Odihna necorespunzătoare dubleză riscul de apariție a obezității la copii
©
Autor: Redacția ROmedic

Studiul, realizat pe un număr de aproape 2.000 de subiecÈ›i, toÈ›i cu vârste de până în 15 ani, a fost publicat în The Journal of Pediatrics. Cercetătorii au încercat să stabilească legătura dintre problemele de respiraÈ›ie din timpul somnului – sforăitul È™i apneea – È™i obezitatea.
Echipa È™tiinÈ›ifică ALSPAC (Avon Longitudinal Study of Parents and Children) a analizat evoluÈ›ia stării de sănătate a 1.899 de copii din Avon, Anglia, pentru o perioadă de aproape 7 ani. Familiile acestora au completat câte un chestionar, oferind toate detaliile cu privire la tulburările de respiraÈ›ie din timpul nopÈ›ii È™i la durata somnului copiilor, de la naÈ™terea lor până la vârsta actuală.
Cercetătorii au descoperit că subiecÈ›ii cu problemele cele mai severe de respiraÈ›ie în timpul odihnei prezintă cel mai mare risc de apariÈ›ie a obezității. Studiul arată că aceÈ™tia sunt de două ori mai predispuÈ™i la dezvoltarea acestei afecÈ›iuni până la vârsta de 7, 10 sau 15 ani, față de un copil asimptomatic. Principalele semne ale unui somn neodihnitor sunt sforăitul, apneea È™i respiraÈ›ia pe gură.
Un alt factor care influenÈ›ează apariÈ›ia obezității este durata somnului. Potrivit chestionarelor aplicate, copiii cu vârstele de 5-6 ani care au înregistrat cele mai scurte perioade de odihnă sunt supuÈ™i în proporÈ›ie de 60-100% riscului de a deveni obezi până împlinesc 15 ani. Important de menÈ›ionat este faptul că subiecÈ›ii care nu se încadrau în această grupă de vârstă nu au fost consideraÈ›i predispuÈ™i la dezvoltarea acestei boli.
Concluzia studiului este aceea că atât tulburările de respiraÈ›ie din timpul somnului, cât È™i durata scurtă de odină sunt cauze majore ale obezității la copii. Din fericire însă, cele două coordonate definitorii pentru dezvoltarea acestei afecÈ›iuni nu-È™i influenÈ›ează reciproc apariÈ›ia.
Sursa: The Journal of Pediatrics, citată de Newswise
Data actualizare: 23-02-2020 | creare: 11-12-2014 | Vizite: 3156
Bibliografie
Short Sleep Duration and Sleep-Related Breathing Problems Increase Obesity Risk in Kids, link: https://www.newswise.com/articles/short-sleep-duration-and-sleep-related-breathing-problems-increase-obesity-risk-in-kids?ret=/articles/list&category=medicine&page=1&search[status]=3&search[sort]=date+desc&search[section]=10&search[has_multimedia]= ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Unii viruși ar putea supraviețui câteva ore pe jucării
- Expunerea la microbi a sugarilor contribuie la dezvoltarea sistemului imunitar
- Evenimente adverse ale inhibitorilor factorului Xa la pacienții pediatrici [meta-analiză]
- Disbioza intestinală indusă de antibiotice și riscul de bacteriemie la nou-născuți prematuri
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Formatiune chistica pineala... probleme in urma mai multor diete
- Copil (11 ani) dependent de dulciuri
- Fetita de 2 ani respira pe gura ziua si noaptea se chinuie sa respire pe nasuc
- Fetita mea respira greu, zgomotos si are mucozitati
- Somnul copilului de 9 luni
- Urgent!!copil de 2 ani respira greu
- Refuza sa doarma
- Bebe doarme prea mult
- Faza de somn care apare in fiecare zi cu câte doua ore mai tarziu