ROmedic Black Friday:  reduceri la serviciile de promovare a cabinetelor, clinicilor și firmelor medicale

fractura la incheietura miinii

28-12-2009
ticu
Nu este medic/terapeut
ticu
am 60 de ani, ieri am alunecat pe ghiata si mi-am fracturat incheietura miinii inspre palma.acum o am in gips si intreb :se poate sa fac febra de la aceasta fractura--am 38-? ce medicament imi poate calma durerea?mentionez ca am urticarie medicamentoasa de 2 luni si deocamdata nu iau nici un medicament
5 comentarii
0
28-12-2009, ora 18:15
dr.emanuel
Nu este medic/terapeut
dr.emanuel
Interesanta intrebarea!
-Ati alunecat pe gheata si probabil ati facut o fractura de radius.
-ghipsul pus este o solutie normala
-nu, nu se face temperatura de la fractura (poate numai ca reactie)
-cel mai bun medicament pentru calmarea durerilor este si ramane Paracetamolul.
-Eferlagan daca vreti. Este sub forma de cpr. solubile si se poate lua din 6 in 6 ore, dar nu mai mult de 10 zile.
Dupa ce scoateti ghipsul (care apropos trebuie schimbat daca se largeste! ), cereti sa faceti tratament la
BFT.
0
29-12-2009, ora 07:33
verticala
Nu este medic/terapeut
verticala
iarasi vin si eu si intreb putin off topic:
mama mea ( 60ani 57 kg 165cm) a cazut pe gheata si s-a lovit la soldul si cotul drept. nu poate pune piciorul in pamant, dar cand sta intinsa poate sa-l miste fara probleme.

partea proasta e ca o doare ficatul, stomacul, organele interne pe p dreapta dar eu ma gandesc sa nu-si fi rupt vreo coasta ca o doare numai cand se misca si cand respira mai puternic.

partea si mai proasta e ca are osteoporoza avansata 4, 3

partea cea mai proasta e ca nu vrea sa mearga la spital pt investigatie (offf)

am inteles ca daca era fractura o durea indiferent de pozitie deci sper ca nu e asta... iar coastele se sudeaza singure ( dar avand osteoporoza nu e un proces mai lent?)

in fiecare zi spune ca se simte mai bine dar eu cred ca vrea sa ne linisteasca pe noi! ce o poate ajuta?
0
29-12-2009, ora 09:20
dr.emanuel
Nu este medic/terapeut
dr.emanuel
Buna dimineata! Cum se mai simte mama? Sper ca mai bine!
Am citit mesajul dv. inca de ieri si am vazut ca v-a raspuns destul de pertinent dl. dr. Uscatu. Sa stiti ca am vazut cazuri de persoane care au suferit o fractura sau poate fisura de sold si pe care au dus-o pe picioare!
Au ajuns la mine numai cand aparuse coxartroza, care de data asta le provoca dureri si au trebuit sa faca o Rg. de sold, in urma careia s-au constatat sechelele unai vechi fractui de care ei habar nu avusera. Se intampla foarte rar dar viata ne arata ca se poate!
Deocamdata, daca mama tot nu vrea sa mearga sa faca o radiografie ar fi bine sa pastreze repausul la pat, sa ia niste antialgice usoare, cum am spus Eferalgan de exemplu, si Calciu 1000 D3 cate un plic pe zi. Presupun ca pentru osteoporoza atat de avasata are tratamentul adecvat !
Eu stiu cum e cu, , mamele astea (off)", ele saracutele sufera ca sa ne fereasca pe noi dar mai mari griji ne provoaca asa, fara macar sa-si dea seama. Eu zic sa-i spui sa mearga sa faca o radiografie de sold, doar asa, pentru linistea ta! Bine!
Va imbratisez si sa speram ca nu este nimic grav.
0
10-01-2010, ora 04:00
verticala
Nu este medic/terapeut
verticala
am ramas datoare cu un feedback ref la ac problema: ieri a facut o radiografie de sold (da, de abia acum!!) si se pare ca nu e fractura... din ce am reusit sa citesc pe reteta era ceva de genul "fisura", "bazin", "pubis" dar altceva nu am reusit sa descifrez:) ideea e ca i s-au dat antiinflamatiare si repaus la pat 6 sapt. problema e ca nu a luat nimic, iar de repaus la pat nu se pune problema pt ca ea " nu poate sa stea degeaba", " sunt atatea de facut". poate imi spuneti care pot fi consecintele ca s-o sperii putin!

ps in profil aveti dr cristina (f) iar ca user dr emanuel (m) prin urmare nu stiu dc sunteti de gen masculin sau feminin ca sa stiu cum sa ma adresez...:)

numai bine!
0
10-01-2010, ora 04:42
dr.emanuel
Nu este medic/terapeut
dr.emanuel
Buna!
Nu aveti de ce sa o speriati. Diagnosticul este probabil : fisura de bazin ram ischiopubian. Cam ca si la coaste se consolideaza singura. Lucrul cel mai bun este ca nu e grea. Spuneti-i sa pastreze repaus relativ. Ce inseamna asta : poate efectua anumite treburi in gospodarie in masura in care nu sta foarte mult in picioare sau/si pe scaun. Deci ideea este sa alterneze pozitiile culcat, in picioare, asezat. Deasemenea ar fi preferabil ca macar repausul in casa sa-l pastreze. Inca exista riscul de a aluneca si daca Doamne fereste se intampla asa ceva atunci garantat nu mai scapa de fractura (ei, vezi cu asta ai putea-o speria putin!).
Pentru ajutarea consolidarii poate lua niste preparate gemoderivate:
-EXTR.DIN MUGURI DE BRADX3/ZI
-UNG.CU ARNICA EXTERN
-EXTR. DIN MUGURI DE MESTEACAN - La amiaza
-EXTR.DIN MUG.DE IENUPAR - Dimineata

Si uite pentruca tot am compilat un material despre osteoporoza pentru altcineva, vi-l trimit si voua.

OSTEOPOROZA

Boală a scheletului, osteoporoza sau osteopenia se caracterizează prin diminuarea masei osoase, având drept consecinţăcreşterea fragilităţii osoase şi a susceptibilităţii la fracturi, ân special de şold, antebraţ şi vertebre. Fragilitatea sau robusteţea scheletuluieste determinată de mai mulţi factori care se influenţează reciproc: ras, sexul, greutatea hormonii, activitatea fizică şi nu în ultimul rând, alimentaţia.
Pentru majoritatea oamenilor, problema cea mai mare este că ân jurul vârstei de 35-40 de ani, secreţia hormonilor anabolizanţi ( care clădesc organismul) începe să scadă în mod treptat. Cei mai importanţi sunt testosteronul, estrogenul, progesteronul şim hormonul de creştere. De la această vârstă, organismul începe să scoată din oase mai mult calciu decât se depune, urmarea fiind o scădere treptată, dar continuă, a masei şi rezistenţei osoase.

FACTORII DE RISC PENTRU O MASĂ OSOASĂ SCĂZUTĂ

1. vârsta - începând de la 35-40 de ani pierderea de masă osoasă este de aproximativ 1% pe an; ea se acccelerează după menopauză şi poate atinge 5-15% pe an.
2. moştenirea genetică
3. tipul constituţional - persoanele slabe de rasă albă şi de statură mai mică au oase, masă osoasă şi o densitate osoasă mai mici. Acest dezavantaj aparent este compensat de faptul că, în cazul unei căderi, persoanele mai scunde fac mai rar fracturi.
4. alimentaţia lipsită de calciu, bogată in proteine animale şi sare, bogată în fosfor (în băuturile tip coca-cola, pepsi şi toate celelalte).
5. stilul de viaţă : fumatul alcoolul, luipsa obiceiului de a purta greutăţi
6. afecţiuni asociate : endocrine (diabet, tireotoxicoză, hiperparatiroidism, insuficienţă hipofizară), hematologice ( mielom multiplu, limfom, leucemie, mastocitoză), alte cauze [imobilizare prelungită, gastrectomia, boala celiacă, lipsa expunerii la soare, sarcina, medicamente ( glucocorticoizi, tiroxină, heparină, anticonvulsivante, metotrexat, ciclosporin A)].

ALIMENTAŢIA ŞI OSTEOPOROZA

La om, calciul din alimentaţie se absoarbe numai în proporţie de 25-35 %, şi aproximativ 150 mg pe zi se reîntorc în intestin, prin secreţiile digestive. Pe lângă aceasta există nişte " hoţi" de calciu. Principalul hoţ este reprezentat de proteinele animale din hrană. Fiecare gram de proteină animală consumat - indiferent că provine din lapte, brânzeturi, ouă sau carne- creşte eliminarea urinară de calciu cu aproximativ 1, 5 mg. Acest lucru se întâmplă din cauza aminoacizilor cu sulf din componenţa proteinelor şi care cresc aciditatea sanguină şi astfel eliminarea calciului prin urină. DECI, riscul de a face osteoporoză şi de a o întreţine creşte la persoanele cu un regim alimentar prea acidifiant.
Dar mai sunt şin alţi "hoţi" de calciu între care sarea, care creşte eliminarea urinară a calciului. Ingestia de sare nu ar trebui să depăşească 2-3 g pe zi.
În schimb potasiul care se găseşte din abundenţă în cartofi, zarzavaturi şi fructe, protejează împotriva pierderii de calciu contribuind la menţinerea densităţii osoase.
Alimentele bogate în acizi graşi de tip omega-3 ( ca de pildă uleiul de rapiţă, seminţele şi uleiul de in, nucile şi peştele-somon, ton, macrou, hering ) protejează de osteoporoză, după cum scad şi riscul de boală coronariană, hipertensiune arterială, diabet de tip 2, poliartrită reumatoidă, tulburări autoimune şi cancer.

Prin contrast alimentele bogate în acizi graşi de tip omega-6 cresc riscul de boală (ulei de floarea soarelui şi din germeni de porumb).
ALIMENTE PUTERNIC ACIDIFIANTE
- toate produsele de origine animală: peşti, moluşte, raci, carne de vită, oaie, pasăre, porc, ouă, slănina şi brânzeturile, inclusiv brânza de vaci.
ALIMENTE CU ACŢIUNE ACIDIFIANTĂ MEDIE
- orz, ovăz, linte, porumb, orez, secară, grâu, naut, alcool, îndulcitoare artificiale, cacao, cafea, alimente prăjite, gem, îngheţata, zahăr, miere, nuci, uleiuri, paste făinoase

ALIMENTE SLAB ACIDIFIANTE
- prune, afine, uleiuri

ALIMENTE PUTERNIC ALCALINIZANTE
- fructe uscate (caise, smochine, stafide), măsline, sfeclă de zahăr, păpădie, melasă

ALIMENTE CU ACŢIUNE ALCALINIZANTĂ MEDIE
- majoritatea fructelor: ananas, caise, banane, curmale, mure, cireşe, agrişe, coacăze, lămâi, portocale, zmeură, mango, nectarine, piersici, mandarine
- majoritatea zarzavaturilor: sfeclă roşie, castravete, morcov, ţelină, gulie, păstârnac, lăptuci, cartofi, dovleac, varză acră, salată
- unele legume: mazăre, fasole lima, unele soiuri de nuci, ca migdale şi nuca de cocos.

ALIMENTE SLAB ALCALINIZANTE
- fructe : mere, pere, pepene galben şi roşu, fragi, căpşuni, gutui
- unele cereale : mei şi sorg
- unele legume : fasole, soia,
- zarzavaturi : sparanghel, broccoli, varză, conopidă, vinete, nap

Într-o alimentaţie sănătoasă, 75% dintre alimente ar trebui să facă parte din grupa alcalinizantelor şi 25% să fie acidifiante.


VITAMINA D

În mod natural Vitamina D se găseşte în puţine alimente. Avocado este obună sursă, untura de peşte la fel.
Expunerea regulată la soare, pe lângă efectul antidepresiv, ajută şi la ameliorarea densităţii osoase. Inclusiv iarna, expunerea la soare a feţei şi a mâinilor câte 10-15 minute, de trei ori pe săptămână, este suficientă pentru sinteza vitaminei D.


ACTIVITATEA FIZICĂ ŞI OSTEOPOROZA

Activitatea fizică oferă cele mai mari beneficii de lungă durată, mai ales dacă este iniţiată înainte de pubertate. Dar, niciodată nu-i târziu!
Doar mersul moderat nu este suficient pentru a opri pierderea de masă osoasă, legată de vârstă!
Efectul exerciţiului fizic nu este determinat atât de durata, ci de frecvenţa şi intensitatea acestuia.
Mersul repede, urcatul scărilor, purtarea de greutăţi, alergările de câţiva paşi cu întoarceri şi opriri bruşte, precum şi munca în grădină sau gospodărie au totuşi un efect pozitiv asupra masei osoase a întregului schelet.
Efecte deosebit de bune se pot obţine, fără a fi nevoie de a ieşi din casă, prin antrenamentul cu greutăţi mici (0, 5-1 kg), de 2-3 ori pe săptămână câte 15-30 de minute. Cu ajutorul acestor mici greutăţi în mâini, se poate solicita nu numai musculatura membrelor superioare şi a toracelui, dar şi aceea a regiunii dorsale, a abdomenului şi a membrelor inferioare. Pe lângă efectul asupra scheletului şi a masei musculare, aceste exercitii pot preveni sau influenţa obezitatea, ameliorează psihicul şi sistemul imunitar.

DECI : modul cel mai eficient de a evita osteoporoza este de a atinge o masă osoasă optimă pentru potenţialul genetic al fiecăruia şi de a o reţine cât mai mult timp cu putinţă, printr-o alimentaţie cu cât mai puţine proteine animale şi printr-o viaţăcu multă activitate fizică.

TABLOU CLINIC
Osteoporoza devine manifestă clinic numai în momentul apariţiei complicaţiilor sale reprezentate de fracturi localizate preferenţial la nivelul vertebrelor, colului femural şi extremităţii distale a radiusului. Femeile cu osteoporoză postmenopauză prezintă cel mai frecvent dureri osoase localizate la nivelul coloanei dorso-lombare şi ulterior, în evoluţie, deformări ale coloanei vertebrale prin tasări vertebrale cu scăderea în înălţime. Bărbaţii cu osteoporoză de vârstă au dureri osoase atât la nivelul coloanei lombare, dar şi la nivelul altor segmente osoase şi au tendinţa de a face fracturi de col femural la traumatisme minime.
TRATAMENT
Proceduri de Balneo-fizio-kinetoterapie:
o electroterapie antalgică: curenţi de joasă sau medie frecvenţă, ultrasunete, Diapulse, Magnetodiaflux
o fototerapie: ultraviolete, laser, băi de lumină generale, băi de abur
o termoterapie: parafină, nămol
o hidrotermoterapie: apă la 37 de grade
o masaj
o gimnastică medicală
Tratament medicamentos:
o calciu în funcţie de vârstă, calcemia sanguină, monitorizarea calciuriei care nu trebuie să depăşească 300-400 mg/24h în acest caz existând un risc estimat de 20%pentru formarea calculilor renali
o vitamina D: Vigantoletten 500-1000 UI sau Alfacalcidol 0, 5-1 mcg/zi
o Calcitonină
o Bifosfonati
Tratament cu gemoderivate:
- EXTR.MLĂDIŢE DE MERIŞOR DIMINEAŢA
- EXTR.MLĂDIŢE SEQUOIA LA PRÂNZ
- EXTR.MLĂDIŢE DE MUR SEARA, TIMP DE 2 LUNI.
SE CONTINUĂ CU REDUCEREA ÎN FIECARE LUNĂ A NUMĂRULUI DE PICĂTURI (30, 20, 15) PÂNĂ LA O CURĂ DE 6 LUNI
- OSTEOCYNESINE 3 X 2 COMPRIMATE SUBLINGUAL PE ZI, 10 ZILE/LUNĂ

Acum iti dai seama ca n-o sa se apuce sa le ia pe toate (ma refer la gemoderivate). Deocamdata sa ia ce am spus pentru fractura 30 de zile, dupa care poate incepe si celelalte preparate. Totusi ideea de baza din materialul pe care ti l-am trimis este schimbarea modului de alimentatie. Si asta este valabil pentru toate femeile, si chiar barbatii, deoarece am constatat ca apare din ce in ce mai des si la ei.

Multa sanatate si un an bun!
Adaugă un comentariu / răspuns

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cauzele urticariei la copil
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.