GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014

Plecarati toti in concediu?
Noua nu ne raspunde nimeni??

@Cătălina: Eu am avut de mic probleme/tulburări de comportament. Dacă ai citit postările mele, ţi-ai dat seama ce individ antisocial am fost o bună parte din viaţa mea. Dar, înaintând în vârstă şi mai apoi cu ajutorul psihoterapiei şi a tratamentului, am reuşti să devin şi eu un om "normal", chiar dacă m-am ales şi cu TOC pe parcurs.
Stările tale consider că sunt normale. Şi eu când mi-e bine, sunt bun cu toată lumea, iar când nu mi-e bine, ferească Dumnezeu :) Ideea e că am învăţat să-mi controlez nervii, mai ales că mi s-a-ntâmplat de multe ori să-mi vărs năduful pe cine-mi ieşea-n cale, adică exact pe cine nu trebuia şi tot eu trăgeam ponoasele, tot eu trebuia să dreg busuiocul, deh, alte flori, alte bomboane, alte bocete, alte scuze, alţi bani, altă distracţie :)
În schimb dacă nu-ţi poţi controla accesele de furie sau eşti nervoasă aşa pur şi simplu fără motiv, ar trebui să discuţi cu psihologul tău chestia asta. Plus că la tine sunt şi mai multe probleme: TOC-ul îţi face iar ravagii, eşti iritată foarte tare de faptul că nu-ţi poţi controla obsesiile, acasă probleme cu soţul, fetiţa nu e lângă tine, de serviciu ţi-e lehamite, mai ai şi dereglările hormonale care-ţi sunt accentuate şi de disconfortul termic, ce să mai, nu mai ştii pe unde să scoţi cămaşa şi te simţi în stare să distrugi tot ce-ţi iese în cale.
Vorbeşte cu psihologul tău despre starea accentuată de iritabilitate, despre faptul că de-abia reuşeşti să-ţi acoperi ieşirile nervoase. Eventual vorbeşte cu psihiatra ta, poate antidepresivul nu e foarte eficace şi ai nevoie şi de un neuroleptic.
Eu momentan iau Cipralex 30mg şi Seroquel 200mg. Doza de Seroquel e cam prea mică, dar se pare că organismul meu atât suportă. Am încercat şi cu 400 şi cu 800mg la un moment dat, dar în perioada aia mai mult am dormit decât am stat treaz.
Bea-ţi câte un ceai roşu, simplu sau cu arome, nu contează, pe mine mă calmează când am stări nervoase. Hidratează-te bine, fructe şi legume proaspete.
Uite că ţi-am răspuns eu, parcă nu mă lăsa sufletul să te văd aşa singurică :))

:), multzam Kolya!
Stiam eu ca esti de treaba.

Nu mai fac psihoterapie, n-am prea rezolvat obsesia principala si nu mai reuseam sa strang bani pt rate.
In privinta neurolepticelor, am incercat 3, seroquel, rispolept si solian.
Nu m-am inteles cu niciunul, imi este rau de la ele, deci am inchis capitolul lor, si drept sa spun, nici nu prea vroiam sa iau pt ca ingrasa.

Nervii mi-i controlez, astazi m-a enervat o pupaza de la un service telef mobile de-mi venea sa o plesnesc. In schimb i-am vorbit frumos, dar cat s-o atinga la orgoliu.
Iar starea nu mi-a trecut, m-a incarcat rau negativ.
Deci asa in general mi-i controlez (nervii), pt ca doamne fereste daca ma dezlantui iese urat. Asa ca pun capacul (peste oala in fierbere) ;)))

@Cătălina: Aaa, păi astea sunt jucării, eu mă gândeam că te pregăteşti pentru vreo misiune sinucigaşă :)) În cazul ăsta, bea un roiboos şi te calmezi imediat.

Mi-am luat un medicament pe baza de valeriana si dorm ceva mai bine.
Parca si starea mi s-a schimbat, sunt mai limpede :).
Am de gand sa fac un fel de tratament ca asa scrie si pe prospect, aveam ceva probleme cu somnul, auzeam toate sforaiturile, cainii si cocosii posibili :))
Nu te gandi ca stau la tara dar in zona salaj unde stau e o zona de case, iar prin curti, toate vietatile :D.

@Cătălina: Atunci un neuroleptic în cantitate mică, aşa cum iau eu 200mg de Seroquel, ar trebui să te ajute. Şi eu aveam obiceiul prost de a mă trezi în toiul nopţii, sau aveam somnul uşor (mă trezea orice zgomot), ori nu puteam adormi dacă nu era linişte totală, dar în ultimul timp dorm ca un prunc, doza asta de neuroleptic mi se potriveşte, chiar dacă doctorul meu face spume că nu iau 800mg, cât vrea el. Du-te tu nene la serviciu în locul meu ca să stau eu să dorm nonstop cu 800mg ale tale, să vedem, îţi convine?:)
La tine cum a reacţionat Seroquelul, tot aşa de adormită ai fost?
Dacă ai "norocul" să treci prin mijlocul Zăbrăuţiului, ai să vezi acolo, în loc de parter, grajduri amenajate pentru cai, porci, găini, nah, cam ce are orice om care trăieşte la bloc :)

Hahahah, tare, nici chiar asa.
Kolya, neuroleptice never, ever ca sa spun asa.
Seroquel-ul ma anihila total, eram absenta si nu mai simteam nimic, nici foame, nici sete nici un sentiment, absolut nimic.
Zaceam pur si simplu.
Solian-ul imi dadea atacuri de panica.
Rispolept-ul era sa ma duca la camera de garda, am crezut ca mor in noaptea aia, norocul meu a fost ca am avut calmepam in casa si asa am reusit sa nu chem salvarea.
Cam asta e trista poveste cu neurolepticele. M-am bucurat ca s-a lamurit si dr mea ca nu imi merge cu ele, era chitita sa ma captuseasca cu unul.

@Cătălina: Asemănător cu ce spui tu mă simţeam eu cu 800mg de Seroquel şi peste. Mai încercasem şi altele în prealabil, doctorul mi-a confirmat că ăsta ar fi cam ultimul neuroleptic pe care mi-l poate da şi că riscă puşcăria dacă-mi dă o doză mai mare. Bineînţeles că eu nu riscam nimic dacă luam peste, doar viaţa, no big deal. Dar degeaba, orice doză peste 200mg mă făcea pur şi simplu să dorm din picioare, nimic altceva.
În schimb, am deja vreo două luni de când iau doza asta foarte mică, de 200mg şi ţi-am spus, mă ajută să dorm fără să mă mai trezesc noaptea la cel mai mic zgomot. Parcă diminuează şi obsesiile puţin, îmi dă o mai mare putere de a le minimiza importanţa, în consecinţă repetatul, verificatul, schimbatul, îndoiala şi toate cele.
Tu mai ţii minte ce doză de Seroquel luai? Poate o doză minimă, cum iau eu, chiar dacă se supără doctorul, îţi va limpezi puţin gândurile. Eu am observat chestia asta din plin, altfel te trezeşti după 7-8 de somn, decât după doar 4-5. Şi psihologul insistă că e o mare victorie faptul că pot dormi un somn normal, nefragmentat.

Pai luam doza minima, incepusem cu 50 parca, la 100 deja eram praf.
Nu conteaza oricum pt ca nu vreau sa ma ingras, abia mi-am recapatat silueta si nu sunt dispusa s-o iau de la capat.
Eu verific numai parul, asta e singura obsesie care imi da de furca, in rest nimic nu ma deranjeaza.
Prefer sa il am scurt si gata, decat sa bag tone de mancare in mine.
Am facut alegerea :), nu ma mai razgandesc, e definitiva.

Şi eu trecusem mult de 1000 când am luat supradoza :))

Reciteşte-ţi ultimul mesaj, iar vorbeşte TOC-ul...

Supradoza? Ce vrei sa spui?

Dap, am avut chef să fac experienţe, să văd ce efect are o doză foarte mare de quetiapină. Şi, fiindcă nu era nimeni altcineva prin preajmă, m-am gândit să încerc pe mine. Atât de disperat am fost la un moment dat. Şi tot degeaba...

Eu am ajuns iar la urgenta, a fost chin, au vrut sa ma injecteze au venit sa ma tina neaparat, a trb sa semneze mami ca ma ia de acl pe raspunderea ei.abia m.au lasat sa plec, vai d le capul meu prin ce am trecut...nici nu mai am chef sa scriu.

Mi.au dat abilify si inca ceva...

Poti mai mult de atat Andreea ! Nu lua pastilele recomandate, umfla-ti panzele cum te-a invatat amicul tau Decatdavid si data viitoare vei reusi sa ajungi la injectabile ! Poate impreuna cu unul sau ambii parinti ! :)

Offf, Andreea, imi pare rau sa aud asta.
Dar ce motiv au avut sa te duca iar la urgente? Nervii?
Abilify cik ar fi cel mai soft antipsihotic, dar parerile sunt impartite.
Si dr mea a vrut sa mi-l dea dar am refuzat dupa experienta cu rispolept.
Ia macar antidepresivele si vei fi cel putin pe linia de plutire, ai facut carari la urgente, iar spitalul e un loc horror.
Urmeaza un tratament cu consecventa si te scutesti de chinul asta.

Kolya, rau faci cu experimentele astea cu dozele, te joci cu focul.
Mai ales cu antipsihoticele.
Eu cred ca dadeam coltzu daca luam 1000 mg de antipsihotic...

@Andreea: Abilify am luat şi eu o perioadă. La mine n-a mers, aproape că-mi pierdusem memoria pe termen scurt din cauza sa. Poate la tine, Andreea, va merge mai bine, mergi pe doze mici, de 5-10mg şi s-ar putea să-ţi fie mai bine.
De data asta pentru ce ai ajuns la urgenţe?

@Stevens: Atitudinea ta adversă nu ajută pe nimeni, cu atât mai puţin pe tine.

Totusi, nu facem bine ca ii aratam Andreei numai aspectele negative ale administrarii medicamentelor, in felul asta ea devine si mai hotarata sa nu le ia.
Pe tine te aude ca iti pierzi memoria de la abilify, pe mine ca era sa ajung la urgente, o sa fuga de ele in continuare.

@Cătălina: Timpuri disperate cer măsuri disperate, ce să-ţi mai zic? Ai fost şi tu "acolo", ştii cum e...

Kolya, Stevens aplica "psihologia inversa", de asta a pus problema asa.
Crezi ca daca noi o boscorodim sa ia medicamente, o sa ia? Nici asa nu merge dupa cum bine vezi..

@Cătălina: Nu avem ce-i face Andreei, poate că are chiar nevoie să ajungă pe marginea prăpastiei, poate "de-acolo" va vedea lumea mai frumoasă şi se va hotărî să revină, dacă nu, nu. A devenit clar că asta a opţiunea ei, ori să se prăpădească de tot, ori să reînveţe să iubească viaţa şi să lupte pentru ea.

În ce-l priveşte pe Stevens, sper că ai înţeles că nu-şi poate controla personalităţile sale multiple, nu ştii dacă aplică "reversul medaliei" sau chiar îi doreşte moartea fetei. El doar caută să aibă dreptate, nu contează dacă ea moare sau trăieşte, în felul ăsta he covers all the bases.

Kolya, nu incerc sa il studiez pe nenea Steve, e o personalitate mult prea complicata si nu prezita atat interes.
Eu m-am referit strict la ceea ce a scris mai sus.
Uneori este benefica si masura asta, adica poate da rezultate.

Da, şi Andreea având încredere oarbă în Stevens, se va converti ca prin minune.
Las-o în pace, să ajungă în punctul în care îşi doreşte viaţa sa nu.
Noi doi cel puţin aşa am făcut, şi am ajuns la concluzia că viaţa merită trăită, chiar şi aşa distorsionată cum e.
Nimic din ce facem sau spunem noi nu se lipeşte de ea.
Mai ales că noi am fost deja în punctul unde ea îşi doreşte să ajungă, noi suntem "viciaţi".
E suficient de matură să hotărască singură ce face cu viaţa ei, s-o continue, s-o îmbunătăţească, sau s-o termine.
Noi doi cel puţin am luat hotărârea asta, las-o s-o ia şi ea.
Dacă doreşte să trăiască, vom fi alături de ea.
Dacă-şi doreşte să moară e treaba ei, şi noi ne-am dorit moartea la un moment dat şi nu ne-a schimbat nimeni decizia, oricât ar fi insistat.
Dacă noi am ales viaţa, nu înseamnă că aşa trebuie şi ea să facă.
În punctul ăsta, ea trebuie să gândească, să pună în balanţă, şi să hotărască ce face mai departe.
Sfaturi bune i-am tot dat, dar deh, drumul spre iad e pavat cu bune intenţii...

Asa e, sper sa proceseze bine ce are de gand sa faca, si sa ia decizia buna, ca e pacat sa isi iroseasca anii tineretii prin spitale..

Andreea posibil sa mai aiba ceva pe langa toc (depresie).

În momentul ăsta TOC-ul e cea mai mică grijă a sa...

Exact!