Beneficiile credintei crestine in vindecare
0
16-11-2011, ora 21:56
Terapeut Naturopat Holistic Elisei Adam
Medicina naturista, complementara, alternativa
Sărut mâna!
@the_eye, scumpo,
1. Mie toată lumea îmi ajunge cu prăjina la nas, dar NU toată lumea mă înţelege.
2. Ce îi place şi ce nu îi place lui Dumnezeu la mine, fără doar şi poate, nu am de unde să ştiu.
3. NU sunt deloc intolerant, ci sunt doar ferm, pe poziţie, în acest caz.
4. NU am deloc idei rigide. Sunt foarte flexibil în gândire, dar îmi delimitez perspectiva strict în sfera ADEVĂRULUI.
5. Mă bucur că dna Armina a învăţat ceva din postările acestui topic. Să-i fie de bine!
6. NU am sugerat nimănui că va intra sau nu în iad.
7. Din punctul meu de vedere, punct care se bazează şi pe învăţătura primită de la duhovnicul meu, oricine se poate mântui, aşa cum am spus în mesajul anterior, dacă şi numai dacă respectă acea condiţie.
În încheiere îţi aduc la cunoştinţă faptul că poţi să crezi ce vrei despre mine. Eşti liberă!
Numai bine,
Mr. Nick
Post Scriptum - Adevărul pe care l-am scris despre creştinii penticostali, l-am scris numai datorită dnei Bleuciel, care de cel puţin 3 ori a denigrat profund Ortodoxia. Replica mea, atunci, nu a existat, dar şi-a făcut apariţia acum, cu efect întârziat, concret, adevărat şi scontat.

Nick;imi pare rau ca tre sa-ti spun ca nu ai dreptate.Tu uita-te la comportamentul populatiei ortodoxe si apoi la comportamentul populatiei penticostale;care stau in baruri, care injura, care incalca mai mult legile biblice?Si care se roaga mai mult si absenteaza la biserica la ascultarea cuvantului sfant.
Da intradevar penticostali sunt mai ascultatori de dumnezeu fata de restul religiilor.asta nu inseamna ca sa treci la religia respectiva.Cazurile cu schimbarea de religie;intotdeauna schimbarea are loc de la ortodoxie la penticostalism, dar de la pent. la orto. inca nu am auzit cazuri.
Elena da exemple.si poate da exemple destule.
pupici.

Cu intrebarea mea nu am dorit deloc sa dau nastere la polemici.Altul a fost motivul meu si am sa-l explic indata ce-mi trece febra, raceala.
Multumesc
Multumesc
Mr Nick, dragi prieteni,
Mr Nick, - poate am vrut sa arat unele diferente intre ce spune Scriptura si Ortodoxie - nu-mi amintesc sa fi denigrat ( nu e genul meu in primul rand ). Insa daca ati retinut unde sunt comentariile cu pricina, spuneti-mi sa le recitesc.
Eu nu ma simt ranita in nici un fel cand cineva nu e de acord cu ceea ce afirm. Nu sunt legata de nici o teorie - nici impatimita de niste obiceiuri incarnate. Dar nu degeaba se spune - obisnuinta e a doaua natura - iar in ce priveste credinta, spiritualitatea, sunt lucruri care trec prin inima noastra de aceea e f delicat sa atingem aceasta zona.
Spun asta pt ca si mie mi-a fost mai mult decat greu la inceput - mai ales ca si in Biserica Penticostala de azi - dragostea celor mai multi s-a racit... iar oameni sunt fel de fel. dar am dorit din toata inima sa gasesc pe Adevaratul Dumnezeu si am reusit.
Nevoia mea - de pace si iubire - am gasit-o mai curand intre penticostali ; nu am spus ca ortodocsii nu au dragoste - sunt ortodocsi care-i intrec cu mult pe unii penticostali - si-mi pare rau ca tocami ei nu cunosc harul de care cei din urma beneficiaza din plin ( si, dureros, unii... il calca in picioare ).
dar greu de tot poti gasi pt viata ta - un ortodox adevarat. M-am orientat catre penticostali pt ca aici oamenii au frica de Dumnezeu -- in mare parte. Sunt printre ei si uscaturi - ce-i drept - insa marea majoritate sunt iubitori si blanzi.
Voi mai comenta cand am timp.
Dumnezeu sa ne binecuvinteze pe toti !
O zi buna !

Eu recunosc ca nu cred in nici un zeu, si nu am nici o mica intentie de a cauta un zeu.
Dar sa privesc reliigile de la distanta e mai interesant;Elena ce crede ca lupta lupta ceea buna si rasplata ii va fi una ce ea nu-si da seama, sigur o va avea pe pamant.Iar nick;sustine ortodoxia, nu-i scapa din mana ori e supra indoctrinat de se pierde in asa formare psihica.
Eventual;as cauta un zeu dar in cauza de suferinta, dar cum nu sunt in situatii de suferinta fizica sau psihica sunt bine...

@sabrina
Si mie imi place sa privesc lucrurile astea de la distanta. De-a lungul timpului mi-am cumparat tot felul de carti despre religii si mai ales despre mitologii, care m-au fascinat de cand eram mica. De curand am inceput sa citesc "Istoria credintelor si ideilor religioase" de Eliade, ca tot mi-am cumparat-o de o gramada de ani si nu am ajuns sa o citesc pana acum.
Frati-miu mi-a explicat ca nu e bine sa te indrepti spre Dumnezeu numai cand ai nevoie (spre exemplu cand esti in suferinta), dar eu, cu toata necredinta mea, as vrea ca Doamne-Doamne sa o ajute pe mama, despre care tocmai am aflat ca are tumori la organele interne (inca nu stim de ce natura, asteptam rezultatele biopsiilor) si, cum ea e o persoana religioasa, as vrea sa-i continui cumva stradaniile si ideile in acest sens. Sau poate ca nu e de mine, pana la urma... Offf...

@the-eye
Chiar daca nu te atrage tratamentul naturist, eu personal in situatia bine stiuta a fiului meu am ajutat mult si cu Ganoderma Lucidum si spun asta pt faptul ca am gasit scheme de tratament pe baza de ciuperci pt toate genurile de tumori.Poti cauta informatii despre Profesor/Doctor Mirela Wagner(Los Angeles)care iti poate oferi o schema de tratament de acest gen -.Una din schemele de tratament care au salvat viata cuiva este:
-IMMUNO ASSIT 3/zi
-CORDYCEPS SINENSIS 3/zi
-AGARICUS DE LA ALOHA 3/ZI
-RED REISHI 3/zi
Pe linga toate acestea este esentiala dieta cu legume/fructe, sucuri naturale si ginduri indreptate spre vindecare.
Multa sanatate!

Merci mult, k.v. Mi-am notat tot ce mi-ai zis mai devreme, in situatia data orice sugestie este bine-venita. O sa iau legatura cu dr. Mirela Wagner.
Tata a citit un articol despre terapeutul Stelian Fulga si vrea sa discute si cu el. Este cel care afirma ca a invatat in Tibet remediile naturiste ale calugarilor Shaolin (sau cam asa ceva). Stii cumva ceva despre el si tratamentele lui, putem avea incredere in ele?
Despre clinica Energiplus stii ceva? Asta e ideea sora-mii, a citit despre ea in Formula As. Eu sincer asa, a priori, nu prea am incredere nici in aceasta clinica, nici in Stelian Fulga. Am uitat sa precizez ca mamei mele i s-au extirpat tumori din colon, intestinul subtire si vezica urinara, deci este o tumora foarte agresiva (nu stim inca de ce natura este).
Multumesc!

Minunat ar fi daca n-ai pune gind de neincredere exact in solutiile benefice neagresive, incearca sa lasi gindurile de acest gen sa treaca prin tine, asta va fi benefic mamei tale si tie.Am incredere in terapiile expuse de tine, stiu doar din citite despre ele, dar eu mi-am dezvoltat ca studiu si mod de viata aceste lucruri si spun cu certitudine ca au sorti de izbinda acolo unde medicii nu mai au ce face.De curind o amica a mea si-a pierdut tatal la exact 6 luni dupa chimioterapie.i-am dat toate solutiile posibile, nu a apelat la niciuna, doar chimioterapie, morfina si apoi finalul.Sa citesti despre acele produse care sunt preparate din ciuperci, nu este gluma prin insistenta si incredere rezolvi orice.Si eu am crezut ca totul s-a terminat pt mine, tocmai prin faptul ca fiul meu primise grea, , sentinta, , si la solutii=zero.Pas cu pas din proprie initiativa si fara nici-un fel de sustinere din partea familiei macar(toata lumea e axata pe medicatie alopata)pot spune ca m-am riscat, am mers doar pe mina mea si am reusit.Nimanui nu-i vine a crede, situatia atit de buna de acum pare imposibil de atins.Daca o sa am informatii ti le aduc la cunostinta cu mult drag pt orice om la necaz.

Multumesc frumos k.v. Oricum o sa ii zicem sa incerce si aceste terapii naturiste (nu avem nimic de pierdut), ca nu putem sa ne bazam ca chimioterapia si, poate, radioterapia, daca va trebui sa le faca (dar mai mult ca sigur ca va fi nevoie) vor functiona.
0
18-11-2011, ora 23:34
Terapeut Naturopat Holistic Elisei Adam
Medicina naturista, complementara, alternativa
Sărut mâna!
Stimată dră Sabrina85, am înţeles opinia dv., şi v-o respect. NU comentez despre comportamentul populaţiei ortodoxe şi/sau penticostale, pentru că eu nu judec pe nimeni. Fiecare individ/comunitate/populaţie este liber(ă) să facă ce, cum şi când vrea. Am comentat doar în privinţa dogmaticii, atât.
Pupici!
Toate cele bune,
Mr. Nick
_
Sărut mâna!
Stimată dnă Armina, staţi liniştită, nu aţi dat naştere niciunei polemici.
Vă doresc însănătoşire grabnică.

18-11-2011, ora 23:44
Terapeut Naturopat Holistic Elisei Adam
Medicina naturista, complementara, alternativa
Sărut mâna!
Stimată dnă Bleuciel, am înţeles şi opinia dv., şi, de asemenea, o respect. V-am expus părerea mea! Sunteţi liberă să ţineţi sau nu cont de ea.
Verificaţi-vă mesageria privată!
Toate cele bune,
Mr. Nick
_
Sărut mâna!
The_eye, ţine cont de ce ţi-a scris dna K.v.
Verifică-ţi mesageria privată!
Îi doresc mamei tale însănătoşire grabnică. Dumnezeu să o binecuvânteze cu tot ce consideră El de cuviinţă.
Accesează, dacă doreşti, şi topicul următor, dacă nu cumva l-ai accesat deja:
http://forum.romedic.ro/prod/Psihoterapie_pentru_trup_si_suflet, __din_perspectiva_medico-spirituala:_suferinta_!_059479.html
(citeşte măcar primul lui posting şi asimilează din el tot ce doreşti, dacă şi cum doreşti, spre binele tău şi al mamei tale)

Eu am facut unul din tratamentele lui Stelian Fulga-cel cu uleiul de masline-pt afectiunea biliara, fara sa stiu ca-i apartine, rezultatul a fost neasteptat de bun.Am gasit multe informatii, cred ca si tu, care vin cu acuze, ce sa zic e posibil orice in lumea asta, dar produsele alea naturiste ajuta mult si sunt recomandate chiar de prof.dr.

Draga Mr Nick, crede-ma nu am avut timp decat sa trec cu vederea peste ultimele comentarii; nu pune la suflet atat de tare faptul ca nu "'esti inteles ". Pot, cu mana pe inima, sa spun ca nici eu nu sunt, desi sunt absolut sigura pe ceea ce afirm.
Nu as pune niciodata pe acelasi cantar un om si o doctrina fie ea si ortodoxa sau altfel.
Un om are dreptul sa fie crezut atunci cand afirma ceva - bineinteles daca exista incredere. In cazul in care nu exista si pt a-ti sustine in continuare un punct de vedere recurgi la a-ti invinui interlocutorul inseamna ca...undeva e o problema.
Teoretic, in materie de religii - puteti avea dreptate sau nu. Totusi, nu religia e f importanta cat experienta de viata, calitatea vietii in Sine.
Imi pare rau daca spunad excat adevarul am ofensat pe cineva. Nu am spus ce nu am trait ; am afirnmat exact ce am trait si am vazut la un moment dat. Daca asta se poate numi denigrare, sau ofensa adusa cuiva - nu stiu ce motive as avea, Doamne fereste ! -- atunci, spuneti voi ce e ca eu nu mai inteleg nimic. E adevarat ca altii au avut sau mai au poate parte de si mai multa dulceata si binecuvantare - dar asta nu datorita unei religii sau alteia - ci datorita soartei, norocului - imprejutrarilor - sau cum doriti sa- i spuneti.
Secta se numeste acea orientare care nu are un fundament bazat pe Adevar. Ori, Biserica Penticostala respecta intrutotul invaattatura apostoloilor - de acea se mai numeste Biserica lui Dumnezeu Apostolica.
Nu poti numi un popor intreg, religia lui - ca fiind secta. Sunt popoare intregi, si mult mai luminate decat noi, care au drept religie protestantismul. Oamenii acestia simt mai adanc chemarea lui Dumnezeu, nu se poate sa faceti o atat de grava confuzie.
Eu imi iubesc mult si tara si oamenii ei - si sunt f apreciata in fiecare zi pt ceea ce fac - nu mi-a spus nimeni niciodata ca as avea vreo problema de gandire ( sau psihica ). Nu demult am fost examinati cu totii - toate cadrele - medical dar si psihoogic. si asta se intampla an de an. Suntem f riguros examinati - nu avem voie sa lucram daca nu suntem perfect sanatosi psihic.
Nu am timp sa mai scriu - pacat Mr NIck, ca ganditi astfel despre mine. Pot sa fac ceva ca sa va treaca ? Tot ce s-a scris pe topic vis avis de Dumnezeu a fost numai si numai legat de Biblie. Nimic nu am spus de la mine. Nu stiu de ce atata suparare. Chiar nu stiu.

Mr Nick,
deşi creştinilor neortodocşi le este foarte greu, aproape imposibil, să facă ce-I este bineplăcut lui Dumnezeu, în condiţiile în care sunt îndepărtaţi de ORTOPRAXIE, adică de punerea corectă în practică a credinţei în Dumnezeu, aşa cum ea a fost instituită de Fiul lui Dumnezeu, prin Legea cea nouă a Noului Testament şi nu numai, aşa cum a fost ea propovăduită de Sfinţii Apostoli
La cine / ce va referiti ?

@ Mr. Nick - multumesc mult. O sa citesc imediat si topicul cu pricina.
@ k.v - Am citit si eu cateva pareri negativa despre Stelian Fulga pe net, mai toti zic ca este un escroc. Acum ce sa zic.. inca un tratament naturist nu strica.
@ bleuciel - Imi cer scuze ca v-am acaparat topicul cu jelaniile mele!

K.v, imi pare sincer rau daca te-am jignit vreodata! Cateodata ma ia gura pe dinainte si spun ceva sub actiunea unui imbold de moment.
@the-eye
Nu-i suparare, toti spunem anumite lucruri pe care la un moment dat am fi vrut sa nu le fi spus.Daca tot am intrat pe acest topic, credinta are un rol major in vindecare, indiferent ce mi s-a, , intimplat, , in viata nu l-am acuzat pe Dumnezeu de asta, dimpotriva am considerat ca este o trezire sau o revenire la cugetul curat.Insa nici nu am acceptat ca pe un destin asteptind cu mainile impletite zicind"Ce-o vrea Dumnezeu".
Sanatate mamei!

un weekend placut si multa sanatate, va doresc !
Mr Nick, aveti un mesaj privat.
NU PE BRATUL MEU MA BIZUI
Nu pe bratul meu ma bizui
bratul meu e-asa de slab
ca varjmasul m-ar invinge
si m-ar nimici degrab.
Nici pe firea mea cea slaba
nu ma bizui nicidecum
cand m-as crede cel mai tare
m-as vedea cazut in drum.
Ci ma bizui doar pe Tine
Cel Ne-nvins si Credincios
numai Tu ma tii puternic
Domnul meu IIsus Hristos.
Nici pe ajutorul sortii
nu ma bizui nicidecat
caci chiar cand te crezi mai sigur
cazi si sangeri doborat.
Nu ma bizui nici pe oameni
nici pe-a lumii promisiuni
nici pe slava cea de-o clipa
-Toate-s umbre si minciuni.
Dar, ma bizui doar pe Tine
Dulce Dumnezeul meu
care Singur esti in stare
Sa-mi tii fruntea sus mereu.
Eu ma bizui doar pe Tine
Vesnicul Biruitor
Tu sa-mi incununi rabdarea
cu un nimb nemuritor. -- Traian Dorz

ROMANI 8
9. Voi insa nu mai sunteti pamantesti, ci duhovnicesti, daca Duhul lui Dumnezeu locuieste in adevar in voi. Daca n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.
10. Si daca Hristos este in voi, trupul vostru, da, este supus mortii, din pricina pacatului; dar duhul vostru este viu, din pricina neprihanirii.
11. Si daca Duhul Celui ce a inviat pe Isus dintre cei morti locuieste in voi, Cel ce a inviat pe Hristos Isus din morti va invia si trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Sau, care locuieste in voi.
12. Asadar, fratilor, noi nu mai datoram nimic firii pamantesti, ca sa traim dupa indemnurile ei.
13. Daca traiti dupa indemnurile ei, veti muri; dar daca, prin Duhul, faceti sa moara faptele trupului, veti trai.
14. Caci toti cei ce sunt calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.
15. Si voi n-ati primit un duh de robie, ca sa mai aveti frica; ci ati primit un duh de infiere care ne face sa strigam: "Ava!, adica: Tata!"
16. Insusi Duhul adevereste impreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu.
17. Si, daca suntem copii, suntem si mostenitori: mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna mostenitori cu Hristos, daca suferim cu adevarat impreuna cu El, ca sa fim si proslaviti impreuna cu El.
18. Eu socotesc ca suferintele din vremea de acum nu sunt vrednice sa fie puse alaturi cu slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi.
19. De asemenea, si firea asteapta cu o dorinta infocata descoperirea fiilor lui Dumnezeu.
20. Caci firea a fost supusa desertaciunii - nu de voie, ci din pricina celui ce a supus-o - cu nadejdea insa,
21. ca si ea va fi izbavita din robia stricaciunii, ca sa aiba parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu.
22. Dar stim ca, pana in ziua de azi, toata firea suspina si sufera durerile nasterii.
23. Si nu numai ea, dar si noi, care avem cele dintai roade ale Duhului, suspinam in noi si asteptam infierea, adica rascumpararea trupului nostru.
24. Caci in nadejdea aceasta am fost mantuiti. Dar o nadejde care se vede nu mai este nadejde: pentru ca ce se vede se mai poate nadajdui?
25. Pe cand, daca nadajduim ce nu vedem, asteptam cu rabdare.

ROMANI 8.
26. Si tot astfel si Duhul ne ajuta in slabiciunea noastra: caci nu stim cum trebuie sa ne rugam. Dar insusi Duhul mijloceste pentru noi cu suspine negraite.
27. Si Cel ce cerceteaza inimile stie care este nazuinta Duhului; pentru ca El mijloceste pentru sfinti dupa voia lui Dumnezeu.
28. De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.
29. Caci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau, pentru ca El sa fie Cel intai nascut dintre mai multi frati.
30. Si pe aceia pe care i-a hotarat mai dinainte, i-a si chemat; si pe aceia pe care i-a chemat, i-a si socotit neprihaniti; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihaniti, i-a si proslavit.
31. Deci ce vom zice noi in fata tuturor acestor lucruri? Daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi impotriva noastra?
32. El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, impreuna cu El, toate lucrurile?
33. Cine va ridica para impotriva alesilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteste neprihaniti!
34. Cine-i va osandi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a si inviat, sta la dreapta lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi!
35. Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia?
36. Dupa cum este scris: "Din pricina Ta suntem dati mortii toata ziua; suntem socotiti ca niste oi de taiat."
37. Totusi, in toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit.
38. Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,
39. nici inaltimea, nici adancimea, nicio alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Hristos, Domnul nostru.
Amin. Doamne ajuta-ne.

19-11-2011, ora 21:32
Terapeut Naturopat Holistic Elisei Adam
Medicina naturista, complementara, alternativa
Sărut mâna!
@Dnă Bleuciel, mulţumesc pentru lămuriri. Le-am citit! Mulţumesc şi pentru mesajul privat, îl voi citi când voi avea timp şi vă voi răspunde. În cadrul acestui topic, cu privire la ortodocşi şi penticostali, eu am spus/scris tot ce am avut de spus/scris. Nu voi mai spune/scrie nimic altceva.
Cu iubire, dorindu-vă toate cele bune,
Mr. Nick
_
Sărut mâna!
@the_eye, nu ai pentru ce să îmi mulţumeşti. Aştept să-mi scrii că mama ta s-a însănătoşit, că o analiză imagistică precum RMN-ul a evidenţiat inexistenţa oricărei formaţiuni canceroase benigne şi/sau maligne, în organismul dânsei. Doamne, ajută!
Cu iubire, dorindu-ţi toate cele bune,

Desigur ca o sa te informezi si o sa decizi tu cu familia ta ce cale adoptati spre vindecare, noi cei de aici venim cu informatiile pe care le avem si cunostintele de care dispunem.Vreau sa spun citeva cuvinte despre sucul NONI pe care l-am folosit si despre care se spune multe si poate si tu stii destule.Redau citeva fragmente editate in alta limba si incerc sa le traduc corect pt.a nu ma abate de la sursa:"Studiile stintifice realizate in ultimii ani au coroborat cu ce stiau vechii polinezieni cautind acesta bijuterie a naturaletii in nemeritata uitare.Ca uzul medicinal de NONI a supravietuit timp de 20 secole in Polinezia si ca dupa 40 de ani de studii stintifice continua sa ne surprinda, ne permite sa prevedem un viitor promitator.Polinezienii au considerat-o planta sfinta desigur pt.proprietatile sale medicinale extraordinare.Proprietatile lui NONI trebuie prezentate ca puternice componente active cum:xeronina, proxeronasa, escopoletina, serotonina, melatonina, oxid nitric, damnacanthal, aminoacizi, minerale, bioflavonoide.NONI contine componente ce actioneaza ca:antibacterian, -antiinflamator, -analgezic si inhiba celulele cancerigene.O echipa de medici de la Univ. din Hawai condusa de Dr.Annie Hirazumi au studiat activitatea anticancerigena a lui NONI cu rezultate pline de speranta.Este foarte probabil ca sinergia diversilor fitonutrieti ce se afla in NONI sa actioneze ca un adaptogen ajutind celulele bolnave sa functioneze normal."

Caz incheiat; În cadrul acestui topic, cu privire la ortodocşi şi penticostali, eu am spus/scris tot ce am avut de spus/scris.
Ar fi mai bine sa nu ne amestecam in lucrurile astea de doi bani;ca vorba, nu conteaza religia ci conteaza ce esti tu;daca este sincer, corect, etc.. cu cei din jur, e destul sa dai influente pozitive...
Daca mama doamnei The_eye sa insanatosit;la cele aberatii de mai sus, in forma publicitate, case poate vindeca...
Mai repede prefer sa beneficiez de credinta crestina pentru vindecare decat in minciuni...

Multumesc pentru informatii k.v, am citit si eu un pic despre sucul de noni si proprietatile lui antitumorale. Ar fi bine daca l-ar lua.
@sabrina: nu inteleg ce vrei sa zici. Dar poate ca nu vorbeai cu mine...

Daca Dr.Laza ar mai fi la clinica Eden as fi indrumat spre acest loc, acum nu mai stiu cum stau lucrurile acolo.Informeaza-te si despre dr.Calin Marginean(Premize ale conceperii tratamentului natural anti-tumoral)sau chiar despre Centrul de sanatate Ayurveda din Sibiu.In aceasta situatie este indicata o decizie rapida, pina atunci tot ca sugestie -poti interveni cu oxigenare moleculara si hrana alcalina.Informatiile sunt pur orientative, am senzatia ca tatal tau va decide directia corecta.

@k.v
De indata ce iese din spital (acum 5 zile i-au facut ablatia chirurgicala) si vin rezultatele la biopsie o sa luam niste decizii (pana la urma va fi alegerea ei ce tratamente va vrea sa urmeze), deocamdata venim fiecare cu sugestii. Multumesc din nou.

mai fratilor - poate ar trebui sa avem pe aici pe la Boli psihice o rubrica care sa se cheme: "Stiati ca...? '
pentru ca - conform cu unele pareri mai mult sau mai putin avizate, aveam o anumita impresie despre mine.nu prea buna, bineinteles.
Dar astazi mi s-a intamplat ceva -- despre care, bineinteles nu am spus nimanui - doar aici o fac.
Intorcandu-ma acasa destul de grabita ma opreste cineva - un om destul de varstic, dar inca prezentabil - care mi-a facut un compliment, si m-a intrebat: " tie cum iti spune sotul acasa ? Ti-a spus vreodata ca esti frumoasa ? ' bineinteles ca am dat in balbaiala...
Pt ca era f calm si convingator, am stat pe loc sa vad ce vrea sa spuna: mi-a atribuit cateva calitati pe care nu am sa le enumar aici - printre care si cuvantul "modesta".
Mergeam ingandurata...si uite ! Nu am multumit acelui om - dar in sinea mea am simtit ca Dumnezeu a fost. Pt ca Dumnezeu uneori face gesturile pe care oamenii ar trebui sa le faca ( de ex. ieri afost o zi zi sumbra pt mine ).
( si fara sa exagerez absolut deloc -- inaintea acestui om, a fost o alta persoana, f tanara in comparatie cu ultimul, care, m-a privit admirativ mai mult timp, si dupa ce m-a depasit...E totul f real, nu mint, si nici nu ma laud )
Asa ca nu imi voi mai detesta nici varsta, nici o alta schimbare minora aparuta pe chip. Dealtfel privind ultimele poze facute cu prilejul unei activitati la scoala - mi-am data seama ca astfel de atitudine vine din subiectivism negativ - nicidecum din adevar.
Pt ca fac - facem parte -- daca vrem, din eternul EU SUNT.
( Unde esti Paven, Cotaia, sau cate altele...bunici sau mame depasite de timp si vreme ?
Distinctia va caracteriza toata viata un rege. Uitati-va la regele Mihai de ex - are inca toata frumusetea pe chip, el dar si sotia lui. Si nu e vb doar de 40 - 50 de ani ci de dublul acestei varste.)
O zi buna, celor care-mi sunteti prieteni !

Vineri, Lili, a fost externata in cursul dupa amiezii.
In aceeasi zi, dimineata a sunat-o mama ei si, sotul meu fiind la ea pt a-i duce ceaiul recomandat de medicul naturist ( Maria Iagodka) - imi spunea ca ea era suparata in urma acestui telefon. Spunea ca mama ei i-a spus multe - tot ce a facut cat ea a fost in spital, ca a cumparat lemne, etc, -- dar ca nu a intrebat-o nimic despre cum se simte, desi este intr-o situatie atat de critica. Alta data mi-a mai spus ca - fiind internata la Sp de psihiatrie - timp de duoa luni nu a venit la ea; din cauza asta nici medicii nu i-au dat atentia cuvenita, .fiind pusa intr-un pat mirosind a urina, primind un tratament prea dur pt puterea ei care-i dadea reactii adverse f urate, si din cauza lor palngea si urla iar bolavii din jur o bateau si a fost nevoita sa stea in baie 2 luni de frica. Imi spunea ca era perfect constienta ce i se intampla dar ca nu putea face nimic.
Se mai poate ceva comenta ?
Fara sa exagerez, am sa va spun ce am observat eu, cand am fost alaturi de o alta persoana - bunica mea - aflata in suferinta si in pragul mortii: nu numai ca cei apropiatai nu o bagau in seama si nu o ajutau cu nimic, dar, chiar ii doreau mai repede sfarsitul. Pe mine ma sfasiau atitudinile lor -- insa, acum, am trait din nou aceleasi clipe de dezgust.
La un moment dat, doctorita de salon, nu numai ca nu mergea sa o vada la vizita, dar ii oprise tratamentul care pe Lili o tine in viata ( Cortizonul ). Incepuse sa-i fie atta de rau, incat a lesinat de cateva ori.
Am intervenit, vorbind cu doctorita, care, nu prea s-a aratat dispusa sa piarda timpul pe asa un subiect -- ( 'ea nu se mai face bine, de fapt in 6 luni trebuia sa se terminbe, si are cativa ani..." ) Nu stiu ce a vrut sa zica, dar am putut observa ca intreg personalul era deranjat de prezenta ei acolo. Veneau cu mastile puse - destul de rar, sau deloc.
Poate ca am, riscat stand ore intregi fara masca - dar, chiar a fost nevoie.
Lili mi-a spus de mai multe ori : ' Nu am mai vazut oameni asa ca tine...ai/ ati facut prea mult..." Nu e normal ! urma sa spuna...
da, trebuia sa amintesc si asta - lasand modestia - pt ca inca, inca exista atata ceata pe ochii nostri din pacate...
De incercari nu e scutit nimeni -- insa 'Cel neprihanit de spate ori cade si tot de attaea ori se ridica " --Psalmi.
Totusi, cand copilul tau nu a avut dragoste la radacina, cum va putea sa lupte el. cum isi va trage seva de viata, ...
( Intr-un moment de amaraciune, am inteles de la LIli mai multe; un fel de nepotrivire... atat de des intalnita intre oameni diferiti; nimeni si nici un tratament nu poate trata lipsa de afectiune/ de iubire a cuiva;
Cei ce inteleg asta si au ce da - sunt ei insisi vitregiti uneori - iar cei ce nu sunt vitregiti, nu au nimic de dat. - A fost o paranteza )
Daca as fi atat de special, incat sa pot atrage atentia Lui Dumnezeu legat de asfel de nereguli, ar mai licari o stea in intuneric...dar cum nu am putut dovedi inca pana acum asta...raman la mila si la indurarea Lui.
Dumnezeu sa lucreze mantuire si pt noi.amin.

Un An Nou Fericit impreuna cu Domnul Iisus !
O sa fiu sincera si o sa va spun ca nu mi placea deloc la inceput, cand am cunoscut mai mult societatea crestinilor penticostali, faptul ca ei adesea foloseau unele cuvinte biblice, cum ar fi : Domnul sa te binecuvinteze, Domnul IIsus in sus si Domnul IIsus in jos... Insa eu eram atunci cea care gresea. Pt ca nu eram deloc obisnuita cu o viata petrecuta ascultand mai mult din Scripturi, mergand des la Biserica... dar cred ca si atunci si acum dezaprobarea mea se referea la acele cuvinte rostite de unii in care eu nu_l vedeam pe Hristos. Si asa se intampla si acum cu alti oameni dinafara.
Numai ca intervine subiectivitatea noastra - propria cenzura, usturatoare uneori din cauza astepatarilor de toate felurile pe care le formulam si care nu intotdeauna sunt in concordanta cu ce asteapta Dumnezeu de la un om. Tu, ca persoana poti fi f diferit de fratele tau din multe puncte de vedere. Doi oameni pot fi chiar incompatibili psihologic, cultural...etc. Nu inseamna ca daca ei nu se inteleg din cu tottul alte motive, nu sunt amandoi considerati de Dumnezeu copiii Lui. Totusi am intalnit multe feluri de conflicte intre oameni onorabili -- care din acest motiv s-au iscat : CEl care nu putea sa manace carne zilnic avea ceva de reprosat celui care facea lucrul acesta... Unul simtea nevoia sa posteasca periodic, avea nevoie mai des a fi hranit spiritual, celallat nu postea macar o zi, era vesel tot timpul si calm si linistit si multumit. Lui nu-i lipsea nimic..
(scuze treb sa intrerup)
Sarbatori fericite in continuare !

Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 4pentru cei fara speranta
- 3Totul se vindeca
- 6cand nu crede in doctor
- 60De mai mulţi ani mă tratez pentru tulburare schizoidă
- 5Ce sa mananc in post?
- 78Singuratatea si credinta in Dumnezeu
- 7continuare fanatic religios
- 13preot, psihiatru sau sinucidere?
- 23TOC si religia
- 13Pr. Arsenie Boca despre relaţiile sexuale în timpul sarcinii
- 6Fanteziile sexuale si moralitatea
- 11Cand piesele nu par sa se potriveasca
- 27Pentru mine este extaz mistic iar pentru voi delir mistic
- 11VINDECAREA prin credinta chiar este posibila si este demonstrata stiintific!
- 12Cateva intrebari legate de tulburare obsesiv compulsiva si tratamente
- 22Realitatea despre masturbare
- 4Functionarea creierului conform corelatiei credinta - principiu ying si yang - fizica
- 60De ce este condamnata sinuciderea, Dumnezeu exista?!
Mai multe informații despre: religia
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: