Jocul Mahjong stimulează sănătatea mintală, prevenind depresia
©
Autor: Teodorescu Mihai
Sănătatea mintală, extrem de importantă în fiecare dintre etapele vieții, poate fi îmbunătățită de jocurile de societate, ce implică relaționarea cu alte persoane, precum Mahjong.
Un studiu recent, efectuat de către cercetătorii de la Universitatea din Georgia, SUA, demonstrează că prin jucarea regulată a jocului Mahjong, un joc de strategie popular în Asia, ar putea fi redusă incidența depresiei în rândul populației adulte de vârstă mijlocie, în special în țările cu venituri mici și medii. Avantajele participării la activități sociale pentru sănătatea mintală au fost deja recunoscute pe scară largă în numeroase studii anterioare. Cu toate acestea, sunt puține lucruri știute despre rolul pe care interacțiunea socială îl are, atunci când vine vorba de anumite contexte sau formate.
Analizele precedente, privind asocierea dintre sănătatea mintală și participarea la activități sociale, au fost realizate prin utilizarea în mod explicit a datelor obținute de la subiecți cu o situație financiară bună, ce proveneau din țări dezvoltate. În actualul studiu, cei 11.000 de subiecți au provenit din China, o țară în care situația economică a rezidenților nu este excelentă și în care incidența bolilor mintale este crescută. Cercetătorii au comparat simptomele depresiei cu tipul și frecvența participării sociale, inclusiv în anumite jocuri, constatând că simptomele tind să se îmbunătățească, în urma activităților care implică implicarea în societate.
Au fost remarcate îmbunătățiri de sănătate mintală după jocurile de Mahjong, însă doar în comunitățile urbane din China. În mod surprinzător, adulții din mediile rurale nu și-au îmbunătățit sănătatea mintală după acest joc. Cel mai probabil, cauza o reprezintă competitivitatea crescută, care i-ar putea face pe oamenii din mediul rural inclusiv să transforme Mahjong într-un joc de competiție, un duel cu miză importantă. Folosindu-se de concluziile acestui studiu, ar putea fi crescută participarea la jocuri de societate inclusiv în populațiile din SUA, acolo unde, de asemenea, bolile mintale sunt o problemă frecventă.
sursa: Science Daily

Data actualizare: 19-09-2019 | creare: 19-09-2019 | Vizite: 1013
Bibliografie
Feeling depressed? Mahjong might be the answer, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/09/190917115420.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.intră pe forum