Poti accepta tradarea intr-o relatie sau e doar resemnare - frica de a nu pierde partenerul?

Buna ziua!

Cu adevarat ajuta uneori sa scoti la iveala gandurile care te invaluie, mai ales in fata unor oameni care pot sa fie impartiali, obiectivi. Povestea mea e una obisnuita in zilele noastre si dintotdeauna ma gandesc eu...si mai concret partenerul meu m-a inselat. Am aflat si a recunoscut ca a fost o chestiune de atractie fizica. Apoi am avut o discutie cat se poate de obiectiva despre continuitatea relatiei noastre, adica l-am rugat sa se gandeasca ce anume isi doreste, sa fie corect fata de amandoi si am hotarat sa mergem mai departe, sa constientizam fiecare ce nu am facut bine, ce putem face mai mult ca sa ne amintim de noi, de ce anume ne-a legat. Straduinta este clar vizibila din partea lui si el sustine ca nu e deloc mandru de fapta lui, se simte vinovat etc., insa eu tot nu pot scapa de sentimentul de tradare din interiorul meu...nu am incredere in el. Asta se intampla acum o luna si ma intrebam daca in pricipiu lucrurile o sa mearga bine, o sa scap de acest sentiment...in timp?

Ca si context...care poate fi destul de important, suntem in relatie de 11 ani, casatoriti de 5 si avem doi copii mici. Eu sufar de o boala autoimuna (stia acest lucru de la inceputul relatie, insa nu stiu daca a constientizat cu adevarat ce inseamna)...degenerativa care isi lasa semne pe corpul meu...schimbat de fizionomie, buzele se miscoreaza plus ca sunt destul de slabuta cum tot tin regimuri alimentare etc, deci stiu ca nu e usor de trait cu mine...nu mai sunt ce am fost candva...si nici nu e deloc usoara perioada cu copii mici...au fost perioade cand el mi-a zis clar ca nu se mai simte atras de mine (ceea ce a durut maxim in conditiile in care eu ma straduiam sa rezist, i-am apreciat sinceritatea...totusi, deci nu ma intelege cu adevarat prin ce trec, dar mai stiu ca e greu pt cei din jur sa se puna in locul meu...adesea nu ma crede nimeni ca nu ma simt bine). In mod cert eu stau foarte prost cu stima de sine, fac eforturi mereu sa ma mentin pe linia de plutire si in mod cert el nu ma ajuta prea mult in acest sens, iar discutiile pe care le-am avut au punctat clar si concis toate aceste aspecte (e genul de om cu care se poate discuta). De asta am vrut sa vi le explic...i-am spus clar ca nu il pot forta sa ma inteleaga, ca daca nu se mai simte bine langa mine mai bine ne vedem de drum si astfel sa reusim sa mentinem o relatie buna ca sa ne crestem copiii. Ca nu are rost sa ne mintim unul pe altul de dragul copiilor, sau lui sa ii fie frica sa nu patesc eu ceva daca ne despartim...nu dimpotriva toate imi fac mai mult rau daca ne ascundem dupa adevar. L-am rugat sa ia o decizie daca el crede ca isi mai doreste o relatie amoroasa cu mine...asa mica si slaba si fara posibilitatea de a imi pune silicoane :)). Deci acesta e contextul...si pe langa intrebarea de mai sus mai intreb daca am pus corect problema fata de el? Am procedat corect in masura in care eu imi doresc sa continuam relatia...insa una bazata pe adevar.

Si o a treia intrebare, ce fel de femei sunt cele care au relatii cu oameni casatoriti sau intr-o relatie asa ca si determinarea a lor? Domsoara in cauza avand un palmares in acest situatii...nu o judec, incerc sa o inteleg si nici intr-un caz nu o consider vinovata...doar nu l-a fortat! :)
Multumesc anticipat pentru raspunsuri si deja ma simt mai bine si prin simplul fapt ca m-am exteriorizat!

La rece vorbind, probabil ca sansele sa mai continuati sunt minime, mai ales ca a inceput sa aiba "succes" la astfel de dameze.

Ele sunt niste fete cu probleme in relatia cu tatal, care gasesc in amantlacuri un soi de adrenalina cu care se anesteziaza.

Silicoane se pun in tot mai multe locuri, multi neavand skill. In toate cazurile necesita mentenanta pe termen lung, avand costuri pe masura.

Multumesc pentru raspuns! Nu ma mai gandesc la ce imbunatatiri sa imi aduc mie...ca sa fiu pe placul cuiva, pt ca la o adica daca el chiar e genul care sa vrea mereu alta femeie, o va cauta indiferent de efortul meu. Si a si facut-o...ramane de vazut daca o v-a mai face.

Cred ca cel mai corect fata de mine este sa ma concentrez pe cine sunt eu cu adevarat, sa imi redescopar bucuria de altadata, sa ma plac pe mine asa cum sunt...si poate avand multumire si recunostinta in suflet...o sa imi si revin cu greutatea, o sa am o alta atitudine fata de viata in general si nu o sa imi mai fie frica...

Zbuciumul acesta nu ma ajuta deloc, si nici starea de incertitudine...chiar i-am spus ca eu nu pot sa traiesc cu nelinistea ca atunci cand iasa din casa cine stie unde ajunge. Tot in procesul de mobilizare al meu trebuie sa ma valorizez, intrucat simt ca mai ales dupa venirea copiilor m-am afundat in nefiinta cumva si de aici si frica ca nu o sa ma descurc singura sau ca nu o sa ma mai iubeasca nimeni daca nu mai este el.

La partea cu silicoanele n-am fost prea serios:P
E anacronic cat plastic e in fmile din ziua de azi.

Suna bine ce-ai scris, nu multi ar reusi sa intrevada un plan de bataie in situatia data.

:)) Sincer iti spun ca m-am amuzat teribil de cum ai pus problema...cu silicoanele...partea cu mentenanta pe termen lung suna de parca te transformi intr-un robotel ce tre sa iti faci revizie...de mai ziceai si mentenanta preventiva cred ca muream aci de ras...ai un stil ironic comic de a spune lucruirlor pe sleau pe care l-am vazut in comentariile tale si la alte articole...apreciez.

Oricum este anormala transformarea asta a oamenilor, in niste variante asa zis imbunatatite...oferid niste modele nenaturale si greu de atins atat pentru noi oamenii simpli cat si pt copiii nostri. Imi arata sotul recent un manechin...traznet ce sa zic, Shadi y Cair, ca fiind the ultimate beauty...si imi dadeam seama cum poate sa fie de usor de manipulat un om prin media...adica el isi face niste filme, iluzii despre cum ar trebui sa arate o femeie, aproape ireale. Si vine la nevasta acasa care e pe jumatate la dijmensiuni, mai si in revenire cu corpul dupa ce a nascut copii, obosita cum i-au urlat in cap toata ziua si este vadit dezamagit ca se trezeste la realitate. Si in loc sa faca tot ce poate sa imbunatateasca starea actuala...cand vezi ca este si vointa si intelegere...continua sa viseze la dive botoxate si photoshopate (nu zic ca nu exista natural beauty, dar majoritatea divelor din media sunt clar retusate). Mda, trista realitate...ce sa zic.

Si apropo de planul meu, multumesc de apreciere, vad cum ar trebui sa stea lucrurile, doar ca nu sunt inca pregatita sa iau niste decizii mai dramatice...asa ca tre sa ma concentrez pe mine mai intai ca sa imi dau seama ce imi doresc cu adevarat...si sa nu imi mai fie frica de viata in general ca tare ma tem ca de aici mi se trage si boala mea autoimuna...din lupta asta cu mine insami.

mentenanta preventiva e indicata, evolutia difera de la posesoare la posesoare.
pe a lu y Cair asta n-o stiam.
e next level, sectiunea pometi ciopliti si nas ciuntit. urmasele lu' michael.

multi sunt atrasi de clisee/sabloane. cred ca de aici si dezvoltarea asta exploziva a pietii de modificat corpuri si fizionomii.

daca ai posibilitatea, ai putea incerca psihoterapie sa vezi cam cat e frica si cat e anxietate.

Da, este o idee buna si am incerct si in trecut cnd am avut niste episoade de atac de panica...a functionat foarte bine!
Multumesc de sfaturi si ca si concluzie la acesta postare...nu exista revenire la stari vechi ci doar acceptare, interiorizare a starilor actuale...atat cat reusim fiecare.

Și eu am fost înșelat și părăsit și nu am iertat așa ceva.Nu m-am împăcat cu nici una care m-a înșelat chiar dacă cu ultima am un copilaș.Odata firul ce se rupe rămâne rupt.