Mecanism de reglare neuronală implicat în apetitul alimentar

Pofta de mâncare are la bază un mecanism complex în care sunt implicate atât nevoia fizică de hrană, cât și emoțiile, gândurile și reacțiile pe care ni le provoacă mâncarea. Apetitul și foamea sunt însă două fenomene diferite: foamea este o reacție fiziologică a organismului la scăderea nivelului de glucoză din sânge, în timp ce pofta de mâncare este mai degrabă o reacție psihologică, un răspuns condiționat față de mâncare pe care îl învățăm. Cu alte cuvinte, plăcerea pe care un anumit fel de mâncare ne-o oferă o percepem ca pe o recompensă, care ne determină să trecem peste simpla nevoie fiziologică de a ne hrăni și să ne orientăm spre acele alimente cu potențial hedonic.

Deși se cunoaște faptul că apetitul alimentar este un proces mediat de creier, în special de sistemele corticale și sub-corticale, prea puține informații se știu despre mecanismle prin care creierul intervine asupra motivației alimentare și a suprimării poftei de mâncare.

Un studiu realizat în 2013 în Japonia de o echipă de cercetători de la Osaka City University Graduate School of Medicine și-a propus să afle ce se întâmplă la nivel cerebral atunci când indivizii experimentează pofta de mâncare și atunci când o suprimă. Participanților – 11 bărbați fără probleme de sănătate – li s-au prezentat imagini cu mâncare și imagini fără conținut alimentar în patru sesiuni alternative. Ulterior au fost rugați să estimeze în ce măsură fotografiile respective le-au trezit sau le-au inhibat pofta de mâncare.

Prin intermediul magnetoencefalografiei au fost înregistrate modificările ce au avut loc la nivel neuronal pe parcursul experimentului. Rezultatele au indicat implicarea directă a unor zone cerebrale în apetitul alimentar și suprimarea acestuia: cortexul prefrontal dorsolateral stâng (DLPFC) și zona motorie suplimentara (SMA) au fost activate pe durata sesiunilor de stimulare și de inhibare a poftei de mâncare, magnetoencefalografia arătând o activitate electrofiziologică mult mai intensă la nivelul acestora decât în restul timpului.

Această descoperire are implicații semnificative pentru persoanele care suferă de tulburări alimentare determinate de un apetit defectuos, pentru că noi strategii de auto-control ar putea fi dezvoltate pornind de la aceste cunoștințe. Studii viitoare, realizate pe indivizi cu astfel de tulburări ar putea furniza mai multe  informații în acest sens.