Expunerea la ozon în primii ani de viață și riscul de astm și respirație șuierătoare la copii

Astmul rămâne cea mai frecventă afecțiune cronică a copilăriei, afectând peste 6,5% dintre copiii din Statele Unite în anul 2021. În absența unui tratament curativ, identificarea factorilor de risc modificabili este esențială pentru prevenirea acestei boli cu impact pe tot parcursul vieții. Deși poluanți precum particulele fine (PM2.5) sau dioxidul de azot (NO2) au fost deja corelați cu riscul de astm la copii, relația cu ozonul – în special expunerea pe termen lung în primii ani de viață – rămânea neclară.
Studiul publicat în JAMA Network Open explorează detaliat această asociere, analizând impactul expunerii la ozon în primele 24 de luni de viață asupra riscului de Astm și de respirație șuierătoare la vârsta de 4-6 ani, extinzând totodată evaluarea la vârsta de 8-9 ani și analizând evoluția simptomelor respiratorii în timp.

Cercetările anterioare au demonstrat că expunerea acută la ozon agravează episoadele de astm, însă dovezile privind expunerea cronică și apariția astmului la copii sunt contradictorii. Modelele experimentale pe animale susțin plauzibilitatea biologică a toxicității ozonului asupra dezvoltării pulmonare, mai ales în perioada critică a primilor ani de viață, când sistemul respirator și cel imunitar trec prin etape esențiale de maturizare.

Literatura epidemiologică anterioară este neconcludentă, în parte din cauza variațiilor mari în perioadele de expunere analizate și a lipsei integrării efectelor cumulate ale mai multor poluanți.

Despre studiu

Această cercetare a utilizat date din trei cohorte prospective din cadrul consorțiului ECHO-PATHWAYS: CANDLE (Memphis, Tennessee), PATHWAYS-GAPPS (Seattle și Yakima, Washington) și TIDES (Minneapolis, Rochester, San Francisco și Seattle). Au fost incluși 1188 de copii cu adrese geocodate valide în primii 2 ani de viață și cu date complete despre simptomele respiratorii la vârstele de 4-6 ani și 8-9 ani.

Expunerea la ozon a fost estimată folosind un model spațio-temporal validat, calculând mediile concentrațiilor de ozon (în părți pe miliard – ppb) din perioada naștere - 2 ani. De asemenea, s-au estimat expunerile la NO2 și PM2.5 pentru a evalua impactul mixt al poluanților.

Simptomele respiratorii au fost evaluate prin chestionare validate, stabilindu-se diagnosticul de astm și respirație șuierătoare pe baza raportării de către părinți. Analizele au inclus modele statistice robuste, ajustate pentru numeroși factori de confuzie precum fumatul pasiv, istoricul de astm matern, venitul gospodăriei, educația maternă și deprivarea socio-economică.

Rezultate

Expunerea medie la ozon între naștere și vârsta de 2 ani a fost de 26,1 ppb, într-un interval relativ scăzut față de alte regiuni industrializate. La vârsta de 4-6 ani, 12,3% dintre copii aveau astm, iar 15,8% prezentau respirație șuierătoare.

Analiza principală a arătat că o creștere de 2 ppb a expunerii la ozon în primii 2 ani de viață s-a asociat cu o creștere cu 31% a riscului de astm (OR 1,31; IC 95%: 1,02-1,68) și cu o creștere similară a riscului de respirație șuierătoare (OR 1,30; IC 95%: 1,05-1,64).

Atunci când s-au luat în calcul și ceilalți poluanți, efectele s-au menținut pentru ozon, dar asocierile s-au atenuat, sugerând o posibilă influență combinată a factorilor de mediu. Modelele de regresie au indicat că expunerea la ozon a fost semnificativ asociată cu simptomele respiratorii până la concentrații de aproximativ 27 ppb, după care efectul s-a stabilizat.

La vârsta de 8-9 ani, nu s-au identificat asocieri semnificative între expunerea timpurie la ozon și astmul strict diagnosticat sau evoluția simptomelor de respirație șuierătoare (persistentă, tardivă sau tranzitorie).

Raționament

Studiul susține ipoteza conform căreia expunerea la ozon în primii ani de viață poate contribui la apariția astmului și a respirației șuierătoare la copiii de vârstă preșcolară. Aceste constatări sunt în concordanță cu dovezile din studiile pe animale, care indică faptul că ozonul poate induce inflamație, stres oxidativ și modificări structurale ale plămânului în perioada neonatală.

Rezultatele sunt relevante din punct de vedere al sănătății publice, având în vedere că ozonul este unul dintre cei mai depășiți poluanți atmosferici în comunitățile urbane. Totuși, efectele pe termen lung, până la vârsta școlară, par mai puțin pronunțate, sugerând că expunerea mai apropiată de momentul evaluării ar putea avea un impact mai direct asupra simptomelor respiratorii.

Este remarcabil că, în cadrul analizelor avansate de amestecuri de poluanți (BKMR), ozonul a fost principalul contributor la riscul de astm în combinație cu NO2 și PM2.5, subliniind importanța evaluării efectelor cumulate ale mai multor poluanți atmosferici.

Concluzii

Studiul demonstrează că expunerea la ozon în primii doi ani de viață este asociată cu un risc crescut de astm și respirație șuierătoare la vârsta de 4-6 ani, chiar și în medii cu concentrații relativ scăzute de ozon. Aceste rezultate evidențiază necesitatea unor măsuri suplimentare de protecție a copiilor în primii ani de viață și a continuării cercetărilor privind influența mixtă a poluanților atmosferici asupra sănătății respiratorii în copilărie.

Deși impactul asupra sănătății respiratorii la vârste mai mari nu a fost confirmat, datele susțin ideea că perioada critică pentru dezvoltarea căilor respiratorii este reprezentată de primii ani de viață. Prin urmare, reducerea expunerii la ozon și alți poluanți în această etapă reprezintă o oportunitate importantă de prevenție a bolilor respiratorii la copii.