Halitoza
Bună ziua !Am 24 de ani si am o problemă care îmi ocupă gândurile mai mereu, aceasta este legată de halitoză.Simt că nu mai suport.Am luat tot felul de pastile, siropuri, septoral, symbya, absolut orice.Vorbirea imi este afectată din cauza salivei abundente.Atunci când mănânc dulce sau ceva lactate simt un gust foarte rău, limba îmi este încărcată mai mereu și are un aspect aspru și albicioasă.Dimineața mă trezesc cu un gust dulceag, Cum mănânc ceva mai prăjit sau altceva simt ca mâncarea îmi rămâne în gât și după puțin timp mirosul se intensifică.Menționez că până să am acest gust dulceag, dimineața simțeam un gust rău, chiar dacă mă spălam cu o seară în urmă, spun asta deoatece cu 1 lună în urmă am fost internat la ORL, unde de acolo după administrarea tratamentului mi-am pierdut gustul si parțial mirosul.Vă rog ajutați-mă, îmi doresc enorm să pot scăpa de acest miros, mi-a afectat serios viața socială!Vă mulțumesc!
2 comentarii
consult la gastrologie..cu investiagtii complete, ecografie, endoscopie si colonoscopie
problema e la nivelul tractului digestiv
pana atunci exclude complet toate lactatele. mezelurile si dulciurile din comert.. mâncarea cu otet, lamai, usuturoi
problema e la nivelul tractului digestiv
pana atunci exclude complet toate lactatele. mezelurile si dulciurile din comert.. mâncarea cu otet, lamai, usuturoi
Buna ziua domnule doctor!Nu am avut timp sa fac vreun consult, dar am reusit sa fac un exudat în care mi-a iesit stafilococ auriu si candida!Unde as putea sa repar aceasta problema!As vrea sa scap daca se poate!Multumesc, o zi buna!
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 4respiratie urat mirositoare
- 6Halena sau altceva?
- 3respiartia urat mirositoare
- 12miros urat
- 10respiratie urat mirositoare
- 4baiat de 14 ani caruia de un timp ii miroase gura foarte tare
- 7am probleme cu respiratia urat mirositoare, de cand sunt mica
- 2Halena din cauza unor carii?
- 4Respiratia urat mirositoare!
- 5Respiratie urat mirositoare
- 4miros neplacut al gurii de foarte mult timp
- 6respiratie urat mirositoare
- 11Expiratie mirositoare
- 3Miros neplacut al respiratiei
- 2Probleme cu halena
- 2Bilute urat mirositoare; amigdalite
- 12Sinuzita cronica etmoidala
- 2Respiratie urat mirositoare
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: