Obezitatea la adolescenți pusă pe seama scăderii dramatice a consumului de energie

©

Autor:

Obezitatea la adolescenți pusă pe seama scăderii dramatice a consumului de energie
Un studiu desfășurat pe parcursul a 12 ani a descoperit că numărul de calorii „arse” în repaos scade brusc la pubertate, fapt ce ar putea explica apariția obezității în perioada adolescenței. Studiul cercetătorilor de la University of Exeter Medical School a fost publicat în revista The International Journal of Obesity.

Deși adolescența este o perioadă în care are loc o accelerare a creșterii și se presupune că organismul consumă un număr mai mare de calorii, de fapt, atât la băieții cât și la fetele, s-a descoperit o scădere abruptă a numărului de calorii „cheltuite”. Copiii la vârsta de 15 ani folosesc cu până la 400-500 de calorii mai puțin în perioada de repaos, față de atunci când aveau 10 ani, ceea ce înseamnă o scădere de aproape un sfert. La vârsta de 16 ani mai are loc o scădere a numărului de calorii consumate.

În plus, conform studiului, adolescenții sunt mai puțin activi în perioada pubertății, fapt remarcat în special la fete. Acest lucru contribuie la excesul caloric ce stă la baza obezității, obezitatea infantilă fiind considerată de către Organizația Mondială a Sănătății una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică a secolului 21.

Organismul uman consumă caloriile în mod voluntar, prin activități fizice mai mult sau mai puțin solicitante, dar și involuntar, pentru funcționarea sistemelor care ne mențin în viață. Gândirea, păstrarea temperaturii sângelui și menținerea inimii, ficatului și a rinichilor în stare de funcționare consumă până la 1.600 de calorii pe zi în adolescență.

La copiii din cadrul studiului, consumul energetic involuntar a crescut începând cu vârsta de cinci ani, însă a săzut brusc la perioada pubertății, începând cu vârsta de 10 ani. Între anii 2000 si 2012 echipa de cercetători a analizat date de la aproape 350 copii școlari din Plymouth, Marea Britanie. Copiii au fost evaluați la fiecare șase luni și li s-au prelevat sânge pentru a evalua rata metabolismului. Datele a 279 de copii au fost eligibile pentru studiu.

Acest studiu completează cercetările conduse de Prof. Terry Wilkin de la University of Exeter Medical School. Anul trecut, acesta a remarcat momentele în care copiii sunt mai susceptibili la apariția obezității: în copilăria mică (probabil din cauza alegerilor alimentare făcute de către părinți) și la pubertate. Studiul de față a explicat motivul pentru care pubertatea este o periadă riscantă din acest punct de vedere.

Sursa: MedicalXpress

Data actualizare: 11-09-2019 | creare: 09-09-2016 | Vizite: 1575
Bibliografie
Teenage weight gain down to dramatic drop in calories they burn, link: https://medicalxpress.com/news/2016-09-teenage-weight-gain-calories.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Un nou hormon a fost asociat cu apariția obezității la adolescenți
  • Care sunt efectele privitului la televizor mai mult de 14 ore pe săptămână?
  • Reclamele la alimente modifică prioritățile și preferințele alimentare la copii
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum