Vitiligo

Vitiligo este o afectiune cronica a pielii caracterizata prin aparitia unor pete albe cu contur precis pe diferite parti ale corpului. Aceste pete sunt depigmentate datorita distrugerii melanocitelor – celulele responsabile pentru pigmentarea pielii. Depigmentarea poate fi mai mult sau mai putin importanta, iar zonele afectate au marimi variabile.

Originea bolii nu este cunoscuta, dar se crede ca este vorba de o boala autoimuna in care anticorpii produsi de organism ataca si distrug propriile melanocite.

Vitiligo apare mai intai sub forma unor pete mici depigmentate, care se extind si cresc in dimensiuni odata cu trecerea timpului. Aceste modificari ale pielii determina la pacienti aparitia starilor de stres si anxietate, datorita aspectului sau inestetic.
Vitiligo afecteaza 1% - 2% din populatie si survine in general inaintea varstei de 20 ani (la 50% din persoanele afectate).

Nu exista un tratament care sa vindece vitiligo. In schimb, scopul tratamentelor este acela de a stopa sau de a incetini depigmentarea si de a restitui coloratura pielii in anumite limite.
In cazuri rare, petele dispar de la sine. Persoanele afectate de vitiligo prezinta un risc crescut de cancer de piele, deoarece zonele depigmentate nu sunt protejate impotriva razelor solare.

Vitiligo - definitie

Vitiligo este o afectiune pigmentara cistigata a pielii si membranelor mucoase, caracterizata de macule si pete circumscrise depigmentate. Este o afectiune progresiva in care unele sau toate melanocitele din pielea afectata sunt selectiv distruse. Vitiligo afecteaza 0. 5-2% din populatia lumii, iar virsta de debut este 20 de ani. Vitiligo este o afectiune poligenica multifactoriala cu o patogeneza complexa.

Vitiligo se manifesta ca macule sau pete hipopigmentate sau albe dobindite. Este relationata cu factori genetici si nongenetici. Desi au fost propuse citeva teorii pentru patogeneza vitiligo, cauza precisa ramine necunoscuta. Principiile acceptate in general sunt absenta melanocitelor functionale in pielea afectata si pierderea recunoasterii histochimice a melanocitelor conducind la distrugerea lor.

Nici o terapie unica nu determina rezultate bune. raspunsul la terapie este relativ variabil. Tratamentul trebuie individualizat iar pacientii trebuie sa cunoasca riscurile asociate cu terapia. Fototerapia sistemica induce repigmentare cosmetic satisfacatoare la 70% dintre pacientii cu boala timpurie sau localizata. Terapia laser este o alta inovatie pentru petele de vitiligo limitate, stabile. Terapia este totusi scumpa. Terapia steroidica cu prednison a fost folosita desi administrarea preungita si toxicitatea acesteia nu sunt de dorit. Beneficiile fata de toxicitate trebuie evaluate atent. Terapiile topice cu creme cu tacrolimus sunt o alternativa alternativa pentru vitiligo.

Daca vitiligo este raspindit iar incercarile de repigmentare nu au dat rezultate satisfacatoare depigmentarea poate fi incercata la anumiti pacienti. Exista si alternative chirurgicale pentru tratamentul vitiligo totusi datorita naturii consumatoare de timp al acestor terapii sunt limitate pentru vitiligo localizat.

Patogenie vitiligo

Teoriile asupra distrugerii melanocitelor cuprind mecanisme autoimune, mecanisme citotoxice, defect intrinsec al melanocitelor, mecanisme oxido-reducatoare si mecanisme neurale.

Distrugerea autoimuna a melanocitelor
Teoria autoimuna propune alterarea imunitatii umorale si celulare cu distrugerea melanocitelor in vitiligo. Afectiunile tiroidei, mai ales tiroidita Hashimoto si boala Graves, alte endocrinopatii cum este boala Addison si diabetul zaharat, alopecia areata, anemia pernicioasa, boala intestinala inflamatorie, psoriazis si sindromul poliglandular autoimun sunt asociate cu vitiligo. Cea mai convingatoare evidenta a unei patogeneze autoimune este prevalenta anticorpilor circulanti la pacientii cu vitiligo. Rolul imunitatii umorale este sustinut de observarea melanocitelor distruse in grefele de piele sanatoasa la un pacient cu vitiligo.
In plus fata de implicarea mecanismelor autoimune umorale in patogeneza vitiligo se indica si implicarea imunitatii celulare. Distrugerea melanocitelor poate fi direct mediata de limfocitele CD+8.

Defecte intrinseci ale melanocitelor
Melanocitele din vitiligo pot avea un defect intrinsec care sa conduca la moartea lor. Aceste melanocite demonstreaza variate anomalii, incluzind reticul endoplsmic anormal, rugos si sinteza incompleta si procesare a melanocitelor. In plus s-au detectat si anomalii ale receptorilor. Apoptoza timpurie a melanocitelor a fost de asemenea sugerata drept cauza a supravietuirii reduse a acestora, totusi o a doua investigatie descopera ca succeptibilitatea relativa la apoptoza a melanocitelor a fost comparabila cu a celor sanatoase.

Tulburari ale sistemului oxido-reducator in vitiligo
Stresul oxidativ joaca de asemeni un rol esential in patogeneza vitiligo. Studiile sugereaza ca acumularea de radicali liberi toxici pentru melanocite conduce la distructia lor. Deoarece pacientii cu vitiligo prezinta o caracteristica fluorescenta galbena/verde sau albastra a pielii afectate clinic acasta conduce la descoperirea ca fluorescenta se datoreaza acumularii unor radicali de oxigen specifici-pteridine. Producerea de pteridine conduce la acumularea de peroxid de hidrogen melanocitotoxic.

Teoria neurala in vitiligo 
Se descriu pacienti cu o lezare a nervilor si vitiligo care prezinta hipopigmentare sau depigmentare in zona denervata. Vitiligo segmental apare frecent pe un dermatom sugerind ca anumiti mediatori chimici sunt eliberati in petele depigmentate de vitiligo cu cresterea activitatii adrenergice. Cresterea excretiei urinare de acid homovanilic si vanilmandelic-neurometaboliti a fost documentata la pacientii cu vitiligo.

Teoria genetica in vitiligo
Vitiligo este caracterizat de penetranta incompleta, loci de succeptibilitate multipla si heterogenitate genetica. Ereditatea pentru vitiligo poate implica gene asociate cu biosinteza melaninei, raspunsul la stresul oxidativ si reglarea autoimunitatii.