Miros neplacut al respiratiei
Bună ziua,
Vin cu o intrebare din cauza unei probleme foarte deranjante: mirosul neplăcut al respiraţiei. Deşi igiena orală este bună(cu un periaj de cel puţin 5 minute de cel puţin 2 ori pe zi, folosind inclusiv apă de gură şi periuţa de dinţi schimbând-o o dată la 1-2 luni), mirosul 'de dimineaţă' al respiraţiei tot apare în unele zile.
Cauza, cred eu, pare a fi limba. Dimineaţa mă trezesc cu gura uscată şi cu o pastă de culoare albă pe limbă(această pastă nu e prezentă pe toată suprafaţa limbii - ci în mijlocul ei cu mici 'împrăştieri' spre marginile limbii. de la mijlocul limbii către vârful acesteia, totuşi, pasta nu este prezentă. per ansamblu, pasta nu este în 'cantitate mare' - dar există, totuşi - nu ştiu dacă este ceva normal sau nu).
Pe lângă această pastă de culoare albă, în spatele limbii(chiar după omuleţ) se află mici şanţuri acoperite de această pastă şi care par să capteze bacteriile cu mirosul neplăcut, iar pe lângă acestea 2 bubiţe, una în partea stângă şi una în partea dreaptă. Sunt nevoit, astfel, să folosesc o lingură pentru a peria limba din spatele ei până la vârf. (deşi din cauza aceasta am regurgitarea aceea de parcă mi-aş băga degetul în gât) Nu m-ar deranja periajul limbii în acest fel dacă ar preveni întotdeauna mirosul neplăcut al respiraţiei. Totuşi, chiar şi cu periajul complet, folosirea apei de gură şi periajul limbii, problema încă apare în unele zile. Menţionez că nu obişnuiesc să mănânc mâncăruri picante, dar în rarele dăţi când fac asta, chiar şi în cea mai mică proporţie posibilă, ziua următoare mirosul neplăcut tot va apărea şi nu voi putea scăpa de el în întregime. (mirosul dispare după spălatul pe dinţi dar revine peste ~o oră)
Ce aş putea face?

3 comentarii
investigatiila gastrologie
este o problema gastro- intestinala cu intoleranta la anumite produse alimentare

Tocmai ce am fost la un medic gastrolog. Nu prea a parut interesat de bubitele de pe spatele limbii.
Trebuie sa iau, acum, Nolpaza si Aftolizol. Revin, insa, cu inca o intrebare, pentru ca sunt destul de speriat: daca totusi se rezolva problema, exista riscuri mari sa mai apara si in viitor? Voi fi nevoit sa evit anumite alimente toata viata?

bubitele..sunt papile gustative.. si nu avea de ce sa.l intereseze pe medic
in rest.. personele cu probleme gastro- intestinale.. tre sa stie ca NU exista vindecare 100 la 100 la aceste probleme si regimul alimentar trebuie sa fie corect si bine ales pentru tot restul vietii
cu cat manananci mai corect, cu atat o sa dai mai putini bani pe medicamente

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 4respiratie urat mirositoare
- 8Mucus in fecale...De ce?
- 2halena
- 5cum scap de halena? i-am indepartat pe toti de mine!!
- 4paraziti intestinali au vreo legatura cu respiratia urat mirositoare?
- 3Saliva urat mirositoare cu resturi
- 4Mirosul urat al gurii + gustul ciudat
- 14Halena-Cauze digestive
- 3respiartia urat mirositoare
- 9ajutor - halena si dureri la o luna dupa extractie
- 4baiat de 14 ani caruia de un timp ii miroase gura foarte tare
- 6de ce dupa ce ma spal pe dinti simt ca mi se formeaza o pelita pe obraji, buze si am gura lipicioasa
- 1respiratie urat mirositoare
- 1miros urat de la plombe?
- 2respiratie urat mirositoare pe nas
- 12Probleme dupa operatie !
- 1Miros neplacut..?
Mai multe informații despre: Respiratia urat mirositoare Halena
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: