Stadiile demenței - de la primele semne la demența extremă

Dr. Sten Ekberg este cunoscut pentru materialele sale educaționale dedicate sănătății metabolice și funcționării organismului uman, explicate într-un limbaj accesibil, dar ancorat în fiziologia de bază. În acest interviu video, el abordează un subiect extrem de sensibil și de impact: demența, insistând asupra importanței recunoașterii semnelor timpurii, într-un moment în care procesul poate fi încă influențat. Mesajul central al intervenției sale este clar: odată ce declinul cognitiv avansează dincolo de un anumit prag, reversibilitatea devine imposibilă.

Ce este demența și de ce este una dintre cele mai devastatoare afecțiuni

Demența este descrisă ca un declin progresiv al capacităților mentale, care afectează memoria, raționamentul, personalitatea și abilitatea de a lua decizii. Nu este vorba doar despre uitare, ci despre o reducere globală a proceselor mentale.

Dr. Ekberg subliniază caracterul profund devastator al demenței: deși corpul persoanei este încă prezent, identitatea, personalitatea și funcțiile cognitive care defineau acel om se pierd treptat. Din acest motiv, demența este percepută nu doar ca o boală neurologică, ci ca o pierdere progresivă a persoanei în sine.

Termenul „demență” este prezentat ca un concept-umbrelă, care include mai multe forme:

• boala Alzheimer, asociată cu depozite de plăci amiloide și aglomerări de proteină tau,

• demența cu corpi Lewy, caracterizată prin acumulări proteice,

• demența vasculară, apărută ca rezultat al unor infarcte cerebrale silențioase repetate.

Cu toate acestea, Dr. Ekberg atrage atenția că diferențierea exactă între tipuri are adesea mai degrabă o valoare academică, deoarece opțiunile de intervenție sunt limitate în stadiile avansate, indiferent de forma demenței. Mult mai importantă este identificarea mecanismelor timpurii și a primelor semne.

De ce demența este dificil de tratat și rolul critic al stadiilor incipiente

Un punct-cheie al interviului este ideea că creierul are nevoie de creier pentru a se repara. Atât timp cât funcția cerebrală este suficient de bine conservată, există motivație, capacitate de decizie și posibilitatea de a adopta comportamente care susțin sănătatea cerebrală.

Dr. Ekberg descrie un cerc vicios:

• pierderea inițială a funcției cerebrale duce la scăderea motivației,

• scăderea motivației reduce activarea și implicarea în viața zilnică,

• reducerea activării accelerează declinul cerebral.

Dincolo de un anumit prag, nu mai există suficient țesut cerebral funcțional și suficientă energie pentru a schimba direcția procesului. De aceea, intervenția tardivă este ineficientă, iar accentul ar trebui pus pe stadiile foarte timpurii, chiar înainte de apariția simptomelor cognitive evidente.

Cele șapte stadii ale declinului mental: o progresie continuă

Dr. Ekberg prezintă un model în șapte stadii ale declinului mental, care ilustrează de ce demența avansată este atât de greu de influențat.

Stadiul 1. Funcționare normală

Paradoxal, acest stadiu este considerat primul, deși reprezintă absența oricărui declin. Este nivelul la care funcția cognitivă este intactă.

Stadiul 2. Decline foarte ușor

Apar uitări ocazionale, dificultăți temporare în găsirea cuvintelor sau localizarea obiectelor. Aceste manifestări pot fi încă considerate parte a variațiilor normale ale îmbătrânirii, mai ales dacă sunt sporadice.

Dr. Ekberg subliniază că toți oamenii experimentează un anumit grad de degenerare cerebrală, însă diferența o face viteza cu care acest proces progresează.

Stadiul 3. Debutul demenței: când compensarea devine necesară

Stadiul al treilea este descris ca demență în stadiu incipient, chiar dacă declinul este încă considerat ușor. Apar modificări mai clare ale memoriei de scurtă durată:

• uitarea rapidă a numelor imediat după ce au fost auzite,

• incapacitatea de a reține informații recent citite sau vizionate.

În acest stadiu, multe persoane devin conștiente de problemă și încep să dezvolte strategii compensatorii:

• note scrise,

• liste,

• marcarea intenționată a pașilor zilnici pentru a menține organizarea.

Diferența față de comportamentele obișnuite de organizare este că aceste strategii nu mai sunt opționale, ci esențiale pentru funcționarea zilnică. De asemenea, capacitatea de planificare scade, mai ales când sunt implicate sarcini complexe, cu mai mulți pași.

Totuși, acesta este un punct critic: există încă suficientă conștiență, funcție cerebrală și motivație pentru a schimba direcția procesului, dacă sunt înțelese nevoile reale ale creierului.

Stadiul 4. Declin moderat: limita dintre încetinire și ireversibilitate

În stadiul patru, declinul devine moderat, iar posibilitatea de reversibilitate este extrem de redusă. Se pot însă lua măsuri pentru încetinirea progresiei.

Manifestările includ:

• uitarea unor evenimente recente, nu doar a informațiilor citite,

• dificultăți marcate în efectuarea calculelor simple, precum scăderea repetată a numărului 7 din 100,

• pierderea capacității de a gestiona finanțe sau de a plăti facturi, chiar și cu efort de concentrare.

Sarcinile care necesită organizare și planificare devin imposibil de realizat fără ajutor extern. În acest stadiu, alte persoane trebuie să preia responsabilități importante, ceea ce marchează o pierdere clară a autonomiei.

Dr. Ekberg subliniază că, deși evaluarea se concentrează adesea pe funcția cognitivă, declinul reflectă deja o degenerare fizică a țesutului cerebral, care a început cu mult înainte de apariția simptomelor evidente.

Declinul fizic precede declinul cognitiv: ce se întâmplă în creier înainte să „uităm”

Un aspect esențial subliniat de Dr. Sten Ekberg este faptul că declinul cognitiv vizibil este precedat de mult timp de un declin fizic la nivelul țesutului cerebral. Cu mult înainte ca o persoană să observe probleme de memorie sau raționament, celulele nervoase încep să își piardă treptat capacitatea de a produce energie și de a transmite semnale eficiente.

Acest proces începe la nivel microscopic:

• scade eficiența mecanismelor celulare,

• se reduce producția de energie,

• semnalizarea neuronală devine mai slabă.

Inițial, aceste modificări nu sunt percepute conștient. Abia ulterior apare ceea ce Dr. Ekberg numește scăderea rezistenței creierului, un concept-cheie pentru înțelegerea stadiilor foarte timpurii ale demenței.

Primele semnale extrem de timpurii: scăderea rezistenței cerebrale

Înainte de orice deficit cognitiv clar, pot apărea semne subtile care indică faptul că creierul nu mai face față solicitărilor ca înainte.

Acestea includ:

• reducerea capacității de concentrare pe perioade mai lungi,

• apariția unei oboseli mentale mai rapide,

• dificultăți în menținerea atenției,

• nevoia crescută de stimulente, precum cafeina, pentru a susține performanța mentală.

Persoana poate avea senzația că funcția cerebrală nu mai oferă aceeași calitate a vieții ca înainte, fără a putea identifica exact o problemă de memorie. Acest stadiu este critic deoarece intervenția aici are cel mai mare potențial, chiar dacă nu există încă simptome clasice de demență.

Semne motorii și senzoriale precoce: postura, mișcarea și mirosul

Dr. Ekberg acordă o atenție deosebită semnelor fizice aparent minore, care reflectă totuși o degradare a controlului cerebral asupra corpului.

Printre aceste semne se numără:

• apariția unor tremurături sau mișcări involuntare în repaus, indicând un control motor mai slab,

• modificarea scrisului de mână, care devine mai mic și mai comprimat, fenomen cunoscut ca micrografie,

• scăderea capacității de a percepe mirosurile, un proces dependent integral de funcția cerebrală.

De asemenea, pot apărea:

• deteriorarea calității somnului, ca urmare a afectării reglării hormonale și a ciclurilor de somn,

• creșterea nivelului de stres perceput, prin afectarea mecanismelor de reglare centrală.

Toate aceste modificări sunt expresii ale unei capacități reduse a creierului de a coordona și integra funcțiile organismului.

Postura și mersul ca indicatori ai sănătății cerebrale

Un element mai puțin discutat în mod obișnuit, dar intens subliniat în interviu, este relația dintre postura corporală și sănătatea creierului.

Dr. Ekberg explică faptul că:

• dezvoltarea creierului este asociată cu trecerea de la postura fetală la postura verticală,

• pe măsură ce funcția cerebrală slăbește, corpul tinde să revină la o poziție mai curbată, cu spatele încovoiat.

Un alt semn important este reducerea balansului brațelor în timpul mersului:

• un braț poate oscila mai puțin decât celălalt,

• sau ambele brațe pot rămâne aproape nemișcate.

Aceste modificări nu sunt doar consecințe ale declinului cerebral, ci și factori care îl pot accentua. Dr. Ekberg subliniază un principiu bidirecțional:
o funcție cerebrală deficitară afectează postura și mișcarea, dar corectarea conștientă a posturii și a mersului poate stimula funcția cerebrală.

Demență sau îmbătrânire normală? Diferențe esențiale de judecată și coerență

O parte importantă a interviului este dedicată diferențierii dintre modificările normale legate de vârstă și demență.

În cazul demenței:

• judecata este cronic deficitară,

• persoana nu reușește să raționeze corect nici după reflecție,

• există dificultăți persistente în gestionarea banilor și a responsabilităților zilnice.

În schimb, în îmbătrânirea normală:

• pot apărea greșeli ocazionale,

• dar persoana își poate corecta raționamentul după ce reflectează.

Alte diferențe importante:

• persoanele cu demență își pierd orientarea temporală, neștiind ce zi, lună sau anotimp este,

• pot pierde obiecte fără a putea reconstitui pașii făcuți,

• discursul devine incoerent, fără structură logică sau direcție clară.

În mod normal, oamenii pot pierde firul unei idei sau pot căuta un cuvânt, dar revin la coerență după un timp, lucru care nu se întâmplă în demență.

Stadiile avansate: pierderea identității și a autonomiei

Stadiul 5. Declin moderat spre sever

Persoanele nu mai pot reține informații fundamentale despre propria viață, precum:

• adresa,

• numărul de telefon,

• data sau sezonul.

Apar dificultăți majore în alegerea hainelor potrivite pentru vreme sau context, reflectând o pierdere profundă a capacității de integrare cognitivă.

Stadiul 6. Declin sever

În acest stadiu:

• persoana nu își mai recunoaște soțul sau soția,

• necesită supraveghere constantă,

• nu se mai poate îngriji singură,

• personalitatea inițială este aproape complet pierdută.

Stadiul 7. Declin extrem

Ultimul stadiu este caracterizat de:

• lipsa totală a reacțiilor semnificative,

• absența conștienței de sine,

• vorbire fără sens sau context,

• imposibilitatea de a înghiți.

Dr. Ekberg subliniază că aceste stadii sunt mult prea avansate pentru orice intervenție eficientă, iar atenția ar trebui mutată cu mult înainte de acest punct.

Mesajul final: momentul în care contează cu adevărat să acționăm

Concluzia interviului este: semnele pe care majoritatea oamenilor le asociază cu demența apar atunci când este deja prea târziu.

Momentul optim pentru acțiune este:

• când persoana încă poate compensa,

• când există conștiență,

• când motivația și capacitatea de a adopta strategii sunt încă prezente,

• sau chiar mai devreme, când apar doar scăderi subtile ale rezistenței cerebrale sau modificări posturale.