Greata, varsaturi, stare de slabiciune
Buna ziua, mama mea a fost operata in luna februarie de 4 ori(meningiom, sangerare, hidrocefalie, instalare sunt ventriculoperitoneal). La cca 2 saptamani de la ultima interventie, dupa sosirea acasa, a inceput sa aiba greata dupa ce bea apa, apoi si la mancare, ca in final dupa vreo 4 zile sa-i apara, progresiv, urticarie pe tot corpul( fata, gat, trunchi si apoi membre). in aceasta perioada mancarimile au fost insuportabile, refuza sa mai manance sau sa bea apa din cauza icnelilor/varsaturilor, urticaria retragandu-se dupa 200 de hidrocortizon. Au ramas insa greata, varsaturile, carora nu le dam de cap. se manifesta in special in prima parte a zilei, dar apar si la efort( urcat scari mai multe etaje), in contextul unei scaderi in greutate, uneori varsa doar apa, sau lichid galbui, alteori mancare, sau doar icneste puternic si spune ca o doare foarte tare in capul pieptului(simte ca se invarte ceva acolo inca de cand apare greata). A incercat sa manace des si putin, sa bea apa cate o gura, a luat metoclopramid, degeaba. La controlul de 1 luna pentru operatia facuta, dl doctor ne-a indicat sa facem analiza pentru Clostridium (care a iesit negativa). In acest moment se simte foarte slabita, abia poate merge, fiindca nu are vlaga si nu stiu ce ar trebui sa facem noi, ce analize, ce consultatii si pentru ce? Ca tratament ia, fiind cardiaca si cu fibrilatii, Eliquis, Bisotens, Ranolip(acesta i-a fost introdus de curand in loc de Accuzide), Controloc si Caduet. E posibil ca Ranolipul recent introdus sa i dea starea de slabiciune? Va multumesc!
0 comentarii
Adaugă un comentariu / răspuns
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 11o sa innebunesc din cauza atator intrebari :-<
- 7Pneumopatie interstitiala
- 8sangerari rectale
- 0simptome greata, dureri de cap
- 0anticonceptionale si greata?
- 5Durerile din partea stanga, amorteli, senzatie de voma si greata continua
- 4ameteala de 2 luni, ametesc si in picioare si cand stau, am o senzatie de confuzie
- 5Greturi dimineata
- 5Greata, somnolenta si cascat
- 10Ameteli, greturi etc
- 1ametelii si greata
- 1Sunt disperat: am greata aproape tot timpul tuse cu sufocare
- 2Problema cu stomacul sau cu fierea
- 0colica renala, greata si stare de subfebrilitate
- 2Balonare, dureri in partea stanga jos, stare de greata, oboseala permanenta
- 1Greturi frecvente urmate de dureri de stomac
- 1Greata la fiecare masa
- 0Va rog mult, mult sa imi dati un sfat...URGENT stare de voma si greata dar in diferite perioade
- 0Ajutati-ma. De cateva saptamani am stari de greata.
Mai multe informații despre: Hidrocefalia Greata sunt ventriculoperitoneal
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: