Scala clinică a fragilității prezice mortalitatea la pacienții cu insuficiență cardiacă

Un amplu studiu realizat de o echipă de la Juntendo University Graduate School of Medicine (Tokyo, Japonia), publicat la 15 octombrie 2025 în Journal of the American College of Cardiology (JACC), a evaluat valoarea prognostică a Clinical Frailty Scale (CFS) în insuficiența cardiacă. Cercetarea a analizat dacă această scală simplă, bazată pe observație clinică, reflectă în mod fidel declinul fizic și cognitiv și dacă poate prezice mortalitatea la 2 ani după spitalizare.

Context

Fragilitatea este frecvent întâlnită la pacienții cu insuficiență cardiacă și constituie un predictor independent al complicațiilor și al mortalității. Numeroase studii epidemiologice au arătat că, în rândul vârstnicilor cu insuficiență cardiacă, starea de fragilitate contribuie semnificativ la declinul funcțional, la spitalizările repetate și la mortalitate. Conceptul de fragilitate s-a extins însă dincolo de componenta fizică, incluzând dimensiuni cognitive și psihosociale, ceea ce face ca evaluarea globală a pacientului să devină complexă și dificil de aplicat în practica zilnică.

În acest context, Clinical Frailty Scale (CFS) s-a impus ca un instrument rapid și practic, bazat pe o evaluare vizuală de tip clinic, care clasifică pacientul pe o scară de la 1 la 9 (de la „foarte viguros” la „extrem de fragil”). Totuși, rămânea neclar în ce măsură această scală, bazată pe impresia medicului, corespunde cu testele obiective ale funcției fizice și cognitive și dacă poate prezice independent mortalitatea la pacienții spitalizați pentru insuficiență cardiacă.

Despre studiul actual

Cercetarea a fost realizată în cadrul Registrului Japonez pentru Insuficiența Cardiacă Acută Decompensată – Next (JROADHF-NEXT), un registru național multicentric care a inclus 3.905 pacienți internați cu insuficiență cardiacă în 87 de spitale din Japonia.

Participanții au fost împărțiți în șase categorii CFS (1–2, 3, 4, 5, 6 și 7–9), iar funcția fizică a fost evaluată printr-un set complet de teste:

• viteza mersului,

• testul de ridicare de pe scaun de cinci ori,

• Short Physical Performance Battery (SPPB),

• forța de prindere a mâinii,

• distanța parcursă în 6 minute.

Funcția cognitivă a fost măsurată cu testul Mini-Cog. Obiectivul principal a fost mortalitatea de orice cauză la 2 ani după externare.

Conform autorilor, majoritatea pacienților aveau scoruri CFS ≥4 la momentul externării, ceea ce indică o stare de prefragilitate sau fragilitate avansată.

Analizele statistice au arătat că pentru fiecare punct suplimentar al scorului CFS, riscul de mortalitate la 2 ani a crescut de 1,42 ori. Pacienții cu scoruri CFS între 7 și 9 au avut un risc de deces de 6,59 ori mai mare decât cei cu scoruri de 1–2.

Corelațiile dintre CFS și parametrii de performanță fizică sau cognitivă au fost moderate spre puternice, iar aceste asocieri au rămas semnificative după ajustarea pentru vârstă, sex și comorbidități. Aceasta confirmă faptul că CFS reflectă în mod robust declinul fizic și cognitiv, oferind o măsură integrativă a vulnerabilității pacientului.

Rezultate

Pe durata urmăririi de 2 ani, 725 de pacienți (18,6%) au decedat. Mortalitatea a crescut progresiv odată cu severitatea fragilității conform CFS.

Când cercetătorii au comparat diferite modele de predicție a mortalității, s-a observat că:

• adăugarea testelor fizice și cognitive obiective la modelul bazat pe biomarkeri a îmbunătățit precizia predicției;

• înlocuirea acestor teste cu scorul CFS a îmbunătățit și mai mult performanța modelului, indicând că scala CFS are o valoare prognostică superioară.

Astfel, Clinical Frailty Scale nu doar că oferă o imagine generală asupra stării pacientului, ci prezintă o valoare prognostică independentă față de alte instrumente de evaluare, devenind un marker eficient al vulnerabilității multidimensionale.

Concluzii și implicații clinice

Rezultatele studiului confirmă că Clinical Frailty Scale este un predictor independent al mortalității la 2 ani și o metodă practică pentru a integra rapid informațiile despre starea fizică și cognitivă a pacientului cu insuficiență cardiacă.

Prin utilizarea CFS în practica clinică, medicii pot:

• identifica precoce pacienții cu risc crescut, chiar din momentul internării;

• prioritiza resursele medicale și ajusta planul terapeutic în funcție de gradul de fragilitate;

• personaliza reabilitarea și monitorizarea postexternare, pentru a îmbunătăți calitatea vieții și supraviețuirea.

Autorii subliniază că includerea CFS în fluxurile de lucru clinice ar putea contribui la transpunerea evaluării prognostice în îmbunătățirea concretă a rezultatelor clinice.