Modificarea circumferinței taliei după renunțarea la fumat și activitatea fizică – Rezultatele unui studiu pe gemeni adulți pe 10 ani

Un studiu amplu realizat pe durata a 10 ani în cadrul cohortei FinnTwin16 a analizat impactul renunțării la fumat și al activității fizice de timp liber asupra modificării circumferinței taliei. Rezultatele oferă o perspectivă detaliată asupra riscurilor de obezitate abdominală după renunțarea la fumat, precum și rolul activității fizice în prevenirea acestor efecte.
Deși renunțarea la fumat aduce beneficii importante pentru sănătate, ea este adesea însoțită de creștere ponderală, mai ales în primul an. Această creștere poate diminua unele efecte favorabile asupra riscurilor cardiometabolice. Totuși, majoritatea studiilor s-au concentrat asupra greutății corporale, iar circumferința taliei reprezintă un indicator mai precis al grăsimii abdominale și al riscurilor metabolice. Pe de altă parte, activitatea fizică este recunoscută pentru rolul protector asupra greutății, dar datele privind efectul său asupra circumferinței taliei după renunțarea la fumat sunt limitate.

Despre studiu

Cercetarea publicată în International Journal of Obesity s-a bazat pe un eșantion reprezentativ de adulți finlandezi, incluzând 3.322 de gemeni care au completat chestionare la începutul studiului (2000–2003) și după 10 ani (2010–2012). Participanții au raportat statutul de fumător, nivelul activității fizice, circumferința taliei și alți factori legați de stilul de viață.

Analizele au inclus atât evaluări individuale, cât și compararea gemenilor în perechi (monozigoți și dizigoți), pentru a testa influențele familiale și genetice.

Metodologie

Statutul de fumător a fost clasificat în patru categorii:

• Fumători persistenți – persoane care au continuat să fumeze zilnic sau ocazional
• Fost fumători – persoane care renunțaseră anterior
• Cei care au renunțat în timpul studiului
• Alții – cu statut variabil (relaps, reducere, creștere a consumului)

Activitatea fizică a fost exprimată în ore-metabolice pe săptămână (MET-h/săptămână). Circumferința taliei a fost auto-raportată, iar schimbarea acesteia a fost calculată ca diferență între măsurători.

Rezultate principale

După 10 ani:

• Media creșterii circumferinței taliei a fost de 6,5 cm.
• Cei care au renunțat la fumat în timpul studiului au avut o creștere medie de 8,4 cm, comparativ cu 6,6 cm la fumătorii persistenți.
• Diferența de creștere a taliei între foștii fumători și fumătorii activi a fost de aproximativ 2 cm, semnificativă statistic în analizele individuale.
• Activitatea fizică suplimentară a fost asociată cu o creștere mai mică a taliei, fiecare 1 MET-h/săptămână fiind legat de reducerea cu 0,06 cm a creșterii circumferinței.

Analize în perechi de gemeni

În cadrul perechilor de gemeni monozigoți (identici genetic), nu s-a confirmat diferența de creștere a taliei între cel care a renunțat la fumat și cel care a continuat. Acest lucru sugerează că influențele genetice sau familiale comune pot contribui semnificativ la asocierea dintre renunțarea la fumat și creșterea circumferinței taliei.

În schimb, efectul activității fizice a rămas stabil și semnificativ, atât în analizele individuale cât și în cele pe perechi de gemeni. Aceasta consolidează ipoteza unui rol protector independent de moștenirea genetică.

Interpretarea rezultatelor

Aceste date sugerează:

• Renunțarea la fumat este asociată cu creșterea moderată a circumferinței taliei.
• Activitatea fizică regulată poate preveni această creștere, indiferent de factorii genetici comuni.
• Influențele familiale pot contribui la relația dintre renunțarea la fumat și obezitatea abdominală, iar interpretarea cauzalității necesită prudență.

Autorii subliniază că, deși efectele activității fizice asupra circumferinței taliei par reduse numeric (0,06 cm/săptămână), la nivel populațional pot avea importanță clinică, mai ales luând în considerare efectele cumulative pe termen lung.

Limitări

Principalele limitări ale studiului au inclus:

• Auto-raportarea circumferinței taliei și a activității fizice.
• Neverificarea biochimică a abstinenței de la fumat.
• Dimensiunea redusă a eșantionului de perechi de gemeni cu statut discordant de fumător.

În ciuda acestor limitări, folosirea datelor longitudinale și a designului cu gemeni reprezintă un punct forte major, permițând evaluarea influențelor genetice și de mediu.

Concluzii și implicații

Studiul evidențiază importanța includerii activității fizice regulate în programele de renunțare la fumat pentru a preveni acumularea de grăsime abdominală. De asemenea, subliniază necesitatea de a interpreta cu prudență relația dintre renunțarea la fumat și creșterea în greutate, având în vedere posibilele influențe genetice.

Aceste rezultate pot ghida intervențiile de sănătate publică axate pe sprijinirea persoanelor care renunță la fumat, promovând un stil de viață activ ca strategie complementară de gestionare a greutății și prevenire a bolilor metabolice.