Medicamentele beta-blocante influențează pozitiv microbiomul intestinal

©

Autor:

Medicamentele beta-blocante influențează pozitiv microbiomul intestinal
Bacteriile intestinale sunt influențate atât pozitiv, cât și negativ de medicamentele comune, conform concluziilor unui studiu condus de cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga. Medicamentele care scad colesterolul și tensiunea arterială sunt asociate cu o compoziție și o funcție mai sănătoasă a bacteriilor intestinale, în timp ce inhibitorii acidului gastric și antibioticele interferează cu comunitățile bacteriene care promovează sănătatea.
Studiul a implicat peste 2.100 de persoane din Danemarca, Germania și Franța. Participanții la studiu erau fie sănătoși, fie aveau boli cronice comune, cum ar fi ateroscleroză, diabet de tip 2 sau obezitate. Cercetătorii au investigat relația dintre 20 de tipuri diferite de medicamente obișnuite cu abundența și funcția bacteriilor intestinale și legătura lor cu severitatea bolilor cronice, cum ar fi bolile de inimă, obezitatea și diabetul de tip 2.

Printre descoperirile surprinzătoare au fost dovezi că o combinație de două medicamente utilizate în mod obișnuit, tabletele diuretice (așa-numitele diuretice de ansă) și medicamentele pentru tensiunea arterială (așa-numitele beta-blocante), sunt asociate cu niveluri crescute de bacterii care promovează sănătatea genului bacterian Roseburia (un tip de bacterie capabilă să descompună fibrele alimentare din alimentele vegetale și să le transforme în acid butiric, ale cărui beneficii pentru sănătate includ reducerea inflamației și reglarea epigenomului).

Persoanele cu boli cardiovasculare aveau, de asemenea, mai multe șanse de a adăposti o combinație mai sănătoasă de diferite bacterii intestinale dacă li s-au prescris și statine, o clasă comună de medicamente care scade nivelul de colesterol LDL dăunător din sânge. O descoperire deosebit de interesantă a fost că combinația de statine și magnil cardiac a fost asociată cu niveluri mai scăzute de grăsimi dăunătoare din sânge.

Pe de altă parte, oamenii de știință au descoperit, de asemenea, că inhibitorii pompei de protoni sunt asociați cu modificări adverse ale microbiomului intestinal. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că tratamentele cu antibiotice repetate în ultimii cinci până la zece ani sunt asociate cu un microbiom intestinal mai puțin divers. Lipsa de diversitate poate reduce capacitatea „fabricii chimice” a intestinului de a produce molecule care promovează sănătatea.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 13-12-2021 | creare: 13-12-2021 | Vizite: 412
Bibliografie
Common drugs affect our gut microbiome differently, with good and bad impacts on health, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/12/211209142537.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum