Ce doare mai mult, infidelitatea sexuală sau cea emoţională?

10-02-2021
Dr. Rares Ignat
Psihologie, Bucuresti
Dr. Rares Ignat
În cabinetul psihologic nu rareori mă întâlnesc cu situaţia în care unul dintre partenerii dintr-un cuplu e mai puţin sensibil la infidelitatea emoţională. Aici aţi putea spune: Dar e clar că bărbaţii au o sensibilitate mai amplă la infidelitatea sexuală decât la infidelitatea emoţională. Însă azi asta nu e o regulă. La fel, azi nu e o regulă ca femeile să fie mai afectate de implicarea emoţională a partenerului lor într-o relaţie cu altă femeie, comparativ cu o aventură strict sexuală.

Pentru marea majoritate a bărbaţilor şi femeilor de azi termenul infidelitate nu mai e sinonim doar cu infidelitatea sexuală, ci şi cu infidelitatea emoţională. Infidelitatea emoţională e atunci când partenerul de cuplu investeşte afecţiune şi energie într-o relaţie cu o persoană faţă de care se simte atras la nivel intim.

Experiența ce am obţinut-o în urma evaluării datelor culese într-un sondaj recent, confirmă că diferenţele în nivelul suferinţei asociate infidelităţii sexuale sau emoţionale pot fi mai degrabă corelate cu diferenţele în stilul de ataşament al persoanelor implicate, decât cu sexul lor.

În sondajul despre care spuneam, mai multe persoane cu un ataşament de tip anxios-evitant au fost semnificativ mai geloase sau au afirmat că ar suferi semnificativ mai mult dacă ar fi vorba de o infidelitate sexuală, decât de o infidelitate emoţională. Majoritatea persoanelor cu un ataşament sigur (inclusiv bărbaţii) au susţinut că suferă mai mult atunci când e vorba de o infidelitate emoţională, faţă de o infidelitate strict sexuală. Rezultatele sondajului sunt bineînţeles însă doar un posibil indiciu şi nu reprezintă un adevăr absolut.

Ce e clar însă e că indiferent de tipul infidelităţii, nivelul de suferinţă emoţională şi fizică asociată infidelităţii e unul amplu.
Vestea bună e că, dat fiind că deficienţele de comunicare în cuplu par a reprezenta principalul motiv al infidelităţii, cuplurile au ce face pentru a diminua riscurile infidelităţii….chiar şi acum în vreme de pandemie, când acest risc poate fi unul sporit ca urmare a plictisului ce poate deteriora comunicarea în cuplu.

M-aş bucura să aflu şi părerea voastră legată de întrebarea de mai sus: Ce doare mai mult, infidelitatea sexuală sau cea emoţională? Şi de asemenea m-aş bucura să aflu aici de la voi cum s-a simţit infidelitatea dacă aţi trăit o astfel de experienţă pe pielea voastră.

De asemenea dacă vreţi să participaţi la o cercetare online ce-şi propune să definească ce înseamnă satisfacţia în cuplu, relaţionala şi sexuală, vă rog să mă contactaţi în privat.

Dr Rares Ignat
Terapeut de cuplu – Psihosexolog
17 comentarii
0
22-02-2021, ora 21:45
agein
Nu este medic/terapeut
agein
Niciodata nu mi-am imaginat ca eu, o femeie parca nu prosta deloc si nici urata defel, voi trai infidelitatea emotionala a sotului meu. Cel mai groaznic in toata povestea aceasta e ca dupa, vine dezamagirea. Tot in ce ai crezut nu mai este adevarat. Nici omul, nici viata ta. Iti dai seama ca ai trait si traiesti intr-o minciuna si alaturi de un las si un mincinos.
2
01-03-2021, ora 10:27
Roma2
Nu este medic/terapeut
Roma2
Cine este las și mincinos? Soțul tău sau prietenul cu care te-ai culcat ?
Sotia mea ma iubit foarte tare, mia zis ca niciodată nu va pleca la nimeni, mia zis ca nu-și poate imagina sa se culce cu altul, și uite ca după 11 ani ma insala cu un coleg deal ei de la munca... îmi tot zicea ca eu nu iam atras atenție, si ca dragoste făceam pentru ca vroiam eu,
De ce oare sa nu investească afecțiune și energie bărbatului ei, dar pleacă la altul ? Ce oare are cel lalt ?
2
03-03-2021, ora 12:47
Dr. Rares Ignat
Psihologie, Bucuresti
Dr. Rares Ignat
Din pacate Agein, asa este, dupa infidelitate increderea nu revine de obicei la nivelul initial. Insa e posibil sa revina la un nivel ceva mai redus.daca se lucreaza la asta, daca ambele persoane isi doresc sa lucreze la stabilirea unor noi limite in relatia de cuplu.

Stiu ca doare al naibii de tare dezamagirea.dar nu te ajuta sa gandesti ca "tot in ce ai crezut nu mai este adevarat". Nu te ajuta nici daca decideti sa ramaneti impreuna, nici daca decideti sa nu ramaneti impreuna. Ajuta insa daca intelegeti amandoi mai bine cum s-a ajuns aici.

Dr Rares Ignat
Terapeut de cuplu - Sexolog
0
03-03-2021, ora 12:52
Dr. Rares Ignat
Psihologie, Bucuresti
Dr. Rares Ignat
Cred ca e frustrant Nic atunci cand dupa juraminte de iubire apare infidelitatea.
Ai inteles insa oare ce anume a facut-o pe sotia ta sa faca acest pas alaturi?
Oare de ce a ales varianta infidelitatii in loc sa incerce sa rezolve ce o durea?
Oare a incercat sa poarte vreo discutie cu tine pe diverse motive ce o nemultumeau? sau doar a rabufnit prin infidelitate?

Dr Rares Ignat
Terapeut de cuplu - Sexolog
1
03-03-2021, ora 18:04
Roma2
Nu este medic/terapeut
Roma2
Sa îndrăgostit de altul și, dupa 4 luni sa culcat cu el, acuma imi zice ca e pierduta nu se recunoaște, asculta pe toți cei din jur ce sa faca, asculta colegii de la munca, își asculta fratii, pe mine nu ma mai asculta deloc, a fost plecata, dar sa reintors si e diferita, se comporta rece indiferenta, dezechilibrata, cheltuie foarte mulți bani, o inervează totul, nu dormim in aceiași camera pentru ca o inervează cind plinge copilul cel mic de 9 luni. După munca cind vine acasă, îmi zice sa am grija de copil căci nu suporta nimic nici un plins nimic, eu îmi pierd energia și simt ca o sa ies în miezul nopții din casa fără întoarcere, numai pot sta acolo unde nu te respecta și nici măcar bună ziua în casa nu-ți da.

Ce a făcut-o sa plece ? Imi zicea ca iubea mereu ca băieții sai dea atenție in joaca și a 2 zi fugea de vorbele lor se retrăgea.
Se vede ca acest băiat ia atras atenție și soția mea sa îndrăgostit de el.
Imi tot zicea ca eu ma comportam rece, nam rănit-o niciodată cu nici un fel de infidelitate, munceam pina la 11 seara doar atit, eram obosit mereu, mam și îmbolnăvit de teroida..ziceam ca mor, eram si depresiv pe toată perioada aceasta. La moment locuim împreună, ea nare unde sa plece și nici eu, suntem departe de țară,
Ceia ce nu înțeleg e, soția mea mia zis , , am vorbit cu băiatul acest să-și găsească alta fata, , dar cam odată la saptamina acest individ o telefonează pe la 10 seara chiar și la 11 seara.oare ma păcălește ca a vorbit cu el asa ceva, oare băiatul cel se tine de fusta ei, ceia ce mai mult brobabil, ambii se tine unul de altul, atunci de ce nu pleacă la el dar sta în chiria unde și am stat mereu ?
2
04-03-2021, ora 11:28
agein
Nu este medic/terapeut
agein
S-a ajuns aici, fiindca unii au o astfel de natura. Cauta mereu ceva ce nici ei nu stiu ce. Si atunci cand partenerul este gata sa-l paraseasca, incep a regreta. Dar eu niciodata nu am inteles astfel de atitudine. Fiindca, daca totusi iti doresti alte senzatii, cu alte femei (sau barbati), de ce sa nu pui punct la relatia in care esti si nu-ti convine, iar apoi sa faci ce vrei? Cam de ce ar trebui sa-ti ranesti in halul acesta omul de alaturi, cu care ai impartit bucuriile si necazurile zeci de ani?
Noi am decis sa nu ne despartim. Insa de un an si jumatate, durerea mea nu este mai mica. E greu sa lupti singura cu acele indoieli in suflet. Uneori iti vine sa-ti iei lumea in cap sa pleci unde te duc ochii. Posibil ca problema e mai mult in mine, fiindca greu depasesc astfel de momente. Sper ca pana la urma voi reusi, fiindca daca am decis sa mai raman in aceasta relatie, inseamna ca exista lucruri frumoase in acel om, alaturi de care sunt. Timpul totusi va arata, voi reusi sau nu sa iert si sa sterg aceasta fila din viata noastra sau nu.
La 42 de ani, aceasta a fost prima realatie de lunga durata (care dureaza 12 ani) si din care nu am dat bir cu fugitii la prima problema aparuta. Pana aici, eu imi protejam timpul si sufletul, intorcandu-ma si plecand. Dar acum, incerc sa invat a trai alaturi de cineva si de a depasi unele momente grele. Chiar de uneori imi este frica ca totul sa nu se transforme intr-o relatie bolnavicioasa din care sa nu poti fugi si nici sa nu poti sta.
1
14-03-2021, ora 23:42
Costy2008
Nu este medic/terapeut
Costy2008
Logic ca doar mai mult cea emotionala ca daca doi oameni se inteleg f bine, sunt compatibili, se respecta, comunica, se poarta frumos unul cu altul, au ceva discutii si pasiuni comune, nu conteaza ca mai au orgasm simplu cu altcineva, atat timp cat nu afecteaza relatia, e f bine. Diversitatea sexuala doar, nu a omorat pe nimeni.

Pe mine de ex nu m-ar deranja daca partenera mea a avut doar orgasm cu altul daca suntem compatibili cum am zis mai sus, si deci daca nu afecteaza deloc relatia, nu are de ce sa ma deranjeze, ca doar nu da in cap sau ala nu i-a dat in cap, avut placere si atat.
0
02-04-2021, ora 22:56
Steve.the.great
Nu este medic/terapeut
Steve.the.great
Costy tu ai mentalitate de swinger ! Majoritatea oamenilor ar zice ca fapta e mai grava de simplul gand ! Altfel fantezii au si babele la biserica !
0
16-06-2021, ora 14:59
Dr. Rares Ignat
Psihologie, Bucuresti
Dr. Rares Ignat
Cred ca e dificil sa treci peste Agein. Dar cum de ai senzatia ca te lupti singura?
Ati invatat oare ceva din experienta neplacuta? Ati schimbat ceva in felul de a interactiona pentru ca relatia voastra sa fie una armonioasa? Sau doar mai degraba ati decis sa va tolerati ? Poate pentru copii, cum fac unii ?

Dr Rares Ignat
Terapeut de cuplu – Psihosexolog
0
28-02-2022, ora 19:44
Constantin Gula
Nu este medic/terapeut
Constantin Gula
Bună ziua, am aflat de curând ca soția mea cu care sunt de 15 împreună și 2 băieți minunați, ma înșelat. La început am crezut că s-a terminat viața pt mine ca nu mai are rost să trăiesc fără persoana pe care o iubeam și o iubesc enorm. Au fost momente în care sincer am încercat sa ma sinucid, dar ma salvat ea cumva. Nu este pt prima dată când trăiesc aceste emoții, în urma cu 12 ani a mai avut o aventură cu un coleg de muncă motivată că a vrut sa vadă și cum este cu alt bărbat. Am trecut peste toate suferințele. Și acuma încerc de dragul copiilor dar și a ei sa mergem mai departe, să încercăm să ne redescoperim. Am stat împreună de vorbă cu un preot dar simt ca o terapie de cuplu ar fi și mai bună. Mulțumesc anticipat
0
01-03-2023, ora 19:49
Roma2
Nu este medic/terapeut
Roma2
Povestea mea continua pe noile pagini ale mele.
Vreau sa citit ce scriu despre ce, analizați varog și scrietimi acolo răspuns, mulțumesc
0
20-03-2023, ora 11:34
FlorianL
Nu este medic/terapeut
FlorianL
Buna ziua! Eu spre exemplu am fost inselat emotional (3 luni de conversatii telefonice zilnic) dar si sexual (2 partide de sex).
Curiozitatea mea este: Daca ar fi fost doar 1 partida de sex si atat, nimic altceva, la fel m-as simti ranit? Sau deloc?
0
10-01-2024, ora 22:00
katy_p
Nu este medic/terapeut
katy_p
Buna
Te ai fi simtit la fel. Nu conteaza de cate ori esti inselat ci fapta in sine.
0
10-01-2024, ora 22:03
katy_p
Nu este medic/terapeut
katy_p
Parerea mea este ca ambele variante de inselat sunt la fel de grave. Si de obicei una duce la alta 90% din cazuri.
E greu sa te mai opresti odata ce implicarea emotionala a inceput. Ti o doresti si pe cea fizica..
Iar ca sa ajungi in punctul asta, ca femeie, trebuie sa te fi simtit neglijata, neapreciata, jignita intr o relatie unde nu mai insemni nimic pentru partener...
0
15-01-2024, ora 11:55
Dr. Rares Ignat
Psihologie, Bucuresti
Dr. Rares Ignat
Fiecare persoana poate percepe intr-un alt mod suferinta emotionala generata de infidelitate. Intr-un fel e ce a spus si Tolstoi : "Toate familiile fericite seamana unele cu altele dar fiecare familie nefericita e nefericita in felul ei".

Ce e insa destul de asemanator e ce e necesar dupa ce infidelitatea s-a produs : intelegerea motivelor ce au generat infidelitatea si stabilirea unui cadru care sa reduca probabilitatea ca ea sa se mai repete (daca partenerii considera ca pot/vor sa continue relatia)

Dr Rares Ignat
Terapeut de cuplu - Psihosexolog
0
15-01-2024, ora 20:20
katy_p
Nu este medic/terapeut
katy_p
Cateodata incalceala e prea mare si efortul de a o descalci nu merita..
Intotdeauna ambii sunt de vina cand se ajunge la infidelitate.
0
17-04-2024, ora 11:54
FlorianL
Nu este medic/terapeut
FlorianL
Eu nu sunt de acord ca ambii sunt vinovati de infidelitate.
Porunca divina este: "Sa nu comiti adulter". Nu scrie nicaieri ca daca dragostea nu mai este ca la inceput, ai circumstante atenuante sa fii infidel.
Intreaga vina apartine 100% trisorului, pentru ca nu l-a obligat nimeni sa insele.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul