Empatia ar putea fi păstrată în boala Alzheimer, în pofida declinului altor aptitudini sociale

Un studiu sistematic și meta-analitic publicat în jurnalul Alzheimer's & Dementia a analizat diferențele în cogniția socială între persoanele cu deficit cognitiv ușor (DCU) și cele cu demență. Studiul a fost realizat pe baza a 28 de cercetări transversale și a inclus 2409 participanți, fiind cea mai amplă analiză de acest tip de până acum.
Cogniția socială - abilitatea de a percepe, interpreta și răspunde la informațiile sociale - este esențială pentru funcționarea socială și este afectată în demență, mai ales în forme precum demența frontotemporală și boala Alzheimer. Deși se cunoaște impactul global al declinului cognitiv asupra memoriei și funcțiilor executive, mai puțin se știe despre afectarea cogniției sociale în stadiile incipiente ale bolii, cum este DCU, o stare de risc pentru demență. Investigarea diferențelor între DCU și demență poate contribui la identificarea precoce a cazurilor cu risc crescut de progresie.

Despre studiu

Cercetătorii au analizat 28 de studii care au comparat recunoașterea emoțiilor, teoria minții (ToM) și empatia între grupuri de pacienți cu DCU și demență. Toate studiile au fost transversale, iar calitatea acestora a fost evaluată utilizând o versiune modificată a scalei Newcastle-Ottawa, scorurile variind între 2 și 6 puncte.

Meta-analizele au fost efectuate separat pentru:

• Recunoașterea emoțiilor: identificarea emoțiilor prin expresii faciale, voce sau mișcări corporale.
• Teoria minții: capacitatea de a înțelege gândurile, credințele și intențiile celorlalți.
• Empatia: evaluată prin subcomponentele empatie cognitivă și empatie emoțională.

Au fost utilizate modele aleatorii pentru calcularea diferențelor medii standardizate (Cohen’s d) între grupuri.

Rezultate

Recunoașterea emoțiilor

• 13 studii au fost incluse în meta-analiză, cu 531 pacienți cu demență Alzheimer (DA) și 570 cu DCU.
• Persoanele cu DCU au avut performanțe semnificativ mai bune comparativ cu cele cu demență DA (d = –0.70; IC 95%: –0.88 la –0.52).
• Comparativ cu demența frontotemporală (DFT), DCU a fost asociat cu un avantaj și mai clar în recunoașterea emoțiilor (d = –2.09; IC 95%: –3.22 la –0.96).

Teoria minții

• 8 studii au fost incluse, cu 226 pacienți cu DA și 174 cu DCU.
• Performanțele la sarcinile de ToM au fost mai bune în DCU decât în demența DA (d = –0.74; IC 95%: –1.11 la –0.37).
• Comparativ cu DFT, DCU a arătat diferențe chiar mai pronunțate (d = –1.49; IC 95%: –2.29 la –0.69).

Empatia

• Cinci studii au analizat empatia, folosind Interpersonal Reactivity Index (IRI).
• Nu au fost identificate diferențe semnificative în empatia cognitivă (d = –0.15; IC 95%: –0.78 la 0.48) sau emoțională (d = 0.34; IC 95%: –0.09 la 0.76) între DCU și DA.
• Un studiu a sugerat o posibilă hiper-reactivitate emoțională în demență, interpretată drept empatie emoțională crescută, dar dovezile sunt limitate.

Interpretare și implicații clinice

Aceste rezultate sugerează o deteriorare clară a abilităților de recunoaștere a emoțiilor și teorie a minții pe măsură ce boala evoluează de la DCU spre demență, cu afectare mai severă în DFT decât în DA. În schimb, empatia pare a fi parțial conservată în demență, în special în formele timpurii ale bolii Alzheimer.

Aceste constatări susțin utilitatea evaluării cogniției sociale pentru:

• detectarea precoce a riscului de progresie la demență;
• diferențierea între tipuri de demență (DA vs. DFT);
• consilierea pacienților și aparținătorilor privind modificările comportamentale și sociale.

Studiul mai arată și limitările actuale ale cercetării: lipsa de studii longitudinale, variația mare a metodelor utilizate pentru evaluarea cogniției sociale, lipsa unor repere normative clare pentru interpretarea rezultatelor.

Concluzii

Diferențele semnificative identificate în domeniile recunoașterii emoțiilor și teoriei minții între DCU și demență sugerează că aceste componente ale cogniției sociale pot fi marcatori sensibili ai progresiei bolii. Evaluările standardizate ale cogniției sociale ar putea deveni un instrument important în practica clinică pentru diagnostic precoce și pentru intervenții psihosociale. Cu toate acestea, este necesară dezvoltarea de studii longitudinale și de instrumente de evaluare validate și adaptate cultural pentru a înțelege mai bine aceste mecanisme și a le aplica în practica medicală.