Mai mulți pași efectuați zilnic pot duce la o viață mai lungă

©

Autor:

Mai mulți pași efectuați zilnic pot duce la o viață mai lungă
Un studiu care urmează să fie prezentat la Conferința online de Epidemiologie, Prevenție, Stil de Viață și Sănătate Cardiometabolică din 2021 a Asociației Americane a Inimii a evidențiat faptul că mai mulți pași zilnici efectuați ori dintr-odată, ori pe reprize scurte, duc la o viață mai lungă.
Acest beneficiu a apărut atât pentru perioadele mai lungi de mers, de câte minimum 10 minute, cât și pentru reprizele scurte, spre exemplu urcatul scărilor și activitățile zilnice. Pașii efectuați au fost calculați prin intermediul unui dispozitiv portabil de numărare, iar cele două tipuri de mers au fost comparate. Astfel, s-a dovedit că orice tip de exercițiu fizic este mai bun decât sedentarismul.

Mersul pe jos este una dintre cele mai ușoare și sigure metode ce pot îmbunătăți aspectul corporal și starea de sănătate, în special cea a inimii. Recomandarea Asociației Americane a Inimii pentru persoanele adulte este de minimum 150 de minute pe săptămână de activitate fizică moderată sau 75 de minute de activitate fizică intensă. Cele două tipuri se pot combina.

16.732 de femei peste 60 de ani au participat la Studiul Sănătății Femeilor, centrat pe bolile de inimă, cancer și alte tipuri de prevenție pe termen lung al bolilor, care a avut loc între 2011 și 2015. Acestea au purtat în talie, timp de 4-7 zile, un dispozitiv pentru numărarea pașilor, care analiza și modelele de mers pe jos.

Numărul total de pași efectuați de către fiecare participant la studiu a fost grupat în două categorii:
  • Perioade de mers de minimum 10 minute (cu puține întreruperi) și
  • Reprize scurte de mers pe jos în cadrul activităților zilnice regulate (urcatul scărilor, treburile casnice, etc.).
Apoi, până la finalul anului 2019, au fost urmărite decesele din orice cauză.

Între anii 2011 și 2019 s-au produs 804 decese. Participanții care au efectuat 4.500 de pași zilnic în reprize scurte, indiferent de cât de mult au mers prelungit (minimum 10 minute), au supraviețuit mai mult. O creștere cu 1.000 de pași în fiecare zi a dus la o scădere cu 28% a mortalității în perioada următoare. Participanții la studiu care au efectuat peste 2.000 de pași în reprize lungi, neîntrerupte au avut o scădere a mortalității cu 32%.

„Rezultatele noastre actuale indică faptul că această constatare este valabilă chiar și pentru femeile care nu s-au angajat în vreun mers neîntrerupt. Efectuarea a 2.000 sau mai mulți pași suplimentari în timpul reprizelor scurte a fost asociată cu beneficii suplimentare pentru longevitate”, a spus autorul principal al studiului, Christopher C. Moore, student doctorand în Epidemiologie, la Universitatea din Carolina de Nord.

Pe viitor, oamenii de știință trebuie să determine dacă rezultatele acestui studiu se aplică și la femeile mai tinere, la bărbați și la diverse grupuri rasiale și etnice.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 26-05-2021 | creare: 26-05-2021 | Vizite: 271
Bibliografie
Taking more steps daily may lead to a longer life, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/05/210520145353.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.