Impactul cumulativ al unei cariere sportive universitare asupra stării generale de sănătate

Un amplu studiu realizat în cadrul Concussion Assessment, Research, and Education (CARE) Consortium – un parteneriat între 26 de universități civile și patru academii militare din Statele Unite – a investigat impactul comoțiilor cerebrale și al expunerii repetate la lovituri craniene asupra sănătății mentale, fizice și cognitive a sportivilor studenți la finalul carierei lor universitare. Rezultatele, publicate în jurnalul Brain Injury, oferă o perspectivă unică asupra efectelor intermediare, situate între faza acută și cea pe termen lung a traumatismelor craniene.
Comoțiile cerebrale sunt evenimente frecvente în rândul sportivilor colegiilor afiliați National Collegiate Athletic Association (NCAA), iar tot mai multe dovezi sugerează că acestea pot fi asociate cu tulburări psihologice și scăderea calității vieții chiar la mulți ani după accident. În același timp, loviturile repetate la nivelul capului, deși adesea asimptomatice, pot contribui la disfuncții neurologice subtile. Studii anterioare au estimat loviturile repetate la nivelul capului pe baza anilor de participare sportivă, sugerând o corelație între expunerea îndelungată la sporturi de contact și risc crescut pentru depresie și tulburări cognitive.

Cu toate acestea, literatura de specialitate s-a concentrat aproape exclusiv pe fazele acute și tardive ale recuperării post-comoție, ignorând perioada de tranziție dintre sfârșitul carierei sportive universitare și viața post-competitivă. Faza intermediară – momentul încheierii carierei sportive – reprezintă un interval critic pentru detectarea problemelor emergente și intervenția timpurie.

Despre studiu

Studiul actual, parte a fazei CARE 2.0 (2018–2020), a inclus 3.663 de sportivi NCAA care au completat chestionare standardizate la momentul finalizării carierei universitare. Participanții au fost stratificați în funcție de:

• Nivelul de contact al sportului: sporturi cu expunere mare (ex. hochei pe gheață), expunere redusă (ex. baschet) sau neexpuse (ex. golf);
• Istoricul de comoții: fără comoție, 1–2 comoții, ≥3 comoții diagnosticate;
• Durata participării sportive: ≤4, 5–8, 9–14, >14 ani de practică a sportului principal.

Participanții au completat o baterie de instrumente validate, grupate în patru domenii:

• Cogniție subiectivă: Neuro-QoL;
• Sănătate mentală: PHQ-9 (depresie), SF-12 MCS (sănătate mentală generală), SWLS (satisfacția vieții);
• Sănătate fizică și comportamentală: AUDIT (consum de alcool), PSQI (calitatea somnului), SF-12 PCS (sănătate fizică);
• Funcție generală și simptome neurocomportamentale: NSI.

Analizele au fost realizate prin modele de regresie liniară multivariată, utilizând metoda bootstrap pentru inferență robustă. Covariatele incluse au fost sexul, rasa, scorul de identitate atletică și scorul de reziliență Connor-Davidson (CD-RISC).

Rezultate

Caracteristicile generale

Din totalul participanților, 42,3% au provenit din sporturi cu expunere mare la contact, iar 67,1% nu aveau istoric de comoție cerebrală. Durata medie de participare sportivă a fost de 13 ± 3,8 ani.

Diferențe univariate între grupuri

Rezultatele au arătat diferențe semnificative statistic (p < 0.001) între nivelurile de expunere la sport în majoritatea măsurilor clinice, cu excepția calității somnului (PSQI). Sportivii cu trei sau mai multe comoții au prezentat scoruri mai ridicate pentru depresie (PHQ-9) și simptome neurocomportamentale (NSI) și scoruri mai scăzute pentru funcționarea cognitivă (Neuro-QoL).

Asocieri multivariate

• Cogniție: sportivii din sporturi cu expunere redusă au avut scoruri cognitive mai bune (β = 1,53, p < 0,001), fără asocieri cu istoricul de comoție sau durata participării.
• Sănătate mentală: sportivii cu ≥3 comoții au avut scoruri semnificativ mai mari la PHQ-9 (β = 0,95, p < 0,001), indicând simptome depresive mai severe. Paradoxal, sportivii din sporturi cu contact ridicat sau redus au raportat scoruri mai bune la depresie. Durata participării mai lungi a fost asociată cu o stare mentală mai bună (β = 0,12, p = 0,001).
• Sănătate fizică și comportamentală: cei cu 1–2 comoții au avut scoruri mai slabe la PSQI (β = 0,30, p = 0,003) și SF-12 PCS (β = −0.64, p = 0,002), indicând o calitate mai redusă a somnului și a stării fizice.
• Funcție generală: sportivii cu ≥3 comoții au avut scoruri mai ridicate (mai nefavorabile) la NSI (β = 1,98, p < 0,001). Totuși, cei din sporturi de contact au raportat simptome mai reduse decât sportivii neexpusi.

Interpretare

Rezultatele evidențiază că comoțiile repetate sunt asociate cu tulburări depresive și simptome neurocomportamentale mai accentuate la momentul încheierii carierei sportive universitare. Deși literatura anterioară sugera o deteriorare cognitivă semnificativă, studiul actual nu a confirmat o relație directă între istoricul de comoție și funcția cognitivă subiectivă.

În mod interesant, sportivii din sporturi de contact au raportat o stare mentală și funcțională mai bună decât cei din sporturi neexpuse, posibil datorită coziunii echipei și sprijinului social oferit de mediul colectiv. Acest rezultat sugerează că riscurile fizice ale sporturilor de contact pot fi compensate, într-o anumită măsură, de beneficiile psihosociale ale practicii colective.

De asemenea, durata participării mai îndelungate a fost corelată cu rezultate mentale mai bune, sprijinind ideea că implicarea sportivă susținută contribuie la reziliență psihologică și adaptare emoțională. Totuși, istoricul de comoție rămâne un factor de risc semnificativ pentru depresie și tulburări neurocomportamentale, necesitând monitorizare clinică atentă în perioada de tranziție post-universitară.

Concluzii

Studiul consorțiului CARE oferă o perspectivă intermediară esențială asupra efectelor cumulative ale traumatismelor craniene în sportul universitar. Principalele concluzii sunt:

• Istoricul de ≥3 comoții cerebrale este asociat cu simptome depresive și neurocomportamentale mai severe.
• Sportivii din sporturi de contact raportează adesea o stare mentală mai bună decât cei neexpusi.
• Durata mai lungă a participării sportive se corelează cu reziliență mentală sporită și satisfacție de viață mai mare.

Aceste rezultate subliniază importanța monitorizării continue a sănătății mentale și cognitive a sportivilor la finalul carierei universitare și necesitatea unor programe preventive și de consiliere dedicate acestei populații.