Un model animal îmbunătățit afișează cu acuratețe dezvoltarea bolii parodontale

Un studiu recent publicat în Nature Communications de către cercetătorii de la Tokyo Medical and Dental University (TMDU) a adus îmbunătățiri unui model animal larg utilizat pentru a studia boala parodontală, care este principala cauză a pierderii dinților și afectează aproximativ unul din cinci adulți la nivel global. Modelul tradițional, care implică ligaturarea firelor de mătase pe molarii șoarecilor pentru a induce acumularea plăcii, a fost îmbunătățit prin aplicarea unei triple ligaturi, care a mărit randamentul țesutului periodontal fără a provoca distrugeri severe ale osului.
Echipa de cercetare a izolat tipurile principale de țesut periodontal și a evaluat expresia genică legată de inflamație și diferențierea osteoclastelor în timp, descoperind că expresia genei Il1rl1, care codifică proteina ST2, era semnificativ crescută în țesuturile periradiculare la cinci zile după ligatură. Această proteină joacă un rol în reglarea inflamației și a distrugerii osoase, iar șoarecii modificati genetic care lipseau genele Il1rl1 sau Il33 au prezentat o distrugere osoasă inflamatorie accelerată, subliniind rolul protector al căii IL-33/ST2.

Analizele ulterioare au arătat că celulele exprimând forma receptorului proteinei ST2, mST2, majoritar din linia macrofagelor, prezentau markeri pentru ambele tipuri principale de macrofage – pro-inflamatorii și anti-inflamatorii. Aceste descoperiri deschid posibilitatea pentru noi strategii de tratament și prevenție, evidențiind o cale moleculară IL-33/ST2 ca fiind profund implicată în patogeneza bolilor parodontale.

sursa: News Medical