Umerii și mușchii gâtului încordați/contractați (rigiditate cervicală)

©

Autor:

Umerii și mușchii gâtului încordați/contractați (rigiditate cervicală)
Rigiditatea cervicală, cunoscută şi sub termenul popular de „gât înțepenit”, reprezintă limitarea mobilizării gâtului şi este o manifestare clinică frecvent întâlnită în cadrul diferitelor afecțiuni neurologice, osteoarticulare şi traumatice.

Din punct de vedere clinic, rigiditatea cervilă poate fi însoțită de durere a regiunii afectate, apărută la încercarea de a roti gâtul înspre partea afectată, precum şi cefalee. [1], [2]

 

Cauze şi factori de risc

Rigiditatea cervicală poate fi determinată de numeroşi factori etiologici, precum:

  • Vorbirea îndelungată la telefonul mobil, care inspiră persoanei în cauză o poziție vicioasă a capului şi a gâtului, în raport cu restul corpului
  • Menținerea unei poziții de rotire sau înclinare a gâtului în timpul somnului
  • Expunerea îndelungată a persoanei în cauză la curenți de aer rece
  • Rotirea frecventă a capului într-o parte şi în alta în timpul tastării la calculator
  • Sprijinul necorespunzător al capului în timpul somnului
  • Utilizarea scaunelor prevăzute cu cotiere înalte
  • Practicarea anumitor sporturi, precum înot sau tenis, poate determina apariția rigidității cervicale.


De asemenea, pot fi numeroase boli caracterizate, din punct de vedere clinic, prin rigiditate cervicală. Acestea pot fi:


Semne şi simptome clinice

După cum spuneam, în majoritatea cazurilor, rigiditatea cervicală este însoțită de durerea coloanei cervicale şi cefalee.

În continuare, vom prezenta cele mai frecvente afecțiuni caracterizate prin rigiditate cervicală:

  • Meningita este o afecțiune cerebrală caracterizată prin apariția unui proces inflamator la nivelul meningelui. Meningita se caracterizează din punct de vedere clinic prin rigiditate cervicală, febră, cefalee, semne de itritație meningeală (prezența semnelor Brudzinski şi Kerning, confuzie şi convulsii).
  • Manifestările clinice specifice hipertensiunii intracraniene sunt reprezentate de cefalee, greață, tulburări de vedere, tinitus, diplopie şi rigiditate cervicală, secundare cefaleei intense.
  • Hidrocefalia este o anomalie congenitală cerebrală, care presupune prezența unei cantități excesive de lichid cefalorahidian la nivelul ventriculilor cerebrali lărgiți. Boala determină apariția unor tulburări neurologice severe şi se caracterizează din punct de vedere clinic prin hipertensiune intracraniană (cu simptome precum cefalee, tinitus, rigiditate cervicală, tulburări de vedere, diplopie), creşterea circumferinței craniene, bombarea fontanelelor.
  • Hemoragia intracerebrală se poate manifesta clinic prin cefalee cu debut brusc, grețuri, vărsături, pierderea stării de conştiență, delir, convulsii, respirație stertoroasă, rigiditate cervicală, oftalmoplegie, comă.
  • Hemoragia subarahnoidiană se caracterizează clinic prin cefalee severă, pierderea stării de conştiență, agitație, convulsii, rigiditate cervicală, tulburări senzoriale, febră, vărsături.
  • Hematomul subdural este reprezentat de apariția unei anumite cantități de sânge acumulată la nivelul creierului, determinat de traumatisme cerebrale închise. Hematomul subdural determină apariția sindromului de compresiune la nivelul țesuturilor nervoase înconjurătoare, cu apariția secundară a manifestărilor clinice specifice hipertensiunii intracraniene (cefalee, rigiditate cervicală, tinitus, tulburări de vedere, greață).
  • Encefalita reprezintă apariția unui proces inflamator la nivelul parenchimului cerebral, de etiologie virală. Boala se caracterizează clinic prin cefalee, febră, rigiditate cervicală, convulsii, alterarea stării de conştiență.
  • Encefalopatia apărută în cadrul intoxicației cu plumb se poate caracteriza prin alterarea stării de conştiență, iritabilitate, convulsii, vărsături, mers ataxic, rigiditate cervicală, cefalee, tulburări de personalitate.
  • Encefalopatia Wernicke este o tulburare neurologică cu debut brusc, care presupune apariția unor manifestări clinice neurologice, precum nistagmus, oftalmoplegie parțială, anizocorie, mers lent, ataxie, confuzie, dezorientare temporo-spațială, indiferență, stupor, inatenție, tremor, agitație, rigiditate cervicală, sincopă, scăderea temperaturii corporale, hipotensiune în ortostatism.
  • Listerioza este o boală infecțioasă complexă determinată de Listeria sp., care presupune apariția bacteriemiei, a cerebritei, a meningitei, a sindromului oculoglandular, a dermatitei, a endocarditei sau a altor afecțiuni inflamatorii, precum osteomielita, peritonita, pleuropneumonia, etc. Manifestările clinice neurologice specifice listeriozei sunt reprezentate de rigiditate cervicală, tulburări de vedere, cefalee, confuzie, convulsii, semne de iritație meningeală (semnul Kerning şi Brudzinski).
  • Tetanosul este o intoxicație acută apărută în cadrul infecției cu Clostridium tetani, determinată de către neurotoxina elaborată de această bacterie. Boala se caracterizează clinic prin spasme tonice dureroase şi intermitente ale musculaturii voluntare, rigiditate cervicală, rigiditate mandibulară, dificultăți la deglutiție, agitație, iritabilitate, cefalee, rigiditatea membrelor superioare sau inferioare, febră, frisoane, durere de gât, trismus (dificultate la deschiderea gurii), spasmul musculaturii faciale cu imprimarea unui zâmbet fix şi sprâncene ridicate (risus sardonicus), rigiditatea şi spasmul musculaturii abdominale şi a musculaturii spatelui, opistotonus, spasm sfincterian cu apariția secundară a constipației şi a retenției urinare, disfagie, transpirații profunde, spasm glotic, cianoză, asfixie.
  • Torticolisul spasmodic este reprezentate de spasme intermitente şi contracții tonice dureroase ale musculaturii gâtului, însoțite de flexia laterală a gâtului, rotirea capului de partea opusă zonei afectate, rigiditate cervicală, limitarea mobilizării gâtului şi deformarea posturii.
  • Artrita reumatoidă este o boală inflamatorie sistemică şi autoimună, cu evoluție cronică, caracterizată prin deformarea şi distrugerea articulațiilor şi manifestări clinice sistemice (subfebrilitate, astenie, inapetență, scădere în greutate). Manifestările clinice articulare specifice bolii sunt reprezentate de durere şi redoare articulară matinală, deformarea şi tumefierea articulațiilor afectate, durere localizată la nivelul coloanei vertebrale, rigiditate cervicală, parestezii apărute la nivelul mâinilor şi a brațelor în timpul mobilizării corpului, tetrapareză spastică.
  • Spondilita anchilozantă este o boală inflamatorie cronică a coloanei vertebrale, caracterizată clinic prin durere lombară şi fesieră, rigiditate şi durere cervicală, dureri toracice agravate de tuse, febră, anorexie, transpirații nocturne, scădere ponderală.
  • Anomaliile coloanei vertebrale sunt reprezentate din punct de vedere clinic de limitarea mobilității gâtului, deformarea gâtului, durere şi rigiditate cervicală, cefalee, imprimarea unei posturi vicioase a gâtului. [1], [2], [3], [4], [5]


Diagnostic

Rigiditatea cervicală este o manifestare clinică specifică numeroaselor patologii. Pentru diagnosticarea bolii care a determinat apariția rigidității cervicale, este necesară efectuarea unei serii de investigații paraclinice, precum:

  • Hemoleucograma şi examinarea biochimică a sângelui
  • Puncție şi examinarea lichidului cefalorahidian
  • EMG
  • CT cerebral
  • Radiografie de coloană cervicală
  • RMN al coloanei cervicale
  • Scintigrafie osoasă. [3], [4], [5]


Tratament

Tratamentul etiologic al rigidității cervicale presupune rezolvarea bolii de fond care a dus la înțepenirea gâtului.

Astfel, tratamentul meningitei bacteriene se realizează prin administrarea antibioterapiei (se poate administra Ampicilină, Penicilină G, Cefotaxim, Ceftriaxonă, Vancomicină). În cazul meningitei virale se administrează antiinflamatoare, analgezice şi se recomandă hidratare intensă.

Tratamentul hidrocefaliei presupune efectuarea unor puncții lombare seriate sau a unor puncții ventriculare, pentru reducerea, pentru o anumită perioadă, a presiunii lichidului cefalorahidian. În cazul hidrocefaliei progresive se recomandă efectuarea unui şunt ventricular.

Tratamentul hipertensiunii intracraniene are drept obiectiv reducerea presiunii cerebrale şi ameliorarea manifestărilor clinice specifice acestei afecțiuni, prin efectuarea unor puncții lombare şi administrarea unor medicamente diuretice (precum Furosemid, Acetazolamidă, etc.). În caz de obezitate se recomandă regim dietetic pentru scăderea în greutate. Ameliorarea cefaleei se poate realiza prin administrarea antiinflamatoarelor nonsteroidiene sau medicamentelor specifice migrenei (Acetaminofen, cafeină, opioide, butalbital, etc.). În cazul în care vederea se deteriorează progresiv, în ciuda tratamentului administrat, se recomandă efectuarea unui şunt lombo-peritoneal sau fenestrarea învelişului nervului optic.

În cazul hemoragiei intracerebrale, tratamentul presupune adminisrarea de vitamină K, plasmă proaspătă congelată sau transfuzie plachetară, în cazul bolnavilor aflați sub tratament anticoagulant. De asemenea, se recomandă tratamentul hipertensiunii intracraniene cu Nicardipină. În cazul hematoamelor de dimensiuni crescute, care determină deplasarea creierului, se recomandă intervenție chirurgicală de evacuare.

Tratamentul hematomului subdural presupune intervenție chirurgicală de evacuare a sângelui acumulat la nivelul spațiului subdural.

Tratamentul encefalitei bacteriene presupune antibioterapie, iar în cazul encefalitei virale (în mod special encefalita herpetică), se administrează Aciclovir.

Tratamentul listeriozei asociată cu meningită presupune adminisrarea de Ampicilină în asocierea unui aminoglicozid. În cazul listeriozei asociată cu endocardită se recomandă Ampicilină cu Gentamicină. În cazul dermatitei listeriale se administrează Eritromicină sau Trimetoprim-Sulfametoxazol.

Tratamentul torticolisului se efectuează prin masaj, fizioterapie, injecții cu toxină botulinică de tip A, anticolinergice (precum Trihexifenidil), benzodiazepine, Carbamazepină sau intervenție chirurgicală corectoare.

În cazul tetanosului se administrează imunoglobulină umană tetanică, benzodiazepine pentru reducerea rigidității şi a spasmelor musculare, îngrijirea plăgii (prin debridare, etc.) şi măsuri suportive (intubație oro-traheală şi ventilație mecanică, alimentație parenterală, cateterizarea vezicii urinare, analgezice, opioide).

Tratamentul artritei reumatoide presupune administrarea de antiinflamatoare nonsteroidiene, glucocorticoizi (precum Prednison), medicație remisivă sintetică (cu Metotrexat, Leflunomid, Sulfasalazină, Hidroxiclorochină, Ciclofosfamidă, săruri de aur, Azatioprină, Ciclosporină) şi medicație remisivă biologică (cu Adalimumab, Infliximab, Certolizumab, Golimumab, Etanercept, Abatacept, Tocilizumab, etc.).

Tratamentul spondilitei anchilozante presupune gimnastică medicală şi păstrarea mobilității coloanei vertebrale, hidroterapie, practicarea unor sporturi de performanță (precum înot, etc.), administrarea de antiinflamatoare nonsteroidiene şi glucocorticoizi, pentru reducerea inflamației şi ameliorarea durerii şi terapie biologică cu afgenți anti-TNF-alfa (Adalimumab, Infliximab, Certolizumab, Etanercept, Golimumab). [1], [2], [3], [4], [5]

Caută un semn/simptom de boală:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cum să-ți relaxezi rapid gâtul
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum