Strugurii stimulează modificări la nivelul microbiomului intestinal cu implicații pozitive asupra sănătății

©

Autor:

Strugurii stimulează modificări la nivelul microbiomului intestinal cu implicații pozitive asupra sănătății

Un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea Western New England arată că strugurii prezintă efecte benefice asupra inflamației, integrității aparatului gastrointestinal, vederii și aparatului urinar și de prevenție împotriva aterosclerozei. Conform oamenilor de știință, aceștia conțin peste 1600 de compuși ce influențează numeroase procese fiziologice din organism, cel mai important fiind resveratrolul.
Eșantionul de studiu a fost compus din 40 de persoane, care au urmat în primele două săptămâni o dietă specifică, următoarele două săptămâni (până la sfârșitul primei luni) aceeași dietă la care s-a adăugat echivalentul a trei porții de struguri pe zi. La final, participanții urmat o dietă menită să determine revenirea organismului la starea anterioară începerii cercetării, timp de o lună. Ulterior, specialiștii au prelevat de la cei 25 de persoane care au participat până la final plasmă sanguină, urină și materii fecale în vederea analizării unei multitudini de markeri și constante fiziologice.

Rezultatele au arătat că cele mai comune specii microbiene întâlnite la nivelul microbiomului intestinal au fost reprezentate de Faecalibacterium prausnitzi, Eubacterium rectale, Prevotella copri, Alistipes finegoldii, Fusicatenibacter saccharivorans, Bacteroides vulgatus, Alistipes putredinis, Bacteroides stercoris, Parabacteroides merdae, Bacteroides uniformis, Bifidobacterium adolescentis, Bacteroides coprocola și Collinsella aerofaciens.

La finalul primei luni, cercetătorii au observat o creștere a numărului de Streptococus termophiles, specie considerată probiotică datorită capacității acesteia de producere a acidului lactic. De asemenea, a fost evidențiată și o reducere a numărului de Holdemania spp.

Mai mult, în comparație cu microbiomul din ziua a 15-a, cel de la finele primei luni a înregistrat modificări ale nivelurilor unor enzime, precum catecol-2, 3-dioxigenaza, a cărei concentrație crescută determină detoxifiere metabolică. În plus, a fost observată și o scădere a 3S-matil-CoA tioesterazei, ce influențează ciclul glioxilat al microorganismelor.

Autorii concluzionează evidențiind necesitatea studierii mai aprofundate a impactului substanțelor din struguri asupra organismului, în contextul în care există numeroase dovezi privitoare la influența pe care aceștia o au asupra nivelurilor enzimatice, căilor KEGG și microbiomului intestinal, precum și asupra profilului metabolic.

 

sursa: News Medical
foto: Andrew Hagan / Shutterstock.com


Data actualizare: 22-05-2023 | creare: 22-05-2023 | Vizite: 246
Bibliografie
Grape expectations: Dietary grapes promote subtle shifts in human microbiome with potential health implications, link: https://www.news-medical.net/news/20230516/Grape-expectations-Dietary-grapes-promote-subtle-shifts-in-human-microbiome-with-potential-health-implications.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Tescovina de struguri poate fi utilizată pentru a sprijini sănătatea cardiometabolică: o perspectivă promițătoare pentru utilizarea resturilor
  • Strugurii ajută vârstnicii să păstreze o vedere sănătoasă
  • Beneficiile tescovinei - compușii polifenolici din resturile de struguri
  •