Am putea inversa pierderea masei musculare la bătrânețe?
Autor: Airinei Camelia

Până la vârsta de 75 de ani, oamenii pierd în jur de 30-50% dintre nervii care controlează membrele inferioare și astfel o parte dintre mușchi sunt deconectați de la sistemul nervos, devenind nefuncționali. Există însă și un mecanism de protecție, prin care nervii care supraviețuiesc trimit noi ramuri pentru a salva o parte dintre mușchii deconectați. Dar acest mecanism este eficient la vârstnicii cu mușchi mari, sănătoși. În caz contrar, mușchii sunt pierduți și poate apărea sarcopenia - o boală care afectează 10-20% dintre persoanele peste vârsta de 65 ani.
În studiul de față s-a folosit RMN-ul pentru a privi în detaliu țesutul muscular, apoi electromiografia pentru a înregistra activitatea electrică și a estima numărul și dimensunea nervilor care au supraviețuit și ar putea salva fibrele musculare. „Provocarea pentru noi acum este să găsim modalități pentru a mări rata de succes a ramificației nervilor pentru salvarea fibrelor musculare detașate. Astfel vom reuși să reducem numărul vârstnicilor cu masă musculară scăzută și slăbiciune musculară. În prezent, cel puțin 10 milioane de bătrâni sunt afectați de sarcopenie, afecțiune ce îi pune la mare risc de izolare socială, fracturi, dizabilitate și spitalizare”, spune prof. Jamie McPhee, unul dintre autorii studiului.
În prezent, cercetătorii vor să afle dacă un program regulat de exerciții la vârsta a doua și la vârste mai înaintate încetinește procesul de detașare a mușchilor de sistemul nervos, sau dacă îmbunătățește „rebranșarea” nervilor la fibrele musculare. Scopul este identificarea celui mai eficient tip de exercițiu - de forță sau de anduranță - și înțelegerea fiziologiei modificărilor în relația mușchi-nervi pe măsură ce îmbătrânim.
Sursa: Science Daily
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Marire masa musculara
- Incepere sport si eventuale consecinte
- Blocare muschi
- Inot si culturism
- Regim pentru sala
- Pierderea masei musculare dupa o perioada de slabit
- Dieta acumulare masa musculara