Oboseala musculară

Oboseala musculară

Oboseala musculară se referă la un deficit motor, poate descrie scăderea graduală a capacității forței musculare sau punctul de final al unei activități prelungite.

Oboseala musculară poate fi măsurată ca o reducere a forței musculare, o modificare în cadrul activității electromiografice sau epuizarea funcției contractile a fibrei musculare.

Termenul de oboseală musculară este folosit pentru a defini o scădere pasageră a capacității fizice de lucru. Efectuând anumite sarcini fizice pentru o perioadă de timp îndelungată, apare oboseala, scăzând abilitatea de a efectua activități fizice.

De fapt, oboseala musculară constă în scăderea forței maxime ce poate fi dezvoltată de mușchi, acest lucru se constată gradual imediat după debutul activității fizice. [1]

 

Etiologie

Numeroase studii din literatura de specialitate au constatat faptul că există mai multe cauze ce induc oboseala musculară.

Cauze frecvente ale oboselii musculare

Viața sedentară

Lipsa condiției fizice este una din cele mai frecvente cauze ale oboselii musculare. Fibrele musculare sunt parțial înlocuite cu grăsime, iar mușchii vor căpăta un aspect moale, flasc.

Această stare este reversibilă prin exerciții fizice regulate.


Bătrânețea

Odată cu înaintarea în vârstă, țesutul muscular are tendința de a pierde din putere și de a slăbi. Exercițiile sunt benefice pentru mărirea forței musculare și a rezistenței. Recuperarea după accidentări este mult mai îndelungată odată cu înaintarea în vârstă.


Infecțiile

Infecția este una dintre cele mai frecvente cauze ale oboselii musculare, inflamația fiind factorul determinant. Chiar dacă recuperarea este normală, când inflamația este severă, oboseala musculară poate fi prelungită. Aceasta poate fi factorul declanșator pentru sindromul oboselii cronice.

Cele mai frecvente sunt infecțiile cu virusul Epstein-Barr, HIV, boala Lyme, hepatita C, tuberculoză, malaria, sifilisul și febra dengue.

Orice afecțiune cu febră generalizată și inflamație musculară poate fi factorul declanșator.


Sarcina

În timpul și imediat după sarcină, nivelul crescut al steroizilor din sânge împreună cu deficitul de fier pot cauza o stare de oboseală musculară.

Medicamentele
  • Multe medicamente pot cauza slăbiciune și oboseală musculară ca efecte adverse sau reacție alergică.
  • statinele;
  • anumite antibiotice - ciprofloxacina, penicilina;
  • antiinflamatoare nesteroidiene - naproxen, diclofenac;
  • amiodarona;
  • chimioterapicele;
  • medicația anti-HIV;
  • interferon.

Alte cauze frecvente:
  • boli cronice persistente
  • boli vasculare periferice - vascularizația mușchilor este încetinită, poate fi prezentă durerea alături de slăbiciunea musculară;
  • diabetul - odată cu progresia bolii, se pierde irigarea cu sânge a nervilor de mici dimensiuni, când un nerv ce inervează o fibră musculară își încetează activitatea și acea fibră musculară își oprește contracția;
  • insuficiența cardiacă - poate determina oboseala musculară prin reducerea fluxului sanguin, inima nefiind capabilă să pompeze sânge așa cum ar trebui;
  • BPOC - mușchii necesită o încărcare rapidă cu oxigen din sânge, mai ales în timpul efortului fizic; reducerea aportului de oxigen duce la oboseală musculară;
  • boala cronică renală;
  • anemia diminuează capacitatea sângelui de a oxigena mușchii ceea ce duce la oboseală musculară.

Conditii ce afecteaza conducerea nervoasa catre muschi: anxietatea, depresia, durerea cronică.

Cauze mai puțin frecvente

 

Fiziopatologie

Există o strânsă legătură între variația acidului lactic și disfuncția musculară în oboseală.

În timpul activității musculare intense, ph-ul intracelular poate varia cu 0, 5 unități. Studiile asupra oboselii musculare au arătat întotdeauna o corelație între scăderea ph-ului muscular și reducerea forței. Alte studii asupra fibrelor de la nivelul mușchilor scheletici au demonstrat faptul că acidoza lactică poate reduce forța izometrică și viteza.

Cu toate acestea, la oameni corelația dintre forță contractilă afectată din timpul oboselii și reducerea ph-ului nu este întotdeauna prezentă.

De exemplu, forța câteodată se recuperează mult mai rapid decât ph-ul la finalul contracțiilor musculare. Acest lucru arată că reducerea ph-ului duce la o scădere a forței musculare și acest efect va fi contracarat de alți factori ce duc la creșterea forței în aceeași măsură.

Acești factori potențatori ai forței nu au fost identificați, așadar nu există o relație cauzală între acidoză și scăderea forței musculare.


Alt mecanism prin care acidoza intracelulară poate induce oboseală musculară este prin inhibiția metabolismului energic. Enzimele principale în glicogenoliză și glicoliză sunt fosforilaza și fosfofructokinaza. Secreția acestor enzime este inhibată la un nivel scăzut al ph-ului in vitro, așadar suplimentarea cu ATP a proceselor consumatoare de energie poate fi diminuată la nivel muscular în timpul acumulării de acid lactic.


Acidoza lactică scade performanța musculară în timpul oboselii musculare și prin inhibarea secreției ionilor de Ca de către reticului sarcoplasmatic. Această inhibiție scade gradul activării mecanismului contractil, așadar conduce către o scădere a forței. [3]

 

Diagnostic clinic

Anamneza 

De cele mai multe ori sunt descrise semne precum:

  • senzația de greutate în mișcare;
  • dureri musculare;
  • astenie fizică.


La examenul fizic se observă:

  • scăderea capacităţii de efort;
  • scăderea forţei musculare;
  • creşterea tonusului muscular;
  • ca și consecință a oboselii nervoase apare diminuarea preciziei mișcărilor, precum și tremurături;
  • apariția tulburărilor în coordonarea mişcărilor;
  • semnul caracteristic al oboselii musculare este faptul că toate modificările ce apar în timpul acesteia sunt reversibile.

Diagnostic paraclinic 

Paraclinic, oboseala musculară poate fi pusă în evidenţă prin:

  • electromiografia (EMG) - permite evaluarea nervilor periferici sau a activității musculare;
  • miotonometria de repaus;
  • miotonometria de contracţie.

  • Electromiografia este folosită pentru a ajuta la diagnosticul afecțiunilor neuromusculare. Aceasta presupune înregistrarea activității electrice în mușchi, cea generată spontan sau consecutiv contracției musculare. Pune în evidenţă biopotenţiale de unităţi motorii cu frecvenţă scăzută şi amplitudine crescută. [4]

 

Tratament

Oboseala musculară este modalitatea organismului de a se adapta la un regim de exerciții fizice constante și de a avertiza faptul că se atinge limita metabolică și psihologică.


Câteva elemente de care trebuie ținut cont pentru prevenirea instalării precoce a oboselii musculare sunt:

  • Nutriția - menținerea unei diete echilibrate ce include proteine complexe, fructe, legume și carbohidrați. Este indicată creșterea cantității de carbohidrați cu 40-60% din totalul caloric zilnic pentru cei ce practică exerciții aerobice și cu aproximativ 30-35% pentru cei ce practică exerciții anaerobe. Astfel se va menține nivelul de glicogen din mușchi, acesta fiind epuizat în timpul exercițiilor.
  • Programul meselor - este indicată servirea unei mese ușoare sau a unei gustări cu două ore înainte de începerea exercițiilor fizice. Nu este recomandată efectuarea exercițiilor fizice cu stomacul gol sau plin. De asemenea, în prima oră după terminarea exercițiilor se indică servirea unei mese.
  • Hidratarea - consumul de apă în timpul zilei și pe parcursul exercițiilor este esențial pentru a preveni deshidratarea, pierderea de electroliți și oboseala musculară.
  • Rezistența fizică - în momentul în care mușchii respiratori încep să obosească, oxigenul va fi redirecționat de la mușchii membrelor către mușchii diafragmei. O metodă pentru a îmbunătăți rezistența fizică este de a mări intervalele de efort fizic. Odată cu mărirea rezistenței fizice va crește și cantitatea de oxigen ce determină menținerea activității musculare pentru o perioadă mai lungă de timp și previne acumularea de acid lactic.
  • Odihnă/recuperare - Înainte de debutul activității fizice este indicată o încălzire ușoară de 5-10 minute. Intensitatea activității fizice se crește treptat. Este necesară alocarea unei pauze adecvate între sesiunile de antrenament. Oboseala este un semn ce arată recuperarea insuficientă a organismului după efort, în acest caz practicându-se recuperarea activă ce constă în plimbare ușoară, mers pe bicicletă, exerciții de stretching și chiar exerciții de respirație. [5]

Tratament medicamentos

N-acetilcisteina este un antioxidant ce conține o grupare sulfhidril, folosită în practica clinică drept agent mucolitic în afecțiunile respiratorii și ca antidot în intoxicația cu acetaminofen.

Gruparea sulfhidril din N-Acetilcisteina desface legăturile disulfitice din secrețiile mucoase, care devin fluide, nu mai sunt aderente de peretele bronșic și pot fi ușor eliminate.


Mecanismul de acțiune al N-acetilcisteinei la nivelul mușchilor scheletici este puțin cunoscut.

Au fost propuse anumite terapii experimentale cu N-acetilcisteina.

Oboseala musculară de la nivelul mușchilor respiratori poate avea consecințe severe, ducând la insuficiență ventilatorie și mecanică.

În acest sens, compușii farmacologici ce pot inhiba oboseala mușchilor membrelor și a mușchilor respiratori, au făcut obiectul unui studiu extensiv. În acest studiu, N-acetilcisteina a crescut forța susținută în timpul oboselii periferice cu aproximativ 15%.

Într-un alt studiu, Shindoh și colaboratorii au demonstrat faptul că forța susținută în timpul contracțiilor la nivelul diafragmei unui iepure a crescut cu aproximativ 50%, de trei ori mai mult decât în studiul precedent, sugerând faptul că efectele N-acetilcisteinei pot varia în funcție de specie sau musculatură individuală.


Poate fi posibilă intensificarea efectelor N-acetilcisteinei prin utilizarea unui mod diferit de administrare.

Pentru administrarea intravenoasă, o perioadă de echilibrare înaintea trialurilor de oboseală poate permite o mai bună absorbție a N-acetilcisteinei din compartimentul vascular, crescându-i astfel eficacitatea.

Administrarea orală a N-acetilcisteinei poate duce la creșterea nivelului de glutationi din plasmă, hepatocite, aspiratul bronhoalveolar și poate avea efecte benefice asupra miocitelor.


Și alți compuși antioxidanți s-au dovedit a fi cel puțin la fel de eficienți precum N-acetilcisteina. Suplimentarea cu alopurinol, glutationi nativi și esterificati, superoxid dismutaza s-a dovedit a fi benefică.

Utilizarea terapeutică a N-acetilcisteinei este limitată din cauza efectelor adverse.

Cercetarea continuă poate identifica un antioxidant cu mai puține efecte adverse, N-acetilcisteina fiind mai folositoare din punct de vedere experimental decât în practica clinică.

Supradozajul N-acetilcisteinei poate avea consecințe majore. Reacțiile toxice includ bronhospasmul, angioedemul și hipotensiunea arterială, ce pot fi fatale la anumiți indivizi. [6]

Caută un semn/simptom de boală:

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.