O aplicație inteligentă diagnostichează apneea de somn

©

Autor: Redacția ROmedic

O aplicație inteligentă diagnostichează apneea de somn
A face diferența între episoadele inofensive de sforăit și cele care se pot transforma în probleme severe de sănătate nu este o operațiune tocmai ușoară și nici tocmai convenabilă, din punct de vedere financiar.

Diagnosticul de apnee de somn – boală care afectează 1 din 13 cetățeni americani – se stabilește în mod clasic în urma unei nopți de spitalizare, iar pacientul trebuie să doarmă într-un pat inconfortabil, conectat prin mai multe fire la un dispozitiv numit polisomnograf, care îi întregistrează toate pauzele de respirație din timpul odihnei.

În schimb, noua aplicație mobilă, dezvoltată de o echipă de cercetători de la Universitatea Washington, pune diagnosticul de apnee cu aceeași acuratețe precum aparatul standard, doar că presupune o procedură mult mai simplă și mai puțin costisitoare – funcționează pe orice smartphone, iar testul se realizează wireless.

ApneaApp utilizează undele sonore emise de difuzoarele telefonului – imperceptibile de auzul uman – pentru a capta și urmări respirația pacientului, fără a mai fi nevoie de întreg echipamentul pe care îl presupune polisomnograful (monitoare, fire și senzori atașați pe parcursul întregii nopți).

Aplicația transformă orice smartphone cu Sistem de Operare Android într-un sistem sonar activ – difuzoarele dispozitivului emit unde sonore care se lovesc de corpul pacientului în timpul somnului, ulterior acestea întorcându-se și fiind înregistrate cu ajutorul microfonului cu care este dotat telefonul. Sistemul monitorizează îndeaproape și cu acuratețe de 98% mișcările abdominale specifice respirației, reușind să furnizeze aceleași rezultate precum un polisomnograf obișnuit.

La prezentul studiu clinic au luat parte 37 de persoane, dintre care 32 au fost diagnosticate în mod corect cu apnee de somn. După aproape 300 de ore de teste, s-a constatat că aplicația funcționează de la o distanță de până la un metru, indiferent de poziția în care doarme pacientul și dacă acesta este învelit sau nu.

În SUA, 25 de milioane de persoane sunt diagnosticate la momentul actual cu apnee obstructivă de somn.

Sursa: Medical Xpress

Data actualizare: 28-04-2015 | creare: 28-04-2015 | Vizite: 4987
Bibliografie
New app can detect sleep apnea events via smartphone, link: https://medicalxpress.com/news/2015-04-app-apnea-events-smartphone.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Consumul crescut de grăsimi poate influența negativ calitatea somnului
  • Stimulatorul lingual care ajută persoanele cu apnee nocturnă să respire normal
  • Un nou tratament pentru problemele de respirație cu care se confruntă bebelușii prematuri
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum