Tipuri de amigdalite - cum orientează diagnosticul aspectul amigdalelor

©

Autor:

Tipuri de amigdalite - cum orientează diagnosticul aspectul amigdalelor

Amigdalita sau „adenoidita” este un proces infecțios sau inflamator localizat la nivelul amigadelor palatine, amigdalei linguale sau/și faringiene, organe limfatice cu rol în menținerea integrității sistemului imunitar.

Din punct de vedere al factorului etiologic, pot fi descrise mai multe tipuri de amigdalite:

  • amigdalita bacteriană (cel mai frecvent streptococică)
  • amigdalita virală
  • amigdalita fungică
  • amigdalita parazitară.


În funcție de timpul scurs de la debutul bolii și până la depistare, pot fi descrise trei tipuri de amigdalită:

  • amigdalita acută
  • amigdalita subacută
  • amigdalita cronică.


Conform studiilor clinice efectuate în acest sens, majoritatea amigdalitelor sunt de etiologie virală, însă au fost descrise în practica medicală și cazuri de amigdalită bacteriană (precum amigdalita streptococică). [1], [2], [5]

Cauze și factori de risc

Factorii etiologici care pot determina apariția amigdalitelor sunt reprezentați de diferite tipuri de agenți patogeni, precum:

  • Bacterii (cel mai frecvent, streptococul beta-hemolitic de grup A, mai rar Haemophilus influenzae sau Klebsiella)
  • Virusuri
  • Fungi
  • Paraziți.


Printre factorii favorizanți, care pot facilita apariția amigdalitelor, se numără:

  • fumul de țigară,
  • expunerea îndelungată la temperaturi scăzute,
  • scăderea sistemului imunitar,
  • contactul cu gura, nasul, ochii, pielea sau alte membrane a unei persoane infectate,
  • respirația orală apărută în contextul obstrucției nazale. [3], [4], [5]


Semne și simptome clinice

Simptomul caracteristic amigdalitelor este durerea intensă în gât, care împiedică deglutiția, creează deseori o senzație de dispnee și lipsă de aer bolnavului și poate fi însoțită de semne specifice inflamației amigdaliene (eritem și edem local, amigdale acoperite de depozite purulente).

De asemenea, alături de această durere în gât mai pot apărea:

  • febră, disfagie,
  • obstrucție nazală,
  • cefalee,
  • respirație urât mirositoare,
  • tuse
  • strănut,
  • secreții nazale apoase.


Amigdalitele de etiologie virală sunt caracterizate din punct de vedere clinic prin:

  • inflamație (înroșirea și umflarea amigdalelor, fără apariția depozitelor purulente caracteristice)
  • însoțită de obstrucție nazală,
  • tuse și strănut,
  • secreții nazale apoase.


Amigdalita de etiologie bacteriană
se caracterizează clinic prin:

  • febră peste 38 grade Clesius,
  • apariția unor depozite alb-gălbui pe suprafața amigdalelor,
  • înroșirea și umflarea amigdalelor,
  • adenopatie cervicală,
  • dureri severe în gât,
  • cefalee,
  • disfagie,
  • dureri abdominale.


În literatura de specialitate, diagnosticul de angină streptococică se pune pe baza următoarelor patru criterii:

  • prezența febrei,
  • prezența depozitelor purulente pe suprafața amigdalelor sau periamigdalian,
  • inflamarea ganglionilor cervicali (ganlioni localizați la nivelul gâtului) și
  • absența tusei, a strănutului și a congestiei nazale.


Amigdalita acută reprezintă inflamația acută a amigdalelor. Majoritatea formelor de amigdalită acută sunt de etiologie virală, dar pot exista și forme de amigdalită acută de etiologie bacteriană.
Amigdalita acută de etiologie bacteriană se caracterizează prin:

  • febră 39-40 grade Celsius,
  • stare generală alterată,
  • respirație zgomotoasă,
  • disfagie și
  • prezența depozitelor purulente pe suprafața amigdaelor.

În cadrul amigdalitei acute de etiologie virală, pe lângă manifestările clinice prezentate anterior (cu excepția depozitelor purulente) mai pot apărea:

  • rinoree anterioară și posterioar,
  • obstrucție nazală,
  • tuse productivă și
  • prezența secrețiilor sero-mucoase în gât. Transformarea acestor secreții sero-mucoase în secreții purulente sugerează apariția unei suprainfecții bacteriene.


Amigdalita subacută reprezintă inflamația amigdalelor care persistă mai mult de 10-14 zile. Adenoidita subacută este de cele mai multe ori de etiologie bacteriană și se caracterizează prin:

  • febră,
  • durere în gât,
  • dispnee inspiratorie,
  • respirație zgomotoasă,
  • hipoacuzie,
  • disfagie și
  • prezența depozitelor muco-purulente pe suprafața țesutului limfatic.

În formele de amigdalită subacută virală nu sunt prezente depozitele purulente pe suprafața amigdalelor, sunt prezente

  • secrețiile mucoase cu origine nazală și
  • apare tusea umedă. [1], [2], [3], [4], [5]


Diagnostic. Investigații utile

Diagnosticul de amigdalită se pune după efectuarea unei anamneze complete, a examinării clinice a bolnavului și a unor investigații paraclinice specifice.

Anamneza trebuie să cuprindă simptomele acuzate de către bolnav, momentul în care acestea au debutat, modul în care acestea au evoluat de la debut și până la consultație, prezența în antecedentele bolnavului a unor episoade anterioare de amigdalită, contactul cu anumite persoane infectate, expunerea la fumul de țigară, alte antecedente patologice personale și familiale, condițiile de viață și muncă ale bolnavului, dacă acesta fumează sau consumă alcool.

La examinarea clinică a bolnavului pot fi decelate anumite semne specifice infecției virale sau bacteriene, precum inflamarea și umflarea amigdalelor, prezența depozitelor pultacee (depozite de puroi), voce nazală, disfonie, semne de deshidratare, adenopatie cervicală, etc. Aspectul clinic al amigdalitelor poate orienta diagnosticul spre o amigdalită de origine virală sau una bacteriană.

  • În cadrul amigdalitelor virale apar tusea, strănutul, rinoreea și congestia nazală, iar amigdalele la inspecție sunt eritemațiate.
  • Amigdalitele bacteriene se caracterizează prin apariția unor depozite pultacee pe suprafața amigdalelor, iar tusea, strănutul, rinoreea și obstrucția nazală sunt mai rar întâlnite.


Dacă se suspectează apariția unei amigdalite de etiologie bacteriană, se recomandă efectuarea culturii bacteriene și a testului rapid streptococic (pentru identificarea rapidă a amigdalitei streptococice).

Dacă se suspectează apariția unei amigdalite de etiologie virală se recomandă efectuarea unui test pentru depistarea mononucleozei infecțioase deoarece, virusul Ebstein-Barr care determină apariția mononucleozei infecțioase, poate fi răspunzător și în cazul apariției unei amigdalite. [1], [2]

Tratament

Tratamentul administrat amigdalitelor variază în funcție de etiologia acestora.

Tratamentul amigdalitelor de etiologie virală presupune administrarea antiinflamatoarelor nonsteroidiene (precum Paracetamol, Ibuprofen, etc.) sau corticosteroizi (Hidrocortizon) pentru combaterea febrei și a inflamației amigdaliene, administrarea de antialgice (precum Algocalmin) pentru ameliorarea durerilor în gât, administrarea de antihistaminice și decongestionante nazale, pentru combaterea congestiei nazale și pentru ameliorarea componentei alergice.

Tratamentul amigdalitelor de etiologie bacteriană presupune administrarea de antibiotice conform antibiogramei. Dintre antibioticele frecvent administrate în cazul amigdalitelor de etiologie bacteriană amintim Amoxicilina, Oxacilina, Eritromicina și Penicilina G.

Tratamentul chirurgical este recomandat:

  • în cazul amigdalitelor acute însoțite de complicații severe (precum obstrucționarea completă a căilor respiratorii, sângerare abundentă a amigdalelor, disfagie, dificultate de vorbire, infecții severe care interferă cu activitatea cotidiană și cu somnul și presupune imobilizarea la pat a bolnavului pentru o perioadă lungă de timp, etc.),
  • în cazul amigdalitelor recurente (cinci sau mai multe episoade de amigdalită pe an),
  • în cazul amigdalitelor cu o durată mai mare de trei luni pe an și
  • în cazul amigdalitelor cronice (cel putin două episoade de amigdalită pe an, timp de doi ani consecutiv).


Tratamentul chirurgical presupune îndepărtarea pe cale chirurgicală a amigdalelor și este cunoscut în termeni medicali sub denumirea de amigdalectomie. De asemenea, amigdalectomia este recomandată în cazul formelor mai severe de amigdalită acută care nu răspund la tratamentul medicamentos administrat.

În prezent se află în studiu anumite tehnici noi de îndepărtare a amigdalelor, în afara tehnicii clasice de îndepărtare a acestora pe cale chirurgicală. Aceste noi tehnici de amigdalectomie sunt reprezentate de următoarele aspecte: ablația la rece a glandei tiroide, ablația glandei tiroide prin ultrasunete, diatermoablația și amigdalectomia prin laser. În funcție de rezultatele obținute în urma studiilor clinice efectuate, aceste metode inovative de îndepărtare a amigdalelor inflamate vor putea fi puse în aplicare în viitor. [1], [2], [3], [4], [5]


Data actualizare: 13-06-2019 | creare: 13-06-2019 | Vizite: 556
Bibliografie
1. Manualul MERCK, Ediția a-XVIII-a, Editura All, București, 2014
2. Fauci, Braunwald, Isselbacher, Wilson, Martin, Kasper, Hauser, Longo, HARRISON Principiile Medicinei Interne vol.I și II, Editura Teora, București, 2003
3. Tonsillitis, link: https://www.healthline.com/health/tonsillitis
4. What's to know about tonsillitis?, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/156497.php
5. Tonsillitis, link: https://www.nhs.uk/conditions/tonsillitis/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Produsele de curățenie pe bază de clor, periculoase pentru copii?
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.