Lipsa unei hidratări adecvate a fost asociată cu obezitatea

Cercetătorii din cadrul Universității din Michigan au remarcat că, persoanele care nu consumă suficientă apă tind să sufere de obezitate, comparativ cu adulții care se hidratează corespunzător. Aceste concluzii au fost formulate analizând datele colectate prin intermediul studiilor naționale pentru evaluarea stării de sănătate și a statusului nutrițional, dar și în urma interpretării testelor de urină pentru estimarea gradului de hidratare.
Consumul unei cantități moderate de apă înaintea servirii meselor constituie o strategie foarte populară pentru a grăbi apariția senzației de sațietate și plenitudine gastrică, în rândul indivizilor care urmăresc să își reducă greutatea corporală. Totuși, nu exista până în momentul publicării acestui studiu validarea științifică a acestei tehnici. De asemenea, domeniul de interes a fost extins și în privința alimentelor cu un conținut bogat de apă.
În cadrul cercetării s-a observat faptul că, un aport hidric corespunzător nu s-a bazat exclusiv pe consumul de apă. Un rol major au jucat alimentele care conțin în mod natural cantități crescute de apă, comparativ cu cele pocesate. Printre acestea se numără fructele și legumele, alimente cu valoare nutrițională ridicată în raport cu un aport redus de calorii, fiind recomandate pentru menținerea echilibrului ponderal, respectiv dobândirea acestuia.
Studiul a fost publicat în jurnalul științific Annals of Family Medicine.
„Ceea ce am demonstrat cu ajutorul acestui studiu constă în relația dintre nivelul de hidratare al organismului și statusul ponderal”, a explicat coordonatoarea studiului, doctorul Tammy Chang.
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Suplimentarea cu vitamina D poate preveni sau amâna demența
- Legumele cu frunze verzi, importante pentru o bună digestie
- Fructele și legumele pot îmbunătăți somnul: O legătură alimentară cu impact rapid asupra calității odihnei
- Beneficiile restricției consumului de alimente la anumite ore, în funcție de vârstă și sex
- Dureri puternice in fese
- Obezitate - pastila de slabit?
- Ce exerciti ar trebui sa faca un barbat obez?
- 18 Ani 150 kg dieta drastică
- Curiozitate despre hidratare si lipsa ei..
- Diabetul insulino depedent asociat cu xenical
- Tratamentul Obezitatii prin montare de balon intragastic temporar