Stiluri de comunicare

Psihologii consideră că există trei stiluri de comunicare: pasiv, agresiv și asertiv, unii autori afirmând că există și un al patrulea stil de comunicare care le îmbină pe primele două, respectiv stilul pasiv-agresiv. Fiecare dintre cele patru presupune atât elemente de limbaj verbale, cât și elemente de limbaj non-verbale. (1), (2), (3), (4)

Cunoașterea diferențelor dintre cele patru stiluri de comunicare este importantă, mai ales dacă dorim să comunicăm eficient și constructiv cu ceilalți, precum și pentru a ne adapta la stilurile de comunicare utilizate de interlocutor. Consecințele utilizării stilului de comunicare nepotrivit sau a unui amestec de elemente verbale sau nonverbale din mai multe stiluri de comunicare pot fi fie distorsionarea mesajului, fie crearea unor bariere în comunicare. De exemplu, un mesaj verbal asertiv de tipul „Nu mai doresc asta!” și însoțit de indicatori non-verbali pasivi (de exemplu: capul plecat, voce joasă) sau agresivi (de exemplu: privire intensă, volum al vocii ridicat) nu este transmis eficient, iar interlocutorul este indus în eroare. (1), (2)

Înainte de a prezenta cele patru stiluri de comunicare, facem precizarea că acestea nu pot fi evaluate în termeni de bun sau rău, ci în termeni de eficient sau ineficient Psihologii apreciază că stilul de comunicare asertiv este cel mai eficient, însă nu înseamnă că celelalte stiluri de comunicare sunt ineficiente total, acestea putând fi eficiente în situații în care comunicarea asertivă nu poate fi realizată. Fiecare stil de comunicare are avantajele și dezavantajele sale, iar utilizarea altui stil în locul celui folosit în mod normal va avea consecințele sale. (1), (2)

În continuare vom prezenta stilurile de comunicare de bază, caracteristicile lor verbale și non-verbale, precum și consecințele pozitive și negative ale utilizării stilurilor respective (de exemplu, un stil de comunicare pasiv poate fi utilizat pentru a evita un conflict căruia suntem siguri că nu-i putem face față).  

 

Comunicarea pasivă

Stilul pasiv este un stil centrat pe evitarea situațiilor conflictuale și care presupune absența exprimării sincere a sentimentelor, opiniilor și gândurilor personale sau exprimarea acestora într-o manieră apologetică (de exemplu „Mă scuzați, dar ...” ). Persoanele pasive preferă să nu se exprime într-o manieră dominantă și tind să nu se implice activ în cadrul discuțiilor de grup din teama de a nu fi respinse. Stilul pasiv de comunicare are la bază ideea că este mai bine să nu-ți ceri drepturile ca să nu-i deranjezi pe ceilalți din jur. 

 

Stilul de comunicare pasiv are la bază gânduri de tipul: „Drepturile celorlalți sunt mai importante decât ale mele”, „Este important să fiu pe placul tuturor”, „Nu mă simt în stare să-mi apăr drepturile” sau „Nimeni nu mă respectă”. (1), (2), (3)

Caracteristici verbale ale comunicării pasive

• utilizarea unor formulări apologetice („Îmi cer scuze”, „Îmi pare nespus de rău”, „Nu vreau să vă deranjez, dar ...” );
• utilizarea unor formulări care denotă incertitudine („Crezi că se poate?”, „Este posibil să ...?”, „Nu sunt sigur”);
• negarea propriilor dorințe („Nu contează ce am spus”);
• fraze care denotă lipsa de încredere în propriile calități („Doar știi, nu prea sunt bun la asta”) sau care presupune compararea propriei persoane cu alții („Tu te descurci mai bine decât mine să vorbești în public”);
• cererea permisiunii celorlalți („Pot să fac asta?”).

Caracteristici non-verbale ale comunicării pasive

• postură rigidă;
• contact vizual redus sau absent;
• privire ezitantă;
• încrucișarea brațelor;
• zâmbete timide în fața unui interlocutor care te critică sau te agresează verbal;
• mâini tremurânde. (2) (3) (4)

Consecințe

Utilizarea stilului de comunicare pasiv dă posibilitatea evitării situațiilor conflictuale și de menținere a unor relații pozitive cu ceilalți, acesta fiind confundat cu altruismul și cu dăruirea de sine. Pe de altă parte, comunicarea pasivă promovează un stil de relaționare bazat pe dependență față de celălalt, de sacrificiu al intereselor personale și de evitare a situațiilor care presupun luarea inițiativei sau a deciziilor importante din teama de a nu fi ridiculizați sau respinși de către ceilalți. Pe termen lung, comunicarea pasivă duce la dezvoltarea unor sentimente negative (frustrare, furie, tristețe) și a unor comportamente dezadaptative (momente de răbufnire, menținerea unor relații sociale costisitoare pentru individ etc).

Comunicarea agresivă

Prin constrast cu stilul pasiv, stilul de comunicare agresiv presupune exprimarea propriilor opinii, sentimente, drepturi sau nevoi într-o manieră în care drepturile celorlalți sunt negate sau încălcate. O persoană apelează la stilul agresiv de comunicare pentru a-i controla pe ceilalți prin intimidare și constrângere, având credința că singura cale de a rezolva un conflict este de a-l învinge pe celălalt. (1), (2), (3)

Stilul de comunicare agresiv are la bază aspecte precum stima de sine scăzută, sentimentele de neajutorare sau credințe de superioritate față de ceilalți. Stilul agresiv are la bază credințe de tipul „Eu am dreptate, iar ceilalți se înșală”, „Am dreptul de a face ce vreau” sau „Ceilalți sunt de vină pentru problemele mele”. (1), (3)

Caracteristici verbale ale comunicării agresive

• folosirea amenințărilor („Dacă nu faci asta atunci voi ...” );
• prezentarea opiniilor personale ca fiind fapte adevărate („Să știi că am dreptate”);
• centrarea exclusivă pe sine și pe problemele proprii („Problemele mele sunt mai importante decât ale tale”);
• utilizarea acuzațiilor, criticii și a reproșurilor la adresa celuilalt („N-ai făcut nimic bine”);
• desconsiderarea opiniilor celuilalt („Nu mă face să râd”);
• blamarea celuilalt („Numai tu ești de vină”);
• utilizarea afirmațiilor Tu („Tu ești vinovat”, „Tu trebuie să rezolvi problema asta”);
• întreruperi frecvente, ton al vocii ridicat, agresiv.

Caracteristici non-verbale ale comunicării agresive

• privire fixă, intensă;
• intruziunea în spațiul personal al celuilalt;
• gesturi care semnifică blamarea (de exemplu arătarea cu degetul) sau amenințare (încleștarea pumnilor);
• mers nervos în încăpere;
• încrucișarea brațelor. (2), (3), (4)

Consecințe

Principalul avantaj al utilizării unui stil de comunicare agresiv îl reprezintă obținerea imediată a rezultatelor dorite din partea celorlalți. De asemenea, acesta reprezintă o modalitate de relaxare și de detensionare. Pe termen lung, însă, un astfel de stil de comunicare promovează atât îndepărtarea de ceilalți, acesta generând sentimente negative de tipul furiei sau fricii, cât și dezvoltarea unor aspecte negative ale personalității precum neasumarea responsabilității, stima de sine scăzută sau un nivel scăzut de toleranță la frustrare. (2), (3)

Comunicarea pasiv-agresivă

Așa cum sugerează și numele, comunicarea pasiv-agresivă este un stil care are la bază primele două stiluri de comunicare. Este un tip de limbaj care are ca scop atacarea sau rănirea celuilalt (stilul agresiv), dar fără a-i comunica direct nevoile, așteptările sau opiniile noastre (stilul pasiv).

Mulți apelează la acest stil de comunicare deoarece nu se simt suficient de încrezători în ei înșiși pentru a-și exprima dorințele sau sentimentele într-o manieră directă și sinceră. În cadrul comunicării de tip pasiv-agresiv intră utilizarea ironiei și a sarcasmului, precum și comportamente de tipul sabotării intenționate a sarcinilor. Persoanele pasiv-agresive pot afișa un comportament cooperant de fațadă, în timp ce plănuiesc modalități de sabotare sau de frustrare a celuilalt. (1), (3)

Caracteristici verbale ale comunicării pasiv-agresive

În principiu, comunicarea pasiv-agresivă presupune elemente de comunicare pasivă și agresivă, precum și elemente distincte de tipul:

• utilizarea ironiei și a sarcasmului;
• negarea existenței unei probleme;
• utilizarea monologului pentru a-și exprima frustrările personale. (3)

Caracteristici non-verbale ale comunicării pasiv-agresive

Pe lângă elementele de limbaj non-verbal specifice stilurilor pasiv și agresiv, stilul pasiv-agresiv include și aspecte specifice precum utilizarea unor expresii faciale care nu reflectă ceea ce simte individul cu adevărat (de exemplu, zâmbetul fals), sabotarea intenționată a sarcinilor de grup cu scopul de a se răzbuna pe persoana față de care au sentimente negative sau manifestarea unui comportament de fațadă. (3)

Consecințe

La prima vedere, comunicarea pasiv-agresivă permite individului exprimarea frustrărilor sau a nemulțumirilor într-o manieră indirectă, non-ofensivă. Persoanele pasiv-agresive pot utiliza ironia, sarcasmul sau sabotarea sarcinilor pentru a ataca indirect persoane față de care se află în relații de inferioritate (de exemplu, un angajat nu poate să-și exprime nemulțumirile față de propriul șef, dar poate să întârzie intenționat la serviciu pentru a-l pune într-o situație inconfortabilă). Totuși, faptul că ei utilizează strategii de descărcare a frustrărilor într-o manieră indirectă, fără a dezvălui celuilalt propriile nevoi, dorințe sau așteptări reprezintă o manieră neproductivă, imatură de rezolvare a problemelor. O persoană pasiv-agresivă se va implica rar sau deloc în menținerea unor relații sociale deschise și sincere cu ceilalți și va întâmpina multe dificultăți în a stabili raporturi sociale bazate pe onestitate, armonie și înțelegere reciprocă. (3)

Comunicarea asertivă

Comunicarea asertivă reprezintă cea mai eficientă formă de comunicare cu celălalt. Acesta are la bază ideea că fiecare individ este responsabil pentru propriile comportamente și presupune exprimarea propriilor opinii, idei, sentimente într-o manieră deschisă și onestă, fără a ignora drepturile și nevoile celorlalți. Stilul asertiv este o formă de echilibru între stilurile pasiv și agresiv. (1), (2), (3), (4)

Stilul asertiv are la bază credințe pozitive despre sine și despre ceilalți, promovând afirmarea drepturilor personale („Încerc să lupt pentru ca drepturile mele să fie respectate”), respectul față de drepturile celorlalți, precum și ideea că fiecare persoană este responsabilă de fericirea, respectiv de nefericirea sa („Eu sunt 100% responsabil pentru fericirea mea”). (3)

Caracteristici verbale ale comunicării asertive

• voce fermă și relaxată în același timp;
  
• vorbire fluentă;
  
• fraze clare și logic construite;
  
• folosirea frazelor Eu („Eu vreau”, „Doresc să ...” );
  
• utilizarea unor formulări empatice („Ce simți în legătură cu asta?”);
  
• utilizarea sugestiilor în identificarea unor soluții („Ce ar fi să găsim împreună o soluție?”);
  
• folosireacriticii constructive și non-evaluative („Nu-mi place când mă întrerupi ...”);
  
• utilizarea ascultării active (nu-și întrerup interlocutorii atunci când vorbesc, pun întrebări de clarificare);
  
• solicitarea opiniei sau sfaturilor celuilalt („Ce crezi că ar trebui să facem?”);
  
• folosirea unor fraze empatice („Înțeleg că stai departe și că ajungi mai greu aici ...”) concomitent cu exprimarea dorinței sau a nemulțumirii personale („ ... cu toate acestea noi am stabilit săptămâna trecută că ne vom întâlni la ora 10”). (2), (3), (4)

Caracteristici non-verbale ale comunicării asertive

• contact vizual direct și non-intruziv;
  
• postură corporală deschisă, relaxată;
  
• exprimarea zâmbetului sincer;
  
• utilizarea gesturilor deschise. (2), (3), (4)
  

Consecințe

Asertivitatea este un stil de comunicare dificil de învățat și de aplicat, mai ales de către persoanele care s-au obișnuit să utilizeze un alt stil de comunicare. De asemenea, stilul asertiv presupune atât restructurarea credințelor despre sine și despre lume, cât și a relațiilor cu persoanele apropiate (unii pot să opună rezistență în fața acestor schimbări). Cu toate acestea, stilul asertiv are numeroase consecințe pozitive atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Pe plan individual, promovează un mod optim de exprimare a dorințelor și a frustrărilor, contribuie la dezvoltarea unei stime de sine pozitive și a sentimentului responsabilității individuale, permite dezvoltarea unor competențe de negociere a conflictelor, iar pe plan social, promovează relații sociale deschise, sincere și productive. (1), (2), (3), (4)