Medicamentele psihedelice ar putea fi eficiente pentru tratamentul bolilor mintale severe, sugerează o cercetare
©
Autor: Teodorescu Mihai

Pentru a găsi soluții mai bune, un cercetător de la Institutul de Cercetare din Virginia a propus utilizarea unei clase de medicamente interzise, care ar putea combate mai multe forme de boli mintale. În cadrul studiilor efectuate pe șoareci, medicamentele au oferit rezultate de lungă durată, atunci când au fost administrate într-o singură doză.
În cadrul studiului, cercetătorii au folosit 2,5-dimetoxi-4-iodoamfetamina sau DOI, un medicament similar cu LSD-ul, administrându-l șoarecilor care fuseseră dresați să se teamă de anumiți factori declanșatori. Mostre de creier au fost apoi analizate în laborator, pentru a identifica modificări ale epigenomului și ale expresiei genelor.
Cercetătorii au descoperit că variațiile epigenomice au fost, în general, mai de lungă durată decât schimbările în expresia genelor. După o doză de DOI, șoarecii care au reacționat la declanșatorii fricii nu au mai răspuns cu comportamente anxioase. Creierul lor a arătat, de asemenea, efecte, chiar și după ce substanța nu a mai fost detectabilă în țesuturi.
Descoperirile oferă o perspectivă asupra modului în care substanțele psihedelice precum psilocibina, mescalina, LSD și alte medicamente similare pot ameliora simptomele de dependență, anxietate, depresie și tulburare de stres post-traumatic. Medicamentele par să funcționeze mai repede și să dureze mai mult decât medicamentele actuale, cu mai puține efecte secundare.
Lucrări anterioare, efectuate în special asupra psilocibinei, o substanță găsită în peste 200 de specii de ciuperci, psihedelicele s-au dovedit promițătoare în atenuarea depresiei majore și a tulburărilor de anxietate.
sursa: News Medical
Data actualizare: 26-11-2021 | creare: 26-11-2021 | Vizite: 1562
Bibliografie
Research on psychedelics could lead to new treatments for mental illness, link: https://www.news-medical.net/news/20211124/Research-on-psychedelics-could-lead-to-new-treatments-for-mental-illness.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Traiectoriile simptomelor depresive la tinerii din Londra și Tokyo: un studiu longitudinal comparativ
- Bacteriemia aparținând speciei Bartonella a fost asociată cu psihoza adultului
- Legătura dintre obiectivele academice și riscul de depresie în rândul adolescenților
- Rezistența la antidepresive ar putea avea legătură cu metabolismul
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Ce fac oamenii care nu se pot vindeca sau ameliora de o boala psihica ?!
- Caut un spital - camin sau o clinica pt. bolnavi psihici
- De ce psihiatria nu vindeca niciodată nimic?
- Tulburarile psihice si testul de inteligenta
- Spital psihiatrie București
- Caut cu disperare un medic psihiatru in zona Braila, Galati, Tulcea
- Caldura si bolile psihice
- Boala psihica?
- Sfârșitul bolilor mentale