Aspartamul, găsit într-o gamă variată de sucuri carbogazoase, crește riscul de cancer

©

Autor:

Aspartamul, găsit într-o gamă variată de sucuri carbogazoase, crește riscul de cancer
Îndulcitorii artificiali, folosiți pentru a înlocui zahărul, în special în cadrul dietelor cu conținut redus de carbohidrați, ar putea fi asociați cu risc crescut de cancer. Un nou studiu, publicat în jurnalul PLOS, sugerează că anumiți îndulcitori artificiali, precum aspartam sau acesulfam-K, cresc riscul consumatorilor de a dezvolta cancer.
Multiple produse alimentare și băuturi consumate zilnic pe scară largă conțin îndulcitori artificiali, aditivi care conferă gustul dulce, însă fără a crește aportul caloric. În timp ce efectele lor în ceea ce privește pierderea în greutate (atunci când folosite ca o alternativă la zahăr) sunt pozitive, multiple cercetări au arătat că siguranța pentru sănătate a îndulcitorilor artificiali poate fi o problemă.

Pentru a evalua potențialul risc cancerigen al consumului de îndulcitori artificiali, cercetătorii au analizat datele furnizate de peste 100.000 de adulți înscriși în NutriNet-Santé, un studiu desfășurat online în care participanții se înscriu în mod voluntar și auto-raportează o serie de informații de sănătate, precum istoricul medical, datele sociodemografice sau date cu privire la dietă și stilul de viață.

Cercetătorii au descoperit că persoanele care au consumat cantități mari de îndulcitori artificiali, în special acesulfam-K și aspartam, au avut un risc mai mare de cancer general, comparativ cu non-consumatorii (raportul de risc de 1,13). Rezultatele indică o creștere importantă a riscului de cancer de sân. Datele au fost ajustate pentru o serie de variabile care ar fi putut influența rezultate.

Descoperirile cercetătorilor nu susțin utilizarea îndulcitorilor artificiali ca alternative sigure pentru zahăr și oferă informații importante care vor putea fi folosite pentru a aborda controversele cu privire la potențialele efecte adverse asupra sănătății.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 28-03-2022 | creare: 28-03-2022 | Vizite: 267
Bibliografie
Study suggests association between consuming artificial sweeteners and increased cancer risk, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/03/220324143800.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Băuturile răcoritoare dietetice – la fel de nocive pentru greutatea corporală ca cele îndulcite cu zahăr
  • Consumul de băuturi îndulcite în rândul copiilor începe mult prea devreme
  • Consumul de băuturi răcoritoare îndulcite afectează sănătatea creierului
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum