Terapia topică țintită: un potențial tratament la domiciliu pentru boala parodontală
©
Autor: Teodorescu Mihai

O cauza principală a pierderii dinților, boala parodontală este o afecțiune inflamatorie cu evoluție cronică, pusă de regulă pe seama unei igiene orale necorespunzătoare. Boala parodontală este marcată de inflamație, un dezechilibru între bacteriile sănătoase și cele nesănătoase din cavitatea bucală și distrugerea parodonțiului, structura care susține dinții în alveolă.
În lipsa tratamentului, boala parodontală duce la diverse complicații care pot afecta semnificativ calitatea vieții pacientului, precum dureri de gingii, dificultăți de masticație sau sângerări. Pe termen lung, boala necontrolată a gingiilor duce la pierderea dinților. În prezent, tratamentul bolii parodontale se efectuează exclusiv în cabinetul medicului stomatolog.
Până în prezent, niciun tratament nu a reușit în mod simultan să reducă inflamația, să refacă echilibrul oral și să stopeze distrugerea structurilor care susțin dinții. Tratamentele actuale împotriva parodontozei, forma cea mai severă de boală parodontală, sunt invazive și dureroase și uneori valoarea lor terapeutică este redusă, riscul de pierdere a dinților fiind în continuare ridicat. În cazul antibioticelor, recomandate pentru uciderea bacteriilor, efectele lor negative le fac o soluție doar de scurtă durată.
Cercetări anterioare au sugerat că un nivel crescut de succinat ar putea fi asociat cu boala parodontală. Descoperirile anterioare au determinat cercetătorii să caute metode de inhibare a receptorului succinatului, ipoteza fiind că, prin blocarea activității acestui receptor, va fi combătută inflamația. În studiul actual, cercetătorii au remarcat că inactivarea pe cale genetică a receptorului succinat la șoareci de laborator a determinat reducerea inflamației gingivale și a cantității de bacterii negative din gură.
Folosindu-se de aceste informații, cercetătorii au creat un gel care blochează activitatea receptorului succinat, efectele fiind aceleași cu cele observate anterior în studiile experimentale efectuate pe șoareci. Autorii studiului speră ca gelul să devină o soluție de tratament la domiciliu pentru persoanele cu boală parodontală.
sursa: Science Daily
foto: Yuqi Guo
Data actualizare: 26-09-2022 | creare: 26-09-2022 | Vizite: 710
Bibliografie
Gel treats gum disease by fighting inflammation, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/09/220920115604.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Urgent: am doua masele lasate deschise
- Extractie masea de minte inferior dreapta
- Am parodontoza sau nu?
- Un sfat legat de posibila parodontoza
- Parodontoza si aparat ortodontic
- Diagnostic parodontoza
- Parodontoza incipienta
- Unde se poate trata parodontoza in Bucuresti?
- Proteza acrilica
- Parodontoză în stare avansată