Grup de suport pentru TOC-CAP 15

Buna ziua!
Stimate domnule dr Matei, daca va rog, puteti sa dati si aici o opinie ?
http://forum.romedic.ro/prod/Masturbarea_creeaza_dependenta?_08338.html

de cand am eliminat painea imi controlez mult mai usor apetitul sexual, chiar neasteptat de usor in comparatie cu perioada anterioara.

Am postat acolo 3 articole si cred ca din ultimul se poate desprinde o ipoteza care va face revolutie in psihiatrie.

Dumneavoastra ce credeti ? Multumesc anticipat !

D-le dr.Matei.vreu sa mentionez faptul ca recaderile mele au avut loc numai in urma opriri s-au sariri medicamentelor..
Daca i-mi revin pot sa ma intorc la tratamentul initial de 30mg/zi? Tratamentul l-am mai sarit pt ca m-am ingrasat in jur de 10 kg, beau cam 3 pahare de vin rosu la masa si am zis ca daca scad o pastila pe saptamina mai deliberez ficatul.Ar fi bine sa iau un hepatoprotector???
Ce parere ave-ti alcolul reduce din efectul seroxatului? Terapia cognitiva se face in recaderi s-au si in perioadele bune?
Inca o data mii de multumiri Nu stiu cum sa va multumesc pt timpul acordat
Olandezul.

Olandezule, pina raspunde dom doctor (pe care-l salut cu respect si cu multumiri ca ne mai da o mana de ajutor), te rog nu mai combina alcol_medicatie. Pe bune, e o combinatie deloc ok si poate avea efecte nedorite.
Considera mesajul meu mai degraba dojenitor decat sacaitor.
Multumesc

Prozac

D-le dr.Matei,
Va multumesc din suflet pt promtitudine si profesionalismul de care da-ti dovada.
Cind va intoarce-ti din cacanta?????????????????????????????????????????
Prozac voi incerca sa ascult de sfatul tau Multumesc

Sa aveti concediu placut dl doctor si...timp frumos!

Sa aveti concediu placut dl doctor si(scuze de mita(am uitat)).

'Mai fratilor azi m-am simtit infect, groaznic cred ca nu sunt cuvinte in nici un vocabular in a putea descrie.
Deci ma trezesc, primele 2 ore ma simt bine si pe urma tine-te ma cuprinde o frica o emotie o chinga mentala plus bazaconiile mentale care nu au nici o legatura cu mine si toate astea tin cam trei ore pe zi minimal.
De ce? De ce? De ce? toate astea pe noi si la ce mod sa aiba legatura cu persoanele la care tii intradevar cel mai mult posibil.Stiu ca nu sunt singurul Cind sunt bine zic ei lasa ca sunt obisnuit cu boala poate nu se mai intoarce asa de rau, dar de fiece data cind revine e tot la fel de urita.Bine si greseala mea ca nu m-am tinut cu dintii de medicatie. Altceva f. important cind sunt bine nu stiu sa-mi dozez energia parca sunt cu capul in nori am o pofta de viata.si ma ocup de multe, dar cred ca nici asta nu e bine.Trebuie sa ma intind cit mi-e plapuma.Fratilor mai impartasiti-mi din experientele voastre mai ales cei care ave-ti bazaconii in legatura cu cei mai dragi posibil.Si inca ceva la fiecare recadere este nevoie de timp ca sa te reobisnuiesti cu starile si ca sa le accepti.Cu cit perioada de bine este mai lunga cu atit recaderea este ma greu de acceptat.Astea sunt experientele mele in legatura cu acest diavol al sufletului.Cred ca multi dintre voi se regasesc in asta.
Acum cind va scriu ma simt bine voalul chinga s-au evaporat si ma las in mina lui D-zeu
Va imbratisez pe toti de aici din tara lalelelor unde traiesc de peste 21 de ani
Olandezul

Buna dimineata,
Vad ca e liniste de aseara. pe forum.
Anxietatea- i-mi da putin de veste ca e prin apropiere. La ora 14 am o intilnire importanta si nu stiu cum o sa ma simt.
Noi traim practic in doua lumi cind ne e rau a noastra plus lumea reala Nici nu stiu cum sa mai reactionez vis -a-vis de familia mea sa ma pling ca nu ma simt bine s-au sa tin pt mine perioada de rau ???
Chiar daca am de la 15 ani raul asta deci de 22 de ani dar si cu ani de bine printre de ficare data e cumplit
Olandezul

Olandezule, va trece cu siguranta. Strange si tu nitel din dinti, fa plimbari, dormi, vezi un film
Fa orice sa iti distraga atentia.
Intr-o saptamana vei fi muuult mai bine!

Salutare.
Prima zi de scoala din acest an pentru baietelul meu si eu cu anxietate la maxim, noapte trecuta m-am trezit din somn speriata, un cosmar ce mi-a stricat ziua.
Am momente cind ma intreb daca nu sunt deja nebuna(cu toate ca stiu ca nu se va intimpla)dar citeodata simt ca nu mai pot.
Nervoasa, imi vine sa pling, dezamagita de cunostinte (foarte rai romani in afara tari)
Eu sunt o persoana corecta, nu fac cuiva ceva ce mie nu mi-ar placea, nu mint si daca pot sa ajut pe cineva o fac neconditionat.
Nu mai am rabdare sa scriu, astept sa va citesc pt ca aici e oaza mea de liniste
Va pup pe toti

Prozac, multumesc mult pt atentia pe care mi-o acorzi.Esti un om nobil.
Mari unde locuiesti in ce tara- Si eu sunt printre Straini de foarte multi ani dar de cel putin o data pe an ma
duc acasa in Romania.Cine mai e pierdut prin spatiu sa iasa la raport ????
Vre-ti sa va spun ceva oriunde pe lumea asta cu Tocul asta nu ne vine bine nimic

Olandezule eu sunt in Spania.
Si noi mergem acasa o data pe an unde ne incarcam bateriile.
Ai dreptate in privinta Tocului numai ca acasa e altceva ai familia, prieteni adevarati.
Dar noi suntem fiinte foarte sensibile si de aceea avem nevoie de sfaturi de suport si aici ne avem unul pe altul, pentru ca nimeni nu te poate intelege mai bine decit cineva care stie chinul acestei tulburari.
V pup inca o data

Mari, da sunt de acord cu tine acasa exista un alt suport moral care apartine natiei noastre.Dar e i un paradox care tot natiei nostre se potriveste daca mergi la psiholog s-au psihiatru ai peceta in frunte e nebun..
Domle Chinul aceste tulburari e cumplit eu ma uit la ai mei sotie, parinti sora de altfel locuim cu toti in Olanda ca nu inteleg practic ce simtim si uneori mi-e si tirsa sa mai vb de continutul ideatiei. si de simptomatologie.Ei i-mi dau un suport incomensurabil Sotia mea m-a inteles fff mult dar sincer mi-e frica su nu sa sature bine asta nu se vaintimpla pt ca ne iubim inca f. mult.
La tine pe ce este bazat tocul ??? Ai de mult ?? iei medicatie ai avut recaderi /Esti si cu Sotul in Spania/
Eu sunt dela 16 ani aici de 22 de ani iar la 15 si 10 luni am avut loc aparitia
Ne auzim Va sarut, Olandezul

Hei, Salutare,

Mari, asa e TOCu, boala grea cu suisuri si cobosrasuri. Va trece, am toata credinta ca va trece si va fi bine.
Poate ai fost obosita in ultima vreme sau poate ceva nelinisti care a activat iarasi anxietatea.
Pe mine ma pocneste cand imi stiu pe ai mei departe, pe al meu sot pe avion sau cu masina departe, ceva il activeaza. Ceva-ul ala nu e musai sa fie foarte insemnat, lucruri marunte, dar nah, la noi persoane mai sensibile, e ca un bumerang, imediat ies coltii.

Olandezule, vaz ca ai o varsta, daca nu te-a lasat sotia la prima tinerete, nu te lasa nici acuma:)
Acu vb serios, e un echilibru in viata asta, ne-a dat Dumnezeu parteneri de viata buni, care ni sunt alaturi. Il admir sincer pe al meu sot ca ma sustine.
Unoeri cand mi-e rau nici nu mai zic. Mi-e rusine!
Ideatia e tampita, ingrozitoare, nu, mi-e greu sa gasesc cuvinte sa descriu GREUL acestei boli, dar usurarea vine de la aceste medicamente fara de care sincer, nu stiu ce am face.
Desigur, depinde de intensitatea bolii fiecaruia, poate unuia ii trece doar cu psihoterapie.
Un sg lucru va pot spune cu siguranta, ca va trece si ca sa aveti nitica rabdare!

Scrieti aici, va citi cineva dintre noi si va va spune un cuvant bun.
Va imbratisez
Prozac

Buna dimineata.
Olandezule suntem de aceeasi virsta se pare, iar boala mea a debutat pe la 21 de ani (bine imi amintesc inca din copilarie unele frici sau ginduri)
Povestea mea seamana cu cea a lui Prozac undeva pe la 17 ani ceva avea sa se intample si de aici porneste totul(asa cred eu)
Suntem aici de 8 ani, am doi copii frumosi si sanatosi si un sot pe masura.
Am facut tratament in trecut si psihoterapie, am avut si recaderi dar decind sunt aici doar terapie prin telefon si aici cu voi.
Gindurile mele, la fel ca ale lui Prozac ale tale plus alte timpenii care mai vin asa din cind in cind.
La fel si eu am norocul sa am alaturi un sot minunat care ma intelege si la fel si eu am momente cind mi-e rusine sa spun ca nu ma simt bine dar ma tradeaza gesturile, spune ca spre ex imi trec mana prin par mai des sau nu stiu cum dar ma cunoaste f bine si isi da seama.
Dar stii ce?Aici am invatat multe lucruri cum sa invingi frica.Ex nu am fost pina anul acesta niciodata cu avionul pt ca in mintea mea se petrece scene cam ce as putea pati si multe altele iar aici stind de vorba cu fetele mi-au explicat ca nu e nimic adevarat si sa incerc sa merg, pt ca nu aveam nici un argument (in afara de ginduri)ca asa se va intimpla.
Si a mers am fost acasa cu avionul si o sa mai merg de cite ori o sa am nevoie pt ca e super.
Pt copii trebuie sa iesim victoriosi din aceasta lupta.
Va las s-a trezit printi a mea si vrea papica draga de ea acum merge singura in picioruse si scoate tot de peste tot.
Prozac multumesc de sfaturi stiu ca aici gasim atunci cind avem nevoie un umar pe care sa ne sprijinim.
Sophie a noastra cea indragostita ce mai face?
ok va imbratisez si sa ne citim cu vesti bune.

Prozac, exact mi-e rusine de mine. Cind ne e rau e cumplit e un Horror, Cind suntem bine vb cu usurinta despre boala, eu chiar fac glume pe tema ei.Ce vroiam sa intreb.???????
Crede-ti ca daca am stie in perioada de bine sa menegeriem energia s-ar putea ca serotonina sa ramana mai mul in circuite??? De exemplu cind ma simt bine si uit de boala sunt extrem de activ sa nu exagerez chiar un pic spre agitat controlat vrind sa ma ocup de multe Eu mi-am propus hotarit ca in perioada de bine sa incerc a proportiona energia. Vreau sa nu ma mai amestec cu oameni care ma obosesc vreau sa nu ma mai enervez si sa incerc a accepta ceea ce nu-mi place.
Marie pt copii vreau sa lupt si eu, de fel sunt un mare iubitor de familie de oameni in general si de ce-i frumos in lume.
Va sarut cu drag poate odata ne vom vedea in Romania cu totii???
Prozac tu unde stai???

Salutare,

Olandezule, eu stau in Bucuresti, si sigur mi-ar place sa ne vdem cu totii, de ce nu?
Ar fi chiar placut:))

Nu tb sa-ti fie rusine de tine, in fond gandeste la rece, ai facut ceva rau?
Sunt doar ganduri, imposibil de controlat care atata vreme cat raman la stadiu de ganduri, noua nu are de ce sa nu ne fie rusine.
Daca le-am dori noi sau le-am duce la finalizare, atunci ar fi alta poveste.
Vreau sa-ti spun ceva, dupa ce am nascut si mi-au aparut aceste ganduri, am fost foarte confuza, extrem de derutata. Aveam o cumplita stare de vinovatie, crezand ca poate eu sunt de vina, ca poate nu-mi doresc acest copil minunat si dasta am aceste ganduri cu privire la copil.
Nu va imaginati cate remuscari am putut avea, ceva infinit de greu de descris...mai ales in perioada in care imi era frica sa raman singura in casa cu el. A fost ingrozitor!

A urmat apoi perioada de tratament si mi-am mai revenit, am putut privi boala mai cu usurinta si am aflat citind si analizand ca nu eu am vreo vina in privinta bolii. Este doar o boala, care slava Domnului are tratament care amelioreaza si ca e cazul sa termin cu remuscarile.
E drept ca inca mai am probleme si ca nu pot vorbi cu usurinta c a si cum ar fi trecut pentru ca nu se poate uita cat este de inspaimantatoare, insa macar nu mai am acele vinovatii cumplite.

Cu dozajul de energie, nu stiu ce sa-ti spun, stiu doar ca Tocu "vine si pleaca", sunt perioade bune si rele.
La mine clar am vazut o ciclicitate, indiferent ce medicament as lua.
Si mai este si ambientul, normal ca daca ma stresez sansele de recidiva sunt mai mari.

Pentru copil lupt si eu, altfel mi-ar fi fost muuuult mai greu:)

Mari, cum mai esti bre azi?

Azi sunt mai bine, acum insa trebuie sa merg cu baiatul la antrenament, am intrat sa vad postarile si sa raspund scurt.
Va pup.

Va salut pe toti!
Vreau sa-i intreb pe cei care au facut tratament cu Zoloft cum s-au simtit si daca in timpul tratamentului au facut intreruperi. Sau medicamentele trebuie luate 6 luni, zi de zi, fara pauza.
Va doresc la toti sanatate multa si astept un raspuns.

Salutare,

mai primiti o tocaita?

Oamnei buni, am nevoie de un sfat, va rog mult, daca sunt persoane intr-o situatie similara, ajutati-ma macar cu o parere, ideal ar fi daca un medic imi poate raspunde.
Despre ce este vb...am fost diagnosticata cu TOC acum o luna, urmez un tratament cu anafranil 12 mg/zilnic, problema este ca am un bebe de 5 luni jumate pe care il alaptez, si acum dilema...psihiatrul mi-a spus ca pot alapta, avand in vedere ca doza e mica, pediatrul mi-a spus ca mai bine opresc alaptatul, ceea ce si incerc insa fara succes.
Incerc sa intarc copilul, dar e f greu, refuza toate tetinele posibile, laptele formula, tipa cat o tine gura, scuipa laptele, cu alte cuvinte sta flamanda...ieri am stat pe langa ea 6 ore, incercand sa-i dau formula, pana la urma i-am dat putin piept cat sa o linistesc sa adoarma.
Noaptea e terroare, scoala tot blocul, si nici vb sa suga din biberon, am incercat cu lingurita, nici asa...nu o pot lasa flamanda, nu stiu ce sa fac...
as vrea sa stiu daca o doza atat de mica de clomipramina prezinta un pericol pentru sugar...incerc sa o intarc gradual, sa-i scot cate un supt/zi, sa ramana cu cel de noapte doar, macar asa stiu ca nu flamanzeste:(
si incet incet sa treaca pe forumla...
va rog mult, imi poate raspunde cineva??
multumesc!
ps. am doua sapt. de cand urmez trat. timp in care am alaptat copilul, am gandesc ac mi-ar trebui inca doua saptamani sa o intarc...

Parerea mea este ca mai bine este sa amanati tratamentul medicamentos ! In aceaste 2-3 luni cat mai alaptati se formeaza sanatatea si imunitatea viitorului adult, medicamentele nu se strica nici in 2-3 ani !
In schimb puteti manca produse care contin mai mult tryptofan - din care se sintetizeaza serotonina - acestea sunt : carnea de curcan, bananele, pieptul de pui, avocado si chiar putina ciocolata de buna calitate (cu unt de cacao, nu cu margarina ) !
Ca anxiolitice folositi ceaiurile sedative (tei, lavanda, roinita, angelica ) sau produse naturiste pe baza de valeriana, magneziu sau homeopate (Sedatif pc..) sau un tratament homeopat recomandat de un specialist !

Nikole, de obicei raspundem cu ce ne pricepem si nu ne aruncam la sfaturi nefondate. Nu stiu ce sfat sa-ti dau pentru ca nu am fost in aceasta situatie. Ia legatura cu pediatrul copilului, cu siguranta este mai avizat.
Avem pe dl doctor, dar dansul este in concediu pina in 30 septembrie, banuiesc ca tu doresc un raspuns acum.
Numai bine iti doresc si bine ai venit in grupul nostru de suport!

Ce mai faceti, copii? Pe mine ma chinuie toc-ul; sunt zile in care ma mai lasa, dar n-apuc sa gandesc ca mi-e bine pt ca imediat isi infige coltii in sufletul meu. Cred ca anul asta a fost cel mai greu. Am toc de 10 ani. La inceput n-am stiut ce mi se intampla, credeam ca asa sunt eu: rea si irationala. Cu timpul, am cautat, am studiat, am priceput. La mine nu functioneaza autosugestia. Nu reusesc sa gasesc "formula minune" pe care sa o repet la infinit ca sa-mi fie mai bine. Totusi am observat un lucru in cei 10 ani; toc-ul nu m-a chinuit permanent, au fost cativa ani in care n-am mai avut nicio problema, fara sa iau vreun tratament si, mai ales, fara sa lupt; pur si simplu mi-am umplut viata cu... munca (dar nu dusa la extrem), mi-am completat studiile, intr-un cuvant: am fost ocupata. Dar lucrurile s-au schimbat: fix de la 1 ianuarie; am pasit in 2010 cu stangul, m-au apucat niste griji cumplite, vedeam totul in negru (nici acum nu prea vad viata in alte culori, desi mi-am cumparat o umbrela roz...) apoi au inceput sa se deruleze in mintea mea filme de groaza, toata vara am stat paralizata pe covor chinuita de obsesii (nocturne si diurne) si de intrebari (cum pot sa fiu un om atat de urat?!, de ce nu pot avea o minte limpede? de ce n-am resurse sa depasesc problema asta?) Si am vazut acum ca nici munca nu ma mai scoate din starea asta, nici afectiunea celor din jur, nici lucrurile placute pe care incerc sa le fac pentru mine, NIMIC. Asa ca am ajuns la psihiatru. Incep tratamentul pe 1 octombrie (deh, medic ocupat, probleme cu reteta, probleme cu invoitul de la serviciu); numar zilele, sper sa dea rezultate. Macar daca ma durea un picior stateam si-l oblojeam toata ziua si eram in stare sa gandesc pozitiv si sa ma rog sa-mi treaca. Sunt multe de spus, povara e mare... Ma bucur ca v-am gasit, imi este mai bine cu voi. Am fost puternica toata viata, acum am cazut intr-o groapa.

Donna-Mari,
Trecind prin chinul asta stiu exact ce simti eu am 38 de ani sunt casatorit am 2 copii sunt muzician de profesie si ma chinuie boala de la 15 si10 luni. E drept am avut si perioade lungi Super.O ora de rau de-al nostru se pune cit 2 zile de bine asa vad eu.Deci situatia sta astfel plafonul de serotonina e f.jos trebuie sa incepi se iei antidepresive ssri de urgenta.
Cind ti/e rau nu incerca sa alungi gindul s/au gindurile ca nu tine, incearca si relaxeaza-te.Stiu e f. usor de zis si greu de realizat. Ce virsta ai -depresia exista- gindurile au legatura cu frica de a le face ceva rau apropiatiilor tai s-au alte ruminatii de alt gen-
Deci tratamentul este sfint asta e singurul remediu de a iesi din criza si pe urma ar trebui si psihoterapie congnitiva.
Greseala mea mare este ca dupa anumite perioade de luat zi de zi medicatia am mai sarit tratamenttul s cam max de 2 saptamina deci pe toata lumea sfatuiesc nu sari-ti tratamentul luati-l cu sfintenie. Si este clar la TOC cred ca trebuie tratament pe viata nu va imbata-ti cu apa rece am luat 3 ani cred ca nu mai va aparea boala. Experienta mea spune serotonina daca nu unge sinapsele atunci e decadere.
Cu cit perioada de remisie sete mai lunga cu atit recidiva este mai greu de acceptat.De fel ruminatiile nu au legatura cu personalitatea noastra una-i personalitatea si alta-i boala.
Vor veni si vremuri bune stiinta se lupta sa gaseasca din ce in ce medicatie inovatoare
I-ti doresc tarie din toata inima si sunt sigur ca tratamentu-l va da rezultate cu ajutorul vrerii divine.
Olandezul

Hello, vad lume noua pe aici si va doresc bun venit. Fac aceeasi precizare ca de fiecare data: stiu ca nu de fericire va aflati aici, dar cei mai multi dintre noi si-au gasit un umar, un sprijin, o solutie in acest spatiu. De aceea sunt mandra de forumul nostru!

Mari, Sophie tot indragostita e. Situatie complicata. Prietenul meu are in CV o nevasta (de care e separat atat cat se poate spune separat ca stau inca unul intr-o parte de casa, celalalt in alta) + doi copii. Acum sunt momente dificile pentru el ca trebuie sa gestioneze cat mai bine separarea asa incat sa putem fi impreuna in cat mai multa liniste si pace. E genul de situatie in care oamenii daca mai petrec timp impreuna, ajung la cutite. Doamne fereste! Dar relatia noastra e oficiala, ne afisam impreuna, etc...
Ma tin tare pentru ca noi suntem bine unul cu celalalt. Incerc sa nu las vinovatia sa ma macine, n-am de ce, oamenii nu mai sunt un cuplu de un an, nu dorm impreuna, etc. Si in ce priveste copiii, sunt convinsa ca le va fi mai bine fara scandal si panarama si vor fi fericiti sa vada ca mama si tata sunt bine, char daca fiecare in relatia lui.

Acum, Olandezule, terapie ai facut? Eu nu pot decat sa spun ca sunt pe Cipralex de un an si ca asta, impreuna cu terapia, m-a ajutat foarte mult. In plus, daca simt ca ma apasa anxietatea, nu o las sa urce si iau un Rivotril. Tai povestea de la radacina. Eu sunt bine, m-am recuperat si sa dea Dumnezeu sa ramana asa. Stiu ca am invatat multe de cum sa-i dai de hac. Stiu ce spui cu cele doua lumi... exact, de cate ori se intoarce, e nasoala, dar cand se intoarce vreo obsesie aplic ce am invatat eu la terapie. Asta se face dupa fiecare.

Acelasi sfat pt toti cei care sunt noi: TOC este o boala, un dezechilibru de hormoni care apare de regula in momente in care organismul este epuizat. Cu totii vom admite ca inainte sa ne apuce ne simteam rau si nu stiam de ce... pana cand au aparut gandurile. Asta e spilul, organismul e atat de varza si trece prin stari atat de aiurea incat creierul are nevoie sa gaseasca o justifiicare la starea de rau. Si intr-un moment nefericit se agata de un gand care ii trece prin cap si care pare cat mai nastrusnic. Evident, ganduri trec prin capul tuturor: si obscenitati si violenta si cacat cu mac si cate si mai cate. NU GANDUL ESTE PROBLEMA, ci starea de rau care e insatata deja inainte sa apara gandul... Evident, dupa ce ne-a pocnit si s-a amplificat starea de rau, ne apuca bazdacul. Unii avem noroc si dam de oameni normali la cap... altii nu, dam de pishiatri idioti sau de lupi moralisti care le stiu pe toate si te pun sa-ti revii tam nesam ca ce e aia sa te apuce grijile?
Eu am petrecut 11 ani, cu suisuri si coborasuri, cu ani in care nu mi-a fost rau si ani in care mi-a fost, pana cand si la mine a pocnit ceva si mi-a fost foarte rau. Din fericire, am gasit forumul asta si m-am prins ca nu mi se intampla numai mie, apoi am dat de o doctorita minunata care m-a invatat care e treaba cu terapia si expunerile, dupa care mi-am inchis business-ul si am parasit barbatul care ma facea sa sufar si lucrurile au inceput sa capete contur. Adica am inceput sa-mi revin.

Sper sa ma tina Dumnezeu cu mintea intreaga ca pentru a-mi gasi si eu linistea de cuplu, trec prin momente dificile.

Cat priveste alaptatul copilului, eu as asculta mai degraba psihiatrul. Daca e o doza mica, stie medicul ce spune. In orice caz, va trebui sa alegeti cea mai buna varianta pentru dumneavoastra si pentru copil... si cred ca solutia dvs va merge, alaptat mai putin si introducere de lapte praf treptat. Nu am copii, dar in jurul meu sunt multi si vad ca toata lumea se streseaza pana cand observa ca nu e chiar un bibelou copilul si nu se sparge daca nu mananca lapte de la tzatza sau daca mama ia tratament pentru cine stie ce.

Sanatate dragii mei!

Un articol premiat de UE!!!Ma scuzati ca postez si aici(am postat si pe Pledoarie pentru demnitate), dar cred ca toata lumea trebuie sa cunoasca situatia din Romania.

2010 Editia Scrisa IAN
05
Românii, condamnaţi la depresie
Emilia Chiscop Perspective
U

niunea Europeană şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii cheamă guvernele la acţiune comună de prevenire a depresiei şi a suicidului. Apelul nu este însă auzit de autorităţile române, căci, în România, sănătatea mintală este în continuare absentă de pe agenda publică.

O nouă boală ameninţă Europa. Cancerele, bolile cardiovasculare, diabetul nu mai par atât de înfricoşătoare. Progresele în medicină sporesc şansele de diagnosticare precoce, de tratament şi de vindecare a acestor afecţiuni grave, care conduceau în clasamentele mortalităţii. Boala omului contemporan atacă mintea şi sufletul. Se numeşte depresie. Numele ei sună atât de banal, încât gravitatea e uneori luată în derâdere. Dar ea afectează 13% dintre europeni, prevalenţa fiind în creştere. Depresia este una dintre cauzele importante ale sinuciderilor, iar numărul celor care şi-au pus capăt vieţii însumează în Europa 57.000 de persoane, la nivelul anului 2006. Pornind de la aceste statistici îngrijorătoare, Uniunea Europeană şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii cheamă guvernele la acţiune comună de prevenire a depresiei şi a suicidului. Apelul nu este însă auzit de autorităţile române, căci, în România, sănătatea mintală este în continuare absentă de pe agenda publică.

România se află printre statele lipsite de un plan strategic naţional de prevenire a depresiei. Pe harta statelor cu cercetări care să evalueze starea de sănătate mintală a populaţiei, România e o pată albă. Suntem pe ultimul loc în Europa în ce priveşte accesul populaţiei la servicii de îngrijire la domiciliu şi deţinem, în compensaţie, un prim loc european la accesul în spitalele de psihiatrie. Acest loc fruntaş se traduce prin faptul că diagnosticarea se face târziu, în episoadele de criză, care cer spitalizarea.

Se traduce prin lipsa prevenţiei, a monitorizării pacienţilor deja diagnosticaţi, printr-un nivel ridicat de stigmatizare şi discriminare. Suferinţa psihică e un tabu de nedepăşit. Sistemul de sănătate mintală este, la rându-i, victima acestei stigmatizări, fiind neglijat la acordarea finanţărilor de stat, marginalizat în ansamblul sistemului românesc de sănătate publică.

Cifrele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii plasează România pe locul al treilea codaş în Europa la bugetul alocat de stat sănătăţii mintale. România este printre puţinele ţări europene unde sectorul neguvernamental este ca şi inexistent în domeniul serviciilor de sănătate mintală. Toate aceste recorduri negative au fost prezentate de reprezentanţii OMS, Matt Muijen şi Marc Danzon, la conferinţa europeană Prevenţia depresiei şi a suicidului, care a reunit la Budapesta miniştri ai Sănătăţii europeni şi experţi în sănătate mintală din statele europene. România nu a fost reprezentată la acest eveniment de niciun oficial din minister, ci doar de dr. Ileana Botezat Antonescu, directoarea Centrului Naţional de Sănătate Mintală, instituţie coordonatoare a reformei sănătăţii mintale doar la nivel teoretic, dar lipsită de autoritate şi de instrumente de decizie la nivelul acţiunii concrete.

Ţară săracă fiind, nu putem spera să avem printre cele mai performante sisteme de îngrijire de sănătate mintală din Europa, dar trebuie să constatăm că, alături de state foarte dezvoltate, întâlnim în acest clasament al performanţei şi două ţări din zona sud-est şi central-europeană: Slovenia (locul al doilea european) şi Slovacia (locul al treilea). Cel mai performant sistem de sănătate mintală îl are Suedia, iar pe locurile patru şi cinci sunt Belgia şi Danemarca, potrivit datelor prezentate de André Joubert, expert în cadrul Platformei naţionale de prevenire a depresiei din Danemarca.

"În fiecare an, 63.000 de oameni din cele 27 de state ale UE îşi pierd viaţa prin sinucidere, ceea ce înseamnă 630.000 în zece ani, adică o populaţie mai mare decât au Lisabona sau Copenhaga", au arătat la conferinţă Zoltan Rihmer, profesor de psihiatrie la Facultatea de Medicină din Budapesta, şi Danuta Wasserman, de la Institutul de Psihiatrie şi Suicidologie din Suedia, director al Programului naţional de sănătate mintală şi prevenţie a suicidului. Trebuie spus că, pe harta europeană a mortalităţii cauzate de suicid, Suedia se plasează pe un loc similar cu România, cu o rată situată între 10-12 morţi la suta de mii de locuitori. În Suedia, guvernul a anunţat încă de anul trecut politica "Suicid - zero". Aici există campanii naţionale de informare a populaţiei despre legătura dintre datoriile la bănci şi riscurile asupra sănătăţii mintale şi s-au creat instituţii de stat care acordă sprijin datornicilor. Suedia a introdus în programele şcolare ore de educaţie în sănătate mintală şi prevenire a violenţei, după ce s-a constatat că vârsta la care apar primele simptome ale depresiei coboară până la nivelul adolescenţilor.

Desigur, exemplului de bune practici suedez i se adaugă cele din alte state. 12 state din Europa au programe naţionale de prevenire a depresiei şi suicidului, iar în trei dintre acestea (Suedia, Lituania şi Olanda) programele naţionale au fost aprobate şi de parlament, ceea ce înseamnă mai multă legitimitate, mai mulţi bani, mai multe instrumente de a le pune în aplicare. E adevărat, majoritatea din cele 12 state sunt bogate, România nu îşi poate permite moftul de a investi bani în prevenirea depresiei, când atâtea probleme bat la uşă - se vor găsi multe voci să spună. Însă în Bulgaria, o ţară unde rata mortalităţii prin suicid este mai redusă decât în România, guvernul şi-a asumat un program naţional de prevenţie. Asta arată că viziunea şi voinţa politică sunt mai importante decât lipsa resurselor.

Gândirea strategică şi voinţa politică au făcut ca, în Anglia, guvernul să reducă prin măsuri coerente rata sinuciderilor cu 20% în deceniul 1995-2005 - de la 9, 2 la 7, 9 la suta de mii de locuitori -, iar cifrele erau mai mici în 1995 decât cele din România de azi. Aprecierea îi aparţine lui David Appleby, director naţional pentru sănătate mintală în Anglia. Însă avem de a face cu o diferenţă de optică: în timp ce, în România, lipsa de voinţă se ascunde în spatele argumentului că sănătatea mintală e un lux în plină criză economică, în Marea Britanie se porneşte de la ideea inversă, că, în criză economică, sănătatea mintală trebuie să se bucure de atenţie sporită tocmai pentru că astfel se pot reduce costuri uriaşe. Britanicii au ajuns la concluzia că pot economisi până la 8 miliarde de lire sterline pe an, dacă sănătatea mintală la muncă ar fi mai bine gestionată. S-a calculat că, în 2001, de exemplu, s-au pierdut 176 de milioane de zile de muncă din cauza stresului, anxietăţii şi depresiei. Pierderile cauzate de absenţa de la muncă a angajaţilor cu probleme de sănătate mintală, în 2002-2003, au fost de 4 miliarde de lire sterline.

Actuala criză a determinat noi planuri de acţiune, pornindu-se de la ideea că datoriile şi şomajul, efecte directe ale crizei, au consecinţe în planul sănătăţii. Cercetările arată că şomerii prezintă un risc de suicid dublu şi chiar triplu faţă de cei care au un loc de muncă, iar riscul de sinucidere creşte cu până la 70% în rândul persoanelor cu probleme minore de sănătate psihică scoase din câmpul muncii. Prin urmare, guvernul britanic consideră prioritar ca angajatorii să îi accepte la muncă pe salariaţii cu probleme de sănătate mintală, să schimbe atitudinile şi să reducă stigma.

Niciunul dintre aceste aspecte nu sunt priorităţi ori măcar motive de îngrijorare pentru autorităţile române, în ciuda faptului că şomajul - un factor de risc al suicidului - este în România peste media europeană în rândul tinerilor: dacă în UE 15, 4% dintre tinerii sub 25 de ani sunt şomeri, în România procentul este de 18%.

Întrebată când vor începe autorităţile române să acorde din nou atenţie problemelor de sănătate mintală, directoarea Centrului Naţional de Sănătate Mintală, Ileana Botezat Antonescu, nu ştie un răspuns. Până acum, singura mobilizare majoră a guvernului român în ce priveşte reforma sănătăţii mintale s-a făcut la presiunea UE, în perioada de preaderare, după ce presa românească a relatat în 2006 despre pacienţi internaţi în condiţii inumane în stabilimentul psihiatric de la Poiana Mare, unde s-au descoperit mai multe morţi suspecte. 2006 e anul în care a fost votată o strategie de reformă a sănătăţii mintale. De atunci şi până acum nu s-a mai făcut însă nimic.

Coincidenţă sau nu, secţiunea "sănătate mintală" de pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii a rămas neactualizată tot din 2006.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Comisia Europeană cheamă acum la responsabilitate politică. Imperativul lansat la conferinţa de la Budapesta se sprijină pe cifre îngrijorătoare: în clasamentul celor mai răspândite boli, afecţiunile neuropsihiatrice ocupă locul II, cu o pondere de 19, 3%, fiind surclasate doar de bolile cardiovasculare (22, 9%). Dar câţi ştiu că afecţiunile psihiatrice au o răspândire mai mare decât neoplasmul malign (11%)? Prin urmare, Uniunea Europeană a lansat Pactul European pentru Sănătate Mintală, prin care invită guvernele să facă din acest domeniu o prioritate a politicilor de sănătate. E de aşteptat ca, în baza acestui pact, noul guvern român să îşi asume un program naţional de sănătate mintală, bazat pe o abordare transsectorială, având ca punct de start o cercetare a stării de sănătate mintală a populaţiei. Ar fi un prim pas pentru a scoate România din zona petelor albe şi a statisticilor negative. //