Lipsa poftei de mancare

Lipsa poftei de mancare
Pofta de mâncare sau apetitul reprezintă dorința de a consuma un anumit aliment, chiar și în absența nevoii fiziologice de a mânca. Pe când foamea este o nevoie primară, reglată împreună cu sațietatea la nivelul hipotalamusului, apetitul reprezintă o modelare conștientă și selectivă a acestor senzații la nivel cortical. Tocmai de aceea, pofta de mâncare este influențată nu numai de stimulii primiți de creier de la nivelul tubului digestiv sau de la nivel umoral, ci și de aspecte socio-culturale și de voință. [1]

Lipsa poftei de mâncare, denumită și inapetență, este caracterizată prin absența dorinței de a mânca și implică de obicei lipsa senzației de foame (spre deosebire de tulburările de alimentație precum anorexia nervoasă și bulimia, unde persoana își restricționează consumul de alimente, deși îi este foame). [2]

Inapetența poate apărea atât în situații fiziologice, cât și în anumite patologii, fiind un simptom des întâlnit. Ea poate însoți afecțiuni acute sau cronice, ca răspuns la inflamații, infecții, leziuni, toxine, reacții imunologice, procese maligne sau necroză. În funcție de durată, lipsa poftei de mâncare poate fi:
  • acută – de scurtă durată; însoțește aproape toate afecțiunile acute, inclusiv infecțiile unde apariția ei are scopul de a inhiba creșterea microorganismelor prin diminuarea aportului de nutrienți;
  • cronică – de lungă durată, apare în bolile cronice și poate deveni dăunătoare pentru organism, ducând la scădere ponderală de diferite grade, inclusiv cașexie și diverse carențe nutriționale. [2, 3]

Cauze

Lipsa poftei de mâncare poate apărea reactiv în stări febrile, ca urmare a grețurilor însoțite sau nu de vărsături, a afectării gustului sau mirosului, a dificultăților la înghițit sau a prezenței durerii.

Întâlnim frecvent lipsa poftei de mâncare în următoarele cazuri:
  • regim alimentar monoton;
  • sarcină (mai ales în primul trimestru);
  • consum de iritanți gastrici (tutun, alcool) – consumul de alcool în cantități mici poate stimula pofta de mâncare, însă consumul excesiv irită mucoasa stomacului și dă inapetență;
  • infecții acute și cronice - inclusiv mononucleoza infecțioasă, infecția HIV sau hepatitele virale;
  • boli digestiveesofagitele, gastritele, duodenitele, ulcerele gastroduodenale sau sindroamele de malabsorbție determină scăderea poftei de mâncare prin iritație gastrointestinală;
  • boli cronice - insuficiența cardiacă, insuficiența renală cronică, bolile hepatice cronice, bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPCO);
  • afecțiuni metabolice - hipotiroidismul;
  • afecțiuni psihiatrice – emoțiile negative puternice, precum tristețea sau neliniștea, pot scădea pofta de mâncare, așa cum se întâmplă în depresie sau în anxietate; anorexia este întâlnită de asemenea în cadrul dependenței de substanțe sau a demenței;
  • cancere – anumite tipuri de cancer (cancerul ovarian, de colon, gastric și cel pancreatic) pot determina anorexie în mod direct prin alterarea metabolismului celular. În stadii avansate însă, toate neoplaziile se însoțesc de scăderea poftei de mâncare, atât ca urmare a efectelor metabolice, sociale și psihologice ale bolii, cât și ca urmare a tratamentului. Chimioterapicele și radioterapia pot determina apariția grețurilor și vărsăturilor, oboselii, pot afecta gustul și mirosul sau duce la uscăciunea gurii, îngreunând aportul alimentar și ducând la scăderi importante de greutate pe perioade scurte de timp. În plus, persoanele tratate de neoplazii pot dezvolta aversiune față de anumite alimente care le amintesc de anumite simptome neplăcute trăite în timpul tratamentului, precum carnea roșie (în special), anumite vegetale, băuturile cu cafeină, ciocolata și alimentele bogate în grăsimi, tolerând mai bine carnea albă, ouăle sau brânzeturile. Evitarea consumului acestor alimente crește riscul de malnutriție și scădere ponderală involuntară.
  • consumul anumitor medicamente: antibiotice, chimioterapice, opiacee (codeină, morfină), digoxină, fluoxetină, chinidină, hidralazină;
  • consumul anumitor droguri: amfetamine, cocaină, heroină. [1, 4, 5, 6]

La persoanele vârstnice, scăderea apetitului este des întâlnită, fără să fie un semnal de alarmă. Lipsa poftei de mâncare se instalează ca urmare a proceselor ce apar odată cu îmbătrânirea: scăderea ratei metabolismului bazal și a nevoilor calorice, scăderea interesului pentru mâncare ca urmare a alterării papilelor gustative sau mirosului, depresiei sau singurătății, diverse afecțiuni medicale sau ca urmare a efectelor adverse ale numeroaselor medicamente pe care le iau. [4, 6]

Lipsa poftei de mâncare se regăsește uneori și la copiii mici, în afara unei cauze patologice evidente, constituind un adevărat factor de stres pentru părinți. Atâta timp cât se dezvoltă normal și ia în greutate corespunzător, un apetit modificat și mofturile apărute la mâncare pot reprezenta doar un semn al dezvoltării copilașului care învață să devină autonom. Odată cu depășirea perioadei de sugar, copiii iau în greutate mai încet și au nevoie de porții mai mici de mâncare, fapt ce îi poate înșela încă o dată pe părinți. La acestea se adaugă prudența cu care copiii par să accepte introducerea unui nou aliment în dietă, având nevoie de expunere frecventă și variată la un nou fel de mâncare înainte de a-l accepta. [7]

Complicațiile lipsei apetitului

Scăderea poftei de mâncare devine problematică atunci când este prelungită sau cauzată de o boală severă, nedetectată sau netratată corespunzător, având consecințe precum:
  • slăbiciune sau astenie;
  • malnutriție;
  • deficit de vitamine;
  • cașexie;
  • agravarea bolilor cauzatoare (răspândirea cancerului sau infecțiilor). [6]

Când este necesară prezentarea la medic

Nu orice scădere a apetitului necesită un consult medical de urgență, putând fi de multe ori explicată de o afecțiune cunoscută a pacientului.
Se recomandă prezentarea la medic în cazul lipsei poftei de mâncare:
  • cronice de cauză necunoscută;
  • însoțite de scăderea exagerată în greutate fără intenție (mai ales pe parcursul unei perioade scurte de timp)
  • însoțite de semne de depresie, abuz de alcool sau alte substanțe sau de semne sugestive pentru tulburări ale comportamentului alimentar;
  • induse de medicamente  - este importantă consultarea cu medicul care le-a prescris și schimbarea dozei sau a medicamentului incriminat de comun acord. Nu se recomandă oprirea tratamentului înainte de prezentarea la medic. [2, 4]

Ce se întâmplă după ce pacientul cu anorexie ajunge la spital

Odată ajuns la medic, pacientului i se va cere să ofere mai multe informații despre dieta sa și despre antecedentele sale medicale. Printre întrebările care i se vor pune se pot număra:
  • Este scăderea apetitului severă sau ușoară?
  • Ați scăzut în greutate în ultimul timp? Dacă da, câte kilograme și în cât timp?
  • Este scăderea apetitului un simptom recent? Dacă da, a apărut după un eveniment stresant din viața dumneavoastră?
  • Ce alte simptome mai aveți?

După anamneză, pacientul va fi examinat complet, cu măsurarea înălțimii și a greutății la finele examinării. În funcție de informațiile obținute, pacientului i se vor recomanda diverse teste pentru determinarea cauzei anorexiei, inclusiv analize de sânge și urină și teste imagistice (radiografie, ecografie). În funcție de gravitatea situației, el poate pleca acasă în aceeași zi sau rămâne internat câteva zile pentru investigații suplimentare sau tratament. [4]

Tratament

Aproape orice afecțiune poate afecta un apetit de altfel sănătos, însă, odată cu tratarea bolii, apetitul ar trebui să revină la normal. Atunci când boala de fond nu poate fi tratată sau tratamentul este îndelungat, este importantă luarea anumitor măsuri care să asigure un aport adecvat de elemente nutritive și să împiedice scăderea în greutate și agravarea potențială a patologiei. Persoana trebuie să conștientizeze că alimentele reprezintă o parte necesară a tratamentului pentru boala respectivă. Printre aceste măsuri se numără:
  • încercarea creșterii apetitului prin furnizarea mâncărurilor preferate; 
  • un program alimentar flexibil, cu numeroase mese mici și gustări de-a lungul zilei;
  • consumul de alimente bogate în calorii, ușor de consumat (iaurt, șerbet, budincă, înghețață, milkshake-uri, supe cremă) și adaugarea uleiurilor, untului sau laptelui la mâncăruri pentru a le crește densitatea calorică (uneori, consumul de sucuri bogate în proteine poate fi mai ușor acceptat); 
  • adăugarea de sosuri la carne și tăierea acestei în bucăți mici, cât mai ușor de înghițit, în cazul persoanelor cu aversiune pentru acest tip de mâncare;
  • crearea unui ambient plăcut pentru mese (luatul meselor împreună cu familia, muzică relaxantă etc).
  • ținerea evidenței alimentelor consumate în ultimele 24 de ore;
  • prescripția de către medic a anumitor medicamente care să stimuleze apetitul: ciproheptadină, doze mici de corticoizi, dronabinol sau megestrol. [2, 4, 8]

În ceea ce privește modificările apetitului la copiii mici, este recomandată evitarea alimentării forțate a copilului sau utilizarea de strategii precum pedepsirea sau recompensarea lor pentru că acestea pot înrăutăți comportamentul alimentar al acestuia, iar în unele cazuri pot crea o aversiune față de tipul de mâncare pe care au fost obligați să îl consume. Pe de altă parte, nici făcutul pe plac în fiecare zi și hrănirea cu alimentele preferate nu sunt alternative mai bune, limitând plaja de alimente la care copilul este expus și putând duce la carențe nutriționale.

Cea mai bună soluție în aceste situații rămâne oferirea unei varietăți de mâncăruri sănătoase în fiecare zi, iar cele refuzate de copil ar trebui păstrate și oferite cu altă ocazie într-o combinație diferită. Originalitatea prezentării alimentului și perseverența reprezintă de cele mai multe ori cheia succesului. De asemenea, medicii pediatri recomandă utilizarea alimentelor în detrimentul suplimentelor alimentare de tipul vitaminelor pentru a asigura necesitățile nutriționale ale copilului. Atunci când părinții aleg să le dea vitamine copiilor, ei ar trebui atenționați cu privire la utilizarea excesivă a acestora. [7]

Recomandări

Lipsa poftei de mâncare este de foarte multe ori un simptom banal, cu regresie spontană după dispariția bolii cauzatoare. Este importantă însă descoperirea cauzei ce a dus la apariția sa, mai ales atunci când anorexia este însoțită de semnalele de alarmă amintite mai sus și tratarea sa promptă, cu evitarea scăderii în greutatea excesive și instalarea complicațiilor.
Caută un semn/simptom de boală:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Legătura dintre sport și scăderea apetitului explicată
  • Cum poate stresul să scadă pofta de mâncare?
  • Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.