Toxiinfecția alimentară

Toxiinfecția alimentară este o afecțiune cauzată de consumul de alimente sau apă contaminate cu bacterii și/sau cu toxine bacteriene sau cu paraziți, virusuri, substanțe chimice. Simptomele variază ca intensitate și tipologie, cele mai frecvente fiind: durerile abdominale, diareea, vărsăturile și cefaleea. Cazurile grave care apar foarte rar, pot pune în pericol viața, apărând simptome precum semne neuorlogice de focar, insuficiență hepatică și/sau insuficiență renală.

Majoritatea toxiinfecțiilor alimentare sunt minore și se vindecă fără administrarea unui tratament specific. Anumiți pacienți pot prezenta o boală severă care presupune internarea în spital pentru a se efectua o hidratare mai agresivă și un tratament antibiotic.

În cazul în care minimum 2 oameni dintr-o comunitate prezintă simptomele gastrointestinale ale unei toxiinfecții alimentare și există o sursă comună de hrană care se dovedește a fi infectată, vorbim despre o epidemie. [1], [2]

Epidemiologie

Comerțul internațional, călătoriile populației către zone îndepărtate ale globului și globalizarea producției de alimente cresc riscul de transmisie a bolilor infecțioase și a epidemiilor de toxiinfecție alimentară. Un istoric al călătoriilor trebuie obținut de la orice pacient care se prezintă cu simpotme gastrointestinale deoarece diareea călătorului este cea mai frecventă boală asociată cu deplasările către diverse regiuni. Debutul diareei călătorului începe într-o perioadă de 3 zile până la două săptămâni de la instalarea turiștilor în regiunea respectivă, însă boala este limitată, vindecarea având loc în maximum 5 zile. E coli enterotoxigen este agentul cel mai frecvent izolat în astfel de cazuri. [4]

Statele Unite ale Americii este țara cu date statistice actualizate în ceea ce privește epidemiologia toxiinfecțiilor alimentare, astfel încât se rapotează 6-8 milioane de cazuri anual și 9.000 de decese. Cu toate acestea, restricțiile intensive puse asupra transportului și prelucrării alimentelor au dus la reducerea dramatică a numărului de cazuri. 1 din 6 americani este afectat anual de o toxiinfecție alimentară.

• Cei mai frecvenți agenți patogeni implicați în toxiinfecțiile alimentare sunt Norovirusul, Salmonella, Clostridium perfringens, Campylobacter și Staphylococcus aureus.
• Microorganismele patogene care determină toxiinfecții alimentare mai grave care necesită spitalizare sunt: Salmonella, Norovirus, Campylobacter, Toxoplasma gondii și E-coli. Microorganismele patogene asociate cel mai frecvent cu decesul sunt Salmonella, Toxoplasma Gondii, Listeria monocytogenes, Norovirus și Campylobacter.

Mortalitatea și morbiditatea sunt mai ridicate la indivizii vârstnici cu toxiinfecție alimentară. Motivele pentru care se întâmplă acest lucru sunt:

• scăderea imunității legate de vârstă
• scăderea producției de acid clorhidric la nivel gastric
• scăderea motilității intestinale
• malnutriția
• lipsa exercițiului fizic
• rezidența într-un azil de bătrâni
• utilizarea excesivă de antibiotice.

Poate să apară decesul în cazul deshidratării severe, microorganismele implicate fiind Clostridium Perfringens, E Coli O157, Salmonella, Campylobacter și Stafilococul. [3]

Microorganismele patogene care determină cel mai frecvent toxiinfecții alimentare și diaree la copiii mai mici de 5 ani sunt Campylobacter, E coli O157, Salmonela, Shigella și Yersinia enterocolitica. [1]

Fiziopatologie

Cel mai frecvent simptom în toxiinfecția alimentară este diareea. Aceasta este de două tipuri: inflamatorie și non-inflamatorie.

Diareea non-inflamatorie este cauzată de acțiunile enterotoxinelor bacteriene asupra mecanismelor secretorii ale mucoasei intestinului subțire, fără ca o invazie bacteriană să aibă loc la acel nivel. Acțiunea enterotoxinelor secretate de bacterii determină formarea de fecale cu un conținut foarte crescut de apă, fără prezența de sânge sau puroi în materiile fecale. Acești pacienți prezintă frecvent dureri abdominale severe. Ocazional, în cazul în care diareea este mai severă poate să apară deshidratarea. Enterotoxinele pot fi fie secretate de către bacterii în alimentul consumat, fie individul ingeră bacteriile respective iar enterotoxinele sunt produse la nivel intestinal.

• Cele mai frecvente bacterii care secretă enterotoxine implicate în toxiinfecțiile alimentare cu diaree non-inflamatorie sunt: Vibrio cholerae, Escherichia coli enterotoxigen, Clostridium perfringens, Bacillus cereus și Staphyloccocus organisms. Există și paraziți care secretă enterotoxine, aceștiia fiind Giardia lamblia și Cryptosporidium, și virusuri care secretă enterotoxine precum rotavirusul, norovirusul și adenovirusul. [2], [4]

Diareea inflamatorie este cauzată de acțiunea citotoxică directă a bacteriilor asupra mucoasei intestinale, apărând invazia bacteriană a mucoasei și distrugerea acesteia. Colonul și intestinul subțire distal sunt cel mai frecvent implicate. Diareea este în general hemoragică, mucoidă și cu leucocite prezente. Pacienții sunt în general febrili și au o stare toxică. Deshidratarea apare mai rar decât în diareea noninflamatorie datorită volumului mai mic al materiilor fecale care nu mai sunt atât de mult încărcate hidric. Leucocitele prezente la nivelul materiilor fecale sau prezența unui test pozitiv la lactoferină indică existența unui proces inflamator precum colita.
În anumite cazuri microorgansimele penetrează mucoasa și proliferează în țesutul limfatic local, fapt care duce la diseminarea sistemică a infecției.

• Microorganismele implicate cel mai frecvent în acest proces sunt Campylobacter jejuni, Vibrio parahaemolyticus, Escherichia coli enterohemoragic și enteroinvaziv, Yersinia enterocolitica, Clostridium difficile, Entamoeba histolytica, Salmonella și Shigella. [5]

În anumite forme de toxiinfecție alimentară (Stafilococ, Bacillus cereus), vărsăturile sunt cauzate de o toxină ce acționează asupra sistemului nervos central. Botulismul este un sindrom clinic ce apare datorită inhibării eliberării de acetilcolină în fanta sinaptică de către toxina botulinică.

Mecanismele etiopatogenice care determină simptome gastrointestinale acute în cauzele noninfecțioase de toxiinfecție alimentară (ciuperci) și metale grele (arsenic, mercur, plumb) nu sunt pe deplin cunoscute. [2]

Cauze

Center for Disease Control and Prevention estimează că 97% dintre cazurile de toxiinfecție alimentară apar datorită manipulării improprii a alimentelor preparate în areale comerciale și în fabrici, iar 21% din cazuri apar datorită preparării improprii a mâncării acasă.

Cele mai frecvente cauze sunt următoarele:

• menținerea mâncării gătite și gata preparate la temperaturi care permit creșterea și înmulțirea microorganismelor bacteriene
• reîncălzirea și gătirea mâncării la temperaturi prea scăzute
• infecția lucrătorilor sau persoanelor care manipulează alimentele.
• Mai există un tip de contaminare și anume acela apărut în momentul în care alimentele infectate sunt păstrate în același loc cu alimentele necontaminate.

Bacteriile sunt responsabile pentru aproximativ 75% dintre declanșările epidemiilor de toxiinfecție alimentară. În continuare vor fi prezentate succint microorganismele cel mai frecvent implicate în toxiinfecțiile alimentare și caracteristicile clinice asociate cu acestea. [6]

• Stafilococul infectează alimentele cu un conținut ridicat de sare sau zahăr depozitate în condiții improprii. Simptomele constau în greață, vărsături abundente și diareea poasă care încep la 1-4 ore după ingestia alimentului contaminat și durează cel mult 24-48 de ore și sunt declanșate de acțiunea enterotoxinelor stafilococice care acționează asupra receptorilor intestinali ce transmit impulsuri către centrii medulari. Tratamentul este simptomatic.
• Bacillus cereus contaminează orezul prin secreția de enterotoxine determinând greață și carnea determinând diaree cauzată de enterotoxine, crescând secreția intestinală prin activarea adenilatciclazei în epiteliul intestinal. Diareea durează aproximativ 24 de ore, iar tratamentul este simptomatic.
• Clostridium perfringens contaminează carnea gătită inadecvat și legumele depozitate în condiții proaste. Produce o enterotoxină la nivel intestinal determinând hipersecreție și diaree. Toxiinfecția debutează cu crampe abdominale și diare la 8-24 de ore după ingestie, iar greața și vărsăturile apar foarte rar. Se realizează culturi pentru clostridii din alimente și fecale, iar tratamentul este doar simptomatic. Cu clostridium perfringens tip C este asociată enterita necrotizantă, aceasta fiind o afecțiune cu un grad ridicat de mortalitate și apare ca urmare a consumului de carne de porc contaminată, pregătită la temperaturi prea joase. [7]
• Clostridium botulinum contaminează mâncărurile din conserve precum peștele afumat, ciupercile, legumele și mierea. Se manifestă prin slăbire musculară extremă și paralizie ce încep la 1-4 zile de la ingestia alimentului contaminat. Mortalitatea este foarte crescută. Toxina absorbită la nivel intestinal blochează eliberarea de acetilcolină în fanta neuromusculară. Toxina poate fi evidențiată în fecale și alimentele contaminate. Tratamentul în acest caz nu mai este doar simptomatic, pacientul necesitând suport respirator și injecție intravenoasă cu antitoxină.
• Listeria monocytogenes contaminează laptele nefiert și laptele pasteurizat, brânzeturile și legumele. Este o boală sistemică asociată cu bacteriemie dar care începe cu simptome la nivel intestinal, ca o toxiinfecție alimentară obișnuită. Infecția se poate extinde către meninge, valvele cardiaceși alte organe. Este infecția cu cel mai ridicat grad de mortalitate din cadrul toxiinfecțiilor alimentare bacteriene. Listeria este un microorganism gram pozitiv și rezistent la temperaturi ridicate. Se vor face culturi din sânge și din lichidul cefalorahidian pentru punerea în evidență a bacteriei, iar tratamentul este obligatoriu antibiotic dacă pacientul prezintă bacteriemie. [3], [2]
• E Coli enterotoxigen determină diareea călătorului, iar cauza acesteia este ingestia de alimente contaminate (brânză, carne, salată) și de apă contaminată. Debutul acut al diareei apoase are loc la 24-48 de ore după ingestie. Pot să apară concomitent și vărsăturile și crampele abdominale, durata acestor simptome fiind 1-2 zile. Enterotoxina cauzează hipersecreție la nivelul intestinului subțire și gros prin activarea guanilatciclazei. Tratamentul este suportiv, nu se prescriu antibiotice. [1]
• E coli enterohemoragic contaminează carnea negătită la temperaturi suficient de înalte și spanacul. Este cel mai izolat agent patogen la persoanele cu diaree sanguinolentă care începe la 3-4 zile după ingestie. În general progresează de la diaree apoasă către diaree sanguinolentă și durează 3-8 zile. Se poate complica uneori cu sindrom hemolitic uremic și purpură trombotică trombocitopenică. Citotoxina determină lezarea celulelor endoteliale și determină agregarea plachetară și formarea de trombi microvasculari de fibrină. Diagnosticul se pune pe baza culturii din materiile fecale iar tratamentul este suportiv.
• E coli enteroinvaziv contaminează brânza de import și determină diaree apoasă datorată hipersecreției de enterotoxine shigella-like. Tratamentul este suportiv.
• E coli enteroadeziv determină diareea călătorului în țările în curs de dezvoltare și poate cauza și diaree sanguinolentă. Bacteriile aderă la mucoasa intestinală. Tratamentul se face cu ciprofloxacină care poate scurta durata diareei și eradica microorganismul.
• Vibrio cholerae contaminează apa și mâncarea și determină diaree apoasă în cantitate foarte mare ce începe la 8-24 de ore după îngestia alimentului contaminat. Enterotoxina cauzează hipersecreția intestinului subțire iar doza infectantă este în medie 10 la puterea 8 microorganisme. Cultura din materiile fecale este pozitivă iar tratamentul se face prin rehidratare orală și parenterală obligatorie (parenteral în cazul în care pacientul prezintă deshidratare gravă) alături de administrarea de tetraciclină (sau fluoroquinolone) care scurtează durata simptomatologiei și determină eradicarea vibrionului holeric. [5]
• Shigella contaminează cartofii, ouăle, salata, legumele, laptele, înghețata și apa. Debutul diareei sanguinolente este abrupt, cu crampe, tenesme fecale și febră care încep la 12-30 de ore după ingestie. În general simptomele sunt autolimitante și durează 3-7 zile. Microorganismele invadează celulele epiteliale și produc toxina shiga. Doza infectantă este de 10 la puterea a treia microorganisme. Diareea determinată de enterotoxină este urmată de invazie (colita dizenterică). În fecale se găsesc leucocite polimorfonucleare, sânge și mucus. Cultura din materiile fecale este pozitivă. Scopul principal al tratamentului este hidratarea pe cale orală și se administrează trimetoprim-sulfametoxazol sau amplicilină în cazurile severe. [2]
• Salmonella contaminează carnea de vită și de pui, ouăle și produsele lactate. Debutul bolii este rapid cu diaree moderată sau severă apoasă, febră și în anumite cazuri diaree sanguinolentă. Pot fi prezente și crampele abdominale și vărsăturile care încep la 6-48 de ore de la expunere și durează 10-12 zile. Mecanismul etiopatogenic este bazat pe invazie, nu pe producția de enterotoxine. În cazul în care infecția devine sistemică se tratează cu antibiotice.
• Yersinia contaminează laptele și înghețata. Determină durere acută abdominală, diaree și febră (enterocolită). Perioada de incubație nu este cunoscută. La copii determină poliartrită și eritem nodos. Poate mima apendicita. Determină adenopatii gastrice și mezenterice, mecanismele etiopatogenice fiind prin invazie directă și enterotoxină. Leucocite polimorfonucleare se găsesc în fecale și în sânge. Prin cultură se pune în evidență agentul patogen. Nu există dovezi că antibioticele ar putea limita durata simptomelor dar pot fi utilizate în infecții severe.
• Giardia lamblia contaminează apa. Transmiterea bolii la om se face pe cale fecal-orală. Determină diaree sanguinolentă cu greață și crampe abdominale care începe la 2-3 zile de la ingestie și durează o săptămână. Diareea poate deveni cronică. Cea mai mare concentrație de paraziți se află la nivelul duodenului distal și jejunului proximal. Există un test special pentru punerea în evidență a parazitului în materiile fecale, iar tratamentul este cu metronidazol. [3], [4], [6]

Otrăvirea cu metale grele

• Mercur: prin ingestia de săruri mercurice anorganice. Determină sete, salivație, gust metalic în gură, decolorarea și edemul mucoasei orale, durere abdominală, vărsături, diaree sanguinolentă și insuficiență renală acută. Se consultă un toxicolog și se realizează lavaj gastric cu inducerea emezei pentru eliminarea sărilor ingerate. Se administrează cărbune activat. În ingestia acută se folosește dimercaprolul.
• Plumb: expunerea cronică și repetată determină intoxicație, intoxicația fiind rară după o singură ingestie. Simptomele cele mai frecvente sunt colici abdominale dureroase, constipație, cefalee și iritabilitate. Se folosesc pentru tratatment cărbune activat și antidot (EDTA și dimercaprol).
• Arsenic: ingestia de pesticide și chimicale industriale. Simptomele apar la 1 oră de la ingestie dar uneori apariția lor poate fi amânată cu 12 ore. Se declanșează cu durere abdominală, diaree apoasă, vărsături, crampe ale mușchilor scheletici, putând apărea și deshidratarea profundă și șocul. Lavajul gastric și cărbulene activat se folosesc în tratament, la care se adaută injecția cu dimercaprol și penicilamină orală. [7]

Tablou clinic în toxiinfecție alimentară

Un istoric detaliat incluzând durata bolii, caracteristicile și frecvența mișcărilor intestinale și simptome asociate abdominale și sistemice pot oferi indicii prețioase cu privire la stabilirea cauzei toxiinfecției. Prezența unei surse comune de infecție, anumite tipuri de mîncare consumate, istoricul călătoriilor și utilizarea antibioticelor ar trebui tot timpul investigate.

Caracteristicile clinice ale unei toxiinfecții alimentare constau în diaree acută ce durează în general mai puțin de două săptămâni. Diareea care durează 2-4 săptămâni este denumită persistentă, iar cea care durează mai mult de 4 săptămâni este cronică. Prezența febrei sugerează o boală invazivă. Uneori febra și diareea pot fi determinate de o infecție care nu are sediul la nivel gastro-intestinal (atenție la călătorii în țările tropicale care pot fi infectați cu malarie!). Prezența de sânge și/sau mucus în fecale sugerează invazia mucoasei intestinale sau colonice. În momentul în care simptomul major este reprezentat de vărsături se suspectează infecție cu stafilococ auriul, bacillus cereus sau norovirus. [8]

Artrita reactivă poate să apară ca urmare a infecțiilor cu salmonella, shigella, campylobacter și yersinia. Prezența de materii fecale cu un conținut foarte ridicat de apă sugerează o infecție cu vibrio cholerae. Durerea abdominală atinge intensitatea cea mai mare în procesele inflamatorii. Crampele musculare abdominale dureroase sugerează pierdere de electroliți, cum se întâmplă în holera severă.

Un istoric de îmbăiere în ape stătute sugerează o infecție cu giardia. Yersinia enterocolitica poate mima simptomele apendicite. Proctita apare frecvent în infecția cu shigella și este caracterizată prin durere în timpul emiterii scaunului, fecalele conținând sânge, puroi și mucus. Tenesmele și disconfortul rectal sunt simptome foarte frecvente.

Consumul de carne gătită la temperaturi insuficient de înalte poate ridica suspiciunea de infecție cu Salmonella, Campylobacter, Shigella, E-coli și Clostridium perfringens. Consumul de fructe de mare și pește este asociat cu infecția cu virus Norwalk-like, microorganisme Vibrio sau hepatită A.
Consumul de conserve făcute în casă este asociat cu infecția cu clostridium botulinum
Consumul de brînzeturi moi nepasteurizate este asociat cu LIsteria, Salmonella, Campylobacter, Shigella, E coli și Yersinia. [6]
Consumul de carne procesată este asociat cu listerioza.
Consumul de lapte nepasteurizat sau suc nepasteurizat determină infecție cu Campylobacter, Salmonella, Shigella, E coli și Yersinia.
Salmonella a fost asociată și cu consumul de ouă proaspete. [2]

Examen fizic

Examenul fizic este centrat pe punerea în evidență a semnelor de deshidratare și a severității deshidratării în toxiinfecția alimentară.

• Gura uscată, scăderea cantității de transpirație la nivel axilar și scăderea debitului urinar indică deshidratare de severitate medie.
• Hipotensiunea ortostatică, tahicardia și hipotensiunea arterială sugerează depleție volemică severă deci deshidratare severă.

Întotdeauna trebuie efectuat un tușeu rectal pentru a vizualiza direct materiile fecale. Se face și testul hemocult pentru detecția sângerărilor în materiile fecale și se palpează mucoasa rectală pentru evidențierea de leziuni.

În infecția cu Salmonella typhi pot fi observate macule de culoare roz pe abdomenul superior și hepatosplenomegalie.

Eritemul nodos și faringita exsudativă sunt asociate cu infecția cu Yersinia.

Pacienții infectați cu Vibrio vulnificus sau cu Vibrio alginolyticus se pot prezenta cu celulită și cu otită medie. [2], [4], [8]

Diagnostic paraclinic

Colorația Gram ajută la determinarea tipului de germene (gram pozitiv sau gram negativ) în timp ce colorația Loeffler cu albastru de metilen a fecalelor ajută la determinarea prezenței leucocitelor, ceea ce va ajuta la diagnosticul diferențial între o boală invazivă (diaree inflamatorie) și o boală non-invazivă (diaree non-inflamatorie). Se va efectua examinarea microscopică atentă a unei mostre de material fecal pentru detectarea ouălor de paraziți și a paraziților.

Culturile bacteriene pentru patogeni enterici precum Salmonella, Shigella și Campylobacter sunt obligatorii în cazul în care se găsesc leucocite în materiile fecale, în cazul în care pacientul se prezintă cu diaree hemoragică sau în cazul în care simptomele persistă pentru mai mult de 3-4 zile.

Hemocultura se va efectua dacă pacientul este febril.

Hemoleucograma, ionograma și biochimia sângelui (în special ureea și creatinina) sunt analize uzuale obligatorii pentru determinarea amplitudinii răspunsului inflamator (proteina C reactivă, Viteza de Sedimentare a Hematiilor și Fibrinogenul) și gradul de deshidratare. [7]

Punerea în evidență a Clostridium difficile ajută la diagnosticarea diareei asociate cu tratamentul antibiotic la pacienții aflați în tratament sau cu istoric recent de tratament antibiotic.

Dacă pacientul este balonat, prezintă dureri abdominale severe sau simptome ce sugerează o ocluzie intestinală este obligatorie efectuarea unei radiografii abdominale pe gol.
În cazul în care examenul materiilor fecale nu este diagnostic, se va efectua o colonoscopie sau o sigmoidoscopie asociată cu biopsie și cu o esofagogastroduodenoscopie (endoscopie digestivă superioară) cu aspirat duodenal și uneori biopsie. Aceste investigații sunt foarte importante la pacienții imunodeprimați.

Sigmoidoscopia poate fi efectuată de primă intenție și la pacienții cu diaree sanguinolentă. Este utilă la diagnosticul bolilor inflamatorii intestinale, diareei asociate cu antibiotice, shigelozei și dizenteriei amoebiene. [5]

Tratament medical pentru toxiinfecția alimentară

Deoarece majoritatea cazurilor de toxiinfecție alimentară sunt autolimitate, simptomele ameliorându-se singure după o perioadă scurtă de timp, tratamentul specific nu este necesar. Studiile arată că numai 10% dintre pacienți au nevoie de terapie cu antibiotice. Principalul obiectiv al tratamentului medicamentos este acela de suport prin rehidratare și suplimentare cu electroliți în vederea tratării și prevenirii deshidratării severe. În acest sens se administrează soluții de rehidratare orală sau soluții intravenoase pentru hidratare (clorură de sodiu izotonă, soluție Ringer lactat).

Hidratarea orală se atinge prin administrarea de lichide ce contin sodiu si glucoză. Pacientul își poate realiza chiar și acasă o soluție de hidratare orală, compusă dintr-o linguriță de sare și patru lingurițe de zahăr adăugate la 1 litru de apă. [2]

Utilizarea soluțiilor de hidratare orală a determinat reducerea mortalității asociate cu holera (infecție cu vibrio Cholerae) la sub 1%, mortalitatea în aceste cazuri atingând în trecut o rată extrem de ridicată, de 50%.
Soluțiile de hidratare orală sunt indicate în toate cazurile de diaree, mai ales în diareea apoasă care poate determina foarte repede deshidratarea. Aceste soluții facilitează cotransportul glucozei, sodiului și apei prin epiteliul intestinal.

Soluțiile cu administrare intravenoasă sunt indicate la pacienții sever deshidratați sau cu vărsături incoercibile.
Tratamentele simptomatice ale diareei precum hidroxidul de aluminiu reduc frecvența scaunelor, dar cu toate acestea nu îmbunătățesc evoluția bolii și nici nu scad pierderea lichidiană.
Medicamentele antisecretorii precum subsalicilatul de bismut pot fi foarte utile în combaterea diareei. Se administrează în doze de 30 ml la fiecare 30 de minute fără a se depăși însă 8-10 doze pe 24 de ore.
Antiperistalticele (derivații de opiu) nu se vor utiliza la pacienții cu febră, toxicitate sistemică sau diaree sanguinolentă sau la pacienții a căror stare nu prezintă îmbunătățiri la un timp de la debutul simptomelor.
Difenoxilatul cu atropină (lomotil) este disponibil sub formă de tablete (2,5 mg de difenoxilat) și sub formă lichidă (2,5 mg difenoxilat la 5 ml soluție). Doza inițială pentru adulți este de 2 tablete de 4 ori pe zi și este scăzută pe măsură ce diareea se ameliorează. [5], [1]

Loperamidul (imodium) se administrează fie sub formă de capsule de 2 mg, fie sub formă lichidă (1 mg loperamid la 5 ml soluție). Crește absorbția intestinală a electroliților și a apei și scade peristaltismul și secrețiile intestinale. Doza la adulți este inițial de 4 mg urmată de 2 mg la fiecare scaun diareic. Nu se va depăși doza de 16 mg pe zi.
În cazul în care simptomele persistă mai mult de 3-4 zile, ar trebui determinată etiologia toxiinfecției. Se vor efectua culturi din materiile fecale pentru punerea în evidență a agentului patogen. În cazul în care simptomele persistă și patogenul este izolat, se va începe terapia antibiotică specifică (pe baza antibiogramei).
Tratamentul antibiotic empiric trebuie inițiat la pacienții suspecți de diareea călătorului sau cu simptome dizenterice și/sau sistemice. Tratamentul cu un agent antibiotic ce acoperă microorganismele Shigella și Campylobacter va fi administrat la pacienții cu mai mult de 4 scaune pe zi timp de peste 3 zile, care prezintă și febră, durere abdominală, vărsături, cefalee și/sau mialgii. [7]

O cură terapeutică cu fluoroquinolone (ciprofloxacină 500 mg per os de două ori pe zi sau norfloxacină 400 mg per os de două ori pe zi) este prima inteție terapeutică. Trimetoprim/Sulfametoxazol este o terapie alternativă însă microorganismele rezistente la acest antibiotic sunt foarte des întâlnite. Infecțiile cu Vibrio Cholerae sau Vibrio parahaemolyticus se tratează fie cu fluoroquinolonă fie cu doxiciclină (100 mg per os).
În absența dizenteriei, nu se administrează antibiotic înainte de efectuarea unui diagnostic microbiologic și înainte de eliminarea suspiciunii de infecție cu E coli O 157:H7.
În timpul episoadelor de diaree acută, pacienții dobândesc o deficiență de dizaharidaze intestinale datorită pierderii enzimelor din marginea în perie. De aceea aceștia trebuie să evite consumul de lapte, produse lactate și alte alimente ce conțin lactoză. [8]

Complicații și prognostic

Complicațiile toxiinfecțiilor alimentare sunt foarte rare, cu excepția cazurilor de Botulism sau de otrăvire cu ciuperci. Copiii foarte mici, vârstnicii și persoanele imunocompromise sunt cel mai susceptibili la complicații. Alte microorganisme pot determina complicații mai severe precum sindrom Guillain-Barre (după o infecție cu Campylobacter), artrită reactivă și sindrom hemolitic uremic (după o infecție cu E coli O157:H7). Simptomele sindromului de colon iritabil pot să persiste pentru o vreme după vindecarea gastroenteritei acute.

Deoarece majoritatea cazurilor de toxiinfecție alimentară sunt autolimitate cu dispariția completă a simptomatologiei în câteva zile, urmărirea intensivă nu este necesară.

Culturile periodice din materiile fecale ar trebui efectuate la indivizii care lucrează în spitale, în zonele de producție și manipulare a alimentelor și care lucrează cu copiii în colectivități dacă aceștia au avut o infecție cu E coli O 177: H7, Salmonella sau Shigella. Personalul nu se va întoarce la lucru până când culturile de microorganisme nu se vor negativa. [1], [2], [3]

Prevenția toxiinfecțiilor alimentare

Cea mai bună metodă de a preveni toxiinfecțiile alimentare cauzate de un agent infecțios este:

• practicarea unei igiene personale riguroase
• gătirea alimentelor la temperaturi înalte
• evitarea menținerii alimentelor preparate lângă alimentele crude.

Temperatura optimă de ținere a alimentelor în frigider este de sub 4°C. Se evită consumul de ciuperci sălbatice pentru a se înlătura riscul de otrăvire cu ciuperci. Se consumă numai ciuperci comercializate în piețe sau supermarketuri. [3]

Prevenția intoxicației alimentare cu pește contaminat presupune evitarea peștilor tropicali mari și consumarea de pești din zona locală, gătiți corespunzător. Se evită consumul de lapte crud nepasteurizat sau nefiert, carne crudă, ouă crude și fructe de mare nepreparate.
În cazul în care o epidemie de toxiinfecție alimentară izbucnește, trebuie anunțate autoritățile locale pentru a se depista sursa de infecție.

Iradierea mâncării practicată în nenumărate fabrici de alimente procesate și ambalate poate elimina agenții patogeni. Anual mai mult de jumătate de milon de tone de mâncare este iradiată la nivel mondial. Tratarea cărnii crude cu radiații poate elimina bacterii precum E coli O 157:H7, Salmonella și Campylobacter. Nu există momentan dovezi de efecte adverse asupra sănătății la folosirea radiațiilor pentru distrugerea agenților patogeni din alimente. [4]

Profilaxia cu antibiotice a diareei călătorului înainte de plecarea în zone de risc nu este recomandată de rutină deoarece riscul efectelor adverse asociate medicației este mult mai ridicat comparativ cu riscul de contactare a patologiei. Efectele adverse constau în apariția erupțiilor alergice cutanate, anafilaxiei și dezvoltarea candidozei vaginale la femei, existând și riscul apariției unei flore intestinale rezistente. De aceea tratamentul antibiotic se va da numai în caz de contactare a infecției. Există însă regimuri posibile de profilaxie precum administrarea de subsalicilat de bismut, doxiciclină, norfloxacină sau fluoroquinolone, dar numai în cazurile în care pacientul va călători în zone cu risc extrem de ridicat pentru contactarea unei toxiinfecții alimentare.

Cea mai frecventă toxiinfecție alimentară în zonele urbane este infecția cu salmonella contactată ca urmare a consumului de alimente fastfood ce conțin carne care nu a fost gătită la temperaturi suficient de ridicate (peste 60 grade celsius) sau ca urmare a consumului de carne și/sau ouă expirate și negătite corespunzător. Se evită toxiinfecțiile alimentare prin consumarea de alimente din surse sigure, gătite și depozitate corect. [7]