Beneficiile nelimitate ale sportului pentru sistemul cardiovascular, dovedite științific

©

Autor:

Beneficiile nelimitate ale sportului pentru sistemul cardiovascular, dovedite științific
Potrivit unui nou studiu publicat in jurnalul PLOS Medicine de către Terence Dwyer și colegii săi de la University of Oxford, riscul de boală cardiovasculară scade cu cât devenim din ce în ce mai activi.
Cercetătorii au demonstrat că există o relație de inversă proporționalitate între gradul de activitate fizică și incidența afecțiunilor cardiovasculare. În perioada 2013-2015, au fost adunate date legate de activitatea fizică a 90.211 participanți fără boli cardiovasculare în antecedente. Ulterior, participanții au fost împărțiți in 4 grupuri în funcție de riscul de dezvoltare a unei afecțiuni cardiovasculare. Printre cei cu activitate fizică redusă s-au numărat cei mai mulți fumători, cu indice de masă corporală mai mare și valori crescute ale proteinei C reactive, biomarker al inflamației, fiind diagnosticați ulterior cu hipertensiune. Cei cu activitate fizică moderată au prezentat 71% șanse să fie diagnosticați cu o boală cardiovasculară, iar cei din grupurile cu activitate fizică mare și cu activitate fizică intensă au prezentat 59%, respectiv, 46% șanse să dezvolte o boală cardiovasculară.

Unul dintre autorii studiului, profesorul Aiden Doherty din cadrul Departamentului de Sănătate Publică de la University of Oxford, a afirmat: „Acesta este cel mai mare studiu de măsurare a activității fizice în raport cu riscul cardiovascular. Demonstrează faptul că sportul poate fi chiar mai important decât am considerat înainte pentru protejarea sistemului cardiovascular. Descoperirea noastră aduce și mai multă greutate asupra ghidurilor de sănătate raportate de WHO legate de activitatea fizică, cu recomandarea de cel puțin 150 până la 300 de minute de activitate fizică moderată pe săptămână pentru adulți.”

Autorul principal al studiului, Terry Dwyer, susține, de asemenea, importanța noilor date: „Rezultatele acestui studiu sunt o dovadă de încredere că exercițiile fizice pot fi o cale importantă de prevenire a bolilor cardiovasculare. Reducerea riscului pentru participanții care au avut activități fizice intense este substanțial și justifică promovarea sportului în rândul comunității.”

Referitor la modalitatea de colectare a datelor, Dr. Rema Ramakrishnan din cadrul University of Oxford afirmă: „Suntem foarte încrezători în rezultatele studiului, deoarece activitatea fizică a participanților a fost estimată prin instrumente valide, care înregistrează frecvența, intensitatea si durata exercițiilor, nu prin raportarea personală a activității de către fiecare individ. Am fost, de asemenea, foarte norocoși să avem acces la date din cadrul studiului UK Biobank.”

sursa: Science Daily

Data actualizare: 19-01-2021 | creare: 19-01-2021 | Vizite: 124
Bibliografie
No limit to cardiovascular benefits of exercise, study finds, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/01/210112144824.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Câte calorii consumi când mergi vs când alergi?
  • Precizia gadget-urilor sportive diferă în funcție de locul în care sunt plasate
  • O oră de exerciții fizice pe săptămână poate preveni depresia
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.