Encefalitele virale

Encefalitele virale sunt definite prin existenta unui proces infectios de etiologie virala la nivelul parenchimului cerebral. Caracteristic pentru encefalitele virale este alterarea starii de constienta in diverse grade si aparitia deficitelor neurologice focale si difuze.
Diagnosticul de certitudine se pune prin examinarea lichidului cefalorahidian (LCR) obtinut prin punctie lombara si este mai mult un diagnostic de excludere, deoarece cultura virusurilor din LCR este foarte dificila. Tratamentul este antiviral si suportiv. Nu se poate spune ca encefalita virala este o afectiune severa, deoarece tabloul clinic variaza in limite foarte largi in functie de agentul etiologic al bolii si de patologia asociata a bolnavului. In general pacientii afectati de virusul encefalitei cabaline estice se vindeca cu sechele neurologice destul de severe, in timp ce bolnavii afectati de virusul Epstein-Barr prezinta sechele neurologice foarte rar.

Exista numeroase virusuri care determina encefalita virala, in general fiind aceleasi care cauzeaza si meningita virala. Virusurile care determina cel mai frecvent encefalita virala sunt enterovirusurile, arbovirusurile, virusul Herpes simplex tip 1 si virusul urlian. Virusurile care sunt mai rar implicate in etilologia encefalitei sunt adenovirusurile, virusul citomegaliei, virusul Epstein-Barr, virusul HIV, virusul rubeolei, rujeolei si rabiei, virusul varicelo-zosterian, virusul febrei data de capusa de Colorado. Virusurile au un tropism specific pentru o anumita regiune din sistemul nervos central si anumite virusuri afecteaza cu predilectie regiuni bine stabilite din creier. Dar numai pe baza semnelor clinice nu se poate face o distinctie clara intre tipurile de virusuri responsabile de afectiune.

Manifestari clinice in encefalita virala

Bolnavii cu meningita virala prezinta un tablou clinic dominat de tulburarile starii de constienta. Starea de constienta este alterata in limite foarte largi, mergand de la usoara stare de confuzie pana la intrarea in stare de coma, in functie de starea pacientului de dinainte de imbolnavire si agentul etiologic.

La examenul neurologic se observa in mod evident faptul ca bolnavul este confuz, dezorientat si uneori delireaza. Delirul merge pana la halucinatii vizuale sau auditive. Agitatia, tulburarile de comortament si modificarile de personalitate sunt frecvente, mai ales daca este afectat in mod deosebit lobul frontal. Mai mult de jumatate din pacienti sunt afectati de convulsii cu caracter focal sau generalizat. Examinarea neurologica mai scoate in evidenta si semne neurologice focale si difuze. Cele mai intalnite modificari neurologice de focar sunt afazia, ataxia, hemipareza cu reflexe tendinoase hiperactive si raspuns extensor plantar. Se mai obiectiveaza contractii mioclonice, involuntare, si afectari ale nervilor cranieni precum paralizii ale nervilor oculomotori si ale nervului cranianVII (facial) . In cazurile grave de boala poate exista o afectare a axei hipotalamo-pituitare care duce la dezechilibre hormonale: diabet insipid, dereglarea temperaturii corporale (in hipotalamus sunt centrii de reglare a temperaturii) . Diabetul insipid se caracterizeaza prin sete excesiva si urinare in cantitate mare; bolnavul bea pana la 20 de litri de apa pe zi si urineaza tot pe atat. Diabetul insipid nu are nici o legatura cu diabetul zaharat. Trebuie stabilit cu certitudine daca infectia virala este determinata de virusul Herpes simplex, deoarece acest lucru este foarte important pentru terapie.
Infectia cu virusul Herpes simplex este sugerata clinic de implicarea regiunilor fronto-temporale inferomediale cerebrale, bolnavul acuzand halucinatii olfactive si gustative, anosmie, are un comportament bizar. Deseori se intalnesc si tulburari de personalitate, scaderea randamentului la servici si afectarea memoriei de scurta durata.

Simptomatologia clinica este destul de sugestiva pentru infectia cu virusul Herpes simplex, dar ideal ar fi sa se evidentieze virusul in lichidul cefalorahidian. Oricum, terapia pentru virusul Herpes simplex poate fi initiat doar pe baza semnelor clinice, avand in vedere faptul ca virusurile sunt greu de obtinut din culturi LCR.