Psihoterapia online

Psihoterapia online

Psihoterapia reprezintă un domeniu interdisciplinar situat la granița dintre psihologie și medicină. Aceasta poate avea efecte asupra reducerii sau eliminării unor simptome, tulburări psihice, stări de suferință emoțională sau comportamente disfuncționale.

Psihoterapia poate avea drept scop dezvoltarea personală, depășirea unor probleme personale, învățarea unor modalități de a face față stresului cotidian, conștientizarea și controlarea sau modificarea unor comportamente nocive precum în cazul tulburărilor de personalitate, iar uneori ca și metodă complementară a tratamentului psihiatric, în cazul unei patologii. [1]

Ce probleme poate aborda psihoterapia?

  • Depresia
  • Anxietatea, fobiile
  • Tulburarea de stres post-traumatic
  • Problemele de cuplu și familiale
  • Tulburarea obsesiv-compulsivă
  • Alcoolismul
  • Dependența de droguri
  • Problemele generate de abuzuri în copilărie
  • Problemele de comportament
  • Tulburarea bipolară (în asociere cu tratamentul psihiatric)
  • Schizofrenia (în asociere cu tratamentul psihiatric)


Care sunt principalele tipuri de psihoterapie?

Unul dintre principalele tipuri de psihoterapie este reprezentat de Terapia Cognitiv Comportamentală. Obiectivele acesteia sunt identificarea gândurilor iraționale, invalidarea gândurilor iraționale prin argumentare logică, eliminarea comportamentelor deficitare, urmată de adoptarea unor comportamente adaptative, funcționale, corecte, prin diferite tehnici comportamentale.
Aceste modificări aduse gândurile disfuncționale, cât și schimbările de comportament au ca și rezultat ameliorarea generală a funcționării persoanei. [2]

Ce este psihoterapia online și cum funcționează?

O formă din ce în ce mai abordată de psihoterapie este reprezentată de psihoterapia online. Aceasta cuprinde întregul proces psihoterapeutic, la fel ca și în cazul ședințelor susținute în cabinet. Durata unei ședințe este de 50 de minute, iar numărul de ședințe necesar este stabilit după prima ședință de către psihoterapeut.

Psihoterapia online funcționează la fel ca psihoterapia clasică, ședințele se pot desfăsura în general pe Skype, instalarea acestei aplicații fiind gratuită și ușor de utilizat, sau telefonic, iar cercetările arată că se obțin rezultate similare ședințelor susținute în cabinet. [3]

Care sunt avantajele și dezavantajele psihoterapiei online și cine o poate practica?

La fel ca și în cazul formei clasice, psihoterapia online nu poate fi practicată decât de către o persoană avizată în domeniu (psihoterapeut acreditat), cel mai frecvent aceștia fiind persoane care au absolvit facultatea de medicină generală sau cea de psihologie, urmând ulterior formarea într-un anumit tip de psihoterapie.

Avantaje:

  • Posibilitatea de a beneficia de serviciile psihoterapeutice din propria locuință, fără a fi nevoie să vă deplasați la o anumită locație;
  • Posibilitatea de a beneficia de serviciile unui psihoterapeut de aceeași naționalitate cu care puteți comunica în limba maternă, atunci când vă aflați pe teritoriul altei țări;
  • Flexibilitatea și comoditatea programului;
  • Posibilitatea păstrării anonimatului, în cazul în care ședințele sunt susținute telefonic, iar clientul dorește lucrul acesta; [4]

Dezavantaje:

Unul dintre principalele dezavantaje este lipsa relației directe cu terapeutul. Această relație este prin natura ei una vindecătoare și educativă, deoarece îl ajută pe client să își schimbe modul de abordare și de viziune asupra propriei vieți și a celor din jur.

De asemenea, uneori ieșitul din casă și interacțiunea directă cu o altă persoană aduce mai multe beneficii la nivel psihologic decât comunicarea în mediul online.

Anumiți pacienți, de exemplu, cei deprimați sau agorafobi, pot opta să nu se aventureze din casă atunci când ar fi benefic pentru ei să facă acest lucru. Tratamentul individual este în mod inerent o interacțiune socială, care poate fi terapeutică în sine, sau cel puțin o bună practică.

Psihoterapia la distanță impiedică contactul direct cu clientul, precum și observarea anumitor subtilități comportamentale sau gestuale, cum ar fi starea de agitație ușoară, o expresie tristă a feței, pupile dilatate sau uneori chiar mirosul de alcool în cazul unui consum recent. În cazul ședințelor susținute telefonic, expresiile involuntare ale feței care fac parte din comunicarea interpersonală inconștientă, pot fi trecute cu vederea. De asemenea, cadrul terapeutic adecvat este mai greu de menținut atunci când clientul se află într-un mediu cu zgomot sau în care are parte de distragere în timpul sesiunii de psihoterapie. Potențialul evolutiv al pacientului poate face un terapeut online să aibă mai puțin control asupra situației decât în cazul unei ședințe directe, clasice.

Cu toate acestea, ideea de psihoterapie la distanță nu este una nouă. Sigmund Freud a corespondat de multe ori cu pacienții săi în moduri în care acesta credea ca le-ar putea constitui un ajutor clinic. Sesiunile telefonice au fost introduse inițial în anii 1960, odată cu apariția liniilor telefonice de urgență suicidare, și s-au extins ulterior pentru a acoperi o arie largă de consiliere în materie de sănătate mintală.

Astfel, psihoterapia prin telefon rămane extrem de populară, adesea servind ca înlocuitor temporar pentru sesiunile individuale, sau în cazul în care clientul pleacă din localitate dar dorește să beneficieze în continuare de serviciile terapeutice ale aceluiași psihoterapeut. Cercetătorii manifestă un interes deosebit pentru telepsihologie, evaluând cât de bine functionează, mai ales în comparație cu sesiunile de psihoterapie clasice, aceste studii fiind în continuare în desfășurare. [5]


Data actualizare: 27-03-2018 | creare: 27-03-2018 | Vizite: 578
Bibliografie
1. http://www.apa.org. (2018). Understanding psychotherapy and how it works. Available at: http://www.apa.org/helpcenter/understanding-psychotherapy.aspx
2. Medlife. (2018). Ce este psihoterapia si ce beneficii are. [online] Available at: https://www.medlife.ro/ce-este-psihoterapia-si-ce-beneficii-are.html [Accessed 24 Mar. 2018].
3. Psychology Today. (2018). Online Psychotherapy. [online] Available at: https://www.psychologytoday.com/us/blog/sacramento-street-psychiatry/201307/online-psychotherapy [Accessed 24 Mar. 2018].
4. http://www.apa.org. (2018). What you need to know before choosing online therapy. [online] Available at: http://www.apa.org/helpcenter/online-therapy.aspx
5. Richards, A. (2001). Talking cure in the 21st century: Telephone psychoanalysis. Psychoanalytic Psychology, 18(2), pp.388-391.
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Lucrul individual intre sedintele de psihoterapie
  • Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.