despartire, inceput depresie

Buna ziua,

Am 34 de ani si pe la inceputul anului am incheiat o relatie care a durat aproximativ 2 ani din care cam 1 an locuit impreuna. Ea este cu un an mai mica decat mine. Am incheiat e un fel de a spune pentru ca pana acum aproximativ o luna ne-am mai intalnit si am mai vorbit la telefon fara ca sa reluam insa nimic asa cum a hotarat ea. Relatia s-a terminat la dorinta ei, eu as fi luptat in continuare pentru a o salva. Pana acum o luna de cand am incetat orice contact, nici unul dintre noi nu a fost cu altcineva. Eu nici acum nu am pe altcineva, despre ea nu stiu. Motivele care au dus la separare nu cred ca merita discutate pentru ca sunt reale, cu putin efort si ceva mai multa iubire si rabdare si din partea ei si din partea mea cred ca puteau fi depasite dar nu asta e ideea. Problema mea este ca, cu toate ca rational am acceptat separarea si sunt constient ca dragoste cu forta nu se poate, imi e foarte greu sa depasesc acest moment. Simt ca incet, incet ma scufund intr-o disperare pe care nu imi aduc aminte sa o fi simtit la acest nivel in alte relatii esuate. Relatia a esuat in cea mai mare parte din vina mea (nu, nu am inselat), si simt ca am dezamagit pe toata lumea, am dezamagit-o pe ea, parintii mei, probabil si pe ai ei si m-am dezamagit si pe mine in acest esec. In fiecare minut mi-e dor de ea si durerea dispare rareori din sufletul meu. In fiecare zi vreau sa o sun, macar sa vorbesc cu ea dar imi dau seama ca nu are nici un rost pentru ca ea imi stie sentimentele, stie ca din partea mea nu as fi renuntat asa ca ar fi putut oricand sa ma contacteze. Imi dau seama ca trebuie sa ii respect hotararea si nu trebuie sa fiu egoist, din moment ce nu este fericita cu mine de ce sa nu caute fericirea in alta parte.
Insa nu stiu ce sa fac ca sa depasesc aceasta situatie. M-am reapucat de fumat, consum si alcool (inainte nu beam aproape deloc) si iau pastile, depress A, intr-un mod cam haotic, uneori 2-3 pastile pe zi, alteori 10. In cursul zilei mai e cum mai e dar cand ajung acasa si ma pun in pat simt ca ma sufoc. Descopar tendinte de capitulare si resemnare in fata vietii, nu ma mai intereseaza absolut nimic si tot ce fac, viata de zi cu zi o fac din inertie. Nu mai am absolut nici o prespectiva de viitor, nu am un scop, un plan, ceva spre care sa tind. Daca ati mai trecut prin asa ceva poate ma puteti ajuta cu un sfat, macar o vorba buna.

Va multumesc.

"depress A"
Asta e un medicament? daca luati asa inseamna ca mai degraba sunt niste dropsuri sau asa le considerati.

Evident problema dvs. este existentiala, partea chimica este doar o reflectie a celei dintai. De aia ar trebui evitate bunatatile de care omenirea nu prea a auzit pana mai recent.

In schimb cele de care am vorbit aici pot fi asigurate prin alimentatie, iar suplimentarea inteligenta nu face rau:

http://forum.romedic.ro/prod/neuroleptice_+_antidepresive_+_insomnii_055810.html

In rest: pareti un om oarecum instruit, scrieti corect...
Nu stiu daca va place place Mozart, dar am vazut "Cosi fan tutte".

Din interviul cu dirijorul care a fost la varianta Glyndebourne (poate una din cele mai tari puneri in scena):

"Mi-aduc aminte ca in copilarie, am trait o intamplare amuzanta care m-a impresionat.
Aveam un unchi si o matusa pe care i-am cunoscut abia la 70 de ani si mi-au spus dupa un lung mariaj, ca in tinerete au avut niste probleme, dar au decis sa ramana impreuna dupa ce au ascultat o interpretare a "Cosi fan tutte"

Cea ce m-a facut sa ma gandesc: aceasta este o opera care te ajuta."

Dati si fostei prietene dvd-ul si veti avea alta perspectiva asupra vietii. Psihoterapia inseamna sa elimini informatia aia eronata care s-a acumulat in minte si suflet de-a lungul timpului. Iar un film sau o carte cu mesaj pot rezolva lucrul asta.

Sigur, in paralel sunt si alte aspecte importante, dieta si miscarea ar fi de baza.

Ovidiu, îmi pare rău de momentele grele prin care treceţi. Din ce scrieţi, par a fi simptome ale depresiei. Duceţi-vă şi cereţi opinia unui specialist, deşi probabil aveţi mai mult nevoie de consiliere decât de medicamente, atâta doar că nu-s OK "tendinţele de capitulare în faţa vieţii". S-a întâmplat vreodată să faceţi ceva greşit şi să fiţi pedepsit în copilărie pentru asta? Nu aveaţi impresia că se prăbuşeşte cerul pe dvs. atunci? Acum nu priviţi cu detaşare şi chiar amuzat de cât de multe griji vă făceaţi şi cum au trecut toate? Aşa se va întâmpla şi cu această experienţă a vieţii. Când vă apucă acea stare melancolică în care vă întrebaţi ce rost mai are viaţa, gândiţi-vă la asta şi aveţi răbdare, pentru că va trece. Ieşiţi cu prietenii, povestiţi-le durerea dvs. pentru că orice vorbă bună, orice încurajare vă va face nespus de bine. Când o să aveţi un copil, viaţa o să capete un cu totul alt sens. O să vă minunaţi de gândurile care vă traversează acum prin minte ;).

Va multumesc pentru raspunsuri. Sa primesc sfaturi si incurajari din partea unor oameni necunoscuti, sa pot sa vorbesc deschis in fata voastra inseamna foarte mult pentru mine.
Borderline, la ideea dvs. m-am gandit mai demult, incercam sa imi aduc aminte de perioada de despartire a unei relatii mai vechi si cat de putin importanta si departata mi se pare acea suferinta in aceste momente. Insa pe masura ce inaintezi in varsta, se schimba intensitatea cu care traiesti suferinta si perspectiva din care privesti lucrurile. Nu pot sa nu ma uit in jurul meu si sa constat ca fosti colegi de liceu, diverse cunostinte mai vechi au evoluat, au familie, copil, bineinteles au si ei probleme dar sunt impreuna, lupta impreuna, sunt o familie. Iar eu... ma simt de parca sunt resetat la 0 si nu mai am nimic ! Mi-e foarte dor de fosta prietena si stiu ca trebuie sa fiu tare si sa nu o sun, stiu ca trebuie sa o las sa isi gasesca fericirea in alta parte dar o parte din mine nu vrea sa renunte. Iar neputinta de a schimba ceva ma doboara pe zi ce trece. Pana la urma durerea este in mine orice as face, fie ca sper, fie ca accept situatia. Si nu prea imi ramane altceva de facut decat sa o accept.
Germont, nu cred ca am sa ii dau dvd-ul fostei pentru ca cel mai probabil nu ne vom mai vedea niciodata dar am sa urmaresc opera respectiva. Poate ma autosugestionez dar am impresia ca ma ajuta putin drajeurile alea de depressA, in sensul ca sunt unele momente in care devin indiferent si pot sa ma concentrez numai pe lucrurile de moment. Cam acelasi efect cu cateva beri, fara dureri de cap insa.

Absolut, roata se intoarce intotdeauna, la sfarsitul oricarei relatii unul dintre parteneri sufera mai mult decat celalat, daca ar suferi ambii la fel probabil nu s-ar desparti. Si altcineva a suferit din cauza mea, asa cum la randul ei a facut pe altcineva sa sufere si tot asa. Totusi nu iti inteleg ideea, ar trebui sa accept situatia de azi ca pe un fel de pedeapsa divina pentru ca alta fata a suferit din cauza mea ?

Ovidiu draga, mie mi se pare un punct de sprijin faptul ca tu esti constient: relatia s-a destramat din pricina ta. Pomenesti in treacat si de alte relatii esuate, fara sa spui daca tu sau partenerele le-au cauzat. Oare n-ar fi indicata o autoanaliza serioasa si cinstita fata de tine insuti, gasirea/numirea/descoperirea (zi-i cum vrei) a acelor greseli pe care le comiti, pare-se, in mod repetitiv si care te-au adus in aceasta nefericita stare ?
Daca identifici problema, s-ar putea sa-i gasesti si rezolvarea, ori rezolvata fiind exista posibilitatea sa n-o mai repeti. Gindeste-te la toate lucrurile care pot altera si, in final, ruina. o relatie. Desigur, nu stiu nimic despre tine si nici nu e cazul sa-mi dai amanunte, prin urmare intreb retoric: esti betiv/bautor, bataus, grosolan, arogant, necooperant, necomunicativ, infatuat, incapatinat peste limita suportabilitatii, nesociabil, lipsit de empatie si omenie, incapabil sa-ti manifesti sentimentele, mincinos?
Gindeste-te, de asemenea, la ce-ai simti tu si cum ai reactiona daca ai avea parte de serii de lucruri/fapte care-ti displac.
Comunicarea intre parteneri este EXTREM de importanta, si la bine, si la rau, in toate privintele. Si nu trebuie asteptat pina problemele cresc cit un munte, pentru ca paralel descresc dramatic sansele de rezolvare. Totul pe lume poate fi discutat intre parteneri..
Incearca sa vezi unde ai gresit, daca te poti schimba si daca mai prezinti destula credibilitate in fata iubitei tale pentru a relua relatia. Eu as incerca sa-mi fac ordine in viata - asta ar putea fi un prim tel. Din felul in care scrii, nu cred ca ti-ar fi imposibil de atins. S-ar putea sa te ajute sa iesi din starea descrisa. Numai bine iti doresc !