Micoza urechii (Otomicoza)

Micoza urechii (Otomicoza)

Otomicoza (urechea Singapore) este o infectie fungica a urechii, o infectie micotica superficiala a canalului extern al urechii. Este mai frecventa in tarile tropicale. Infectia poate fi subacuta sau acuta si este caracterizata de:

  • secretii cu miros neplacut,
  • inflamatie,
  • prurit,
  • formare de cruste si
  • disconfort sever. (4)


Aspergillus si Candida sunt fungii cei mai frecvent izolati la pacientii cu ciuperca in ureche. La examenul urechii cel mai caracteristic element este prezenta unor detritusuri gri-albicioase. Diagnosticul de otita externa se pune pe istoricul pacientului, examenul otoscopic sub control microscopic si studiile imagistice. Pentru diagnosticul corect se recomanda prepararea directa a specimenelor, in particular prin coloratii speciale, cultura micologica si examen histologic. (3) (1)


Medicii trebuie sa suspecteze otomicoza drept cauza a otoreei persistente, mai ales dupa un tratament cu picaturi antibiotice. Ofloxacina ramane o alegere excelenta pentru otorea bacteriana dar se pare ca aceasta creste si incidenta otomicozei. In ultimii ani exista o crestere a prevalentei otomicozei, legata de folosirea excesiva a solutiilor otice antibiotice. (5)

 
micoza urechii este tratata prin debridare urmata de antifungice topice si controlata simptomatic cu antihistaminice orale.

Mecanism fiziopatologic

Cel mai adesea micoza urechii este determinata de specii de Aspergillus. Ocazional fungi apartinand speciilor de Candida pot determina otomicoza. La pacientii diagnosticati cu aceasta conditie, speciile de Aspergillus au fost regasite la 9 din 10 cazuri. Dintre numeroasele specii de Aspergillus care determina infectia urechii, Aspergillus niger este cea mai intalnita. Alte specii regasite uneori sunt Aspergillus fumigatus. Fungii de Aspergillus sunt ubiquitari si determina patologii ale plantelor. Cel mai frecvent, otomicoza produsa de Candida este cauzata de Candida albicans. ocazional si alte specii de Candida tropicalis pot reprezenta factori etiologici. Alti agenti etiologici cuprind: Aspergillus flavus, Allescheria boydii, Scopulariopsis, Penicillinum, Rhizopus, Absidia. (1)

 
Sporii fungici microscopici pot intra in canalul auditiv prin mai multe cai, incluzand apa contaminata si unghiile murdare. Situatiile care pot conduce la dezvoltarea infectiilor fungice in ureche cuprind: umezeala cauzata de inot, perspiratia sau umiditatea crescuta, temperaturile ridicate ale mediului ambiant, bolile dermatologice cronice, cum sunt eczema, psoriazisul sau acnea si traumatismul canalului auditiv. Conditia este mai frecventa in mediile tropicale si subtropicale. (7) (1)

Cauze si factori de risc

Otomicoza este o infectie fungica a portiunii externe a urechii. Este o infectie cauzata de o varietate de specii fungice, dintre care cei mai intalniti sunt: Aspergillus, Candida, Actinomyces, Phycomycetes si Rhizopus. Cele mai multe dintre aceste specii fungice exista in mediul inconjurator si pot usor veni in contact cu oamenii, desi nu toti indivizii devin infectati. Persoanele mai predispuse la infectii, in special cele cu sistem imun deficitar sau care sufera de diabet zaharat, pot usor dezvolta otomicoza. (2)

 
Cei mai frecventi factori de risc pentru dezvoltarea otomicozei cuprind:

  • contactul cu apa contaminata
  • folosirea prelungita a agentilor antibacterieni topici
  • administrarea de lunga durata sistemica a fluoroquinolonelor
  • starile de depresie imunitara, diabetul zaharat
  • sarcina, folosirea steroizilor sistemici
  • prezenta cavitatilor mastoide deschise
  • aparatele auditive ocluzive, traumatismele, infectiile bacteriene. (3)


Semne si simptome

Epidemiologie

Otomicoza este regasita in intreaga lume, dar este mai frecventa in mediile calde, umede si prafuite. Boala apare mai ales la persoanele care isi acopera capul in diverse tari si la inotatori. Indivizii afectati variaza ca varsta de la 5 luni pana la 84 de ani. Distributia pe sexe nu este stabilita. Otomicoza nu este considerata o boala inalt infectioasa, deoarece este adesea unilaterala. (1) (5)

Istoricul bolii

Termenul de otomicoza este folosit cel mai adesea pentru a descrie infectiile fungice ale urechii externe, incluzand:

  • auriculul,
  • canalul auditiv,
  • timpanul si
  • urechea medie.

Otita externa maligna invaziva fungica este o infectie a canalului auditiv extern care invadeaza baza craniului si celulele mastoide.

Pacientii se prezinta la medic pentru: prurit, inflamatie, formare de cruste si disconfort sever al urechii. Pacientul poate acuza tinnitus si vertigo. Formarea de cerumen este exagerata. Micoza determina exfoliere epiteliala superficiala si mase de detritusuri care contin hife si supuratie. Pruritul este mai sever decat in alte forme de infectie otica iar secretiile sunt adesea caracteristice. Primele stadii ale otomicozei sunt similare cu infectia bacteriana otica, dar otomicoza este caracterizata de hife filamentoase, lungi, numeroase, albe care cresc la suprafata pielii. Boala poate fi suspectata doar cand simptomele nu raspund la antibiotice. Canalul auditiv poate fi suprainfectat cu o specie bacteriana si un fung. (4) (2)

 
Pruritul si otorea sunt cele mai comune simptome, alaturi de eritemul epidermului si al timpanului. Aceste manifestari sunt de obicei unilaterale, rar fiind documentate si cazuri de afectare bilaterala a urechilor. Daca exista o perforare concomitenta a timpanului, iar otalgia este elementul predominant, trebuie considerata otita medie supurativa determinata de Aspergillus sau alti fungi. Infectia fungica trebuie suspectata in toate cazurile de otita externa cronica care nu raspund la terapia antibiotica topica conventionala. (6)

Examen fizic

Tabloul clinic in micoza urehii poate cuprinde urmatoarele semne si simptome:

  • prurit local, edem, secretii aderente, galbui sau gri
  • durere, eritem al canalului extern auditiv
  • probleme auditive ale urechii afectate
  • senzatia de plenitudine sau de ureche infundata
  • ingustarea canalului auditiv extern. (4)

Examenul otoscopic

Arata o infectie limitata la canalul auditiv, cu depozite de cerumen gri sau negriciose si detritusuri care pot umple intreg meatul. Surditatea de conducere in forma usoara poate fi acuzata de catre pacient, datorita obstructiei mecanice a canalului auditiv extern. Zona locala poate fi hiperemica si uneori sangeranda. La pacientii imunodeprimati, in special diabeticii, Aspergillus poate invada local structurile anatomice adiacente precum osul mastoid si creierul. (6)

Diagnostic

Infectia micotica a urechii este diagnosticata mai ales clinic. Diagnosticul sugerat de tabloul clinic trebuie sustinut prin diferite teste de laborator: examen micologic al secretiei otice, identificarea fungului si testarea sensibilitatii lui la antifungice. Daca sunt suspectate complicatii invazive ale otomicozei se recomanda radiografia bazei de craniu si chiar studiul CT sau RMN. (7)

 
Prezenta structurilor fungice este observata in coloratiile prelevatelor de secretie otica cu 10% hidroxid de potasiu sau calcofluor alb. Examenul microscopic arata aglomerari discrete de hife cu conidiofori. In otita externa cauzata de Aspergillus niger se observa hifele septate, veziculele sporulate si multipli spori negri. Microscopia prin imunofluorescenta, folosind anticorpi monoclonali fungici specifici este o tehnica de diagnostic rapida, precisa si sensibila. Daca infectia implica si urechea medie sau mastoida, se recomanda biopsia pentru demonstrarea directa a fungilor, cat si cultura fungica. (4)

 
Deoarece otomicoza este mai ales o infectie a pacientilor imunocompromisi, vor fi indicate: hemoleucograma, frotiul sangelui periferic, glicemia a jeun.
In cazul acuzelor auditive ale pacientului se recomanda studiile audiologice si audiometrice pentru stabilirea cauzei si a nivelului de afectare a functiei auditive.
Otomicoza este adesea diagnosticata gresit drept infectie bacteriana, iar pacientului i se prescrie picaturi otice antibiotice in primele stadii ale bolii. Fungul este suspectat doar cand antibioterapia nu este eficienta. (4) (6)

Tratament

Primul pas in terapia otomicozei este curatarea urechii afectate pe cat posibil, pentru a inlatura fungul. Aspiratia poate fi folosita pentru a curata urechea. Sedintele de curatare a urechii pot fi efectuate de mai multe ori pe saptamana. Poate fi necesara si analgezia. Totusi este necesara si interventia specialistilor pentru curatarea urechii in cazul unui timpan perforat, deoarece aceasta conditie poate conduce la complicatii. Dupa o curatare corecta a urechii se vor aplica picaturi otice care contin agenti antifungici precum ketoconazol, econazol sau clotrimazol. In unele cazuri sunt recomandate picaturile cu violet de gentiana sau thimerosal, ca solutie alternativa pentru otomicoza. Agentii antifungici orali sunt recomandati doar in cazurile severe.

Majoritatea cazurilor pot fi tratate, totusi exista cativa pacienti, in special cei in varsta sau care sufera de diabet zaharat, care prezinta un risc crescut de extindere a infectiei spre urechea interna si baza craniului. Astfel de cazuri in care este afectat osul craniului pot determina complicatii severe iar pacientul necesita internare pentru a fi tratat cu medicamente intravenoase. (3) (1)

Peroxidul de hidrogen

Aceasta solutie antiseptica poate fi de asemnea de ajutor la indepartarea crustelor si a detritusurilor dure prezente in ureche. Peroxidul de hidrogen actioneaza prin scaderea pH-ului local si cresterea functiei picaturilor aminoglicozidice. Astfel se permite medicamentelor topice antifungice si acidifiante sa atinga concentratiile adecvate pentru a fi eficace. (2)

Solutiile antiseptice

5% solutie de acetat de aluminiu sau solutia Burrow nu doar diminua edemul dar ajuta si la inlaturarea detritusurilor tisulare. Mercurocromul, un compus mercuric organic solubil in apa, este folosit adesea ca agent antibacterian, fiind cunoscut si ca antifungic in aplicatii topice. Este folosit ca solutie 1-2%, mai ales in cazurile cu medii umede cu eficacitate raportata intre 96-100%. Totusi, acesta nu este aprobat deoarece contine mercur. Solutia 4% de acid boric este larg folosita, 77% dintre pacienti fiind tratati astfel. Gelul de nitrat 1% s-a dovedit util la 92% dintre cazuri.

Medicamentele antifungice

Nu exista medicamente otice antifungice aprobate pentru tratamentul otomicozei. Agentii antifungici folositi pentru a trata otomicoza includ: miconazolul sau clotrimazolul, fluconazolul, ketoconazolul. Aceste medicamente sunt contraindicate persoanelor cu afectiuni hepatice. (5)

Remedii naturiste

Caldura uscata:
Atmosfera umeda este un factor responsabil pentru favorizarea otomicozei, astfel devine necesar pastrarea urechii intr-o conditie uscata. Se poate folosi un uscator de par pentru a mentine urechea uscata. Se vor evita betisoarele de ureche care pot provoca mici leziuni ale canalului auditiv.

 
Otetul sau alcoolul:
Micozele se dezvolta in medii umede si calde. Aplicarea de alcool ajuta la evaporarea umezelii si usuca, dezinfecteaza pielea. Aciditatea din otet ajuta in reducerea cresterii micozei. Se foloseste o solutie preparata acasa din masuri egale de otet si alcool pentru a ameliora simptomele otomicozei in primele stadii ale infectiei. (1)

Prognostic

Terapia antifungica ajuta in tratamentul otomicozei la persoanele imunologic competente. Riscul de recurenta al infectiei creste cand nu se trateaza cauza iar mediul fiziologic al canalului auditiv este perturbat. Se va evita umezeala excesiva locala prin eliminarea bailor, un tratament medical adecvat pentru otita externa si evitarea anumitor manevre locale, precum curatarea frecventa cu betisoare din bumbac. (3)


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum