GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014

Multumim pt propunere, domnule doctor.Eu am facut acel apropo mai in gluma, mai in serios.Eu unul nu am nevoie de psihoterapie, dar poate se gasesc persoane care considera ca au nevoie si poate se hotarasc sa profite de propunere.Poate strange katy o echipa de 8, ea fiind din Bucuresti, sau poate merge decat ea. :)

David, nu mai am nevoie de nimic pt ca nu mai cred ca ar mai functiona ceva.
Sunt tare dezamagita..:(

Ai mai putea incerca "mentalismul" de care ma tot acuza domnul stevens ca incerc sa il promovez pe forum.Credinta tot o forma de psihoterapie este.Andreei ii dadusem si niste teme pt acasa, legate de acest subiect, insa nu stiu daca se tine de ele.:)) Probabil va veni si perioada in care va lua in considerare sfaturile mele, bazate pe experienta mea personala, dar deocamdata trebuie sa testeze si sa se convinga de metodele conventionale.:)

La partea cu credinta nu as vrea sa ma bag.
Am credinta pana la o anumita limita, nu m-as baza pe asta in rezolvarea problemelor mele, mie imi trebuie ceva concret, real, ca sa ma convinga.
Oricum, iti multumesc!

Am inteles.:)
Exista si un banc foarte bun pe tema religiilor, suna cam asa:
Era odata un musulman, un hindus si un crestin, prieteni foarte buni.Ca sa demonstreze ei unul altuia cat de dreapta este religia lor, s-au hotarat sa sara din avion fara parasuta, punandu-si speranta ca vor fi salvati de divinitate in timpul caderii in gol, prin rugaciune.Incepe musulmanul, sare din avion si incepe sa se roage:Allah, Allah... Se izbeste asta de pamant, se face praf.Dupa care sare hindusul si incepe asta sa mediteze:Hm, Hm...Pe la vreo 500 de metri de sol apare un norisor care il duce frumos la sol teafar si nevatamat.Sare si crestinul si incepe sa se roage:Tatal nostru care esti in ceruri..., 5000 de m pana la sol, tatal nostru care esti in ceruri..., 3000 de m, tatal nostru care esti in ceruri, 1000 de m, Hm, Hm... :))

Hahaha, tareee, tipic pt crestini cum nu le convine ceva sar imediat la alta religie, nu o sa fiu never de acord cu asa ceva, asta in conditiile in care eu am oarecum alte convingeri fata de religia mea (ortodoxa).

Religia noastră, cea creştină, e destul de deficitară, motivul fiind că nu se adaptează vremurilor noastre, nu ţine pasul cu evoluţia noastră. Se susţine încă faptul că sexul neprotejat, avorturile sunt crime, diversitatea sexuală e un păcat capital. Creştinătatea zilelor noastre e doar o sperietoare de copii, propovăduită de nişte "sutanişti". Pe de altă parte, vine şi loveşte puternic şi ignoranţa populaţiei actuale. Eşti un creştin adevărat, milostiv, cu frică de Dumnezeu? Dacă spui cumva că nu, gata, eşti Antihristul, trebuieşti neutralizat şi reeducat de urgenţă! Bine, bine, eu nu sunt un creştin practicant, dar măcar sunt un om sincer, nu pot fi nicicum acuzat de păcatul minciunii, cu atât mai mult al făţărniciei. Mi-au fost insuflate de mic noţiuni precum dreptatea, adevărul, iubirea sinceră şi necondiţionată, principiile, raţiunea, astea nu contează pentru voi? Nope, you're doomed for all eternity! Ai să mori tu...

Corect!

Hello!

Tocmai m-am intors de la dr mea, a fost o dragutza.
Mi-a schimbat tratamentul, acum iau effectin (venlafaxina), doza de 75, care nici nu ingrasa, yupiiii.
Chiar ma bucur, eu am mai luat candva velaxin (atunci pt atacuri de panica), si m-am simtit tare bine cu el.
Deci, totul e spre bine :) a iesit si soarele hihihi.

Andreea, cum te simti?

Sunt ok acum, aseara am avut o criza dinnou...dar acm snt bine

Domnu Rares aveti dreptate, nu am urmat tratamentul asa cum trebuia, dar mi.am asumat asta de fiecare data:)

Buna Kolya, imi place ce ai scris in ultimul tau comentariu, sunt total de acord cu tine, gandesti f bine:)

Cata fata ce ma bucur ca esti bine si ca iti gasisi tratament bun.Big hug!

Si nici nu ingrasa :P.
Am dat intr-o sapt 1 kg jos, curg de pe mine imediat si restul. (acum cred ca am 59)
Pentru ca nu s-au pus in mod natural, ci fortate de mancatul excesiv..

F bine Cata...usor ajungi la 57 dinnou

Imi asum adica accept consecintele faptului ca nu iau tratamentul de care am nevoie.Sunt constienta ca imi trebuie tratament, dar prefer sa nu-l iau, inca mai pot trai asa, cand nu voi mai putea functiona deloc il voi lua...pana atunci merita sa incerc sa imi ameliorez conditia singura, fara ajutorul medicamentelor...cand o sa simt ca nu mai pot face asta o sa iau tratament cu siguranta.Eu totusi nu cred ca am nevoie de cipralex:-)

Buna,

Rares, sigur o sa ma tina.
Eu nu renunt la un tratament decat din doua motive: unul ar fi ca ma agita (cum a fost cazul serliftului, sau seroxat din cauza caruia eram nervoasa), si al doilea ar fi ingrasatul (nu pot sa aleg, se pare, intre aspectul fizic si psihicul meu).
Effectinul nu ingrasa, singurul dezavantaj ar fi ca nu prea merge pe toc, insa si cele pe care le-am luat pt toc nu m-au ajutat..
Asa ca ma declar multumita :).

Andreea, toata lumea te cearta pt decizia ta de a nu urma un tratament, crezi ca suntem toti cu capul?
Nu iti convine unul, schimba-l. Uite, eu am insistat pana am gasit unul, sper sa imi fie si bun.
Tu nu ai epuizat toate variantele. Nici cele pe care le-ai incercat nu le-ai urmat un timp suficient sa poti decide daca sunt bune sau nu.
Nu iti doresti sa scapi de acele crize? Ca nu iti aduc nimic benefic.

Aseara am vazut prima parte din filmul cu Jack Nikolson, super interpretare, scumpic cutzu cutzu.
Ma bucur ca nu am acele ritualuri pe care le avea personajul, nici frica de microbi nu am, ma declar fericita cu unica mea obsesie ;)))
Astazi urmeaza partea a doua.

Andreea problema este ca nu stii daca "iti asumi" SAU de fapt tot frica de ingrasare sau ca iti va mai iesi vreun cos, te conduce ! Aici trebuie sa te analizezi dar nu singura fiindca asa cum spune D-l Rares, fiecare credem ca suntem perfecti !
Bineinteles ca in cazul meu este si adevarat, posed lentile Zeiss de cea mai buna calitate ! :D

Unde a scris Rares ca ne credem perfecti?
Ca mi-a scapat treaba asta, n-am citit asa ceva.

Eh unde ! Printre randuri evident, dar deja se stie ca mai ales femeile se cred fiecare in felul ei o printesa sau regina demna doar sa te inchini la ea nu sa ii aduci vreo critica cat de mica, nu-i asa Katalyna ?! :)

'Etichetarile includ propriile noastre judecati de valoare..' ! Expresia judecati de valoare include in sine conceptul de perfectiune ! Bineinteles ca dansul se referea mai ales la mine dar fireste ca e valabil pt fiecare dintre noi ! Ideea este ca toti avem nevoie de un sfatuitor de reala valoare sau macar de alte pareri diferite de ale noastre pt a avea un termen de comparatie macar, stiind ca suntem de felul nostru subiectivi ! De asta se spune ca doar nebunii sunt consecventi si nu au nici un fel de indoiala !

O zi cat se poate de buna tuturor !

Nu, Stevens, iar gresesti. Eu nu ma cred perfecta, si suport si criticile, insa depinde mult si de tonul lor.
Daca vine ca o jignire si nu ca o constatare, atunci clar ca ma deranjeaza.
Tu faci greseala sa generalizezi, ca si cum as spune eu acum ca toti barbatii sunt misogini. E clar ca e aberant, nu toti gandesc asa, ci fiecare cu modul si conceptiile lui despre viata, singurul lucru in comun fiind acela ca sunt barbati.

Nu stiu ce experienta nefericita ai avut tu pe plan personal cu femeile, insa e un lucru sigur ca ai fost profund marcat si ai ramas cu sechele.

Zi frumoasa si tie!

Daca eu fac greseala sa generalizez tu faci greseala ca personalizezi prea mult ! Cica oamenii mari discuta idei, cei mediocri evenimente si nu mai stiu ce fel de oameni discuta persoane !
In ce te priveste ti-am spus clar ca vreau sa te tachinez, deci chiar asta a fost intentia, sa te supar putin ! :D

AAAA, asa deci!
:).
Ai reusit oricum :D. Tareee

Salut tuturor!Am vazut ca ati facut un grup de sustinere pentru TOC si m-am gandit sa imi prezint situatia.M-am nascut intr-un orasel din Transilvania si sunt primul dintre fratii si surorile mele, 8 la numar.Asa cum banuiti, fiind atatia membrii in familie, problemele si necazurile nu ne-au ocolit.Cu cat familia mea s-a largit, problemele au sporit in toate privintele.Mama mea e o fire emotiva, sensibila, iar tata este agitat si nervos.Probabil ca si munca grea de miner l-a afectat.Oricum ne iubeste;el nu doreste sa fie nervos dar de multe ori nu se putea abtine.Am avut si probleme cu vecini.Cand aveam 8 ani, mama a fost internata in spitalul de psihiatrie si diagnosticata cu schizofrenie.Ajunsa acasa se purta ciudat, tacea din gura zile in sir, statea blocata in acelasi loc o zi intreaga.Cu timpul si-a revenit.Astazi nu mai se comporta asa.
Viata a continuat, nu fara griji si probleme.
In octombrie 2009, stand acasa cu fratiorul meu cel mai mic(la acea vreme), citind o carte mi-a venit sa il arunc pe geam.Am incercat sa ma opun gandului, am baut un pahar cu apa, m-am rugat lui Dumnezeu sa ma scape de aceasta neplacere, dar in zadar.Ulterior am continuat sa citesc din carte, iar gandul a disparut si m-am linistit.
In perioada urmatoare, astfel de ganduri groaznice au persistat.Eu, nemaiconfruntandu-ma cu astfel de lucruri am crezut ca sunt atacat de diavol din cauza faptului ca sunt un om rau.
Eram in clasa a 9-a atunci, iar noii colegi erau mai instariti material ceea ce mi-a provocat un profund sentiment de inferioritate.Am inceput sa am conflicte la scoala, certuri cu profesorii care ma acuzau ca sunt prost de gura;cu colegii deoarece eram o fire problematica;in familie intrucat aveam nevoi si probleme mari, dadeam vina unul pe celalat pentru neplacerile pe care le infruntam.Cu vecinii, aceeasi poveste.Traiam intr-o casa aflata la marginea orasului, la poalele muntelui, iar pentru a ajunge in oras trebuia sa traversez o zona locuita de rromi si de oameni rai certati cu legea.Deseori alegeam drumuri ocolitoare pentru a ma feri de probleme.
In primavara anului 2010, tata a plecat la munca in Italia, iar noile responsabilitati m-au coplesit.Erau atatea lucruri de facut incat eram asaltat de necazuri.Fratele meu mai mic cu 2 ani decat mine pleca la fotbal sau in alte parti cand aveam treaba de facut;apoi urmau scandaluri interminabile.Mama ma certa pe mine pentru lucrurile rele care se intamplau.Ea se plangea mereu din cauza necazurilor care se abateau peste noi.Tot timpul se gandea ca era mai bine daca nu faceam un anume lucru, regreta zile in sir unele fapte care le-a facut.Treptat am inceput sa stau mai putin pe acasa pentru a fi departe de problemele si situatiile neplacute din familie.Mergeam de cele mai multe ori la un alt domiciliu aflat in apropiere.Din pacate, ma simteam tot mai rau.Deseori visam urat noaptea si aveam cosmaruri.Obsesiile erau tot mai variate si mai dese.Ma chinuiam sa scap de ele, dar ele se inteteau;ma rugam, incercam sa fiu mai bun, dar fara sorti de izbanda.Totodata am devenit depresiv, trist si apasat.Orice faceam se intorcea impotriva mea.Eram in cadere libera.Tot ceea ce se intampla, eu credeam ca e din vina mea.Ma consideram un om rau si imi acuzam mereu greselile pe care le faceam.
La 1 iulie 2010, tatal meu s-a intors acasa din Italia, obosit dar totodata suparat de degringolada si haosul din casa noastra.In acest timp ne-am mutat la apartament.
In 7 iulie, m-am dus sa dorm singur la casa din care tocmai ne mutasem.Stand singur, am inceput sa imi amintesc momentele urate din trecutul apropiat.Pentru ca eram trist si suparat, am inceput sa citesc din Biblie, din cartea Iov.Cand am inceput sa citesc pasajul in care Iov il acuza pe Dumnezeu pentru chinurile pe care le indura, m-am gandit ca sunt in aceeasi situatie.Deodata m-am trezit cu o tristete si un tremur groaznice.Mi se pusese un nod in gat si nu puteam respira normal.Mi-a venit o frica de moarte, si aproape instantaneu gandul sinuciderii.M-am intors acasa tremurand si sperand sa ma simt mai bine langa ai mei.Era in jurul orei 23.M-am culcat cu speranta ca aceste stari vor trece pana a doua zi.
Din pacate, a doua zi situatia nu s-a ameliorat deloc.M-am trezit cu aceeasi frica si cu un tremur infiorator.A treia zi i-am spus mamei ca ma simt rau si i-am explicat starile crunte pe care le simteam.Ea m-a sustinut si m-a ajutat enorm.Mi-a spus ca si ea a avut parte de asa ceva, dar sa nu ma tem pentru ca lucrurile se vor indrepta.Ceea ce ma tortura cumplit era obsesia sinuciderii coroborata cu o frica teribila.Parca cineva ma impingea cu o forta enorma sa cad. O zi trecea ca o saptamana si doream sa vina mai repede noaptea sa pot avea un moment de ragaz in somn.Nu m-am confruntat niciodata cu asa ceva.Frica aceea ma vlaguia, nu eram in stare de nimic;nici pofta de mancare nu aveam.Mama si apoi tata mi-au sfatuit sa ma rog lui Dumnezeu, pentru ca doctorii nu ma pot ajuta.Mama mi-a spus ca ea a fost internata la psihiatrie si cunoaste conditiile inumane de acolo si m-a atentionat ca mersul la doctori mi-ar agrava situatia.Nu intelegeam de ce ma simt infiorator de rau, nestiind ca sufar de o boala psihica.Prin 11-12 iulie am inceput sa ma simt mai bine si treptat mi-am revenit.Au urmat doua saptamani normale in care au existat momente in care m-am simtit neasteptat de bine.
Prin 24-25 iulie starile au revenit treptat, de data asta mai intense.Au urmat 3-4 zile groaznice.Aceeasi frica teribila, dar si gandurile mult mai puternice ma torturau cumplit.Stateam mult cu mama de vorba;ma simteam mai bine cand faceam acest lucru.Ea a fost permanent langa mine si m-a ajutat foarte mult.Vorbeam si cu tata, dar mai putin.Pe la 1 august tensiunea interioara a scazut, si mi-am revenit treptat.
La inceputul lunii august 2010 am plecat impreuna cu familia la tara, in Molodova, deoarece bunicul de pe partea tatei era foarte bolnav si dorea sa ii fim alaturi.In primele doua saptamani lucrurile au decurs normal, fara neplaceri majore.Prin 15-16 august frica si obsesiile tiranice m-au atacat inca o data.Am indurat aceste stari timp de 3 zile infricosatoare.Aceasta a fost poate cea mai crunta parte din viata mea.Gandurile rele imi sfredeleau creierii.Diminetile erau cele mai infioratoare, deoarece ma trezeam cu acel tremur si frica si cu gandul ca va trebui sa indur pentru inca o zi acele torturi.Capul ma durea groaznic.Foarte greu, prin 21-22 august mi-am revenit.Ne-am intors acasa, in orasul natal.
Am mai avut parte de o perioada grea, la inceputul lunii septembrie, dar cu un grad mai scazut de intensitate precum cele anterioare.
Odata cu inceperea scolii, gandurile s-au rarefiat tot mai mult.Faptul ca aveam cativa prieteni, dar si activitatile scolare m-au facut sa uit treptat acele ganduri.
Anul urmator, pe 14 iunie 2011 am mai trait un episod oarecum asemanator cu cel din 7 iulie 2010.Stand in fotoliu, noaptea, mi-am amintit de momentele neplacute din 2010.A revenit o parte din frica si din gandurile acelea rele.M-am simtit destul de rau cateva zile, dar in niciun caz precum in anul precedent.Prin 20-21 iulie 2011 criza s-a ameliorat.
Din vara anului 2011 nu am mai avut episoade notabile in care sa ma simt extrem de rau, dimpotriva, am fost pe un trend ascendent.
In primavara anului 2013, odata cu apropierea bacului s-au cuibarit in mine anumite temeri si frici legate de acest examen.Pe la inceputul lunii mai am aflat ca e posibil ca un anume elev cunoscut pentru duritatea si rautatea lui sa fie in fata mea la examenul de bacalaureat.E si cu vreo 3 ani mai mare ca mine.M-am speriat foarte tare si am inceput sa imi imaginez o groaza de lucruri rele care mi se vor intampla.Simteam mereu un nod in gat si o frica permanenta.Capul ma durea dar nu aveam ganduri obsesive.Era doar frica aceea teribila.Am reusit sa depasesc aceasta perioada grea care a tinut vreo 5 zile.
Pe 30 aprilie 2013 am avut balul de absolvire a 12 clase.Eu am dansat si m-am simtit bine, dar volumul ridicat al muzicii a facut sa ma doara capul.M-am intors acasa in jurul orei 3 noaptea.
Zilele urmatoare m-am simtit tot mai rau.Au revenit gandurile obsesive, nu si anxietatea.Aceste ganduri aveau rolul de a ma destabiliza, de a nu putea invata pentru bacalaureatul care era pe 1 iulie.Pana la bacalaureat m-am aflat sub presiunea acestor obsesii care mi-au ingreunat procesul de invatare.Cu toate acestea, am avut o medie buna la bac(9, 38)
Dupa ce am aflat media examenului de bacalaureat, au urmat vreo 3 zile placute, in care am fost fericit.Am decis impreuna cu tatal meu sa vin la Bucuresti la Facultatea de Geografie, la Universitate.Insa, admiterea la aceasta facultate era pe baza unui examen scris.Media de la bac era importanta in proportie de doar 25%.
Din pacate, in zilele urmatoare au revenit acele obsesii, tot mai puternice.Am venit la Bucuresti, unde am stat o saptamana la unchiul tatalui meu, un om foarte sufletist.Lucrurile au mers din ce in ce mai rau;eram obosit psihic si nu am fost in stare sa invat pe masura pentru examenul de admitere.Nu aveam odihna psihica doar noaptea cand dormeam.M-am documentat de pe internet in legatura cu starile pe care le aveam, dar si eventualele solutii.In urma admiterii am intrat la taxa la facultate.
Acasa intors nu mi-am revenit in totalitate.Toamna m-am intors la Bucuresti unde am inceput studiile facultatii.In vacanta de iarna m-am intors mai devreme de acasa pentru a ma pregati in vederea sesiunii ce urma.Singur, in camera caminului, au revenit o parte din acele obsesii, dar pe care am reusit sa le controlez deoarece mi-am dat seama ca nu au acoperire in realitate.Am efectuat si un consult la psihiatru la sfarsitul lunii ianuarie 2014.Doamna psihiatru mi-a prescris asentra, dar si psihoterapie congnitiv-comportamentala.Am luat la inceput medicamentele, dar pentru ca nu dispuneam de posibilitati materiale pentru psihoterapie, dar si pentru ca m-am simtit mai bine, am intrerupt medicatia.In sesiune m-am descurcat foarte bine, neavand nicio restanta.
In lunile urmatoare lucrurile au evoluat pe un trend ascendent, chiar daca am avut si momente neplacute.Am reusit sa am un loc de munca acceptabil si usor.
De trei saptamani ma simt obosit psihic si destul de ametit, deoarece sunt in sesiune.L-am contactat pe domnul psihoterapeut recomandat de doamna psihiatru la care am fost in ianuarie.Vizitele au fost placute, dar aproape mereu m-am simtit mai rau cand m-am intors acasa.In cele 50 de minute abia avem timp sa conversam;am facut un exercitiu de relaxare destul de ineficient.Domnul psihoterapeut imi pune multe intrebari si imi da anumite materiale de citit acasa.Tratamentul prescris(Asentra)imi da dureri de cap si ma face sa ma simt mai rau, asa ca nu cred ca il voi mai lua.Ideea e ca obsesiile se modifica in asa fel incat sa ma faca sa ma simt cat mai nelinistit si sa imi pierd controlul.Intr-o dimineata in disperare de cauza am luat 3 pastile Asentra, pentru ca doream sa ma faca sa ma simt rau si sa merg la spital.
Deocamdata sunt stabil, dar aceasta tulburare imi afecteaza invatatul deoarece nu ma pot concentra indeajuns pentru examene.Incerc sa imi pastrez controlul si sa ignor gandurile ciudate si impotrivitoare, dar sunt asaltat incontinuu si nu le pot face fata usor.
Sunt intr-o situatie dificila din mai multe puncte de vedere.As vrea sa raman in Bucuresti in aceasta vara pentru a rezolva aceasta tulburare, dar va trebui sa imi gasesc inca un loc de munca.Apoi va trebui sa stau 3 luni singur in Bucuresti, aproape fara prieteni;doar cu unchiul tatalui meu.
Pe de alta parte, daca ma intorc acasa voi fi aproape de familie si probabil, ma voi simti mai bine, dar voi pierde locul de munca pe care il am si nu voi mai putea efectua sedintele de psihoterapie.De asemenea, acasa nu pot face nimic productiv si in toamna nu voi avea destui bani.Tulburarea va rediciva, iar eu voi fi afectat din nou.
Mai am 3 examene, iar ultimul va fi cel mai greu.Nu ma tem din cauza lor pentru ca am reusit sa fac fata celor pe care le-am dat pana acum.Sunt stramtorat de aceste ganduri si asta e obositor.
Am citit cum ca aceasta tulburare e cronica, dar indraznesc sa va intreb daca exista vreo posibilitate ca sa fie vindecata complet sau macar ameliorata astfel incat sa ma bucur cat de cat si eu de viata?
De ce ma simt mult mai rau vara, spre deosebire de celelalte anotimpuri?
Oare ar fi bine sa schimb tratamentul, pentru ca aceste pastile ma fac sa ma doara capul?Sau asta e efectul lor?

Singurul lucru pe care îl putem generaliza noi, cei suferinzi de TOC este însăşi boala de care suferim. Toate celelalte aspecte legate de suferinţa noastră sunt strict personale, ne afectează doar pe noi. Cei din jurul nostru percep obsesiile noastre diferit, de la hilar la aberant, de la patetic la îngrozitor şi bineînţeles că nu le dau importanţa, gravitatea, urgenţa pe care noi o simţim.
@ Casyo: Singurul lucru pe care ţi-l pot recomanda este să împărtăşeşti celor din jurul tău, cei apropiaţi ţie - a căror părere contează pentru tine cel puţin la fel de mult ca şi obsesiile - calvarul prin care treci. Suferind în tăcere şi ascunzându-ţi boala sub o pojghiţă de normalitate, nu faci altceva decât să-ţi hrăneşti obsesiile, în acest fel permiţându-le să preia controlul asupra întregii tale gândiri. Mai departe intervin psihiatrul şi psihologul. Din propria experienţă îţi pot spune că nu există o succesiune obligatorie - psihiatru, apoi psiholog sau invers - dar ajutorul ambilor este crucial. Nu te poţi baza doar pe tratament psihiatru sau doar pe psihoterapie. Trebuie să găseşti cu ajutorul lor, al amândurora, modalitatea prin care să-ţi poţi ţine obsesiile sub control. De ce spun sub control? Pentru că TOC-ul este o boală atât de perversă, încât te poate lăsa în pace o perioadă, pentru ca apoi să te ia cu asalt şi să te copleşească, exact atunci când te aştepţi mai puţin. Conştientizează-ţi problema pe care o ai, caută ajutor specializat şi să nu cumva să cazi în capcana bolii, anume că te poţi vindeca singur sau că va trece peste noapte. Sănătate multă tuturor!

Buna,

Casyo, m-a impresionat pana la lacrimi povestea ta, si m-am zburlit toata.
Pe langa necazurile pe langa ai trecut cu familia ta, (numeroasa, si cu putine resurse financiare), tin sa iti spun ca esti un om puternic, chiar si cu momentele de slabiciune pe care le-ai avut.
As mai vrea sa iti spun urmatoarele lucruri: fa-ti parintii sa inteleaga ca mersul la psihiatru nu este o corvoada, din contra, el te ajuta cu medicatia in stabilizarea ta.
Mama ta a gresit ca nu te-a trimis de la primul episod la medic, prelungindu-ti suferinta. Asta in conditiile in care si dumneaei a avut probleme de aceeasi natura si stia cum se manifesta si cat de chinuitoare sunt.
Trecand peste acest aspect, tu ai continuat lupta cu viata si ai iesit invingator, alegand drumul cel bun, luand un tratament. Pe care ar fi bine sa il urmezi, nu sa il abandonezi la cel mai mic inconvenient. Ascentra contine sertralina, am luat si eu o perioada si sincer nu m-a durut capul de la el. Nu stiu daca ti-a spus doctorul tau, la inceputul tratamentului cu un antidepresiv exista acea acomodare a organismului cu antidepresivul, timp in care ti se pot accentua starile (anxietate, nervozitate, tremor), de aceea se asociaza cu un anxilotic, cel din urma urmand a fi luat pe o perioada limitata.
Psihoterapia este de asemenea buna pentru ca iti schimba modul de a percepe viata cu momentele ei de implinire, dar si cu neajunsuri. O veste buna ar fi ca in viitorul apropiat se va putea deconta si acest serviciu de casa de sanatate, deci te vei putea prezenta la psihoterapeut numai cu trimitere de la medicul de familie, fara a mai fi necesara si plata sedintelor.

Deci, curaj, mergi pe tratament, nu renunta, si succes la examene, sunt convinsa ca vei termina facultatea cu brio!

Casyo, sustin 100% ce spune Cata, mergeti si faceti un tratament specializat sub supravegherea unui medic. Asta va va pune pe picioare si veti putea astfel beneficia de beneficiile psihoterapiei, urmand ca ulterior sa renuntat treptat la tratamentul medicamentos si sa aplicati exercitiile invatate la terapie.

Daca Asentra va da dureri de cap, sunt alte antidepresive cu care va puteti simti foarte bine.
Important in acest moment este sa va restabiliti echilibrul psihic si cel emotional.

Tratamentul medicamentos nu va schimba personalitatea, nu va face mai slab decat ceilalti sau mai nu stiu cum, ci va ajuta sa va continuati viata.
Multa lume in ziua de azi e nevoita sa ia tratament si asta nu este o rusine, ci mai degraba o nevoie.

Sanatate multa!
Prozac

Voi continua tratamentul dar dupa sesiune adica peste 10 zile, pentru a putea invata pentru ultimele trei examene pe care le mai am de dat.
Cu parintii ma tem ca discut degeaba;mama crede ca medicii imi agraveaza situatia.Tata e indiferent, pe el mai mult l-as sacai.Din punctul lor de vedere cea mai buna solutie e cea religioasa.Din aceasta cauza am suferit mult timp fara sa stiu de ce.Am doi frati care prezinta simptome asemanatoare cu ale mele la varsta lor din cauza lipsei de aparare, de protectie.Pentru unul din ei ma ingrjorez mult pentru ca de mic vorbeste singur, are tulburari de personalitate, se inroseste la fata si plange cand e intr-o situatie delicata.E foarte speriat de caini, de intuneric si ii place sa stea singur.
Din pacate, situatia din familie e in continuare foarte dificila.Din cauza asta, sper sa raman in Bucuresti in aceasta vara.Ma zbat in fiecare zi sa depasesc aceste necazuri dar nu e usor deloc.Voi lua Asentra incepand cu 24 iunie, dupa ultimul examen, voi merge in continuare la psihoterapeut, dar si la psihiatru.Starile acestea sunt temporare, sunt precedate mai mereu de anxietate, care apoi scade lasand locul obsesiilor.Acestea se mentin o perioada de timp, apoi se raresc treptat pana dispar.Apar mereu in situatii de cumpana, cum a fost bacul, admiterea, etc.
Exista totusi posbilitatea ca aceasta boala sa fie vindecata sau macar sa se amelioreze, astfel incat sa fiu o persoana normala?Multumesc pentru incurajari..Sanatate si pace sufleteasca tuturor!

Treaba asta cu religia nu o sa o inteleg niciodata.
Este minunat sa ai credinta, dar ca sa o folosesti si pe post de tratament nu e deloc normal, mai ales cand ai nevoie de unul adevarat.
In unele cazuri, credinta dusa la extrem a dus la moartea unor oameni care aveau toate sansele sa traiasca daca apelau la ajutor specializat.
In privinta fratelui tau, incearca sa ajungi si cu el la psihiatru, este clar ca si el are ceva, nu ii mai lua in seama pe ai tai, fa-o tu pentru ca esti cel mai lucid si mai realist din toata familia.

Si parerea mea este ca da, se poate ameliora boala asta si poti duce o viata aproape de normal, dar asta numai daca o tratezi.

Casyo

ai in vedere ca suntem multi ce suferim de TOC si ne vedem bine-merci de viata!
Pe mine tratamentul mi-a redus obsesiile in proportie de peste 90%. Acum am putina anxietate ca doctorul mi-a schimbat antidepresivul cu un altul.

Antidepresivele trebuies incercate, unele functioneaza din prima foarte bine, altele mai putin, insa trebuie incercate mai multe variante.

Ai tai nu vad cum te pot ajuta, poate ca si un suport, insa tu esti cel puternic ce te vei trata, astfel incat sa ii ajuti tu pe fratii cei mici.

Faptul ca esti la o facultate avand in vedere situatia dificila inseamna ca esti un tip intelingent si iti vezi interesul in viata asta. Eu-s mai batrana si inca cred ca putem face ceva in tara asta, dar numai invatand. Nu stiu, pina acum nu m-am inselat.

Mergi la medic, i-a tratament, fa terapie si cu siguranta vei vedea lucrurile in mai bine!