Atacul de panică în sarcină
Sarcina este corelată cu apariÅ£ia tulburărilor anxioase, acestea putând reprezenta un stadiu incipient în apariÅ£ia depresiei post-partum. Aproximativ 30% dintre femei suferă de boli din spectrul anxios de-a lungul vieÅ£ii. În funcÅ£ie de simptome, tulburările anxioase pot fi: tulburarea de anxietate generalizată; boala obsesiv-compulsivă; tulburarea post-traumatică de stres; tulburarea de panică; agorafobia; fobia socială.
Conform statisticilor, aproximativ una din opt femei însărcinate va dezvolta o tulburare anxioasă, care, netratată, poate conduce la una dintre următoarele situaÅ£ii:
- naştere prematură;
- greutate scăzută a fătului pentru vârsta gestaÅ£ională;
- grade diferite de microcefalie (circumferinţa capului scăzută);
- scor APGAR scăzut;
- naştere şi travaliu mai dificile cu simptome la naştere asemănătoare tulburării post-traumatice de stres;
- creşterea riscului de depresie post-partum sau de tulburare anxioasă post-partum;
- agitaţia crescută a nou-născutului;
- iritabilitatea sugarului până la vârsta de 6 luni;
- dificultăţi de alăptare;
- posibile dificultăţi de învăţare ÅŸi de atenÅ£ie ale copilului odată ce se dezvoltă.
Printre aceste afecţiuni se numără şi cele psihiatrice, mai ales tulburările anxioase şi depresia.
Tulburarea de panică se caracterizează prin atacuri de panică recurente ÅŸi debilitante (au o intensitate scăzută ÅŸi nu pot fi controlate). În timp, se pot asocia cu evitarea anumitor situaÅ£ii ce ar putea induce teama declanşării unui atac de panică. Această afecÅ£iune psihiatrică este mai curând întâlnită la femei decât la bărbaÅ£i, iar posibilitatea debutului acesteia în timpul sarcinii este de aproximativ 1,3-2,5%. Aspectele catastrofice legate de senzaÅ£iile din timpul sarcinii sunt incriminate în dezvoltarea acesteia. De asemenea, tulburarea de panică este asociată cu tulburările de personalitate, mai ales cu cele din clusterul C (personalităţile anxioase) al DSM V (Manualul de Diagnostic ÅŸi Clasificare Statistică a Bolilor Mintale, ediÅ£ia a V-a): personalitatea evitantă, tulburarea obsesiv-compulsivă, tipul de personalitate pasiv-agresiv, personalitatea dependentă. [1], [2], [3], [4]
Mecanisme de producere
Mecanismul de producere a dispoziÅ£iilor anxioase sau chiar tulburărilor anxioase este generat de axa hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenaliană: nivelurile de cortizol liber în fluxul sangvin uterin, nivelurile de noradrenalină circulante, disfuncÅ£iile placentare. În plus, fluctuarea nivelurilor hormonale în sarcină (prolactină, oxitocină) pot conduce la modificarea răspunsurilor la stres. Din acest motiv s-a speculat că femeile cu tulburări anxioase antenatale vor dezvolta depresie post-partum.
Anxietatea stimulează sistemul nervos simpatic, determinând următoarele reacÅ£ii fizice: creÅŸterea frecvenÅ£ei cardiace, senzaÅ£ia de sufocare, transpiraÅ£iile reci, durerile toracice, greaÅ£a ÅŸi diareea.
Studiile pe animale au concluzionat că stresul matern în sarcină predispune la:
- moarte neuronală;
- dezvoltare anormală a structurilor cerebrale fetale;
- disfuncţie persistentă a axei hipotalamo-hipofizo-supraranaliană la nou-născut.
Odată cu scăderea masei de substanţă cenuÅŸie la nou-născut se vor declanÅŸa o serie de tulburări comportamentale ÅŸi emoÅ£ionale. Simptomele ce pot apărea sunt asemănătoare celor din ADHD; se pot prefigura, în egală măsură, tulburări de exprimare a emoÅ£iilor sau anxietate cu debut la copii cu vârste scăzute (8-9 ani).
De asemenea, rezultatele unor studii realizate pe femeile însărcinate au indicat faptul că acelea care au fost diagnosticate cu tulburare de panică în cursul sarcinii au fost mai predispuse la a naÅŸte prematur sau la a avea un copil cu o greutate mai mică la naÅŸtere decât vârsta gestaÅ£ională. [2], [5], [6]
Etiologie ÅŸi factori de risc
Etiologia tulburărilor anxioase este puÅ£in cunoscută, însă literatura de specialitate pune în evidenţă anumite situaÅ£ii care pot predispune la dezvoltarea unei tulburări anxioase, acestea fiind reprezentate de:
- factorii genetici;
- factorii hormonali, imunologici ÅŸi de mediu;
- istoricul familial de tulburare anxioasă sau depresie;
- expunerile la agenÅ£ii stresori psihologici: stresul extrem, abuzurile sexuale în copilărie, doliul;
- factori biologici ce pot induce stres: aritmiile cardiace, hipertiroidismul, astmul, bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), sindromul de intestin iritabil;
- combinaÅ£ia între aceÅŸti factori.
De obicei, anxietatea apărută în cursul sarcinii se asociază cu: sănătatea copilului, frica legată de experienÅ£a naÅŸterii, teama femeii de a nu lua în greutate, mai ales după naÅŸtere, ÅŸi, uneori, teama de a nu-i fi afectată imaginea corporală.
În plus, femeile care au supravieÅ£uit abuzurilor sexuale au un nivel crescut de anxietate legat de sarcină, temerile fiind legate în special în momentul naÅŸterii propriu-zise ÅŸi de experienÅ£a de părinte. Nu în ultimul rând, sunt reticente în privinÅ£a atingerilor, din acest motiv, controalele periodice la medicul ginecolog pot reprezenta un element de stres suplimentar.
Femeile cu tulburări anxioase pot vedea naÅŸterea ÅŸi sarcina ca pe evenimente traumatizante deoarece, din punct de vedere psihologic, reprezintă o ieÅŸire din zona de confort. În ultimele luni de sarcină, din cauza modificărilor în special de natură hormonală, pot apărea episoade precum: sufocarea, ameÅ£eala, creÅŸterea frecvenÅ£ei cardiace, senzaÅ£ia de căldură asociată cu transpiraÅ£iile reci, toate acestea putând fi interpretate ca atacuri de panică sau putând chiar genera un astfel de atac. [3], [4], [6], [7]
Semne ÅŸi simptome
Există o serie de simptome comune tuturor tulburărilor anxioase dintre care se pot menţiona:
- îngrijorarea, stresul sau senzaÅ£ia de hiperexcitaÅ£ie mentală permanentă;
- tensiunea musculară persistentă şi dificultăţile de menţinere a calmului;
- tulburările de somn;
- gândurile recurente de neliniÅŸte ce nu pot fi îndepărtate;
- atacurile de panică.
Simptomele din cadrul tulburării de panică sunt:
- prezenţa atacurilor de panică recurente şi debilitante;
- teama de a apărea un nou atac de panică;
- teama de implicaţiile şi consecinţele atacurilor de panică, astfel că multe femei vor avea tendinţa să facă nenumărate investigaţii pentru a se asigura că starea lor de sănătate nu este periclitată;
- modificări comportamentale corelate cu atacurile de panică, precum evitarea activităţii fizice întrucât cresc frecvenÅ£a cardiacă.
Atacurile de panică ating un vârf la aproximativ 10 minute de la debut ÅŸi durează în medie 30 de minute, lăsând persoana cu o senzaÅ£ie de epuizare. Pot apărea de câteva ori pe zi, o dată pe lună, o dată la câteva luni sau o dată la mai mulÅ£i ani. Atacurile de panică pot fi descrise prin intermediul următoarelor semne ÅŸi simptome:
- senzaţia de teamă sau de panică copleşitoare;
- senzaÅ£ia de moarte iminentă sau de înnebunire;
- creşterea frecvenţei cardiace;
- dificultăţile de respiraţie;
- senzaÅ£ia de înec;
- transpiraţiile profuze;
- ameţeala şi senzaţia de leşin;
- derealizarea (sentimentul că lumea din jur nu există).
Statistic, femeile sunt în general mai predispuse la recăderi, după remiterea simptomelor, faţă de bărbaÅ£i. [1], [4], [8], [9]
Diagnostic
Diagnosticul se va pune în urma discuÅ£iei cu pacienta, a examenului clinic ÅŸi a anumitor probe de laborator. InvestigaÅ£iile suplimentare sunt necesare pentru a pune în evidenţă existenÅ£a unei boli organice menite să determine simptomatologie similară celei din tulburarea de panică (afecÅ£iuni cardiovasculare, afecÅ£iuni respiratorii, afecÅ£iuni tiroidiene).SpecialiÅŸtii care se ocupă de diagnosticul ÅŸi tratarea tulburării de panică sunt medicul psihiatru, psihoterapeutul sau psihologul clinician. În cazul necesităţii prescrierii medicaÅ£iei psihotrope, din echipa terapeutică va fi necesar să facă parte ÅŸi medicul ginecolog care să urmărească posibilele efecte adverse ale medicamentelor asupra sarcinii ÅŸi să prevină apariÅ£ia acestora.
În privinÅ£a diagnosticului diferenÅ£ial, trebuie excluse bolile organice capabile să conducă la atacuri de panică sau să aibă simptome comune cu aceasta:
- afecţiunile cardiace (aritmiile, puseele de hipertensiune arterială);
- afecţiunile respiratorii (astmul, BPOC);
- afecţiunile tiroidiene (hipertiroidismul);
- afecţiunile gastro-intestinale (sindromul de intestin iritabil).
De asemenea, trebuie să se realizeze diagnosticul diferenţial şi cu celelalte tulburări anxioase: tulburarea de anxietate generalizată, boala obsesiv-compulsivă, tulburarea post-traumatică de stres; agorafobia şi fobia socială. Trebuie urmărite şi posibilele personalităţi dizarmonice, mai ales cele din clusterul C: tulburarea de personalitate evitantă, tulburarea de personalitate dependentă; tulburarea obsesiv-compulsivă şi tipul de personalitate pasiv-agresiv. [3], [6], [7], [9]
Tratament
În general, tehnicile pentru diminuarea anxietăţii implică: metode de relaxare, psihoterapie cognitiv-comportamentală, medicaÅ£ie. Modificarea stilului de viaţă care să conducă la reducerea stresului ÅŸi exerciÅ£iile fizice adecvate pot fi benefice.
Terapiile psihologice vor urmări modificarea tiparelor de gândire pentru menÅ£inerea sub control a anxietăţii ÅŸi pentru reducerea temerilor iraÅ£ionale.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală îÅŸi propune:
modificarea tiparelor de gândire ÅŸi de acÅ£iune;
identificarea gândurilor ÅŸi a comportamentelor care provoacă anxietatea, modelarea sau înlăturarea acestora pentru a scăpa de anxietate;
promovarea gândirii realiste ÅŸi focalizarea pe rezolvarea problemelor.
Scopurile acesteia sunt reprezentate de: încurajarea recunoaÅŸterii distincÅ£iilor dintre îngrijorările productive ÅŸi cele neproductive; învăţarea diverselor moduri de înlăturare a temerilor ÅŸi de rezolvare a problemelor; abordarea unor tehnici de relaxare menite să reducă simptomele fizice ÅŸi psihice ale anxietăţii.
Spre deosebire de psihoterapia cognitiv-comportamentală, terapiile comportamentale nu-ÅŸi propun să modifice gândurile ÅŸi atitudinile. Acestea se canalizează, mai curând, pe încurajarea activităţilor ce conferă recompensă, satisfacÅ£ie, în ideea de a înlătura tiparele de evitare ÅŸî îngrijoare ce înrăutăţesc anxietatea. În plus, se bazează pe experimentarea graduală a experienÅ£elor ce par traumatizante (confruntarea cu situaÅ£iile anxiogene).
MedicaÅ£ia se bazează în special pe administrarea de antidepresive ÅŸi benzodiazepine. S-a demonstrat ÅŸtiinÅ£ific că în tulburările anxioase, simptomele sunt generate printr-un deficit de serotonină, dopamină ÅŸi noradrenalină, astfel că acestea îÅŸi propun să reechilibreze proporÅ£iile acestor substanÅ£e. Tratamentul depinde de gravitatea bolii ÅŸi trebuie întrerupt gradual sub atenta supraveghere a medicului.
Există mai multe clase de antidepresive dintre care cele mai cunoscute sunt:
- inhibitorii selectivi de recaptare ai serotoninei (sertralină, citalopram, escitalopram, paroxetină, fluoxetină, fluvoxamină);
- inhibitorii selectivi de recaptare ai noradrenalinei (venlafaxină, desvenlafaxină, duloxetin);
- inhibitorii specifici de monoaminoxidază (moclobemid);
- antidepresivele triciclice (nortriptilină, clomipramină, imipramină, amitriptilină);
- inhibitori specifici de recaptare ai noradrenalinei şi serotoninei (mirtazapină).
Benzodiazepinele se prescriu pentru perioade scurte de timp. Acestea induc relaxare ÅŸi reduc tensiunile resimÅ£ite, însă nu sunt recomandate pentru perioade lungi de timp, întrucât diminuează nivelul de alertă, afectează coordonarea ÅŸi pot da dependenţă. Se pot prescrie pentru perioade scurte de timp (2-3 săptămâni) sau pot fi utilizate intermitente, dar niciodată ca unic tratament. Există anumite studii care indică faptul că, în sarcină, pot apărea ca reacÅ£ii adverse asupra fătului: despicătura de buză sau de palat, hipotonia musuculară, tulburările alimentare, deficitul de reglare a temperaturii corporale, apneea (oprirea respiraÅ£iei), scoruri APGAR scăzute.
Cei mai mulÅ£i cercetători indică faptul că metoda cea mai eficientă în gestionarea atacurilor de panică din sarcină constă în psihoterapie cognitiv-comportamentală sau comportamentală asociată cu doze scăzute de medicamente.
TotuÅŸi, în cazurile diagnosticate înainte de sarcină, reducerea bruscă a medicaÅ£iei în timpul sarcinii poate predispune la complicaÅ£ii grave atât pentru mamă cât ÅŸi pentru făt. Din pricina aceasta, rezultatele contradictorii din literatura de specialitate legate de administrarea de medicamente utilizate în tulburarea de panică în timpul sarcinii au determinat lumea medicală să recomande terapiile psihologice în cazurile de anxietate ÅŸi de depresie de intensitate uÅŸoară sau medie. Însă, în cazurile avansate, este necesară discuÅ£ia cu medicul despre riscurile ÅŸi beneficiile tratamentului medicamentos.
Alte forme de suport la care se poate apela sunt:
- sprijinul familiei ÅŸi al prietenilor: ascultarea din partea acestora ÅŸi acceptarea de către femeia însărcinată a invitaÅ£iilor la socializare;
- aderenÅ£a la grupurile de suport pentru realizarea de: conexiuni, împărtăşirea experienÅ£elor ÅŸi identificarea unor noi metode de a face faţă provocărilor;
- adoptarea ÅŸi însuÅŸirea unor tehnici de relaxare: exerciÅ£ii de respiraÅ£ie, imagerie dirijată, meditaÅ£ie. [2], [4], [5], [8], [9], [10]
- Cipralex, cat de bun este?
- Anxietate sau alta boala
- Anxietate sau altceva?
- Confuzie, stari ciudate
- De vreo luna am niste junghiuri ca niste apasari in zona inimii
- Anxietate in corelare cu anotimpurile
- Anxietate/depresie
- Am fost diagnosticat cu tulburare de anxietate
- Sfat - anxietate, depresie sau alta afectiune
- Depresie anxietate help