Sportivii de la 230 km au prezentat cele mai intense simptome, cu creșteri semnificative față de grupul de 100 km.

Simptome gastrointestinale

Post-cursă au crescut:

• dureri abdominale (de la 7,5% la 27%),

• greață (creștere în frecvența simptomelor moderate și severe),

• vărsături (absente pre-cursă → raportate de 8,1% post-cursă),

• pierdere severă a apetitului, raportată de 13,5% dintre alergători.

Simptome musculare

Exhaustivitate:

• 92,5% fără simptome înainte

• doar 13,5% fără simptome după

• aproape 30% au raportat simptome severe

Durere musculară:

• de la 5% (ușoară) pre-cursă

• la 86,4% cu durere moderată/severă post-cursă

Aceste date se aliniază perfect cu creșterile CKM și LDH.

Rezultate integrate și interpretare

Homeostazia energetică

Deficitul energetic masiv a fost însoțit de:

• scădere leptină (semnal de „energie insuficientă”),

• creștere grelină (foame fiziologică),

• scădere insulină + creștere glucagon (mobilizare substraturi energetice),

• creștere irisină (răspuns adaptativ la efort muscular intens).

Cu toate acestea, glicemia a rămas constantă datorită reglării hormonale eficiente.

Afectarea musculară

Creșterile CKM și LDH sugerează leziuni musculare semnificative asociate efortului prelungit, mai ales în cursa de 230 km.

Simptomatologia subiectivă

Simptomele gastrointestinale și musculare se corelează cu biomarkerii:

• deficitul energetic și modificările hormonale → pierderea apetitului, greață, intoleranță digestivă;

• catabolismul muscular → dureri musculare, epuizare, rigiditate articulară.

Implicații practice

Concluziile studiului susțin necesitatea unor strategii personalizate de nutriție și recuperare, în special:

• creșterea ingestiei de calorii raportat la consumul energetic,

• includerea proteinelor în timpul cursei și în recuperare,

• antrenarea sistemului gastrointestinal pentru tolerarea unui aport energetic mai mare,

• atenție la semnele de afectare musculară și recuperare adecvată post-cursă,

• aplicarea CGM cu precauție, întrucât glicemia nu reflectă complet statusul energetic.

Concluzii

Ultramaratonul induce perturbări fiziologice profunde, incluzând:

• deficite energetice extreme,

• dereglări endocrine semnificative,

• afectare musculară substanțială,

• simptome gastrointestinale și musculoscheletale accentuate.

Aceste modificări cresc proporțional cu distanța alergată, fiind cele mai intense la 230 km.

Studiul subliniază necesitatea unor strategii nutriționale personalizate, bazate pe caracteristicile individului și ale cursei, pentru menținerea sănătății și optimizarea performanței pe termen lung. Sunt necesare cercetări suplimentare care să monitorizeze biomarkerii în timpul cursei și să identifice praguri fiziologice critice în funcție de distanță.