Interpretare RMN

15-12-2010
Roxanella
Nu este medic/terapeut
Roxanella
Buna ziua,

Ma numesc Roxana si am mare nevoie de ajutorul dumneavoastra daca se poate. Locuiesc in Danemarca si nu ma inteleg foarte bine sa vorbesc cu doctorii de aici

Am 35 de ani, 1.65cm si 60 kg si sunt fumatoare.

Totul a inceput in luna Ian.2009 cu durere in calcaiul stang. In primele luni aveam durerea doar dimineata cand ma dadeam jos din pat, si seara dupa ce stateam toata ziua in picioare.Dar dupa un timp am inceput sa am durerea toata ziua, si a devenit atat de intensa, incat mi se taie respiratia de durere daca din greseala calc cu acel calcai pe marginea covorului sau a papucului.

In luna Aug. 2009, am inceput sa am si durere cervicala. Durerea se intinde de la ceafa pana la umeri si pana in spatele omoplatilor. Gradual a inceput sa se intensifice, doare mai rau noaptea si dimineata.

In luna Mar.2010 m-am decis sa merg la doctor, pentru ca deja se agravasera ambele dureri, si cea din calcai si cea de la ceafa. Iar in anumite perioade aveam durere si in maini sau genunchi, numai ca aceste dureri le aveam pe perioade mai scurte.
In urma analizelor medicale s-a constatat ca aveam lipsa de vitamina D, nivelul a fost de 35 unitati. Asadar am urmat un tratament de 3 luni cu vit.D si Ca.

In luna Aug.2010, m-am trezit in mijlocul noptii ca si paralizata, nu mi-am putut misca mijlocul si nici gatul. Urmatoarele zile am fost teapana, cu greu m-am fortat sa ma misc cate putin cate putin. Dupa 2 sapt. am decis sa merg din nou la doctor, pentru ca am vazut ca situatia nu se imbunatatea. Durerea ma trezea noaptea cam din ora in ora, dimineata cand ma trezeam eram teapana pana pe la pranz, apoi ma puteam misca cat de cat, iar spre seara se accentua iar durerea.
In urma unui alt set de analize, a iesit totul perfect, vit. D ok, nimic suspect la analize. Asa ca doctora de familie a decis sa imi dea trimitere la reumatolog, suspectand ca am spondiloza anchilozanta.

Dupa lungi asteptari am reusit sa obtin o vizita la reumatolog, unde mi s-a facut examenul clinic. In urma examenului clinic, dr.reumatolog suspectand o artrita reumatoida sau hernie de disc, mi-a dat trimitere la RMN si un alt lung set de analize.
Din examenul clinic imi amintesc ca dna. doctor a spus ca nu am suficienta mobilitate la degetele de la maini

Pe 13 Dec. dupa alte lungi asteptari :) am mers in sfarsit la vizita pentru a primi raspunsul de la RMN si o alta consultatie la calcai.
Singurul lucru pe care dna. dr. l-a spus, a fost ca nu am nici hernie de disc si nici artrita reumatoida sau spondiloza anchilozanta, si ca rezultatul a iesit normal. A spus ca tot nu se stie care e cauza durerilor, si mi s-a dat trimitere sa fac o scintigrafie, pentru care astept alte 2 luni.
La calcai a spus ca am o inflamatie de articulatie, daca am inteles eu bine, ceva de genul ca ceva e marit cu 2-3 cm. Pentru care mi-a spus ca ori imi face injectie ori merg la fizioterapeut. Am ales fizioterapie.

Asa ca in urmatoarele 2 luni cat astept rezultatul de la scintigrafie, voi face fizioterapie pentru calcai si spate.

Iar din luna august pana acum, am luat cu interupere ibuprofen 400mg 1x3, panodil 1g 1x3 si 1x1 pantoprazol pentru protectia stomacului. Acest tratament m-a ajutat destul de mult, mi-a facut durerile cat de cat suportabile, si nu ma mai sculam noaptea. Numai ca in ultimul timp am inceput sa am dureri si arsuri mari de stomac, pentru ca am si o gastrita din copilarie, si am fost fortata sa intrerup tratamentul cu ibuprofen.
In urmatoarele 2 luni voi lua codeina 25mg 1/2 x3 si paracetamol 1g 1x3.

In perioadele in care nu am luat tratament, am trait un calvar. Durerile sunt atat de mari, incat am dificultate in a respira. Durerea care la inceput in august era numai in zona lumbago, acum s-a extins pe tot bazinul cu solduri si pana jos la coccis. Acopera si fundul si uneori se lasa pana jos pe picior pana la genunchi. Intensitatea si marimea difera in functie de cat efort fac in ziua respectiva. Iar cand trebuie sa mergem cu masina 3-4 ore, traiesc un alt calvar. Imi este absolut imposibil sa stau in fund mai mult de jumatate de ora. Am avut si parestezii la maini care se ridica pana sus la coate, si la labele piciorului pana sus la glezne.
Ma trezesc toata noaptea, mi se taie respiratia de durere daca vreau sa ma misc pe alta parte. Sau daca stau in canapea sa citesc sau sa vad un film, aceeasi problema.
Cand iau pastilele, ma simt cat de cat mai bine, nu mai simt durerea in orice moment, simt durere doar dimineata la trezire si seara cand vin de la munca.
Dar ma simt total epuizata psihic si fizic, nu stiu cat mai pot rezista in felul acesta, cand am fost acum ultima oara la doctor sa primesc diagnosticul, si am aflat ca tot nu se stie ce am si mai astept minimum 2 luni, am inceput sa plang ca un copil in fata doctorei.
Dupa ce am inceput sa plang, doctora s-a gandit sa ma verifice si pentru fibromialgie. Probabil si-a dat seama ca stau prost si cu psihicul. Dar nu am nici fibromialgie, am doar 4 puncte sensibile.

Ma gandisem si eu ca poate am fibromialgie, pentru ca anul trecut am suferit niste socuri psihice destul de mari, care au fost combinate si cu efort intelectual mare.
In luna mai am pierdut o sarcina de 10 sapt, dupa care am suferit o depresie puternica cam tot anul. A doua zi dupa ce am pierdut sarcina am inceput sesiunea de examene, 18 examene in aceeasi luna, iar luna urmatoare am avut examenul de licenta. Apoi la scurt timp, in luna Aug. am inceput scoala de limba daneza care a solicitat un efort extrem de mare. Cursul pe care majoritatea elevilor il fac in 3 ani, clasa mea l-a facut in 8 luni pentru ca profesoara a considerat ca noi facem fata sa invatam rapid. Dar am simtit un puternic stres pe parcursul acestui curs. Iar in luna octombrie a aceluiasi an, am avut un alt soc emotional si psihic pe plan personal, in urma caruia m-am simtit la pamant. Nu am simtit ca am avut timp suficient sa imi revin psihic, pentru ca nu am putut lipsi de la scoala decat o sapt. Iar in luna decembrie am inceput si serviciul in paralel cu scoala. Cu alte cuvinte, anul trecut m-am simtit epuizata din toate punctele de vedere. Ceea ce ma face sa ma gandesc daca nu cumva are legatura cu problema de acum.

Am sa va scriu si istoricul de boli iar la sfarsit incerc sa scriu traducerea rezultatului RMN.

In copilarie am avut rahitism pentru care am luat tratament multi ani. Tot din copilarie am gastrita, diaree cronica, colita cu fermentatie. Cand am fost la doctor adult fiind, mi s-a spus ca diareea cronica o am pentru ca am intestin iritabil. Nu stiu cum sa le explic doctorilor de aici ca am colita cu fermentatie, eu spun colita cu fermentatie si ei intreaba colita ulceroasa sau boala Chron. Si eu insist si spun nu asta, eu am colita cu fermentatie, dar ei nu inteleg aceasta boala. Si este destul de important sa inteleaga ce probleme am la intestine, pentru ca sunt anumite feluri de reumatism care au legatura cu bolile de intestin.
Mai am un fel de alergie pe sistem nervos. Cam astea sunt bolile pe care mi le amintesc ca le am.

Mama are diabet, psoriazis, hepatita cronica si spondiloza cervicala si lombara si ciocuri la picior.
Tatal hepatita cronica si decedat la varsta de 47 ani in urma unui cancer pulmonar care a facut metastaza.
Sora spondiloza cervicala si tetanie.
Unul dintre frati spondiloza lombara.
Rudele din partea tatalui: cancer pulmonar si osos
Rudele din partea mamei: diabet, cancer pulmonar, cancer ovarian, reumatism infectios/inflamator si ciocuri la picior.
Cam atat imi amintesc.

Acum va scriu interpretarea RMN-ului iar daca reusesc, pun si pozele, numai ca nu am dvd pe laptop.

Coloana cervicala:
Vertebre normale, o mica cifoza la mijlocul coloanei cervicale, minima protuzie de disc la nivelul C5-C6 si tot aici se regasesc mici semnale degenerative in disc si o mica reducere in inaltime. Radacina nu este afectata. In celelate nivele totul este normal.
Concluzie: Mica degenerare in discurile C5-C6 si minima protuzie de disc fara afectarea radacinii( presupun ca radacina nervoasa).

Coloana toracala:
Totul normal si nu se vede nicio deformare Bechterew(spondiloza anchilozanta).

Coloana lombara:
Totul normal.

Sacroiliac:
Mic edem in osul iliac si pe stanga si pe dreapta, inspre partea superioara a articulatiei sacroiliace. Usoara ingreunare inspre stanga. Nu se vede nicio uzura la articulatii sau os. Nicio schimbare in sacrum.
Concluzie: Nespecific, dar poate fi artrita.

Sper ca am tradus incat sa puteti intelege, nu ma pricep prea bine la limbajul medical.
Eu daca am inteles bine ce mi-a spus dna doctor, dansa a spus ca acest rezultat e normal. Si ca tot nu stie de la ce am durerile, asa ca trebuie sa fac si scintigrafia. Ceea ce m-a cam speriat, pentru ca ma duce cu gandul la cancer.

Va suna si dumneavoastra tot a rezultat normal?

Va rog daca se poate sa imi spuneti parerea dumneavoastra in legatura cu situatia mea, ce credeti ca as putea avea? In cazul in care mai aveti nevoie de anumite date, pot scrie mai amanuntit la solicitarea dumneavoastra.

Va multumesc pentru timpul acordat.
Roxana
12 comentarii
0
16-12-2010, ora 08:30
Dr. Marius Uscatu
Ortopedie si traumatologie, Bucuresti
Dr. Marius Uscatu
Buna ziua!
Nu mi-ati descris singurul aspect cu adevarat important in toata aceasta istorie: consultul clinic la neurochirurg, care este suveran, data fiind prezenta simptomelor sindromului compresiv vertabral (de tip hernie de disc cervicala si lombara). Toate celelalte investigatii au un rol pur consultativ, iar RMN-ul are valoare numai ca imagine nemijlocita, in mainile neurochirurgului, in timpul examenului clinic.
Prin urmare, consultatin un neurochirurg.
Cu stima,
Dr. Marius Uscatu
Chirurg glezna si ante-picior
0
16-12-2010, ora 10:04
Roxanella
Nu este medic/terapeut
Roxanella
Buna ziua si va multumesc mult pentru raspuns.

Inca nu am primit trimitere la neurochirurg, dat fiind faptul ca rezultatul RMN-ului nu a indicat hernie de disc.
Am sa cer eu de la medicul de familie trimitere catre neurochirurg.

Va multumesc inca o data si va doresc sarbatori fericite.

Roxana
0
16-12-2010, ora 10:11
Dr. Marius Uscatu
Ortopedie si traumatologie, Bucuresti
Dr. Marius Uscatu
Buna ziua!
Va repet, nu este vorba despre simpla interpretare a RMN-ului, ci esentialmente despre consultul clinic al neurochirurgului, care este suveran.
Daca dansul va solicita si un eventual examen RMN, atunci va studia direct imaginile si nu interpretarea scrisa a radiologului, care nu este efectuata in context clinic.
Cu stima,
Dr. Marius Uscatu
Chirurg glezna si ante-picior
0
16-12-2010, ora 10:23
Roxanella
Nu este medic/terapeut
Roxanella
Buna ziua inca o data :)

Eu am inteles ce ati spus dumneavoastra, ce v-am scris este ceea ce a concluzionat reumatologul meu.

Dar mai am o intrebare, va deranjez prea mult daca postez si imaginile?

Roxana
0
16-12-2010, ora 10:32
Dr. Marius Uscatu
Ortopedie si traumatologie, Bucuresti
Dr. Marius Uscatu
Buna ziua!
Nu puteti posta 500-600 de imagini ale RMN-ului.
Pe de alta parte, competenta mea este strict limitata din punct de vedere neurochirurgical, al coloanei lombare.
Nu ma deranjati, dar nu va pot fi de folos.
Cu stima,
Dr. Marius Uscatu
Chirurg glezna si ante-picior
0
16-12-2010, ora 10:38
Roxanella
Nu este medic/terapeut
Roxanella
:) Nu am stiut ca sunt atat de multe imagini.

Ok va multumesc pentru sprijinul acordat si merg la neurochirurg.

O zi buna.
Roxana
0
16-12-2010, ora 14:01
Dr. Marius Uscatu
Ortopedie si traumatologie, Bucuresti
Dr. Marius Uscatu
OK
Ne puteti tine la curent cu evolutia demersurilor.
Cu stima,
Dr. Marius Uscatu
Chirurg glezna si ante-picior
0
16-12-2010, ora 16:01
Rica Venturiano
Nu este medic/terapeut
Rica Venturiano
Buna ziua !

Sunt de parere ca ar merita sa va ganditi la menajarea mucoasei intestinale, reglarea florei cu probiotice, optimizarea dietei.
Daca doriti sa aflati mai rapid niste detalii, cautati pe google:

A mers după ce a eliminat grîul
Efecte neaşteptate după eliminarea grîului
Artrita si boala celiaca
Bariera mucozala intestinala

Ultimul articol este esential.
Alte amanunte am mai scris aici:

http://forum.romedic.ro/prod/poliartrita_?_046435.html

Evident, pe la inceputul topicului am exagerat cu uleiul de peste, raportul omega 6 si 3 trebuie reglat in principal cu surse vegetale. Mi-am dat seama mai tarziu.

Nu contrazic cu nimic necesitatea unor investigatii specifice amanuntite. Insa este foarte importanta eliminarea alimentelor pentru omul prezinta o adaptare minima sau nula.
0
16-12-2010, ora 18:43
Dr. Marius Uscatu
Ortopedie si traumatologie, Bucuresti
Dr. Marius Uscatu
Buna seara!
Am omis sa va precizez: puteti opri complet orice tratament anti-inflamator. Nu are decat un efect simptomatic si nu actioneaza asupra cauzei.
Cu stima,
Dr. Marius Uscatu
Chirurg glezna si ante-picior
0
26-01-2011, ora 17:29
Roxanella
Nu este medic/terapeut
Roxanella
Buna ziua

Revin cu noutati.
La neurochirurg nu am reusit sa ajung, dar in schimb am primit rezultatul de la scintigrafia osoasa.
Fasceita plantara si pinten osos. Astea deja fusesera constatate si la ultrasunet.

Prin urmare dr.reumatolog a spus ca nu are nicio idee in legatura cu cauza durerilor mele de spate.
A spus ca simptomele sunt de boala reumatoida (intepenire noaptea, dimineata 1-3 ore si la perioade de repaos). Dar nicio analiza nu indica reumatism sau orice altceva ce ar putea genera simptomele mele.
Asadar nu mi se poate pune niciun diagnostic.
Dansa a spus ca momentan a epuizat toate metodele de investigatie, si nu prea mai stie ce altceva putem incerca.
A zis ca singurul lucru ar mai fi sa mai merg inca 3 luni la fizioterapie (deja am fost o luna si se observa o foarte mica imbunatatire).

Am intrebat-o daca este posibil sa fie reumatism in faza incipienta si de-asta sa nu se vada inca la analize.
Iar in cazul acesta, ma tem sa nu il descopere cand deja e avansat si nu prea mai ai ce repara.
Dansa a spus ca daca asta ar fi cazul, nu am de ce sa imi fac griji, pentru ca oricum primesc de acum acelasi tratament ca si cum as avea reumatism, si ma va tine sub observatie la fiecare 3 luni pentru a depista schimbarile din pripa.

Asadar pentru urmatoarele 2 luni iau un medicament Todolac, care este un NSAID Cox-2 si care ar trebui sa afecteze stomacul mai putin decat Ibupofrenul.

La fizioterapie primesc terapie manuala combinata cu program de exercitii pentru spate si picior.
Pentru picior primesc si ultrasunet.
Tot pentru picior mi s-a recomandat si bandaj neelastic si insertii de silicon. Iar de cateva luni folosesc incaltaminte MBT, despre care dr.reumatolog spune ca niciun pacient nu e multumit, dar eu sunt tare multumita.
0
26-01-2011, ora 17:42
Roxanella
Nu este medic/terapeut
Roxanella
L-am intrebat pe fizioterapeut daca nu cumva durerile de spate s-au dezvoltat in urma faptului ca eu avand durerea in calcai de 2 ani, am inceput sa merg diferit si probabil ca in felul asta mi-am debalansat toti muschii spatelui.
A spus ca e o teorie, dar nu stie nici el nimic sigur.
Si el spune la fel ca si dr.reumatolog, ca e o situatie destul de ciudata.

Stiu ca ati spus sa opresc anti-inflamatoricele pentru ca ele nu trateaza decat simptomul.
Dar se pare ca e de durata lunga pana se va afla care e cauza durerilor mele, iar eu nu mai fac fata durerilor si lipsei de somn.
Analgezicele normale nu ma ajuta, iar kodeina e imposibil de luat atata timp cat ai un job. Provoaca o stare ca de anestezie.

Nu prea mai stiu ce pot face momentan. Am sa urmez terapia si tratamentul acesta, sa vedem ce rezultate da intr-o saptamana.

Ce parere aveti in legatura cu tratamentul meu pentru fasceita plantara si pinten?
Am citit de multe ori parerea dumneavoastra in legaturul cu pintenul calcaneu fiind asimptomatic.
Dr.reumatolog a zis ca trebuie sa fac fizio si pentru pinten, nu numai pentru fasceita.
In mod normal se trateaza si pintenul, sau numai inflamatia fasciei?

Nu prea ma pricep, dar cand sunt la terapie manuala si imi apasa acolo direct pe pinten, aproape ca lesin de durere.

Va multumesc.

Roxana
0
26-01-2011, ora 21:37
Dr. Marius Uscatu
Ortopedie si traumatologie, Bucuresti
Dr. Marius Uscatu
Buna seara!
Va voi raspunde punctual:
- nu inteleg ce nevoie ati avut de scintigrafie osoasa..in loc sa consultati un neurochirurg, infinit mai simplu si mai putin costisitor si iradiant...
- o maladie reumatologica de tip auto-imun se diagnosticheaza 99% clinic si doar 1% prin analize. De obicei aceste maladii evolueaza mult timp cu analize perfect normale, ceea ce pune enorme probleme reumatologilor, obisnuiti sa nege maladia reumatologica fara modificarile analizelor. Pruin urmare, cautati un reumatolog capabil sa va diagnosticheze, asa cum este normal, pe baza simptomelor si nu dupa analize.
- fizioterapia r putea sa va agraveze mult boala, asa ca nu v-o recomand fara un diagnostic clar;
- parerea mea despre """"pinten""" o cunoasteti deja foarte bine: trebuie sa uitati complet acest pseudo-diagnostic. Talalgia (durerea calcaneana) are peste 40 de cauze, intre ele nefiind niciodata faimosul """pinten""". Inca nu aveti un veritabil diagnostic al durerilor calcaneene, ceea ce impune un consult clinic atent si competent al acestor dureri, la un specialist care sa nu va pomeneasca acest pseudo-diagnostic de """"pinten""""".
- raman la parerea ca aveti nevoie, dupa un consult reumatologic competent, si de un consult la neurochirurg.
Cu stima,
Dr. Marius Uscatu
Chirurg glezna si ante-picior
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Tratamentul corect al călcâielor crăpate
  •