Este o problema medicala? Este TOC?

m-am inscris pe acest forum pentru ca sper sa gasesc o explicatie. problema nu este a mea, ci a prietenului meu care trece printr-o perioada pe care nu pot sa o inteleg. de foarte putin timp are o schimbare brusca de comportament, total neasteptata. a devenit foarte religios(si nu era asa inainte). a tinut tot postul pastelui, vrea sa posteasca miercurea si vinerea, si se simte vinovat intr-o oarecare masura ca avem relatii sexuale fara sa fim casatoriti. nu imi pot explica in nici un fel comporatmentul lui, mai ales ca pana acuma 2-3 luni era total opus. ma acuza ca nu il mai inteleg si intr-adevar ma sperie. nu stiu daca ar putea sa fie o tulburare medicala sau sa o privesc ca pe ceva in limitele normalitatii, insa ma sperie o schimbare asa brusca si extrema.
sunt studenta la medicina in anul 2, asa ca as putea sa inteleg un eventual limbaj de "specialitate".
am nevoie de un raspuns urgent, sper ca problema mea sa nu fie inoportuna.
astept cu nerabdare un raspuns, si sper ca modul meu de a expune problema nu a fost prea haotic.
va multumesc din suflet.

Cam putine informatii oferi despre prietenul tau. Are ritualuri, il obsedeaza ceva anume?
E deschis, comunicativ?
Daca accepta, sfatul meu este sa va adresati unui medic de specialitate, el poate pune un diagnostic corect, nicidecum aici pe forum:)

sunt persoane mai religioase, dar faptul ca si-a schimbat brusc atitudinea asta denota ca ceva l-a determinat, fie din afara, fie endogen.
Eu am trecut printr-un delir mistic, cauzat de un necaz dar si de predispozitia mea de a cadea in extreme.
am scapat de acesta.
Vorba celui dinainte, e greu de spus pe forum, vorbiti cu un coleg de la specializarea psihiatrie.
Numai bine.

si pe mine ma uimeste faptul ca astfel de atitudini nu ii stau in ifre deloc. nu are "obsesii".poate singura lui obsesie, mai nou, e sa fie corect si un bun crestin si are o conceptie foarte departata de ceea ce numim "normal".adica se simte vinovat, asa cum am explicat in prima mea interventie, pentru lucruri care nu e ridica probleme majoritatii oamenilor. este intr-adevar o fire comunicativa si deschisa, si n-a trecut prin nici un soc sau ceva asemanator care sa ii justifice comportamentul.
e aproape exclus sa il fac sa se adreseze unui specialist, avand in vedere ca nici macar nu accepta ideea, in urma unor discutii indelungate, ca are un comportament macar exagerat.
am deschis discutia aici pe forum nu ca sa obtin un "diagnostic". nu ma asteptam la asta:) vroiam doar sa caut diverse motive pentru care ar putea sa survina un astfel de comportament.
eventual sa aflu cum ar trebui discutat cu o persoana care se schimba asa brusc pentru a-l face eventual sa isi constientizeze atitudinea sau sa inteleaga ce li se pare celor din jur anormal la comportamentul lui. cred ca intrebarea mea este mai mult de natura psihologia decat psihiatrica. adica ar trebui sa incerc sa-i explic si mai mult sau mai vehement? sau sa il accept?sa-i dau dreptate? ce atitudine ar trebui eu sa adopt?
va multumesc pentru atentie si pentru sprijin si astept cu nerabdare eventuale sugestii

draga motanik, am stat si m-am gandit in legatura cu prietenul tau.
s-ar putea pur si simplu sa fi vorbit cu un preot sau cu vre-un calugar care sa il fi lamurit in unele privinte.
zici ca se simte vinovat numai ca faceti dragoste necununati sau are o culpabilizare generala, din orice?
Eu zic ca omul s-ar putea sa fi avut pur si simplu o revelatie, o transformare a convingerilor in urma unei discutii sau unei lecturi.
Nu este bine sa punem totul pe seama unei boli.
Cazul meu a fost altceva. Am fost bolnava de adolescenta si am apucat pe calea bisericii de disperare.
Discuta mai mult cu el si fii receptiva la parerile lui, nu le respinge. vezi care sunt argumentele lui.
Nu este anormal sa fii credincios.
Numai bine

va multumesc din suflet pentru atentia pe care mi-o acordati.
ca sa raspund la intrebarea dvs, din cate am inteles, nu are un sentiment de vina generala.doar aspectul asta il face sa se simta vinovat.
si nu neaparat vroiam sa pun asta pe seama unei boli, si intr-adevar, nu e nimica rau sa fii credincios.
doar ca o schimbare asa brusca, de la foarte putin pios sper deloc la "exagerat de pios" ma punea pe ganduri. si faptul ca nu mai e asa de deschis la a comunica cu mine. trebuie sa trag vorbele cu clestele din gura lui ca sa aflu ce gandeste...

buna motanik, incearca sa afli ce l-a determinat sa se schimbe. Intreaba-l chiar pe el, fiti deschisi.
Poate, ti-am spus, o lectura sau o discutie mai indelungata l-au facut sa isi schimbe parerile.
daca nu mai vrea sa faceti dragoste necununati si daca il iubesti mult, de ce nu va casatoriti? Sunteti foarte tineri, studenti, si ce daca?
Numai bine!

draga motanik, rectific, nu vfeau sa te indemn sa faci pasul casatoriei fara sa stii daca el este bolnav intr-adevar.
E un pas important si e greu sa iti asumi sarcina de a ingriji un om bolnav psihic.
Ca pana la urma nu ar fi exclus sa aiba totusi o tulburare comportamentala.
Un medic bun te-ar putea ajuta.
sanatate!

va multumesc pentru atentia pe care mi-ati acordat-o:) o sa am in vedere sfaturile dvs. in ceea ce priveste casatoria, si daca mi-ar cere-o, nu cred ca as vrea acum. nu pentru ca suntem tineri sis tudenti, ci pentru ca 4 ani stiam alt om si o schimbare brusca nu e un motiv sa ma casatoresc. mai degraba ma sperie:)
nu plec neaparat de la premisa ca are o boala. atunci chiar ar fi o situatie..urata. dar si fiind doar o chestie de "revelatie" si o schimbare in viziune, nu pot sa-mi schimb viata pe baza a ceva ce ma iontriga si ce inca nu inteleg.
multumesc mult inca o data
o zi frumoasa

Buna Motanik,

Am citit ultimul tau post si mi se pare foarte frumos spus. Da macar te-a cerut? :-) Fac si eu o gluma ca barbatii in ziua de azi fug de casatorie cat pot ei mai repede.
Nici eu nu cred ca o schimbare atat de brusca inseamna o revelatie. Mai degraba mi se pare ca "revelatiile" lucrurile de care ne dam seama, ne fac sa inaintam. Asa consider eu... vinovatia si culpabilizarea, daca incep sa ne afecteze viata de zi cu zi, pot fi un semnal ca nu e in regula ceva...
Daca e doar o pasa de "mai, oare cum stau lucrurile in lumea asta? " o sa-i treaca. A avut vreun contact cu cineva care sa-i fi atras atentia la lucrurile astea? Dar si asa, eu una nu cred ca brusc si dintr-o data devii religios. Nu vorbesc de credinta, ci de aplicarea unor dogme precum postul, casatoria, etc.

Eu am Tulburare Obsesiv Compulsiva si subiectul gandurilor obesesive este religia. Imi pun o sumedenie de intrenbari (ca tot sufeindul de TOC) si-mi gasesc tot felul de vini, dar stiu si am stiut mereu ca ceva e in neregula cu reactia mea la povestile care ma intriga. TOC are diverse forme de manifestare, cu ritualuri vizibile (precum oamenii care se spala pe maini, etc) si cu ritualuri mentale. Poti intra pe siteul Institutului National de Medicina Mentala din Statele Unite si acolo au criterii care te ghideaza asa incat poti sa te prinzi intr-o oarecare masura daca cineva are TOC sau nu. Multa bafta!

buna ziua!
ca sa raspund la intrebarea care mi s-a pus, nu m-a cerut "oficial". dar dupa putin timp de la inceputul relatiei noastre ne-am imaginat ca o sa ne casatorim si vorbeam despre asta intr-o maniera in care era clar ca o sa se intample la un moment dat. si in ultima vreme zicea ca ar fi bine sa ne casatorim cat mai repede. avem si probleme cu mama care e intr-adevar un om cu probleme si care nu e de acord cu relatia noastra(despre care nici nu mai stie de vreun an jumate-2 :) ), asa ca a ne casatori nu era chiar printre activitatile din viitorul apropiat.
cred ca cel mai mult in povestea asta l-a influentat mama lui, care a trecut printr-un divort si a suferit mult si a luat "calea" asta. ea a devenit de-a dreptul obsedata si in ciuda faptului ca ma intalnesc destul de rar cu ea, nu rateaza NICI O ocazie sa-mi spuna pe la ce biserici a mai fost si ce preot ce i-a mai zis. ma gandesc ca el, stand cu mama lui, e evident direct influentat.
spune ca e confuz si eu astept sa-i treaca confuzia asta...sper sa nu astept degeaba...

va multumesc pentru sursa de informare pe care mi-ati dat-o. o sa studiez problema.

o zi buna:)

Bafta, Motanik!

Si mie mi se pare, din ce spui, ca povestea asta survine in urma divortului parintilor si a cautarilor mamei lui. Se intampla foarte des ca atunci cand avem o problema mare sa cautam raspunsuri peste raspunsuri si sa devenim extrem de preocupati.
Cum ziceam, daca e doar o pasa influentata de mama lui, o sa-i treaca. Daca a facut el o obsesie, si pentru asta exista remedii. De asteptat, nu o sa astepti degeaba. Oamenii au tot felul de obstacole peste care trec mai usor sau mai greu. Nu v-ati despartit, nu?

:) multumesc pentru preocupare:)

aproximativ ne-am despartit..a zis ca e f confuz si ca nu stie ce vrea de la viata si nu stie cum isi vede viitorul si ca acum nu e in stare sa aiba nici o relatie. ca nu e vorba de mine, ca e vorba de el, care nu mai vede padurea de copaci...
ma mai suna, mai vorbim...ei, mi-e greu sa-l inteleg..si sper ca o perioada, asa de libertate si de liniste si de singuratate o sa-l aduca pe un drum..
ma intreb de ce v-a venit ideea sa ma intrebati asta?:) era intr-un fel de asteptat, nu?
m-am gandit ca cel mai bine e sa ma abtin sa-l caut si sa-l nu-l agasez, sa poata sa se gandeasca si sa nu se mai simta incorsetat. cred ca e bin asa, nu?

va multumesc inca o data din suflet pentru grija:)
o zi frumoasa

Motanik, te-am intrebat daca v-ati despartit pentru ca se intampla adesea ca o poveste de genul acesta sa idetermine persoana in cauza sa se izoleze. Eu nu sunt nici medic, nici psiholog, nu pun diagnostice. Nu va cunosc povestea, backgroundul ca sa pot sa-mi exprim o opinie competenta.
Poate pana la urma prietenul tau are intr-adevar o perioada in care isi cauta identitatea/drumul in viata... habar n-am. Poate trece printr-o criza existentiala fireasca si are tot felul de idei.

Pe de alta parte, daca cineva incepe sa creada ca pacatuieste, ca nu trebuie sa faca aia sau ailalta si sa fie convins realmente ca face ceva rau, va cauta sa schimbe comportamentului lui asa incat sa aiba impresia ca face ceva bine.

Poate cel mai bine ar fi pentru tine, daca ai aceste suspiciuni, sa ceri parerea unui psiholog caruia sa-i povestesti de-a fira-n par toate cate s-au intamplat. Lumea, pe forumuri, isi da cu parerea si adesea e neavizata...

Si, din experienta mea citire: de fiecare daca cand am avut un barbat in viata mea pe care l-a apucat o criza existentiala, ala avea pe alta :-) Si eu imi storceam creierii sa vad ce confuzie o fi in capul lui. Din nou, asta e experienta mea, nu dau sfaturi. Barbatii sunt niste specimente ciudate :-)

buna ziua din nou:)

sunt constienta ca lumea isi da cu parerea pe forumuri si ca asta e metoda cea mai buna sa gasesc o parere avizata. cand am decis sa scriu pe acest forum, cautam pareri pur si simplu. sa aflu cum vad altii lucrurile dintr-o povestire oarecum sumara. si imi sunt de ajutor opiniile dvs.:)

nu va subestimez experienta, dar sunt convinsa ca nu are pe alta. nu spun asta pentru ca sunt o credula care are incredere nebuna in prietenul ei. pentru ca nu am avut niciodata incredere deplina in el si pentru ca il cunosc si am avut intr-un fel "grija" sa stiu daca se intampla lucruri din astea, pe care un barbat nu le-ar spune niciodata:)

problema este ca nu stiu la ce sa ma astept si am ramas cumva "in aer" si caut intr-un fel raspunsuri la ceea ce eu nu inteleg.

va multumesc din nou pt grija:)

Motanik, poti sa ma tutuiesti. Nu sunt foarte batrana :-)
Nu-ti fa griji, cu totii cautam raspunsuri cand nu stim ce se intampla. Cum iti spuneam, daca te ajuta, vorbeste cu un psiholog bun.
Multi dintre noi spunem: nu eu am probleme, e posibil ca x sa aiba una. Dar, daca pe noi ne afecteaza, devine si problema noastra si nu e nici o rusine sa cautam ajutor. Eu cred ca esti foarte curajoasa ca te-ai inscris aici sa afli cateva pareri.
Eu sufar de ani de zile de o problema de anxietate si forumul de aici m-a ajutat enorm. Eu scriu la un alt subiect, la grup de sustinere TOC si am intalnit persoane extraordinare care m-au ajutat.

In ce priveste barbatii si aventurile, nu faceam decat o glumita, haz de necazurile prin care am trecut. Ca mereu zic de barbati ca sunt o specie aparte :-)

:) intr-adevar barbatii sunt speciali

nu as apela la un psiholog. in primul rand nu stiu pe nimeni "bun"(mai exact nu stiu pe nimeni:) )in plus am cativa prieteni buni care, ca si tine, ma ajuta mult si cu care pot vorbi deschis.

pentru mine acest forum a fost primul si singurul pe care am scris pana acum si ma bucur ca am gasit oameni ca tine care sunt receptivi si deschisi...

sper sa trec cu bine peste problemele astea. drept e ca dupa atata timp e destul de greu:) cred ca cel mai bine ar fi sa imi vad oarecum de lucurile importante pe care le am de facut (ca examene etc:) ) si sa ma implic mai putin si sa incerc sa ma detasez cumva. am ajuns la concluzia ca nu ajuta la nimica sa tii cu dintii de ceva ce nu mai merge cel putin pe moment.
ce e enervante ca intre noi nu s-a tras o linie clara, daca ma intelegi...suntem asa, cumva, in pom.

oare chiar asa e? timpul vindeca tot?

iti doresc o zi frumoasa

Hello din nou!

Foarte bine ca te poti bizui pe prieteni; Ai gasit o solutie buna, sa-ti vezi de restul vietii si sa-ti umpli timpul.. Cred ca e frustrant ca intre voi nu s-a tras o linie.

Uite, am avut la um moment dat o cotitura cu iubitul meu, chiar ma carasem la sora mea, am dus haine etc. Am rezolvat-o asa: am pus pe hartie lucrurile care nu imi placeau la el. Am facut la propriu, o hartie pe care i-am aratat-o. De la chestii de genul "nu suport sa vii seara tarziu acasa, nu suport sa nu ma suni" la "nu-mi place sa ma pisti de picior". Suna stupid, dar chiar avea omul meu un coportament de joaca-haraiala agresiva care ma enerva. I s-a ridicat parul in cap cand am vazut tot ce pusesem eu acolo... dar, a priceput in cele din urma.
La fel a facut si el, a inceput sa-mi spuna ce nu-i placea lui in comportamentul meu. Mai avem si acum diverse certuri si discutii, dar am inteles ce ne supara.
Poate ca puteti si voi sa procedati la fel... sa-l lui sa-ti spuna ce nu e in regula si sa-i spui si tu ca te deranjeaza aia si ailalta.
Si iubitul meu ii tot tragea ca e confuz, ca l-au termina problemele de la firma, ca in momentul ala poate ca era mai bine sa ne separam ca el nu stia cum sa faca sa fie langa mine si asa mai departe... La un moment dat i-am zis sa nu ma mai caute niciodata, mai aveam putin si mi ti-l si strangeam de gat :-)

O sa coborati voi din pom pana la urma. Timpul face asa incat crizele sa se atenueze, durerea sa fie mai putin suparatoare, problemele sa-si gaseasca rezolvare. Vindeca timpul? Nu stiu. Daca ma uit la iubitul de care m-am despartit acum mult timp, cand eram la facultate (eu am 31 de ani) as spune ca nu mai am nici macar o tresarire... daca ma intrebi de omul langa care apoi am stat sase ani si m-a tradat ingrozitor, dar din motive de afaceri trebuie sa ne vedem mereu, o sa-ti spun ca ranile alea s-au inchis mai greu. Acum sunt bine, impacata si stiu ca voi fi si mai impacata pe masura ce... desigur, trece timpul.

Bafta!