Hidratarea adecvată previne bolile cronice și poate încetini îmbătrânirea
©
Autor: Domșa Dariana

Folosind datele de sănătate culese de la peste 11.000 de persoane, cercetătorii au analizat legăturile dintre nivelurile sodiului seric, care cresc atunci când consumul de lichide scade și diverși indicatori ai stării de sănătăte. Desfășurat pe perioada a 30 de ani, studiul a demonstrat că adulții cu niveluri serice de sodiu crescute au prezentat riscuri mai mari de a dezvolta diverse afecțiuni cronice, inclusiv boli cardiovasculare sau pulmonare. De asemenea, aceștia au prezentat semne de îmbătrânire biologică mai avansate și au avut o probabilitate mai mare să moară la vârste fragede, comparativ cu cei cu niveluri de sodiu seric în intervale medii.
„Rezultatele studiului indică faptul că un consum adecvat de lichide poate încetini îmbătrânirea și poate promova o viață fără boli”, a declarat autorul principal al studiului, Natalia Dmitrieva, cercetător în Laboratorul de Medicină Regenerativă Cardiovasculară de la Institutul Național de Sănătate din SUA.
Studiul actual extinde cunoștințele cercetărilor publicate anterior, la începutul anului 2022, care au găsit legături între valorile mai mari ale nivelurilor sodiului din sânge și riscurile mai mari de insuficiență cardiacă. Cu toate acestea, autorii menționează faptul că studiul actual, cât și cele precedente, nu dovedesc un efect cauzal între hidratare și riscul mai mari de boli. Pentru a determina dacă hidratarea optimă poate promova îmbătrânirea sănătoasă sau dacă poate preveni bolile, vor fi necesare studii randomizate și controlate.
sursa: News Medical
Data actualizare: 12-01-2023 | creare: 12-01-2023 | Vizite: 562
Bibliografie
Good hydration may slow down aging and prolong disease-free life, https://www.news-medical.net/news/20230102/Good-hydration-may-slow-down-aging-and-prolong-disease-free-life.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Medicamentele senolitice vizează enzimele cerebrale legate de boala Alzheimer fără a le afecta pe cele sănătoase
- O terapie inovatoare îmbunătățește longevitatea și vitalitatea șoarecilor în vârstă
- Bunăstarea ca fundament al îngrijirii de calitate în centrele pentru vârstnici
- Două medicamente comune s-au arătat promițătoare în prelungirea duratei de viață
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Acnee - hidratare
- Dieta pentru oxalati
- Curiozitate despre hidratare si lipsa ei..
- Apa plata sau minerala... ce sa beau?
- Apa plata sau fiarta?
- Sunt insarcinata sii beau fffff multa apa
- Când cantitatea de apă consumată într-o zi e prea mare?
- Hidratare